Munteni-Buzău este o comună în județul Ialomița, Muntenia, România, formată numai din satul de reședință cu același nume.[3]
Comuna se află în zona centrală a județului, pe malul stâng al râului Ialomița. Este străbătută prin partea sudică, în afara localității, de șoseaua națională DN2A, care leagă Slobozia de Urziceni. Prin comună trece și calea ferată Urziceni-Slobozia, pe care este deservită de halta Munteni-Buzău.
Componența etnică a comunei Munteni-Buzău
Români (89,88%)
Alte etnii (0,89%)
Necunoscută (9,23%)
Componența confesională a comunei Munteni-Buzău
Ortodocși (90,02%)
Alte religii (0,51%)
Necunoscută (9,47%)
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Munteni-Buzău se ridică la 2.936 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 3.428 de locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (89,88%), iar pentru 9,23% nu se cunoaște apartenența etnică.[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,02%), iar pentru 9,47% nu se cunoaște apartenența confesională.[6]
Comuna Munteni-Buzău este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, Florin Stan[*], de la Partidul Social Democrat, este în funcție din 2012. Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[7]
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna nu exista, satul, recent apărut după împroprietărirea unor familii pe nume Coloc provenite din zona montană a județului Buzău (de unde și denumirea satului), făcând pe atunci parte din comuna Cocora (după ce inițial fusese arondat comunei Reviga). În sat funcționa o școală mixtă.[8] În 1925, comuna Munteni-Buzău deja apăruse: ea era formată doar din satul de reședință (ca și astăzi), avea 1745 de locuitori și făcea parte din plasa Căzănești a județului Ialomița.[9]
În 1952, comuna a fost transferată raionului Slobozia din regiunea Ialomița și apoi (după 1952) din regiunea București. În 1968, comuna a revenit la județul Ialomița, reînființat.[10][11]
Fetești (30.217 loc.) · Urziceni (15.308 loc.)
Amara (7.345 loc.) · Căzănești (3.271 loc.) · Fierbinți-Târg (4.969 loc.) · Țăndărei (13.219 loc.)
Adâncata · Albești · Alexeni · Andrășești · Armășești · Axintele · Balaciu · Bărbulești · Bărcănești · Borănești · Bordușani · Bucu · Buești · Ciocârlia · Ciochina · Ciulnița · Cocora · Colelia · Cosâmbești · Coșereni · Drăgoești · Dridu · Făcăeni · Gârbovi · Gheorghe Doja · Gheorghe Lazăr · Giurgeni · Grindu · Grivița · Gura Ialomiței · Ion Roată · Jilavele · Maia · Manasia · Mărculești · Mihail Kogălniceanu · Miloșești · Moldoveni · Movila · Movilița · Munteni-Buzău · Ograda · Perieți · Platonești · Rădulești · Reviga · Roșiori · Sălcioara · Sărățeni · Săveni · Scânteia · Sfântu Gheorghe · Sinești · Stelnica · Sudiți · Traian · Valea Ciorii · Valea Măcrișului · Vlădeni