Stația Spațială Internațională (abreviat SSI; în englezăThe International Space Station, ISS, în rusăМеждунаро́дная косми́ческая ста́нция, МКС) este o stație spațială experimentală aflată în spațiu. Ea poate servi ca spațiu locuibil pentru un echipaj, post de comandă pentru operații pe orbită în jurul Pământului și ca port de întâlnire și acostare pentru mici nave spațiale.[2] Scopul pentru care este construită este studiul efectelor microgravitației și a menținerii vieții în spațiu și ca platformă de observație astronomică și a Pământului.[2]
Fiind plasată pe orbită la o altitudine ce variază între 319,6 km și 346,9 km,[3] este o structură artificială din spațiu care poate fi văzută cu ochiul liber de pe Pământ.[4]
NASA a anunțat ca în ultimile zile a Stației Spațiale Internațională, va fi arsa, deoarece sistemul este prea vechi.
Istoric
Între anii 1963 - 1966 s-a folosit experiența câștigată în cadrul programului Apollo pentru a concepe o stație spațială pe orbita terestră, care să fie locuită permanent de un echipaj și care să permită activități de laborator, observații astronomice, operații de montaj, și să fie depozite de piese, întreținere, nod de transport și legătură.
În anii 1970 au fost lansate șase modele de stații de tip Saliut și stația Skylab[6] Laboratorul Skylab, lansat pe orbită în data de 14 mai1973 cu ajutorul unei rachete Saturn V modificate, din care doar primele două etaje serveau la propulsie, al treilea fiind înlocuit cu stația propriu-zisă[7] va fi prima stație care va demonstra posibilitățile.
În aprilie 1983președinteleSUARonald Reagan cere NASA să conceapă proiectul unei stații spațiale, iar în data de 25 ianuarie1984, în Discursul despre starea uniunii anunță intenția de a fi construită, prin colaborare internațională.[8] Costurile sunt estimate la opt miliarde de USD.[9] În 27 iulie NASA înființează în acest scop un birou de studii.
În data de 31 ianuarie1985Agenția spațială europeană (ESA) aderă la proiect, urmată în 16 aprilie de Canada și în 9 mai de Japonia. Explozia navetei Challenger în 28 ianuarie1986 amână planurile NASA și duce la o revizuire completă a programului spațial. În 20 august sunt terminate noile planuri, costurile fiind evaluate la 12,2 miliarde USD.[9] În 1987, reevaluările succesive ale NASA și ale Academiei Naționale de Științe (englezăNational Academy of Sciences) estimează costurile la 25 - 30 miliarde USD.[9]
În 16 iulie1988, președintele Ronald Reagan botează stația spațială cu numele de Freedom (românăLibertatea),[10] însă în această variantă stația nu va fi construită niciodată.
În 1993 administrația Clinton invită Rusia să participe la un proiect revăzut, bazat pe planurile stației Freedom și a stației rusești Mir 2, care trebuia să urmeze stației spațiale Mir,[6][11] proiect redenumit Alpha.[12] În februarie președintele Bill Clinton cere NASA reducerea drastică a costurilor, ceea ce duce la o nouă concepție. Americanii consideră că marea experiență a rușilor în domeniul misiunilor lungi la bordul stațiilor spațiale îi va feri de repetarea costisitoare a erorilor strategice sau tehnice. Raportul US General Accounting Office (GAO) estimează reducerea costurilor prin colaborare de la 19,4 miliarde USD la 17,4 miliarde.[12] În 16 decembrie NASA și Agenția Cosmică Rusă (rusăRousskoye Kosmitcheskoye Agentsvo) (RKA), încheie un acord privind 10 zboruri ale navetei spre stația spațială Mir, iar în data de 23 iunie1994 NASA este de acord cu plata unei sume de 400 de milioane USD.
