Norman Manea s-a născut în 1936, la Burdujeni, care era pe atunci un sat aparte în județul Suceava, iar ulterior a devenit unul din cartierele orașului Suceava. Părinții lui erau oameni simpli, tatăl – contabil la o mică întreprindere, iar mama – casnică. Bunicul din partea mamei avea o librărie, iar cel din partea tatălui – o brutărie[11].
În 1941, după intrarea României în războiul împotriva Uniunii Sovietice, evreii din Bucovina au fost deportați în Transnistria, printre ei copilul Norman de cinci ani și familia lui, care locuia atunci în satul Ițcani[12], precum și rudele lor din Bucovina. Maria, pe care bunicul lui Norman Manea din partea tatălui a luat-o în grijă când era o copilă de țăran orfană, apoi doica lui Norman, a vrut să meargă cu deportații, dar nu a fost lăsată de soldații care îi păzeau. Mai târziu, riscându-și viața, Maria a reușit o dată să ajungă la ei în Transnistria cu alimente și haine[11].
Bunicii și alte rude mai îndepărtate ale lui Norman Manea au pierit în deportare, dar el și familia restrânsă au scăpat, fiind eliberați în 1944. Au trăit un an în Basarabia. Norman a început să meargă la o școală cu limba de predare rusă, iar tatăl lui a lucrat la o bancă[11].
În 1945 s-au întors în România, la Fălticeni, unde au locuit la rude. În 1947 au ajuns înapoi la Suceava, unde Maria se căsătorise între timp, soțul ei fiind primul secretar al comitetului județean al partidului comunist. A ajutat familia Manea și din această poziție[11].
Tatăl lui Norman Manea a intrat în Partidul Comunist, deoarece în primii ani de după război, pentru unii evrei, retoricacomunistă a fost atrăgătoare, fiindcă promitea că discriminările și persecuțiile pe bază etnică, grozăviile din timpul războiului nu se vor mai repeta, iar legile adoptate atunci interziceau excesele naționaliste[13]. A făcut o carieră modestă, devenind directorul unei întreprinderi comerciale locale, dar curând a pierdut această funcție în urma unui denunț anonim, fără să fie cercetată realitatea acuzațiilor, și a devenit din nou simplu contabil. Norman era elev bun, pionier, apoi, ca licean, membru din convingere al Uniunii Tineretului Muncitor (U.T.M.). Însă la vârsta de 16 ani, diferența dintre realitate și utopia comunistă, precum și teroarea care domnea l-au dezamăgit de comunism[11]. La aceasta a contribuit și demnitatea cu care un coleg de clasă a reacționat, în 1952, la excluderea din U.T.M., cu contribuția lui Manea. Ulterior, în 1959, cei doi tineri au devenit prieteni[14]. Ca adult nu a fost comunist, dar nici disident[15].
În 1958, tatăl său a fost arestat și condamnat la cinci ani de muncă silnică pe baza unor acuzații false de drept comun, iar mama lui a fost nevoită să lucreze ca muncitoare la o fabrică de conserve[17]. Totuși, s-a reușit rejudecarea cazului și reducerea pedepsei la zece luni. Deoarece le executase deja, Manea tatăl a fost eliberat, dar nu a scăpat nici după aceea de hărțuieli din partea autorităților[18].
În 1959, Norman Manea a obținut diploma de inginer hidrotehnician, apoi a lucrat la diverse întreprinderi de construcții la Suceava, la Ploiești, în final la București. Între timp a început să scrie. În 1966 i-a apărut prima proză scurtă, Fierul de călcat dragostea, în revista Ramuri, iar în 1969 primul volum de povestiri, Noaptea pe latura lungă[19]. S-a căsătorit în același an cu Josette-Cella Boiangiu, care este soția lui și în 2021[16].
A început să fie urmărit de Securitate. I-au fost instalate microfoane în locuință și un informator scria sistematic note despre el. Întâmplarea făcea ca acesta să fie unul din cei mai buni prieteni ai săi, care îi relata tot atât de sistematic despre notele sale, în care nu-i dăuna. Aceasta a durat până când acest prieten a părăsit țara[24].
Un grup de scriitori emigrați în Germania de Vest în 1983 au apreciat mult volumul Octombrie, ora opt și au atras atenția scriitorului Heinrich Böll asupra sa. În 1985 a apărut prima scriere a lui Manea în Occident, traducerea scrierii Pulovărul, în revista vest-germană Akzente. În 1986, Serviciul German de Schimburi Academice (DAAD) i-a acordat o bursă cu ședere de un an în Berlinul Occidental. În același an, în România i-a apărut, după multe probleme cu cenzura, romanul Plicul negru[25]. Această operă satirică și alegorică a fost calificată de scriitoarea Gabriela Adameșteanu ca cel mai dur roman politic din ultimul deceniu al regimului comunist[20].
Juriul Uniunii Scriitorilor, care în mod obișnuit acorda premii anual, nu mai făcuse aceasta de doi ani, dar în 1986 s-a întrunit și a premiat volumul de eseuriPe contur al lui Manea. Ca niciodată până atunci, organul de partid și de stat numit Consiliul Culturii și Educației Socialiste i l-a retras[23].
