Principalele partide politice din secolul al XIX-lea au fost Partidul Catolic și Partidul Liberal, Partidul Belgian al Muncii apărând către sfârșitul veacului. Franceza a fost la început singura limbă oficială adoptată de nobilime și de burghezie. Treptat, ea și-a pierdut importanța, neerlandeza fiind și ea recunoscută. Recunoașterea a devenit oficială în 1898, iar în 1967 a fost acceptată versiunea Constituției în limba neerlandeză.[16]
Conferința de la Berlin din 1885 a cedat controlul asupra Statului Independent Congo regelui Regele Leopold al II-lea ca posesiune personală a sa. Din 1900 au apărut îngrijorări pe plan internațional cu privire la tratamentul extrem și sălbatic aplicat populației congoleze sub Leopold al II-lea, pentru care Congo era în principal o sursă de venit din producția de fildeș și cauciuc. În 1908, această indignare a determinat statul belgian să își asume responsabilitatea pentru guvernarea coloniei, denumită de atunci Congo Belgian.[17]
Germania a invadat Belgia în 1914 în contextul Planului Schlieffen și mare parte din luptele de pe Frontul de Vest din Primul Război Mondial au avut loc în partea de vest a țării. Primele luni ale conflagrației au fost denumite Violul Belgiei din cauza atrocităților germane. Belgia a preluat coloniile germaneRuanda-Urundi (astăzi, Rwanda și Burundi) în timpul războiului, iar ele au fost încredințate Belgiei în 1924 prin mandat al Ligii Națiunilor. După război, districtele prusaceEupen și Malmedy au fost anexate de Belgia în 1925, aducând în granițele țării o minoritate germanofonă.
Belgia este o monarhie constituțională și populară și o democrație parlamentară. Parlamentul federal bicameral este format din Senat și Camera Reprezentanților. Prima dintre ele este formată din 40 de politicieni aleși direct și din 21 de reprezentanți numiți de cele 3 parlamente comunitare, 10 senatori cooptați (aleși de alți senatori) și copiii regelui, care sunt senatori de drept și care în practică nu votează. Cei 150 de reprezentanți din Cameră sunt aleși după un sistem proporțional în 11 circumscripții electorale. Belgia are vot obligatoriu și din acest motiv are una dintre cele mai mari prezențe la urne din lume.[19]
Regele (actualmente Filip) este șeful statului, deși are prerogative limitate. El numește miniștrii, inclusiv prim-ministrul, dacă aceștia au primit vot de încredere din partea Camerei Reprezentanților pentru a forma guvernul federal. Consiliul de Miniștri este format din cel mult cincisprezece membri. Cu posibila excepție a prim-ministrului, Consiliul de Miniștri trebuie să fie compus dintr-un număr egal de membri francofoni și neerlandofoni.[20]
Sistemul judiciar se bazează pe codul civil ce își are originea în codul napoleonian. Curtea de Casație este instanța supremă, având subordonată Curtea de Apel.
Instituțiile politice ale Belgiei sunt complexe; mare parte din puterea politică este organizată în jurul nevoii de a reprezenta principalele comunități culturale ale țării.[21]
De pe la 1970, principalele partide politice belgiene s-au împărțit în componente distincte ce reprezintă în principal interesele lingvistice și politice ale comunităților.[22]
Marile partide din fiecare comunitate, deși apropiate de centrul politic, aparțin a trei grupuri principale: creștin-democrații, liberalii, și social-democrații.[23]
Alte partide notabile s-au înființat mult după jumătatea secolului al XX-lea, în principal în jurul unor tematici lingvistice, naționaliste sau ecologiste sau pe agende liberale de nișă.[22]
O serie de guverne de coaliție de orientare creștin-democrată începută în 1958 s-a rupt în 1999 după criza dioxinei, un mare scandal legat de contaminarea alimentelor.[24][25][26]
A apărut o „coaliție-curcubeu” de șase partide: liberali, verzi și social democrați flamanzi și francofoni.[27]
Ulterior, „coaliția violet” a liberalilor și social-democraților s-a format în urma dispariției din Parlament a verzilor după alegerile din 2003.[28]
