Sezonul de Formula 1 din 1963

Sezonul de Formula 1 din 1963
← Sezonul anterior Sezonul următor →
Durată	26 mai - 28 decembrie
Nr. curse	10
Nr. piloți	53
Nr. echipe	31
Campionul la Piloți
Jim Clark (Primul titlu)
Campionul la Constructori
Lotus-Climax (Primul titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1963 a fost cel de-al 17-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 14-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților,^[1] și a 6-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.^[2] Sezonul a fost disputat pe parcursul a zece curse, începând cu Marele Premiu al Principatului Monaco pe 26 mai și terminându-se cu Marele Premiu al Africii de Sud pe 28 decembrie. În 1963 s-au desfășurat și multe alte curse care nu au făcut parte din campionat.

Jim Clark a câștigat primul său campionat, obținând șapte victorii în sezon. Două Mari Premii au fost câștigate de Graham Hill de la BRM și unul de John Surtees într-un Ferrari revizuit. Acest număr record de victorii obținut de Clark într-un sezon nu a fost egalat până când Alain Prost a câștigat șapte curse în 1984, conducând un McLaren MP4/2, și nu a fost învins până în 1988, când Ayrton Senna a câștigat opt curse cu McLaren MP4/4 (coechipierul său, Prost, din nou a câștigat șapte curse în 1988). Cu toate acestea, spre deosebire de 1963, care a constat doar din zece curse, atât sezoanele 1984, cât și 1988 au constat din 16 curse, oferindu-i lui Clark o rată de victorie mai bună (70%) decât Prost (43,75%) sau Senna (50%).

Proiectul ATS, fondat de foști angajați Ferrari, a fost un eșec care i-a afectat cariera de Grand Prix a lui Phil Hill. Nu a avut legătură cu operațiunea germană de la sfârșitul anilor 1970, care a avut puțin mai mult succes.

Piloții și echipele înscrise în campionat

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1963 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1963. Toate echipele au concurat cu pneurile furnizate de Dunlop.

Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Piloți
					Numele pilotului	Etape
	Otelle Nucci	Alfa Special	Alfa Romeo Giulietta 1,5 L4	Special	Peter de Klerk	10
		LDS[a]	Alfa Romeo Giulietta 1,5 L4	Mk 1	Doug Serrurier	10
	Sam Tingle				Sam Tingle	10
	Automobili Turismo e Sport	ATS	ATS 100 1,5 V8	100	Phil Hill	2–3, 7–9
					Giancarlo Baghetti	2–3, 7–9
	Brabham Racing Organisation	Brabham	Climax FWMV 1,5 V8	BT7 BT3	Jack Brabham	2-10
					Dan Gurney	Toate
	Owen Racing Organisation	BRM	BRM P56 1,5 V8	P57 P61	Richie Ginther	Toate
					Graham Hill	Toate
	British Racing Partnership	BRP	BRM P56 1,5 V8	Mk 1	Innes Ireland	2–5, 7
	Cooper Car Company	Cooper	Climax FWMV 1,5 V8	T66	Bruce McLaren	Toate
					Tony Maggs	Toate
	Scuderia Settecolli	De Tomaso[a]	Ferrari 178 1,5 V6	F1	Roberto Lippi	7
	Scuderia Ferrari SpA SEFAC	Ferrari	Ferrari 178 1,5 V6	156	John Surtees	Toate
					Willy Mairesse	1–2, 6
					Ludovico Scarfiotti	3–4
					Lorenzo Bandini	7–10
	Ian Raby Racing	Gilby[a]	BRM P56 1,5 V8	62	Ian Raby	5–7
	Reg Parnell Racing	Lola[a]	Climax FWMV 1,5 V8	Mk4 Mk4A	Chris Amon	1–7
					Maurice Trintignant	1
					Lucien Bianchi	2
					Mike Hailwood	7
					Masten Gregory	8–9
	Tim Parnell			Mk4	John Campbell-Jones	5
	DW Racing Enterprises			Mk4	Bob Anderson	5, 7
	Team Lotus	Lotus	Climax FWMV 1,5 V8	25	Jim Clark	Toate
					Trevor Taylor	1–6, 8–10
					Peter Arundell	4
					Mike Spence	7
					Pedro Rodríguez	8–9
	Ecurie Maarsbergen	Porsche[a]	Porsche 547/3 1,5 F4	718	Carel Godin de Beaufort	2–3, 5–10
					Gerhard Mitter	3, 6
	Scirocco Powell Racing Cars	Scirocco	BRM P56 1,5 V8	01 02	Tony Settember	2, 4–7
					Ian Burgess	5–6
	Canadian Stebro Racing	Stebro	Ford 109E 1,5 L4	Mk IV	Peter Broeker	8

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos.

Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Piloți
				Numele pilotului	Etape
Brabham Racing Organisation	Lotus	Climax FWMV 1,5 V8	25	Jack Brabham	1
Bernard Collomb	Lotus	Climax FWMV 1,5 V8	24	Bernard Collomb	1, 6
British Racing Partnership	Lotus	BRM P56 1,5 V8	24	Innes Ireland	1, 6
				Jim Hall	1–9
Siffert Racing Team	Lotus	BRM P56 1,5 V8	24	Jo Siffert	1–9
R.R.C. Walker Racing Team	Cooper	Climax FWMV 1,5 V8	T60 T66	Jo Bonnier	Toate
Ecurie Filipinetti	Lotus	BRM P56 1,5 V8	24	Phil Hill	4
Tim Parnell	Lotus	BRM P56 1,5 V8	24	Masten Gregory	4, 7
		Climax FWMV 1,5 V8	18/21	André Pilette	6
				Tim Parnell	6
Reg Parnell Racing	Lotus	Climax FWMV 1,5 V8	24	Maurice Trintignant	4
				Mike Hailwood	5
		BRM P56 1,5 V8		Masten Gregory	5
				Rodger Ward	8
				Hap Sharp	8–9
				Chris Amon	9
Scuderia Centro Sud	BRM	BRM P56 1,5 V8	P57	Lorenzo Bandini	4–6
				Maurice Trintignant	7
				Moisés Solana	9
	Cooper	Climax FWMV 1,5 V8	T60	Mário de Araújo Cabral	6–7
		Maserati 6-1500 1,5 L4	T53	Ernesto Brambilla	7
Kurt Kuhnke	Lotus	Borgward 1500 RS 1,5 L4	18	Kurt Kuhnke	6
André Pilette	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	18/21	André Pilette	7
Frank Dochnal	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T51	Frank Dochnal	9
Lawson Organisation	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	21	Ernie Pieterse	10
Selby Auto Spares	Lotus	BRM P56 1,5 V8	24	Paddy Driver	10
John Love	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T55	John Love	10
Ted Lanfear	Lotus	Ford 109E 1,5 L4	22	Brausch Niemann	10
David Prophet	Brabham	Ford 109E 1,5 L4	BT6	David Prophet	10
Scuderia Lupini	Cooper	Maserati 6-1500 1,5 L4	T51	Trevor Blokdyk	10

Calendar

Următoarele zece Mari Premii au avut loc în 1963.

1.	2.	3.	4.
Marele Premiu al Principatului Monaco 26 mai	Marele Premiu al Belgiei 9 iunie	Marele Premiu al Țărilor de Jos 23 iunie	Marele Premiu al Franței 30 iunie
Monaco (S)	Spa-Francorchamps (S)	Zandvoort (P)	Reims-Gueux (S)
5.	6.	7.	8.
Marele Premiu al Marii Britanii 20 iulie	Marele Premiu al Germaniei 4 august	Marele Premiu al Italiei 8 septembrie	Marele Premiu al Statelor Unite 6 octombrie
Silverstone (P)	Nürburgring (P)	Monza (P)	Watkins Glen (P)
9.	10.
Marele Premiu al Mexicului 27 octombrie	Marele Premiu al Africii de Sud 28 decembrie
Magdalena Mixhuca (P)	Prince George (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente

Marile Premii

Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător	Lider
						Pilot	Dif.
1	MP al Principatului Monaco	Jim Clark	John Surtees	Graham Hill	BRM	HIL	3
2	MP al Belgiei	Graham Hill	Jim Clark	Jim Clark	Lotus-Climax	MCL	1
3	MP al Țărilor de Jos	Jim Clark	Jim Clark	Jim Clark	Lotus-Climax	CLA	7
4	MP al Franței	Jim Clark	Jim Clark	Jim Clark	Lotus-Climax		15
5	MP al Marii Britanii	Jim Clark	John Surtees	Jim Clark	Lotus-Climax		22
6	MP al Germaniei	Jim Clark	John Surtees	John Surtees	Ferrari		20
7	MP al Italiei	John Surtees	Jim Clark	Jim Clark	Lotus-Climax		27
8	MP al Statelor Unite	Graham Hill	Jim Clark	Graham Hill	BRM		23
9	MP al Mexicului	Jim Clark	Jim Clark	Jim Clark	Lotus-Climax		25
10	MP al Africii de Sud	Jim Clark	Dan Gurney	Jim Clark	Lotus-Climax		25

