Înainte de modificarea Constituției în 2003, cele două camere aveau atribuții identice. Un text de lege trebuia aprobat de ambele camere. Dacă textul era diferit, se forma o comisie specială, numită comisie de mediere, compusă din deputați și senatori, care „negocia” între cele două camere forma viitoarei legi. Raportul acestei comisii trebuia aprobat într-o sesiune comună a Parlamentului.
După referendumul din 2003, o lege trebuie încă aprobată de ambele camere, dar fiecare cameră are domeniile desemnate pentru a delibera înaintea celeilalte, în calitate de „cameră decizională”. Dacă prima cameră adoptă o propunere de lege (referitoare la competențele sale), aceasta este transmisă celeilalte camere, care o poate aproba sau respinge. Dacă aceasta face amendamente, proiectul este trimis înapoi la camera decizională, ale cărei decizii sunt finale.
În 2009, a avut loc un referendum pentru a consulta populația despre transformarea Parlamentului într-un corp unicameral și reducerea numărului de reprezentanți la 300. Deși referendumul a fost validat, rezultatele nu sunt obligatorii, fiind necesar un alt referendum care să menționeze explicit modificarea constituției pentru a realiza acest lucru.
Alegerile se bazează pe principiul reprezentării proporționale, conform căruia toate locurile din cele două Camere sunt oferite în funcție de proporția de voturi pe care fiecare partid politic participant a obținut-o în fiecare circumscripție electorală.
Dacă rămân voturi în plus, fie ele neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, acestea sunt atribuite Biroului Electoral Central (BEC) cu scopul de a fi repartizate în mod centralizat.[1]
Atribuții
Conform Constituției României, Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.[2]
Funcționare
Parlamentul împreună cu Guvernul au și dreptul de inițiativă legislativă. De asemenea, o propunere legislativă poate fi înaintată și de către un grup de minim 100.000 de persoane cu drept de vot din cel puțin un sfert din județele țării.
Ședințele celor două camere se desfășoară separat, articolul 65 din Constituția României definind situațiile în care au loc ședințe comune.
Procedura legislativă
În comparație cu alte țări cu parlamente bicamerale, diferența dintre atributele celor două camere este mică, o lege trebuind să fie votată de ambele camere pentru a fi promulgată. În articolul 75, Constituția României definește situațiile în care Camera Deputaților este prima cameră sesizată, și astfel cea care are decizia finală în caz de divergențe. Senatul este prima cameră sesizată în toate celelalte situații. Proiectele de legi și propunerile legislative se supun spre dezbaterea primei camere sesizate, care trebuie să se pronunțe într-un termen de 45 de zile (60 de zile în cazuri speciale) altfel proiectul este considerat adoptat.
După adoptarea sau respingerea proiectului sau a propunerii legislative, cealaltă Cameră decide definitiv, iar dacă aceasta este de acord, propunerea este adoptată, altfel este rolul primei camere sesizate de a da o decizie definitivă.
Legea este promulgată de către Președintele României. Este așadar autentificată și investită cu formulă executorie, aceasta fiind trimisă spre publicare în Monitorul Oficial, cu scopul intrării sale în vigoare. Promulgarea se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii.[3]
Președintele, însă, poate refuza promulgarea, pe temeiuri legale sau constituționale. În cazul cererii unui control de constituționalitate, legea este încredințată Curții Constituționale, pentru ca aceasta să formuleze o decizie finală în acest sens.[3]
Membri
Membrii Camerei Deputaților și ai Senatului sunt aleși prin vot universal în cele 42 de circumscripții electorale, corespunzătoare celor 41 de județe și Municipiului București. În legislativul 2004-2008 Senatul are un număr de 137 de membri iar Camera Deputaților are 332 de membri. Diferența numărului de membri se datorează normei de reprezentare diferite de la o Cameră la alta. Astfel, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 locuitori.