Guvernul condus de premierul Guy Verhofstadt între 1999 și 2007 a guvernat cu bugete echilibrate, cu unele reforme fiscale, o reformă a pieței muncii, a planificat o reducere a utilizării energiei nucleare și a inițiat legi ce permiteau anchetarea mai agresivă a crimelor de război și erau mai indulgente cu utilizarea drogurilor ușoare. Restricțiile asupra eutanasiei au fost reduse și căsătoriile între persoane de același sex au fost legalizate. Guvernul a promovat diplomația activă în Africa[29] și s-a opus invadării Irakului.[30]
Coaliția lui Verhofstadt a obținut rezultate slabe în alegerile din iunie 2007. Timp de peste un an, țara s-a aflat într-o criză politică.[31] Această criză a fost de așa natură încât mulți observatori au speculat pe marginea unei posibile dezmembrări a Belgiei.[32][33][34] Din 21 decembrie 2007 până la 20 martie 2008, a fost în funcție, interimar, al treilea guvern Verhofstadt. Această coaliție de creștin-democrați flamanzi și francofoni, liberali flamanzi și francofoni cu social-democrații francofoni a fost guvern interimar până în 20 martie 2008. În acea zi, noul guvern, condus de creștin-democratul flamand Yves Leterme, câștigătorul alegerilor federale din iunie 2007, a depus jurământul în fața regelui. La 15 iulie 2008, Leterme a anunțat demisia guvernului său, întrucât nu realizase niciun progres în ce privește reformele constituționale,[35] dar a continuat să rămână în funcție.
În decembrie 2008, el a oferit din nou demisia guvernului în urma crizei declanșate de vânzarea grupului financiar Fortis către BNP Paribas.[36] De această dată, demisia i-a fost acceptată iar creștin-democratul flamand Herman Van Rompuy a depus jurământul ca prim ministru la 30 decembrie 2008.[37]
După ce Herman Van Rompuy a fost desemnat ca președinte al Consiliului European la 19 noiembrie 2009, el a prezentat demisia guvernului la 25 noiembrie 2009. După câteva ore, a depus jurământul noul guvern condus de primul ministru Yves Leterme. La 22 aprilie 2010, Leterme a oferit din nou demisia guvernului[38] după ce unul dintre partenerii de coaliție, OpenVLD, s-a retras de la guvernare, iar la 26 aprilie 2010 regele Albert i-a acceptat demisia.[39]
Alegerile legislative din Belgia din 13 iunie 2010 au făcut din gruparea naționalistă flamandă N-VA cel mai mare partid din Flandra, și din Partidul Socialist — cel mai mare din Valonia.[40] Până în decembrie 2011, Belgia a fost guvernată de cabinetul interimar demisionar al lui Leterme, așteptând sfârșitul unor negocieri de formare a unui nou guvern. La 30 martie 2011, se stabilise un nou record mondial pentru perioada trecută fără guvern oficial, depășind chiar și Irakul de imediat după război. În cele din urmă, în decembrie 2011, a depus jurământul guvernul actual condus de premierul socialist valon Elio Di Rupo.[41]
Fiecare Comunitate și Regiune are propria adunare legislativă și propriul guvern. Regiunea Capitalei Bruxelles este oficial bilingvă, ambele Comunități majore exercitându-și autoritatea pe teritoriul acesteia, pentru chestiunile comunitare comune existând o Comisie Comunitară Comună. Viziunile diferite ale celor două Comunități majore se reflectă în structura particulară a instituțiilor oficiale federale. În Flandra Comunitatea și Regiunea au fuzionat, în timp ce Comunitatea franceză s-a limitat doar la transferarea unor competențe către Regiuni. Din acest motiv, sistemul administrativ este asimetric, instituțiile echivalente din Regiuni diferite neavând aceleași puteri. Conflictele dintre diferitele corpuri instituționale ale structurii federale sunt rezolvate de către Curtea Constituțională a Belgiei.
Provinciile și Regiunea Capitalei Bruxelles sunt subdivizate în comune. Cu excepția celor 19 comune din Regiunea Capitalei care sunt bilingve franco-neerlandeze, comunele din cele 2 regiuni au o singură limbă oficială, limba comunității de care ține comuna. Din acestea 27 sunt comune cu facilități, comune în care o serie de servicii publice sunt oferite în altă limbă decât limba oficială a comunei. Din punct de vedere electoral și al organizării teritoriale a tribunalelor, comunele sunt grupate în arondismente.
