PROFILBARU.COM

Miron Constantinescu

Comunistul Miron Constantinescu

Date personale

Născut

13 decembrie 1917^[2]

Chișinău, Republica Democratică Moldovenească sau Odesa, Republica Populară Ucraineană

Decedat

18 iulie 1974 (56 de ani)^[2]

București, România

Părinți

Gheorghe Munteanu-Murgoci

Căsătorit cu

Sulamita Constantinescu

Copii

Horia, Horia, Radu, Ileana...

Cetățenie

România

Religie

Ortodox

Ocupație

istoric
sociolog[*]
cadru didactic universitar[*]
politician
redactor-șef

Limbi vorbite

limba română

Membru în Biroul Politic al PCR

În funcție
1948 – 1960

Membru în CC al PCR

În funcție
1945 - 1955
1968 – 1974

Ministru al Învățământului

În funcție
1969 – 1970

Rector al Academiei „Ștefan Gheorghiu”

În funcție
1970 – 1972

Vicepreședinte al Consiliului de Stat

În funcție
1972 – 1974

Președinte al Marii Adunări Naționale

Partid politic

Partidul Comunist din România

Alma mater

Facultatea de Filozofie din București

Cunoscut pentru

Primul boss roșu^[1] al ziarului Scânteia

Profesie

politician, sociolog, marxist, istoric, comunist

Semnătură

Miron Constantinescu (n. 13 decembrie 1917, Chișinău, Republica Democratică Moldovenească – d. 18 iulie 1974, București, România) a fost un sociolog marxist, istoric, om politic comunist român, membru titular al Academiei Române (1974).

Biografie

Conform actelor, Miron Constantinescu s-a născut la Chișinău.^[3] Conform lui Alexandru Bârlădeanu, Constantinescu s-ar fi născut de fapt la Odesa, pe atunci în Republica Populară Ucraineană. După unirea Basarabiei cu România, familia sa se mută la Arad, unde Miron Constantinescu își continuă studiile liceale. După ce le finalizează, se retrage pentru o scurtă perioadă la o mănăstire. Apoi urmează Facultatea de Filozofie din București.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, obține doctoratul în științe sociale cu un studiu intitulat: Unitățile sociale și marxismul.

S-a căsătorit cu Sulamita Constantinescu, de origine evreiască. Au avut 7 copii,^[4] printre care doi fii numiți Horia, o fată, Ileana (1950?-2000) și un alt fiu, Radu. Primul Horia a murit de apendicită, iar al doilea Horia a murit tânăr într-un accident într-o vacanță montană. Fiica a suferit de schizofrenie, omorându-și mama în timpul unei crize. A fost internată într-un sanatoriu psihiatric din cartierul Voila din Câmpina.^[4]

Cariera politică

A fost "primul boss roșu al Scânteii legale (de după 23 august 1944)".^[1]

Din punct de vedere politic, a fost activ încă din 1935, în rândurile UTC. În anul următor este membru al PCR.

Este arestat de către Siguranța Statului pentru activitate comunistă și condamnat la 10 ani de muncă forțată.

După căderea guvernării Ion Antonescu este eliberat, alături de ceilalți comuniști și în august 1944 este numit redactor-șef al „Scânteii”. A fost apoi membru în Biroul Politic (1948-1960), membru în CC al PCR (1945-1955, 1968-1974) și secretar al acestuia (1952-1954), președinte al Comisiei de Stat a Planificării (1949-1955) etc.^[5]

Ca șef al Comisiei de Stat a Planificării, Constantinescu a aplicat măsuri dure în cazul neîmplinirii planului de producție, punând-o pe seama unor ipotetici sabotori. Astfel, Alexandru Bârlădeanu relata:

"Când conducea Miron (Constantinescu, n.n.) economia, se căutau “sabotori” și “dușmani de clasă” pentru economia care nu mergea, din cauză că se baza pe lucruri incerte. De pildă, producția se planifica pe materiile de import, dar nu se prevedea în plan, cu ce exporturi compensăm sau pe ce bază plătim."