Sistemul electoral este unul proporțional (membrii se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din totalul voturilor exprimate în baza unui algoritm). Alegerile se țin o dată la patru ani, și sunt făcute printr-un sistem de reprezentare proporțională cu vot în colegii uninominale. Ultimele alegeri au avut loc la 6 decembrie 2020. În Camera Deputaților mai sunt primiți și câte un reprezentant al fiecărei minorități naționale recunoscute. În urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie2012 numărul de parlamentari a crescut de la 470 la 588. Ulterior numarul de parlamentari a scazut din nou, de data aceasta la 466, prin legea 208/2015.
Comisii
Cele 6 comisii comune sunt:
– Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI; – Comisia parlamentară specială pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe; – Comisia parlamentară a revoluționarilor din Decembrie 1989; – Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova; – Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului; – Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO
Canale de comunicare
Parlamentul României perminte doar comunicarea în scris pe format material din partea cetățenilor. Canalele de comunicare media de tip electronic sunt deficitare, blocate sau inexistente.
Istoric
Regulamentul Organic adoptat în 1831 în Țara Românească și un an mai târziu în Moldova a reprezentat fundamentul instituției parlamentare în Principatele Române. Convenția de la Paris din 7/19 august1858[4] a modificat și lărgit principiul de reprezentare națională , iar prin Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, adoptat prin plebiscitul din 23-26 mai/4-7 iunie1864 s-a introdus Corpul Ponderator, redenumit ulterior Senat ca cea de a doua cameră.
Această nouă lege electorală conferă dreptul de vot doar bărbaților de peste 25 de ani și care aveau un venit anual de peste 100 de galbeni.
La aceștia se adăugau, fără condiții de cens, preoții, institutorii, profesorii, licențiații și doctorii, precum și cei care practicau profesii liberale și pensionarii cu o pensie anuală de cel puțin 3.000 lei.
Constituția din 1866 a definit funcționarea Parlamentului în concordanță cu modul de organizare și funcționare a parlamentelor Europei Occidentale din acea vreme. Declarația de independență a României din 10 Mai1877 (citită în Adunarea Deputaților, de către Mihail Kogălniceanu, cu o zi înainte) și actele de unire de la sfârșitul Primului Război Mondial au fost printre cele mai importante documente adoptate de Parlament în istoria României moderne.
Din februarie 1938, odată cu instaurarea dictaturii regale a Regelui Carol al II-lea și în 1940 după instaurarea dictaturii militare, rolul parlamentului a fost diminuat, el fiind lipsit de principalele sale atribuții. În perioada comunistă, prin Constituția din 1948, parlamentul a fost reorganizat, ca o adunare unicamerală, Marea Adunare Națională, organism formal, subordonat total puterii comuniste.
Constituțiile României din 1866, 1923, 1938 precizează că președinții adunării sunt aleși la începutul fiecărei sesiuni. Această tradiție a fost păstrată în primii ani ai Republicii Populare. În timpurile moderne, ambii președinți ai Camerei Deputaților și ai Senatului sunt aleși pe toată durata mandatului acelei camere. În circumstanțe speciale, președinții camerelor pot fi revocați.
Poziția politică a președinților adunării înainte de dezvoltarea unui sistem modern de partid este arătată de:
C (Conservator)
CM (Conservator moderat)
LR (Liberal radical)
LM (Liberal moderat)
Poziția politică a președinților adunării după dezvoltarea sistemului modern al partidelor politice este notată astfel:
1În întregime în Asia, dar din punct de vedere istoric este considerat european ·2Parțial sau în întregime în Asia, în funcție de definirea graniței ·3Stat transcontinental
.svg)
.jpg)
_(cropped_2).jpg)
_(cropped).jpg)
_(cropped).jpg)
_(14465750525).jpg)
.jpg)
_(cropped).jpg)
.jpg){kind=small}
_(cropped).jpg){kind=small}
.svg)