Autoritatea politică
Guvernul federal păstrează autoritatea asupra chestiunilor comune: justiția, apărarea, poliția federală, energia nucleară, politica monetară, datoria publică, securitatea socială și controlează o parte importantă a finanțelor publice, sistemului de sănătate și a politicii internaționale. Poșta și Societatea de căi ferate sunt companii naționale deținute de stat, care sunt în responsabilitatea guvernului federal. Guvernul federal este responsabil de obligațiile Belgiei în cadrul UE și a OTAN[42].
Comunitățile își exercită autoritatea în cadrul unui teritoriu bine definit de frontiere lingvistice. Inițial competențele acestora erau legate de chestiunile lingvistice: educație, cultură, mijloacele de informare în masă și utilizarea limbii. Treptat acestora le-au fost transferate alte competențe care nu sunt direct legate de chestiunile lingvistice: sănătate (medicină generală și preventivă), asistență socială (protecția tinerilor, ajutor acordat familiilor, servicii de asistență a imigranților, etc.)[43].
Regiunile au autoritate în chestiuni legate de teritoriu. Acestea includ economia, agricultura, lucrări publice, energie, transport, politica de gestionare a apei, a mediului, a locuințelor, planificarea orașelor și regională, conservarea naturii și comerțul exterior. Regiunile supraveghează provinciile, comunele și companiile de utilități intercomunale[44].
Belgia se învecinează cu Franța (pe 620 km), Germania (pe 167 km), Luxemburg (pe 148 km) și cu Țările de Jos (450 km). Suprafața sa totală, inclusiv apele de suprafață, este de 33.990 kilometri pătrați; suprafața uscatului este de 30.528 km2. Ea se află între latitudinile de 49° și 53° N, și între longitudinile de 2° și 7° E.[necesită citare]
Belgia are trei regiuni geografice principale: câmpia litorală din nord-vest și platoul central aparțin ambele bazinului Anglo-Belgian; înălțimile Ardenilor din sud-est fac parte din centura orogenică hercinică. Bazinul Paris reprezintă o a patra mică zonă în extremitatea sudică a Belgiei, Lorena Belgiană.[45]
Câmpia litorală constă în principal din dune și poldere. Spre interiorul continentului, peisajul rămâne neted și urcă ușor, câmpia fiind udată de numeroase ape, cu văi fertile și cu câmpia nord-estică Campine (Kempen). Dealurile și podișurile Ardenilor acoperite cu păduri dese sunt mai stâncoase și mai accidentate, cu peșteri și mici chei. Întinzându-se către vest, înspre Franța, această zonă este legată spre est de Eifelul din Germania prin platoul Hohes Venn, pe care se află Signal de Botrange, cel mai înalt punct al țării, la 694 m.[46][47]
Clima este temperat-oceanică, cu precipitații semnificative în toate anotimpurile (Clasificarea Köppen: Cfb), ca și mare parte din Europa de nord-vest.[48] Temperatura medie este minimă în ianuarie la 3 °C și maximă în iulie la 18 °C. Precipitațiile medii lunare variază de la 54 mm în februarie sau aprilie, la 78 mm în iulie.[49] Mediile pe anii 2000–2006 prezintă minime zilnice de temperatură de 7 °C și maxime de 14 °C și precipitații lunare de 74 mm; acestea sunt cu circa 1 °C și respectiv 10 milimetri mai mari decât valorile normale pe ultima sută de ani.[50]
Fitogeografic, Belgia se împarte între provinciile Atlantică Europeană și Central-Europeană din Regiunea Circumboreală a Regatului Boreal.[51] Conform World Wide Fund for Nature, teritoriul Belgiei aparține ecoregiunii pădurilor de amestec atlantice.[52] Datorită densității mari de populație, poziției sale în centrul Europei de Vest și a eforturilor politice inadecvate, Belgia se confruntă cu grave probleme ecologice. Un raport din 2003 sugerează că apele naturale belgiene
(de suprafață și de subsol) au cea mai scăzută calitate dintre toate cele 122 de țări studiate.[53]
În Indicele-pilot al Performanței Ecologice pe 2006, Belgia a obținut un scor de 75,9% pentru prestație ecologică de ansamblu, fiind pe ultimul loc dintre toate țările membre ale UE, deși doar pe locul 39 din 133 de țări.[54]
Economia Belgiei și infrastructura sunt puternic integrate cu cele ale Europei de Vest. Belgia este situată în centrul unei regiuni puternic industrializate, ceea ce îi rezervă un loc printre primele zece țări în clasamentul comerțului internațional. Economia este caracterizată de o forță de muncă foarte productivă, un PIB ridicat și exporturi importante[55]. Principalele produse de import sunt: alimente, echipamente industriale, produse petroliere și chimice, diamante brute, îmbrăcăminte și accesorii și textile. Principalele produse de export sunt automobilele, produse alimentare, oțel, produse petroliere, mase plastice, textile, diamante finisate.