Clasament Campionatul Mondial al Piloților

Pentru informații suplimentare, vezi Lista sistemelor de punctaj ale Campionatului Mondial de Formula 1

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă. Doar cele mai bune șase rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz.	Pilot	MCO	BEL	NLD	FRA	GBR	DEU	ITA	USA	MEX	ZAF	Puncte
1	Jim Clark	8^P	1R	1P R	1P R	1^P	(2)^P	1R[b]	(3)R	1P R	(1)^P	54 (73)
2	Graham Hill	1	Ab^P	Ab	3[c]	3	Ab	16	1^P	4	3	29
=	Richie Ginther	2	4	(5)	Ab	(4)	3	2	2	3	Ab	29 (34)
4	John Surtees	4R	Ab	3	Ab	2R	1R	Ab^P	9	DSC	Ab	22
5	Dan Gurney	Ab	3	2	5	Ab	Ab	14	Ab	6	2R	19
6	Bruce McLaren	3	2	Ab	12	Ab	Ab	3	11	Ab	4	17
7	Jack Brabham	9	Ab	Ab	4	Ab	7	5	4	2	13	14
8	Tony Maggs	5	7	Ab	2	9	Ab	6	Ab	Ab	7	9
9	Innes Ireland	Ab	Ab	4	9	Ab	Ab	4				6
=	Lorenzo Bandini				10	5	Ab	Ab	5	Ab	5	6
=	Jo Bonnier	7	5	11	NC	Ab	6	7	8	5	6	6
12	Gerhard Mitter			Ab			4					3
=	Jim Hall	Ab	Ab	8	11	6	5	8	10	8		3
14	Carel Godin de Beaufort		6	9		10	Ab	NSC	6	10	10	2
15	Jo Siffert	Ab	Ab	7	6	Ab	9	Ab	Ab	9		1
=	Trevor Taylor	6	Ab	10	13	Ab	8		Ab	Ab	8	1
=	Ludovico Scarfiotti			6	NS							1
—	Chris Amon	NS	Ab	Ab	7	7	Ab	NS		Ab		0
—	Hap Sharp								Ab	7		0
—	Peter Broeker								7			0
—	Maurice Trintignant	Ab			8			9				0
—	Mike Hailwood					8		10				0
—	Tony Settember		8		Ab	Ab	Ab	NSC				0
—	John Love										9	0
—	Bernard Collomb	NSC					10					0
—	Phil Hill		Ab	Ab	NC			11	Ab	Ab		0
—	Masten Gregory				Ab	11		Ab	Ab	Ab		0
—	Moisés Solana									11		0
—	Doug Serrurier										11	0
—	Bob Anderson					12		12				0
—	Trevor Blokdyk										12	0
—	John Campbell-Jones					13						0
—	Mike Spence							13				0
—	Brausch Niemann										14	0
—	Giancarlo Baghetti		Ab	Ab				15	Ab	Ab		0
—	Willy Mairesse	Ab	Ab				Ab					0
—	Ian Burgess					Ab	Ab					0
—	Pedro Rodriguez								Ab	Ab		0
—	Ian Raby					Ab	NSC	NSC				0
—	Lucien Bianchi		Ab									0
—	Mário de Araújo Cabral						Ab	NS				0
—	Rodger Ward								Ab			0
—	Peter de Klerk										Ab	0
—	Sam Tingle										Ab	0
—	Ernie Pieterse										Ab	0
—	David Prophet										Ab	0
—	André Pilette						NSC	NSC				0
—	Tim Parnell						NSC					0
—	Kurt Kuhnke						NSC					0
—	Roberto Lippi							NSC				0
—	Ernesto Brambilla							NSC				0
—	Frank Dochnal									NSC		0
—	Paddy Driver										NS	0
Poz.	Pilot	MCO	BEL	NLD	FRA	GBR	DEU	ITA	USA	MEX	ZAF	Puncte