În 13 iunie1995 costurile sunt estimate la 93,9 miliarde USD, dintre care 50,5 miliarde pentru zborul navetelor.[13] Între 1995 - 1998 sunt efectuate câteva zboruri în care 11 astronauți americani acumulează 975 de zile la bordul stației Mir.[14] Navetele americane acostează de nouă ori la Mir și aduc oameni, cele necesare vieții și materiale.[15][16]
În octombrie 2005 ca urmare a accidentelor navetelor, NASA a anunțat că până la sfârșitul programului se vor efectua doar 18 zboruri. Acestea vor transporta modulul Columbus și modului japonez JEM, însă platforma solară rusă[18] și centrifuga japoneză[15] nu vor fi trimise.
În limbajul NASA, prin expediție se înțelege rămânerea unui echipaj la bordul ISS o perioadă de timp mai îndelungată, în timp ce prin misiune se înțelege un zbor al unei nave (navetă sau navă de reintrare în atmosfera terestră), fără ca echipajul să rămână pe ISS între două sau mai multe misiuni.[19]
Până în august 2008 au avut loc 17 expediții pe ISS, prima începând în 31 octombrie2000 și sosind pe stație la 2 noiembrie.[20] A 17-a a început în data de 8 aprilie2008 și este planificată să dureze până în octombrie 2008.[21] În tot acest interval ISS a fost locuită neîntrerupt de un echipaj format din 2 - 3 persoane.
Prima misiune a NASA în afara ISS care a fost efectuată doar de astronauți de sex feminin (Christina Koch și Jessica Meir) s-a încheiat cu succes în data de 18.10.2019.[22]
ISS este prevăzută să conțină 14 module presurizate cu un volum total de cca. 1000 m3. Modulele sunt laboratoare, compartimente de acostare, sasuri, compartimente pentru echipaj, spații de înmagazinare. Actual deja 9 module sunt pe orbită, iar celelalte 5 își așteaptă lansarea. Fiecare modul este lansat pe orbită de o navetă spațială, o rachetă Proton sau o rachetă Soiuz.
În afară de module mai sunt o serie de componente care furnizează curent electric și participă la montarea și întreținerea stației.
Zarea (românăZorile[23]) este un modul de comandă, presurizat, care dispune de un sistem de propulsie și ghidare necesar în perioada inițială a asamblării, furnizează energie electrică, iar actual este folosit și ca spațiu de depozitare, atât în interior (partea presurizată), cât și în exterior (rezervoare de combustibil). Acest modul este actual în întregime proprietatea SUA deoarece a fost construit de Rusia la comanda și din fondurile americane.[24]
Unity (românăUnitatea) (Node 1) este primul modul american, care conectează partea americană a stației de partea rusă prin intermediul Adaptorului de cuplare presurizat (englezăPressurized Mating Adapter) (PMA-1).[25] Conține locurile de cuplare ale modulului Z0 Truss, sasului Quest, laboratorului Destiny și modulului Node 3.[26]
Zvezda (românăSteaua[23]) este un modul de serviciu asigurând spațiul de locuit pentru echipaj,[23] sistemele de menținere a vieții[27] și sistemele de corectare a orbitei și de orientare pe orbită, și este prevăzut cu locuri de andocare ale navelor Soiuz, Progress și pentru Vehiculul de transfer automat (englezăAutomated Transfer Vehicle). Atașarea acestui modul a făcut ca ISS să poată fi locuită permanent.[28]
Destiny (românăDestinul) este modulul principal american, și este un laborator destinat realizării sarcinilor americane pe ISS. El asigură și el spațiu de locuit pentru echipaj și are sisteme de menținere a vieții. Dispune de 24 de compartimente pentru experimente.[29]
Quest (românăCercetarea) este sasul principal al ISS prin care se poate ieși în spațiu, folosind oricare dintre costumele spațiale: Unitatea de mobilitate extravehiculară[30] (englezăExtravehicular Mobility Unit) (EMU) americană sau costumul spațial Orlan[30] (românăvulturul (de mare al) lui Steller) rusesc.