Economia este puternic orientată spre sectorul serviciilor, dar prezintă diferențe regionale importante între Flandra, regiunea mai dinamică, și Valonia, regiune aflată într-o perioadă postindustrială afectată de dezafectarea industriilor tradiționale. Ca unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene, Belgia sprijină integrarea economică europeană și politica de economie deschisă. În 1999, Belgia a adoptat moneda EURO care a înlocuit francul belgian definitiv în 2002. Din 1922 Belgia și Luxemburgul formează o zonă economică comună, iar din 1944 aceste țări fac parte din zona economică Benelux.
Belgia a fost prima țară din Europa Continentală care a trecut printr-o perioadă de revoluție industrială la începutul secolului XIX. Până la jumătatea secolului XX regiunea minieră și metalurgică valonă din jurul orașelor Liège și Charleroi s-a dezvoltat puternic, în timp ce Flandra a rămas preponderent o regiune agrară. După cel de-Al Doilea Război Mondial, Gent și Anvers s-au dezvoltat datorită industriei petrochimice și a activităților portuare. Anii 1970 au reprezentat o perioadă de recesiune datorită crizelor petroliere și a declinului industriei metalurgice. Politica economică mai liberală din Flandra au deplasat centrul economic al țării spre nord, acesta fiind concentrat actualmente în regiunea Bruxelles-Louvain-Anvers-Gent.
În intervalul 1990 – 2009, Belgia a primit Investiții străine directe (ISD) de 830 de miliarde de dolari[56].
În anul 2009, investițiile străine directe în Belgia au fost de 33,7 miliarde dolari, față de 110 miliarde în anul 2008[56].
Transport
Belgia este foarte bine conectată la rețelele vest-europene de transport. Dispune de peste 3500 km de cale ferată din care aproximativ 3000 km sunt electrificați. Compania națională de transport feroviar este Societatea Națională de Căi Ferate Belgiene, care asigură majoritatea legăturilor feroviare. Datorită densității ridicate a populației, frecvența trenurilor este ridicată și costul transportului este redus. Serviciile internaționale sunt realizate fie cu trenuri InterCity spre Amsterdam, Strasbourg sau Zürich, fie prin trenuri de mare viteză spre Paris, Londra, Köln, Frankfurt, Amsterdam, Marsilia, Bordeaux.
Belgia are peste 149.000 km de drumuri amenajate din care peste 1.700 km de autostrăzi. Marile aglomerații dispun de una sau mai multe centuri ocolitoare. Autostrăzile sunt notate cu litera 'A' și urmează traseele drumurilor europene, centurile sunt denumite 'ring' și sunt notate cu litera 'R' iar drumurile naționale sunt notate cu litera 'N'.
Portul Anvers este unul dintre cele mai mari porturi mondiale. Este situat pe estuarul râului Escaut și este un nod intermodal important. Alte porturi maritime sunt portul Bruges situat la Zeebrugge, portul Gent și portul Ostende. Belgia dispune de peste 2.000 km de canale navigabile din care peste 1.500 km sunt utilizate în mod curent. Principalele porturi interioare sunt cele de la Bruxelles și Liège.
Belgia are unul dintre cele mai dens populate teritorii din Europa, 97% din populație locuind în mediul urban. Cu o densitate a populației de 342 loc/km², este a doua din Europa după Țările de Jos (cu excepția microstatelor). În 2004, 92% din populație erau cetățeni belgieni iar 6% erau cetățeni ai celorlalte state UE. În 2007 populația Regiunii Flamande era de 6.117.440 locuitori având Anvers, Gent și Bruges drept cele mai populate orașe, cea a Regiunii Valone era de 3.435.879 locuitori cu Charleroi, Liège și Namur drept cele mai populate orașe, iar cea a Regiunii Bruxelles era de 1.031.215 locuitori din care 2 din cele 19 comune aveau peste 100.000 locuitori.