Legendă
Culoare	Rezultat
Auriu	Câștigător
Argintiu	Locul 2
Bronz	Locul 3
Verde	Alte locuri care punctează
Albastru	Alte locuri
	Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu	A abandonat cursa (Ab)
Negru	Descalificat (DSC)
Alb	Nu a luat startul (NS)
Roșu	Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare	Retras înainte de calificări (Ret)
	Exclus (EX)
	Nu a participat (celulă goală)
Adnotare	Însemnătate
P	Pole position
R	Cel mai rapid tur
(6)	Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM
1	A împărțit mașina cu unul sau mai mulți piloți

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Doar cele mai bune șase rezultate au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz.	Constructor	MCO	BEL	NLD	FRA	GBR	DEU	ITA	USA	MEX	ZAF	Puncte
1	Lotus-Climax	(6)	1	1	1	1	(2)	1[d]	(3)	1	(1)	54 (74)
2	BRM	1	(4)	(5)	3[c]	3	3	2	1	3	(3)	36 (45)
3	Brabham-Climax	Ab	3	2	4	Ab	7	(5)	4	2	2	28 (30)
4	Ferrari	4	Ab	3	Ab	2	1	Ab	5	Ab	5	26
5	Cooper-Climax	3	2	11	2	9	(6)	3	8	5	4	25 (26)
6	BRP-BRM		Ab	4	9	Ab		4				6
7	Porsche		6	9		10	4	NSC	6	10	10	5
8	Lotus-BRM	Ab	Ab	7	6	6	5	8	10	7	NS	4
—	Lola-Climax	Ab	Ab	Ab	7	7	Ab	10	Ab	Ab		0
—	Stebro-Ford								7			0
—	Scirocco-BRM		8		Ab	Ab	Ab	NSC				0
—	ATS		Ab	Ab				11	Ab	Ab		0
—	LDS-Alfa Romeo										11	0
—	Cooper-Maserati							NSC			12	0
—	Lotus-Ford										14	0
—	Gilby-BRM					Ab	NSC	NSC				0
—	Alfa Special-Alfa Romeo										Ab	0
—	Lotus-Borgward						NSC					0
—	De Tomaso-Ferrari							NSC				0
Poz.	Constructor	MCO	BEL	NLD	FRA	GBR	DEU	ITA	USA	MEX	ZAF	Puncte

Curse non-campionat

Alte 14 curse care nu au contat pentru Campionatul Mondial al Piloților sau Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 au fost organizate pentru mașinile de Formula 1 în timpul sezonului.

Numele cursei	Circuit	Data	Pilotul câștigător	Constructor
Trofeul Lombank IV	Snetterton	30 martie	Graham Hill	BRM
Marele Premiu de la Pau XXIII	Pau	15 aprilie	Jim Clark	Lotus-Climax
Trofeul Glover XI	Goodwood	15 aprilie	Innes Ireland	Lotus-BRM
Gran Premio Citta di Imola IV	Imola	21 aprilie	Jim Clark	Lotus-Climax
Gran Premio di Siracusa XIV	Siracuza	25 aprilie	Jo Siffert	Lotus-BRM
BARC Aintree 200 XIX	Aintree	27 aprilie	Graham Hill	BRM
Trofeul Internațional BRDC XVI	Silverstone	11 mai	Jim Clark	Lotus-Climax
Gran Premio di Roma XV	Vallelunga	19 mai	Bob Anderson	Lola-Climax
Solituderennen III	Solitudering	28 iulie	Jack Brabham	Brabham-Climax
Kanonloppet XII	Karlskoga	11 august	Jim Clark	Lotus-Climax
Marele Premiu al Mediteranei III	Enna Pergusa	18 august	John Surtees	Ferrari
Marele Premiu al Austriei I	Zeltweg	1 septembrie	Jack Brabham	Brabham-Climax
Cupa Internațională de Aur X	Oulton Park	21 septembrie	Jim Clark	Lotus-Climax
Marele Premiu al Randului	Kyalami	14 decembrie	John Surtees	Ferrari

Note

1. ^ De Tomaso, Gilby, LDS, Lola și Porsche au intrat în campionat doar în calitate de constructori de șasiu.
2. Jim Clark și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Italiei.
3. ^ Lui Hill nu i s-a acordat niciun punct deoarece mașina sa a fost împinsă la linia de start.^[3]
4. Lotus-Climax și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Italiei.

Referințe

1. FIA Yearbook, 1974 page 119
2. FIA Yearbook, 1974 page 121
3. „1963 FIA World Championship”. Formula One Administration Ltd. Arhivat din original la 15 mai 2010. Accesat în 8 mai 2010.