Pirs (românăCheul) este un modul cu rol de sas, prevăzut cu locurile de andocare pentru navele Soiuz și Progress și permite ieșirea în spațiu și întoarcerea din spațiu a cosmonauților care folosesc costumul spațial Orlan. De asemenea, dispune de spații în care aceste costume sunt stocate.
Harmony (românăArmonia) este un modul european cu rol de "nod utilitar" al ISS. Modulul este prevăzut cu patru compartimente pentru experimente, care dispun de curent electric și magistrală de date.[31] Modulul este un nod la care se pot conecta alte componente prin intermediul celor șase Mecanisme comune de cuplaj (englezăCommon Berthing Mechanisms) (CBM). La Harmony este cuplat laboratorul european Columbus și cel japonez Kibō.[32] Tot la Harmony se cuplează Modulele logistice multifuncționale (englezăMulti-Purpose Logistics Modules) în timpul zborurilor navetelor.
Columbus este modulul principal european, și este un laborator destinat realizării sarcinilor europene pe ISS.[34] Dispune de 10 Compartimente internaționale standard pentru lucrări (englezăInternational Standard Payload Racks) (ISPR) și locuri de montare pentru experimente externe.[35]
Japanese Experiment Module/Experiment Logistics Module (JEM-ELM) (românăModulul experimental japonez/Modulul logistic experimental) este o parte a laboratorului japonez Kibō (românăSperanța[37]). ELM asigură transportul și înmagazinarea spre laborator și are o zonă presurizată pentru lucrări interioare și o zonă nepresurizată pentru lucrări exterioare.[38]
Japanese Experiment Module/Japanese Pressurized Module (JEM-PM) (românăModulul experimental japonez/Modulul japonez presurizat) este modulul central al Kibō, la care sunt cuplate modulele ELM, inclusiv partea exterioară. laboratorul este cel mai mare modul al ISS și conține 10 Compartimente internaționale standard pentru lucrări.[38]
Mini-Research Module 2 (MRM 2) (românăMinimodulul de cercetare 2) este unul dintre noile componente rusești pentru ISS și va fi folosit și pentru andocare și înmagazinare la bordul stației.
Node 3 este ultimul dintre nodurile americane. Modulul va dispune de un sistem avansat de menținere a vieții, cu reciclarea apei uzate și generatoare de oxigen pentru respirat. Nodul va fi echipat cu patru locuri de cuplare a modulelor presurizate sau a vehiculelor de transport a echipajelor. Modulul va dispune de un loc în care va fi cuplat permanent modulul Cupola.
Cupola este un modul cu rol de observator. Modulul va dispune de computere de dirijare și de șapte ferestre protejate cu capace împotriva loviturilor micrometeoriților.[40] Modulul va permite coordonarea roboților Sistemului de service mobil (englezăMobile Servicing System) (MSS). Echipajului ISS va putea urmări direct operațiunile robotizate și andocarea navelor. De asemenea, modulul va putea fi folosit ca punct de observare a Pământului.[41]
Multipurpose Laboratory Module (MLM) (românăModulul Laborator Multifuncțional) va fi modulul principal de cercetare al Rusiei ca parte a ISS, și va fi folosit pentru experimente, andocări și logistică. Va servi de asemenea ca spațiu de lucru și odihnă pentru echipaj. Va dispune de un sistem de orientare a stației pe orbită și de refacere a înălțimii orbitei.
Alte componente ale ISS
În afară de modulele presurizate ISS cuprinde o structură lungă, obținută prin integrarea unor segmente aduse separat. Structura cuprinde patru segmente de panouri solare, două la tribord (englezăstarboard) S3/4 și S5/6 și două la babord (englezăport) P3/4 și P5/6. Tot pe această structură este un segment de montaj și întreținere care dispune în acest scop de brațul Canadarm2.
Puteți găsi mai multe informații despre Stația Spațială Internațională prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”:
.jpg)