Atât neerlandeza cât și franceza vorbite în Belgia au diferențe minore de vocabular și de nuanțe semantice față de limbile vorbite în Țările de Jos respectiv Franța. Mulți flamanzi folosesc curent dialecte locale flamande în mediul local. Limba valonă, principala limbă regională din Valonia este actualmente înțeleasă și vorbită de un procent infim de populație, în general persoane în vârstă. Dialectele acesteia precum și celelalte dialecte tradiționale din Valonia nu sunt folosite curent în viața publică.
Nu există statistici oficiale recente cu privire la utilizarea celor trei limbi oficiale sau a dialectelor acestora. Estimările cu privire la numărul vorbitorilor de limba neerlandeză estimează procentajul acestora la 57%-60%, cei de limba franceză reprezintă aproximativ 40%-43% iar cei vorbitori de limba germană reprezintă aproximativ 75.000 persoane, pentru 1% din populație[57]
Catolicismul a fost unul dintre principalele motive ale independenței Belgiei și a avut un rol important în istoria țării. Instituția regală continuă să aibă în continuare o reputație de puternic catolică. Cu toate acestea statul este un stat secular cu o constituție laică ce prevede libertatea de religie. Cultele recunoscute oficial sunt subvenționate de stat, acestea fiind, în ordinea subvențiilor acordate: catolicismul, islamul, protestantismul, iudaismul, ortodoxismul și anglicanismul. În 2007 budismul a efectuat primii pași spre recunoașterea oficială.
La 1 ianuarie 2022 populația rezidentă estimată a Belgiei a fost de 11.584.008 locuitori, din care 10.100.333 cetățeni belgieni.[1]
Alte naționalități (mii persoane):
- germani: 40,3
- bulgari: 45,6
- spanioli: 73,6
- francezi: 176,2
- britanici: 16,2
- greci: 18,7
- portughezi: 51,8
- români: 117,3
- italieni: 163,5
- polonezi: 69,1
- ruși: 11,4
- indieni: 17,1
- chinezi: 13,5
- afgani: 19,6
- irakieni: 11,6
- turci: 38,9
- camerunezi: 15,2
- congolezi (Kinshasha): 21,6
- guineeni: 10,2
- algerieni: 10,3
- marocani: 81,4
- americani: 10,5
- brazilieni: 10,9
Cetățeni ai altor țări europene erau 100,6 mii locuitori (din care U.E. 53 mii). Din alte țări africane erau 60,5 mii rezidenți, din alte țări din America erau 19 mii rezidenți, iar din alte țări din Asia, 78 mii.
26,3 mii rezidenți aveau cetățenie nedeterminată sau erau apatrizi.
În ciuda diviziunilor politice și lingvistice, regiunea ce corespunde Belgiei actuale a fost centrul înfloririi unor mari mișcări artistice, care au exercitat o puternică influență asupra artei și culturii europene. Astăzi, într-o anumită măsură, viața culturală este concentrată în fiecare comunitate lingvistică, o sferă culturală comună fiind greu de realizat din cauza diferitelor bariere.[58][59][60] Din anii 1970, nu mai există universități și colegii bilingve în țară, cu excepția Academiei Militare Regale și a Academiei Maritime de la Anvers, nici mass-media bilingvă[61] și nu există nicio organizație științifică și culturală în care să fie reprezentate ambele comunități. Forțele ce îi țineau odinioară pe belgieni împreună—romano-catolicismul și opoziția economică și politică față de Țările de Jos—nu mai au putere.[62]
Contribuțiile în domeniul picturii și arhitecturii au fost deosebit de bogate. Arta mosană, cea neerlandeză veche,[63] Renașterea flamandă și pictura barocă[64] și marile exemple de arhitectură romanescă, gotică, renascentistă și barocă[65] sunt pietre de hotar în istoria artei. În vreme ce arta secolului al XV-lea în Țările de Jos a fost dominată de picturile religioase ale lui Jan van Eyck și Rogier van der Weyden, secolul al XVI-lea se caracterizează printr-o gamă mai largă de stiluri, cum ar fi peisajele lui Peter Breughel și reprezentarea anticului de către Lambert Lombard.[66] Deși stilul baroc al lui Peter Paul Rubens și Anthony van Dyck au înflorit la începutul secolului al XVII-lea în Țările de Jos Meridionale,[67] ea s-a aflat în declin în alte părți.[68][69]
