Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Acest articol se referă la partidul actual. Pentru partidul din perioada interbelică, vedeți Partidul Național-Țărănesc.
Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (abreviat PNȚCD sau PNȚ-CD) este un partid politic neparlamentar de centru-dreapta spre dreapta din România, care se consideră continuatorul Partidului Național Țărănesc (PN-Ț/PNȚ) istoric ce a activat în Regatul României între 1926 și 1947. A făcut în trecut parte la nivel european din Partidul Popular European (PPE), iar în martie 2020 a fost primit în Mișcarea Politică Creștină Europeană (ECPM).[4] Actualmente, partidul nu are niciun europarlamentar. De asemenea, partidul are o reprezentare politică foarte mică la nivel politic local pe țară, din punctul de vedere al totalului de aleși locali. Împreună cu Partidul Național Liberal (PNL) contemporan, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) este unul dintre cele mai vechi partide din România postdecembristă. De asemenea, până în prezent, s-au scindat două partide din PNȚCD, mai precis Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚ-MM) respectiv Alianța Național Țărănistă (ANȚ).
PNȚCD ca lider al coaliției de guvernare (1996–2000)
După guvernarea 1996–2000, aspru criticată, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), principalul exponent al Convenției Democrate Române (CDR), nu a reușit să obțină numărul de voturi necesare trecerii pragului electoral.
După ieșirea de la guvernare și din parlament
La alegerile parlamentare din 2000, partidul a optat să candideze într-o coaliție, al cărui prag electoral a fost prea mare pentru a putea fi atins. Partidul nu a mai intrat în Parlament și a continuat să fie marcat de lupte între diverse facțiuni și diverși lideri.
În martie 2005, partidul a fuzionat cu Uniunea pentru Reconstrucția Romaniei (URR) și și-a schimbat denumirea în Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD).[5][6]
În septembrie 2006, a revenit la vechiul nume - Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD).
La data de 21 ianuarie 2007, în funcția de președinte a fost ales omul de afaceri Marian Miluț, care a devenit membru al partidului în anul 2005. El a fost urmat de Aurelian Pavelescu. În 2011, un congres ținut în luna iunie l-a ales ca președinte pe Victor Ciorbea.[7] În septembrie, facțiunea condusă de Vasile Lupu și Aurelian Pavelescu a organizat un nou congres extraordinar al PNȚCD, contestat de către Victor Ciorbea.[8] Congresul a avut loc la București, la Palatul Parlamentului, în ziua de 17 septembrie 2011. Vasile Lupu a fost ales președinte, iar Pavelescu secretar general.[9] Ambele facțiuni își propuneau revenirea în Parlament și promovarea restaurării monarhiei în România.[7][9].
În cele din urmă, au rămas doi pretendenți pentru titlul de președinte - Pavelescu și Ciorbea. Cel dintâi a primit recunoașterea tuturor formațiunilor ca lider al partidului, în vreme ce Victor Ciorbea a părăsit partidul, aderând la Partidul Național Liberal (PNL).
Revenirea în Parlament și refacerea Alianței D.A
Această pagină (secțiune) necesită o verificare. De verificat: în ce măsură cei doi parlamentari se puteau numi țărăniști de-a lungul mandatelor lor
Ștergeți eticheta numai după rezolvarea problemelor.
În urma congresului din 20 aprilie 2013, partidul a fost reunificat, Pavelescu fiind ales președinte, iar aripile fiind dizolvate. În toamna anului 2013, PNȚCD a încheiat un protocol de colaborare cu Inițiativa România Liberală (IRL), fondată de liberali care au părăsit Partidul Național Liberal (PNL). În noiembrie 2013, Pavelescu a fost reconfirmat în funcție, iar fondatorii IRL: președintele fundației, Vlad Moisescu, secretar general al PNȚCD, deputatul Diana Tușa și primarul sectorului 1 al capitalei Andrei Chiliman vicepreședinți. Și fostul deputat democrat-liberal Maria Stavrositu a fost aleasă vicepreședinte, alături de fostul avocat al poporului, Gheorghe Iancu.
Ioan Scurtu, Istoria Partidului Național Țărănesc, Editura Enciclopedică, București, 1994;
Institutul pentru Analiză și Strategie Politică „Iuliu Maniu” și Fundația „Hans Seidel”, Corneliu Coposu în fața istoriei, Ediția a II-a completată, Editura Metropol, 1997;
Dan Pavel, Iulia Huia, «Nu putem reuși decît împreună». O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000, Editura Polirom, Iași, 2003;
Alina Mungiu-Pippidi, Politica după comunism, Editura Humanitas, București, 2002;
Ioan Scurtu ș.a., Enciclopedia partidelor politice din România 1859-2003, Editura Meronia, București, 2003;
Florin-Vasile Șomlea, Partidele populare din țările Uniunii Europene, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 2007.
Lectură suplimentară
Cristian Sandache, Doctrina național-creștină în România, Editura Paideia, București, 1997
1Formațiunile minorităților naționale nu sunt înregistrate oficial în registrul partidelor politice, dar au totuși drept de reprezentare politică la toate nivelurile politice naționale (i.e., nivel politic central/guvernamental cât și nivel politic local precum chiar și la nivel europarlamentar).
