Nume binomial a fost determinat drept Clavaria fennica de micologul finlandez Petter Adolf Karsten în volumul 9 al jurnalului botanic Notiser ur Sällskapets pro Fauna et Flora Fennica förhandlingar din 1868.[6] Taxonul se mai găsește în literatura micologică până în prezent.
Apoi, specia a fost transferată corect la genul Ramaria sub păstrarea epitetului de micologul german Adalbert Ricken, de verificat în marea sa publicație Vademecum für Pilzfreunde - Taschenbuch zur bequemen Bestimmung aller in Mittel-Europa vorkommenden ansehnlicheren Pilzkörper din 1918,[7] dar înregistrarea a avut loc de abia în 1920, din cauza turburărilor după Primul Război Mondial. Este numele curent valabil (2020).
Au mai fost făcute câteva alte încercări de redenumire acceptate sinonim (vezi în infocasetă) care însă (cu excepția variaților) nu sunt aplicate, fiind astfel neglijabile.
Epitetul se trage de la cuvântul neolatin (latinăfennica=finlandez),[8] hotărât de Petter Adolf Karsten în onoarea patriei sale.
Corpul fructifer: masiv cu un aspect de corali constă din rămurele multiplu furcate în vârf care cresc în mănunchiuri de 0,5-1 (1,2)cm diametru, împărțindu-se dintr-un cocean compact. Ramificațiile sunt verticale, paralele, neregulat rotunde și numai puțin îndoite. În total, corpul fructifer ajunge la o lățime maximală de până la 10 (15)cm și o înălțime de 7-12cm. Suprafața este umedă și coloritul inițial deschis bej-ocru, adesea cu nuanțe violacee, devine la bătrânețe brun-cenușiu până brun-măsliniu. Vârfurile sunt în tinerețe galbene.
Trunchiul: este nu rar atât de lung cât lat cu un diametru de 4 (6)cm, fiind gros, conic, uneori bulbos, cărnos și compact, ceva apos. Din el decurg numeroase ramuri mai groase care se împart mai departe în rămurelele subțiri descrise mai sus. Piciorul albicios cu o tentă de liliaceu sau roz și marmorat apos pe dinăuntru prezintă rizomorfe albe.
Carnea: albă este în trunchi compactă și casantă, dar în ramuri fragilă. Mirosul este la exemplare tinere imperceptibil, devenind cu avansarea în vârstă slab pământos, gustul fiind amar.[4][5]
Caracteristici microscopice: are spori cyanofili(de)[traduceți], hialini (translucizi), elipsoidali până fusiformi destul de mari, cu pereți subțiri de 0,2-0,3μm grosime și un apicul între 0,7-1,2μm, măsurând 14 (15,2) x (3,8) 4-6 microni. Suprafața este presărată cu negi de dimensiuni inegale, izolați, neregulat rotunzi spre scurt cuplați. Pulberea sporilor este ocru-gălbuie. Basidiile clavate de 40-60 x 6-10 microni cu fibule la bază, dezvoltă 3-4 sterigme de 5-7,7μm fiecare care sunt verde-măslinii cu un conținut fin picurat până aspru granulat. Hifele corpului fructifer au catarame abundente și forme foarte diferite. Astfel de exemplu, hifele sub-himeniale sunt confuz neregulate cu pereți paraleli de 2-3µm, membranele fiind subțiri (0,2-0,3µm) și netede, iar hifele din trama ramurilor aproape de sub-himeniu de 2-5µm mai că regulate pe alocuri și spre centru iregulare, cu pereți paraleli sau neregulați, slab bulboase cu de obicei între 2,5-11,5µm, uneori cu catarame sau septuri. În sfârșit, hifele trunchiului sunt încâlcite, iregulare, cu pereți paraleli și neregulați de (2) 2,5-10,5μm grosime și membrane de 0,3-0,8 (-1,2)μm în mare parte netede, dar unele pot fi slab încrustate. Cataramele sau septurile prezintă adesea umflături în formă de fiolă de până la 12μm.[9][10]
Reacții chimice: himeniul se decolorează cu acid sulfuric de 30-50% repede crem-ocru până galben-ocru, clarificându-se cu timpul, himeniul cu fenol negativ sau ocru murdar închis, iar carnea imediat palid roz murdar și exteriorul cu hidroxid de potasiu de aproximativ 20% imediat ocru-portocaliu, apoi încet brun-roșiatic până la murdar roșu sângeriu, dar carnea doar palid ocru-roz murdar.[11][12]
Chiar și specialiștii în ciuperci au probleme cu diferențierea buretelui matur sau bătrân cu alte specii ale acestui gen.
^ abRose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 1027-1028, ISBN 3-8289-1619-8
^P. A. Karsten: „Clavaria fennica”, în: „Notiser ur Sällskapets pro Fauna et Flora Fennica förhandlingar”, vol. 9, Editura Theodor Söderholm, Helsingfors 1868, p. 372
^Adalbert Ricken: „Vademecum für Pilzfreunde Taschenbuch zur bequemen Bestimmung aller in Mittel-Europa vorkommenden ansehnlicheren Pilzkörper”, Editura Quelle & Meyer, Leipzig 1918, p. 264
^Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 542-543, ISBN 88-85013-37-6
^Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 594-595, ISBN 88-85013-46-5
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 556-557, nr. 620, ISBN 88-85013-25-2
^Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 472-473, ISBN 978-3-440-14530-2
^Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 472-473/2, ISBN 978-3-440-14530-2
^Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 550-551, ISBN 88-85013-37-6
^Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 548-549, ISBN 88-85013-37-6
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 548-549, ISBN 88-85013-25-2
^Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 476-477, ISBN 978-3-440-14530-2
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 556-557, ISBN 3-405-11774-7
^I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 570-571, ISBN 88-85013-37-6
^Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 190, ISBN 978-1-4454-8404-4
^I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 574-575, ISBN 88-85013-37-6
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 215-217
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 558-559, ISBN 3-405-11774-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 618-619, ISBN 3-405-12081-0
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 616, ISBN 3-85502-0450
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 750-751 - 1, ISBN 3-405-12081-0
Bibliografie
Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Josef Christan: „Die Gattung Ramaria in Deutschland. Monografie zur Gattung Ramaria in Deutschland, mit Bestimmungsschlüssel zu den europäischen Arten”, Editura IHW-Verlag, Berchtesgaden 2008, ISBN: 978-3-930-16771-5
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
Andreas Gminder, Günter Saar: Ergänzungen zur Großpilzflora von Baden-Württemberg“, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2010
German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, p. 403, ISBN 3-8001-3531-0
Meinhard Michael Moser, Walter Jülich, Ursula Peintner: „Farbatlas der Basidiomyceten”, vol. 5 (Aphyllophorales: Ramaria-Xylobolus), Editura Elsevier & Fischer München, Stuttgart 1988, ISBN 978-3-437-30570-2
Edwin Schild: „Eine Analyse des Ramariafennica-fumigata-versatilis-Komplexes”, în: „Zeitschrift für Mykologie”, vol. 61, nr. 2, 1995, p. 139-182
_(20630316706).jpg)
_J._Schr%C3%B6t_119309.jpg)
.jpg)
_Corner_93792.jpg)
_in_dead_beechbranches_covered_by_leaves_in_the_Schaarsbe_-_panoramio.jpg)
.jpg)