Contribuțiile belgienilor la arhitectură au continuat în secolele al XIX-lea și al XX-lea, inclusiv prin operele lui Victor Horta și Henry van de Velde, principalii inițiatori ai curentului Art Nouveau.[72][73]
Alte exemple sunt carnavalul din Aalst; încă foarte religioasele procesiuni ale Sfântului Sânge din Bruges, Virga Jesse Basilica din Hasselt și Basilica Doamnei Noastre din Hanswijk, Mechelen; festivalul de 15 august din Liège; și festivalul valon din Namur. Inițiat în 1832 și revitalizat în anii 1960, Gentse Feesten au devenit o tradiție modernă. O mare sărbătoare neoficială este și ziua Sfântului Nicolae, o sărbătoare pentru copii, și, la Liège, pentru studenți.[81]
Științe
Gerardus Mercator
Înflorirea Europei Occidentale în secolul al XVI-lea a fost bazată și pe lucrările cartografului Gerardus Mercator, ale anatomistului Andreas Vesalius, ale botanistului Rembert Dodoens[82] și ale matematicianului Simon Stevin printre cei mai influenți oameni de știință.[83]
Fotbalul și ciclismul sunt sporturi populare în rândul belgienilor. Eddy Merckx este considerat a fi cel mai mare ciclist din toate timpurile[91]. În fotbal Jupiler League este competiția fotbalistică cea mai importantă, iar cluburi ca R.S.C. Anderlecht au avut deseori succese importante pe plan european. În ultimii ani două jucătoare de tenis belgiene au avut succese importante, fiecare clasându-se pe prima poziție în clasamentul WTA, este vorba de Kim Clijsters și Justine Henin.
Belgia este cunoscută la nivel internațional pentru specialitățile ei gastronomice. Numeroase restaurante belgiene pot fi găsite în ghiduri gastronomice importante, ca de exemplu Ghidul Michelin. Gofrele, cartofii prăjiți și midiile sunt printre cele mai cunoscute specialități belgiene, dar există numeroase specialități locale. Belgia este renumită pentru ciocolata produsă aici, numeroase mărci locale devenind foarte cunoscute pe plan internațional.
Belgia este cunoscută de asemenea pentru cele peste 500 specialități de bere. Berea belgiană conține una dintre cele mai mari varietăți de beri de calitate din lume, de la bere blondă și brună până la celebrele beri trapiste și lambic. Originile berii belgiene se găsesc în evul mediu când mănăstirile o produceau pentru consumul propriu și mai târziu ca un mijloc de a-și rotunji veniturile. Cu toate că producția de bere este dominată de corporațiile internaționale Inbev și Alken Maes, continuă să existe aproximativ 125 berării independente în întreaga țară.[92]
Turism
Printre cele mai importante obiective turistice se numără:
^Cuvântul neerlandez „ommegang” este utilizat aici în sens de „procesiune în principal nereligioasă”, sau de „partea nereligioasă a unei procesiuni”, vezi și articolul în Wikipedia în limba neerlandeză. Uriașii procesiunilor din Bruxelles, Dendermonde și Mechelen amintiți în acest paragraf fac parte din „ommegangul” fiecărui oraș. Cuvântul francez „ducasse” înseamnă tot un fel de procesiune; uriașii din Ath și Mons fac parte din „ducasse”-ul fiecărui oraș.
^Notă de subsol: Influențele celtice și germanice asupra originilor populației Belgae rămâne în dispută. Pentru mai multe informații, vezi de exemplu
Witt, Constanze Maria (). „Ethnic and Cultural Identity”. Barbarians on the Greek Periphery?—Origins of Celtic Art. Institute for Advanced Technology in the Humanities, University of Virginia. Arhivat din original la . Accesat în .
^„Belgium – Political parties” [Belgia - Partide politice]. European Election Database. Norwegian Social Science Data Services. . Arhivat din original la . Accesat în .