În emigrație
În 1987, Norman Manea și soția lui au plecat în Berlinul Occidental și au trăit acolo timp de un an cu bursa primită. La recomandarea lui Heinrich Böll, editura Steidl din Göttingen a publicat în traducere o parte din volumul Octombrie, ora opt sub titlul Roboterbiographie und andere Erzählungen (Biografia robotului și alte povestiri), care a avut o primire bună, cartea fiind reeditată în anul următor[23].
Din cauza atmosferei care domnea în țară, cuplul nu s-a mai întors în România. Gândul emigrației îl preocupase pe scriitor și mai înainte. Ca evreu putea s-o facă legal demult. Chiar și părinții îl îndemnau să plece cu toții, dar el nu s-a putut hotărî s-o facă, crezând că nu și-ar fi putut găsi locul ca scriitor în limba română. Și în 2021 scrie în română și se consideră scriitor român. De aceea își trăiește emigrația ca exil, acesta devenind una din temele operelor sale[26][27].
În același timp, Norman Manea s-a exprimat împotriva atitudinilor patriotarde. Într-un interviu a fost întrebat dacă este mândru în a fi român, în contextul în care la alegerile europarlamentare din 2014 un partid politic a folosit un slogan patriotic[28]:
„Depinde cât de țanțoș ești. Adică, dacă vrei neapărat să-ți bombezi pieptul și să spui „da, eu sunt mândru că sunt român” e pueril. De ce ai fi tu mai mândru decât finlandezul? Nu ai ales să te naști român, cel mai bine ar fi să faci să fie cât mai bine în România. Dar că tu ești mândru sau nu ești mândru te privește [...] Este o chestie comună, foarte frecventă. Oamenii simpli au religia, au această conștiință de a fi parte a unui popor, a unui anumit loc. E greu să le explici că e cam copilăresc și idiot.[28]”
În 1988, scriitorul a primit o bursă în cadrul programului Fulbright și a plecat la Washington. La New York l-a cunoscut pe scriitorul Philip Roth. Au fost prieteni până la moartea acestuia în 2018. Tot în 1988 a murit mama lui Manea, la înmormântarea căreia nu a putut merge, iar tatăl lui de 80 de ani a emigrat în Israel[29].
Între 1989 și 1992 a fost bursierul Bard College din New York. A participat la congrese de scriitori, a ținut conferințe, i-au apărut traducerile mai multor scrieri[29].
În 1991, The New Republic din Washington i-a publicat eseul Happy Guilt (Vină fericită) despre scrierile autobiografice ale lui Mircea Eliade, care aborda și faptul că istoricul religiilor nu a amintit niciodată de comunitatea ideologică pe care o avusese în anii 1930 cu Garda de Fier. Traducerea acestui eseu a fost publicată fără acordul autorului de către Revista 22. La unii intelectualiromâni, eseul a provocat o indignare care a ținut relativ multă vreme. De exemplu, în ochii istoricului și criticului literar Alex Ștefănescu, „Norman Manea (de altfel un scriitor lipsit de talent, judecînd după cărțile filozofarde și prolixe publicate în România) are o atitudine de megaloman agresiv, acuzând de peste ocean întreaga noastră societate”[14].
În 1994, Manea a primit o catedră de profesor și statutul de scriitor rezident la Bard College, unde activează și în 2021[30].
Scriitorul a revenit prima oară în România abia în 1997, cu oarecare teamă din cauza atacurilor la care fusese supus. Atunci au început să-i fie publicate în țară primele opere scrise în Occident[30].
În 1998, Manea a scris în The New Republic un eseu cu titlul The Incompatibilities (Incompatibilitățile) despre Jurnalul lui Mihail Sebastian din anii 1930-1940, publicat în 1996. Pentru aceasta a fost din nou atacat. De exemplu istoricul și criticul literar Nicolae Manolescu a afirmat într-un editorial din România literară că Manea susține „monopolul evreiesc al suferinței”, acuzație pe care scriitorul a respins-o imediat în Revista 22, nr. 23, 1998[31].
În 2003 a apărut concomitent în România și în S.U.A. Întoarcerea huliganului[32] / The Hooligans return[33][34], care a contribuit în mod semnificativ la cunoașterea și aprecierea pozitivă a scriitorului. Este scrierea sa cea mai complexă de până atunci. Pe de o parte în părți cu caracter de memorii directe, pe de altă parte în fragmente cu caracter de roman, exprimă cele trei teme principale tratate în întreaga sa operă: Holocaustul, existența sa umană și de scriitor în România comunistă și exilul[35]. În anii următori, cartea a fost tradusă în mai multe limbi. În Franța a primit Premiul Médicis pentru literatură străină (2006)[36].
În 2009 a apărut următoarea carte a lui Manea, Vizuina. Este romanul exilului. Titlul este o referire la refugiul reprezentat de citit, de literatură, pe care îl poate găsi naufragiatul în necunoscut. Totodată, cartea are și caracter de thriller intelectual[20].
Turcuș, Claudiu, Estetica lui Norman Manea, București, Cartea Românească, 2012, ISBN 978-973-23- 2965-8; fragment online: Estetica lui Norman Manea, Observator cultural, nr. 620, 12 aprilie 2012 (accesat la 15 iulie 2021)