Raportul secret prezentat de Nikita Sergheevici Hrușciov la Congresul al XX-lea al PCUS, în februarie 1956, prin care era condamnat – printre altele – și „cultul personalității”, l-a făcut pe Miron Constantinescu să creadă că ar fi momentul propice de a-l înlătura de la putere pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, asociindu-se în această acțiune cu Iosif Chișinevschi. Dintre membrii Biroului Politic, cei doi au reușit să câștige doar sprijinul lui Constantin Pârvulescu, dar nu și pe al lui Alexandru Moghioroș. Ședința Biroului Politic al CC din 3-12 aprilie 1956 a fost un veritabil semnal de alarmă pentru ei, demonstrându-le că Gheorghiu-Dej se bucura de o poziție solidă și de numeroși susținători. Alături de Iosif Chișinevschi, Constantinescu a fost exclus din conducerea partidului în 1957.

Este readus în viața politică de Nicolae Ceaușescu, devenind ministru al învățământului (1969-1970), vicepreședinte al Consiliului de Stat (1972-1974), rector al Academiei „Ștefan Gheorghiu” (1970-1972), președinte al Marii Adunări Naționale.^[6] Miron Constantinescu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioadele 1948 - 1961 și 1970 - 1974.

Cărți

Integrarea socială a tineretului: Cercetări sociologice contemporane, co-editor, București, 1969^[7]
Desăvârșirea unificării statului național român. Unirea Transilvaniei cu vechea Românie, co-autor, București, 1968
Amintiri din închisoare: (Însemnări contemporane și autobiografice), co-editor, București, 1972
Istoria României, (co-editor), București, 1974^[8]

Decorații

titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”^[9]
medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”^[9]

Note

^ ^a ^b Christian Levant: Zbor deasupra unui "cuib de năpârci cu condei" Arhivat în 11 octombrie 2009, la Wayback Machine., în: Adevărul, 7 octombrie 2006.
^ ^a ^b Miron Constantinescu, Munzinger Personen, accesat în 9 octombrie 2017
^ Popescu, George (28 aprilie 2015), „Miron Constantinescu - o biografie de ilegalist - Istorica”, Radio România Actualități Online, accesat în 17 martie 2022
^ ^a ^b Cazul Miron Constantinescu, o poveste sângeroasă, 6 octombrie 2007, Christian Levant, Adevărul, accesat la 18 ianuarie 2011
^ Ion Lăcustă: Sistematizarea localităților - o decizie a partidului comunist Arhivat în 10 octombrie 2007, la Wayback Machine., în: Magazin Istoric, nr. 2/1998.
^ „IICCMER - Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc”. IICCMER. Arhivat din original la 27 august 2019. Accesat în 31 august 2019.
^ http://87.248.191.120:8081/opac/bibliographic_view/380576;jsessionid=55A170AB5928C61982C7450DA3E7F830^{[nefuncțională]}
^ Buzatu, Gh. „A History of Romanian Oil Vol II”. Editura Mica Valahie – via Google Books.
^ ^a ^b Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 155 din 4 mai 1971 privind conferirea titlului de Erou al Muncii Socialiste, publicat în Buletinul Oficial, 6 mai 1971.

Bibliografie

Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc ("On the Shoulders of Marx. An Incursion into the History of Romanian Communism"), Editura Curtea Veche, București, 2005
Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, Humanitas, București, 1990
Mircea Ioanid, "Oameni care mi-au fost dragi. H. H. Stahl", în Magazin Istoric, noiembrie 1995
en Vladimir Tismăneanu, Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism, University of California Press, 2003, ISBN 0-520-23747-1
Deținuți și temniceri Arhivat în 5 martie 2016, la Wayback Machine., 14 septembrie 2005, Cristina Diac, Jurnalul Național
Comunism - "Cui dăm votul și încrederea noastră?" Arhivat în 5 martie 2016, la Wayback Machine., 20 iunie 2006, Paula Mihailov Chiciuc, Jurnalul Național
Dan Ciachir, "Crimele Bucureștiului comunist" Arhivat în 30 septembrie 2007, la Wayback Machine., în Ziua, 25 martie 2006