^La data de 1 ianuarie2007 populația Belgiei era de 10.584.534 locuitori (cf. http://www.statbel.fgov.be/). Din aceștia, 6.117.440 persoane locuiesc în Flandra, 3.435.879 persoane locuiesc în Valonia, iar 1.031.215 persoane locuiesc în Regiunea Capitalei Bruxelles. Numărul francofonilor poate fi estimat astfel: populația Valoniei fără Comunitatea germanofonă din Belgia (75.000 persoane, cf. sit oficialArhivat în , la Wayback Machine.), 3.360.879 persoane, populația francofonă din Regiunea Capitalei Bruxelles (estimată a reprezenta între 80 % și 90 %), adică între 824.972 și 928.093 persoane, minoritatea francofonă din Flandra estimată a fi între 100.000 și 150.000 persoane (cf. articol). Aceasta corespunde unei estimări minime de 4.285.851 persoane (adică 40,5 % din populație) și unei estimări maxime de 4.438.972 persoane (adică 42,5%). Este rezonabil ca procentajul acestora să fie estimat undeva între 40 % și 43 % din populația Belgiei. În mod complementar, populația flamandă ar reprezenta între 57 % și 60 % din populație.
^„Belgium—Arts and cultural education” [Belgia-Arte și educație culturală]. Compendium of Cultural Policies and Trends in Europe, 8th edition. Consiliul Europei / ERICarts. . Arhivat din original la . Accesat în .
^„Belgique” [Belgia]. European Culture Portal. Comisia Europeană. 2007–2008. Accesat în 10 mai 2007.Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
^„Low Countries, 1400–1600 AD” [Țările de Jos, 1400–1600 AD]. Timeline of Art History. Metropolitan Museum of Art. . Accesat în .
^Câteva exemple de opere arhitecturale din Belgia sunt incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO:„Belgia”. Properties inscribed on the World Heritage List. UNESCO. Accesat în .
^Hendrick, Jacques (). La peinture au pays de Liège [Pictura în țara Liège-ului] (în French). Liège: Editions du Perron. p. 24. ISBN2-87114-026-X.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^Guratzsch, Herwig (). Die große Zeit der niederländische Malerei (în germană). Freiburg im Beisgau: Verlag Herder. p. 7.
^„Low Countries, 1600–1800 AD” [Țările de Jos, 1600–1800 AD]. Timeline of Art History. Metropolitan Museum of Art. . Accesat în .
^„Art History: Flemish School: (1600–1800)—Artists: (biography & artworks)” [Istoria Artei: Școala Flamandă: (1600–1800)-Artiști (biografie și opere)]. World Wide Arts Resources. . Arhivat din original la . Accesat în .—o prezentare generală a mișcării artistice flamande cu o listă de artiști, cu legături spre biografiile și operele lor.
^„Belgian Artists: (biographies & artworks)” [Artiști belgieni: (biografii și opere)]. World Wide Arts Resources. . Arhivat din original la . Accesat în .—listă de pictori belgieni, cu legături spre biografiile și operele lor
^Baudson, Michel (). „Panamarenko”. Flammarion (Paris), citat în prezentarea de la XXIII Bienal Internacional de São Paulo. Arhivat din original la . Accesat în .
^„Major Town Houses of the Architect Victor Horta (Brussels)” [Mari case de oraș ale arhitectului Victor Horta (Bruxelles)]. UNESCO's World Heritage List. UNESCO. Accesat în . The appearance of Art Nouveau in the closing years of the 19th century marked a decisive stage in the evolution of architecture, making possible subsequent developments, and the Town Houses of Victor Horta in Brussels bear exceptional witness to its radical new approach.
^„Western music, the Franco-Flemish school” [Muzica occidentală, școala franco-flamandă]. Encyclopædia Britannica. . Accesat în . Most significant musically was the pervasive influence of musicians from the Low Countries, whose domination of the musical scene during the last half of the 15th century is reflected in the period designations the Netherlands school and the Franco-Flemish school.
^Două discuții comprehensive despre muzica pop și rock în Belgia de după anii 1950: „The Timeline—A brief history of Belgian Pop Music” [O scurtă istorie a muzicii pop belgiene]. The Belgian Pop & Rock Archives. Flanders Music Centre, Bruxelles. . Accesat în . „Belgian Culture—Rock”. Vanberg & DeWulf Importing. . Arhivat din original la . Accesat în .
