Masivul Ceahlău este o arie de protecție specială avifaunistică (sit SPA) situată în partea nord-estică a României, pe teritorile județelor Neamț și Harghita.[3]
Localizare
Aria naturală se întinde în extremitatea central-vestică a județului Neamț (la limita de graniță cu Harghita, ocupând 1% din teritoriul comunei Tulgheș), pe teritoriile administrative ale comunelor Bicazu Ardelean, Ceahlău, Grințieș și Tașca și pe cel al orașului Bicaz.[4][5][6]
Înființare
Situl Masivul Ceahlău a fost declarat arie de protecție specială avifaunistică prin Hotărârea de guvern nr. 971 din 5 octombrie 2011 (pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România)[7]. Acesta se desfășoară pe o suprafață de 27,715,5 ha, încadrat la est de valea Bistriței (Lacul Izvorul Muntelui), la vest de pâraiele Pintic și Bistra, la sud de râul Bicaz, iar la nord de valea Bistricioarei.[8][9]
Situat în arealul Carpaților Orientali, la nivelul zonei centrale, acesta reprezintă o zonă naturală (formată din conglomerate dure a Masivului Ceahlău) ce include ariile protejate Cascada Duruitoarea (monument al naturii), Lacul Izvorul Muntelui, Polița cu Crini (rezervație naturală de tip științific și botanic) și Parcul Național Ceahlău.
Biodiversitate
Arealul dispune de mai multe tipuri de habitate (Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae), Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion), Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccinio-Piceetea),
Păduri de Larix decidua și/sau Pinus cembra din regiunea montană, Păduri din Tilio-Acerion pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene, Tufărișuri cu Pinus mugo și Rhododendron myrtifolium, Pajiști calcifile alpine și subalpine, Peșteri închise accesului public, Tufărișuri cu specii sub-arctice de Salix, Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin, Comunități rupicole calcifile sau pajiști bazifite din Alysso-Sedion albi, Fânețe montane, Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase și Vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane) cu o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului oriental al Carpaților. Situl adăpostește și asigură condiții prielnice de viețuire mai multor specii de păsări (migratoare, de pasaj sau sedentare), dintre care unele protejate la nivel european sau aflate pe lista roșie a IUCN.[10]
La baza desemnării sitului se află mai multe specii avifaunistice enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 147/CE din 30 noiembrie 2009[11] și Directiva 79/409/CEE din 2 aprilie 1979[12] (privind conservarea păsărilor sălbatice); astfel: uliul porumbar (Accipiter gentilis)[13], minuniță (Aegolius funereus), acvilă de munte (Aquila chrysaetos)[14], pescăruș albastru (Alcedo atthis), fâsă de munte (Anthus spinoletta), drepneaua neagră (Apus apus), fâsă de munte (Anthus spinoletta), acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina), ciuf de pădure (Asio otus), cucuvea (Athene noctua), cocoș de mesteacăn (Bonasa bonasia), bufniță (Bubo bubo), șorecar comun (Buteo buteo), caprimulg (Caprimulgus europaeus), cojoaică de pădure (Certhia familiaris), barză albă (Ciconia ciconia), barză neagră (Ciconia nigra), mierlă de apă (Cinclus cinclus), porumbel de scorbură (Columba oenas), corb (Corvus corax), cristei de câmp (Crex crex), ciocănitoare cu spatele alb (Dendrocopos leucotos), ciocănitoare de stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus), ciocănitoare neagră (Dryocopus martius), presură de munte (Emberiza cia), șoim călător (Falco peregrinus), muscar gulerat (Ficedula albicollis), muscar mic (Ficedula parva), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio), sfrânciocul cu frunte neagră (Lanius minor), ciocârlia de pădure (Lullula arborea).[15]
Căi de acces
Vezi și
Note
Legături externe
Videoreportaj