^Laurence Grove (). Comics in French: the European bande dessinée in context [Comics în franceză: banda desenată europeană în context]. Berghahn Books. ISBN1-84545-588-6.
^Recenzie a cinematografiei belgiene până în preajma lui 2000, la „History of Cinema in Belgium” [Istoria cinematografiei în Belgia]. Film Birth. . Arhivat din original la . Accesat în .
^„Rembert Dodoens: iets over zijn leven en werk—Dodoens' werken”. Plantaardigheden—Project Rembert Dodoens (Rembertus Dodonaeus) (în neerlandeză). Balkbrug: Stichting Kruidenhoeve/Plantaardigheden. Revizuit la 20 decembrie 2005. Accesat în 17 mai 2007. ... het Cruijdeboeck, dat in 1554 verscheen. Dit meesterwerk was na de bijbel in die tijd het meest vertaalde boek. Het werd gedurende meer dan een eeuw steeds weer heruitgegeven en gedurende meer dan twee eeuwen was het het meest gebruikte handboek over kruiden in West-Europa. Het is een werk van wereldfaam en grote wetenschappelijke waarde. De nieuwe gedachten die Dodoens erin neerlegde, werden de bouwstenen voor de botanici en medici van latere generaties. (... Cruijdeboeck, publicată în 1554. Această capodoperă a fost, după Biblie, cea mai tradusă carte a vremii. Ea a continuat să fie republicată la peste un secol și timp de două secole a fost cea mai utilizată lucrare de referință despre plante. Este o operă de renume mondial și de mare valoare științifică. Gândurile noi notate de Dodoens, au devenit pietrele de construcție pentru botaniștii și medicii din generațiile următoare.)Verificați datele pentru: |date= (ajutor) O'Connor, J. J.; Robertson, E. F. (). „Simon Stevin”. School of Mathematics and Statistics, University of St Andrews, Scotland. Arhivat din original la . Accesat în . Although he did not invent decimals (they had been used by the Arabs and the Chinese long before Stevin's time) he did introduce their use in mathematics in Europe. [„Deși nu el a inventat zecimalele (fuseseră utilizate de arabi și chinezi cu mult înainte de Stevin), el a introdus utilizarea lor în matematica europeană.”]Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link) „Abstract (*)”. S. Karger AG, Basel. Accesat în . The importance of A. Vesalius' publication 'de humani corporis fabrica libri septem' cannot be overestimated. (*) Free abstract for pay-per-view article byDe Broe, Marc E.; De Weerdt, Dirk L.; Ysebaert, Dirk K.; Vercauteren, Sven R.; De Greef, Kathleen E.; De Broe Luc C. (). „The Low Countries – 16th/17th century”(PDF). American Journal of Nephrology. 19 (2): 282–9. doi:10.1159/000013462. ISSN0250-8095. PMID10213829.Mai multe valori specificate pentru |work= și |journal= (ajutor)Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link) Midbon, Mark, University of Wisconsin–Madison (). „'A Day Without Yesterday': Georges Lemaitre & the Big Bang” [«O zi fără un ieri»: Georges Lemaitre și Big Bangul]. Commonweal, republicat: Catholic Education Resource Center (CERC). pp. 18–19. Arhivat din original la . Accesat în .Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
^Patricia Carson. The Fair Face of Flanders [Chipul frumos al Flandrei]. Lannoo Uitgeverij. p. 136. ISBN90-209-4385-5.
^Lance Day (). Lance Day, Ian McNeil, ed. Biographical Dictionary of the History of Technology [Dicționar biografic al istoriei tehnologiei]. Routledge. p. 1135. ISBN0-203-02829-5.
^Gordon Woodward (). Lance Day, Ian McNeil, ed. Biographical Dictionary of the History of Technology. Routledge. p. 523. ISBN0-203-02829-5.
^Ulf Larsson (). Cultures of Creativity: the Centennial Exhibition of the Nobel Prize [Culturile creativității: expoziția centenară a Premiului Nobel]. Science History Publications. p. 211. ISBN0-88135-288-8.
1 În întregime în Asia, dar din punct de vedere istoric este considerat european ·2 Parțial sau în întregime în Asia, în funcție de definirea graniței ·3 Stat transcontinental (preponderent asiatic)
.jpg)
.jpg)
_-_Google_Art_Project_-_edited.jpg)
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
.svg)
