Masacrul de la Vukovar, cunoscut și sub numele de Masacrul de la spitalul din Vukovar sau Masacrul de la Ovčara, a fost uciderea prizonierilor croați de război și civililor croați de către paramilitari sârbi. Aceștia au fost predați paramilitarilor de către Armata Populară Iugoslavă (JNA), la ferma Ovčara, la sud-est de Vukovar la 20 noiembrie 1991, în timpul Războiului de Independență al Croației. Masacrul a avut loc la scurt timp după capturarea Vukovarului de către JNA, Forțele de Apărare a Teritoriului (TO) și paramilitari din Serbia vecină. A fost cel mai mare masacru și cea mai gravă crimă de război din Europa de după cel de-al doilea război mondial până în acel moment.[1]
În ultimele zile ale bătăliei, evacuarea spitalului Vukovar a fost negociată între autoritățile croate, JNA și Misiunea de Monitorizare a Comunității Europene în cooperare cu Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC).[2] Ulterior, JNA a refuzat accesul ICRC în spital în ciuda acordului și a eliminat aproximativ 300 de persoane din incinta sa. Grupul, format în mare parte din croați, dar cuprinzând și sârbi, maghiari, musulmani și doi cetățeni străini care au luptat de partea Gărzii Naționale a Croației, a fost inițial transportat la cazarma JNA din Vukovar.[3] Mai mulți deținuți au fost identificați ca personal al spitalului și au fost eliminați din grup pentru a fi returnați în spital, în timp ce ceilalți au fost transportați la ferma Ovčara la sud-est de Vukovar.[2] Odată ajunși la fermă, prizonierii au fost bătuți cu câteva ore înainte ca JNA să-și retragă trupele din zonă, lăsând deținuții în custodia paramilitarilor sârbi din Croația și paramilitarilor sârbi. Prizonierii au fost duși apoi într-un loc pregătit, împușcați în grupuri de zece până la douăzeci și îngropați într-un mormânt comun.[4][5][6] Cea mai tânără victimă avea 16 ani, Igor Kačić.[7][8][9][10][11]
Mormântul în masă a fost descoperit în octombrie 1992 și a fost păzit de Forța de Protecție a Națiunilor Unite care au fost desfășurate în zonă la începutul acestui an, de trupe ruse din cadrul UNPROFOR.[12] În 1996, 200 de seturi de rămășițe au fost exhumate din mormântul comun[13] de către anchetatorii din cadrul Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPII) asistați de observatori croați.[14] Croația consideră că alte 61 de persoane au fost îngropate într-un alt mormânt din apropiere, în timp ce procurorii TPII consideră că cifra este de 60. TPII a condamnat doi ofițeri ai JNA în legătură cu acest masacru și a acuzat, de asemenea, și pe fostul președinte sârb Slobodan Milošević pentru o serie de crime de război, inclusiv cele comise la Vukovar. Milošević a murit în închisoare înainte ca procesul său să fie finalizat. Mai mulți foști membri ai unităților paramilitare sârbe croate și sârbe au fost judecați de sistemul judiciar sârb și condamnați pentru implicarea lor în masacru. În februarie 2015, Curtea Internațională de Justiție a hotărât că asediul, masacrul și atrocitățile simultane comise în altă parte în Croația nu au constituit genocid.[15][16]
Locul mormântului în masă este marcat de un monument. Clădirea de la ferma din Ovčara în care au fost ținuți prizonierii în captivitate înainte de execuția lor a fost reconstruită ca un centru memorial în 2006. În iulie 2014, centrul a fost vizitat de aproximativ 500.000 de turiști.[17]
Bradarić, Branimir (). „Susretom "Grad - to ste vi" zaključen Dan sjećanja” [Meeting "City - It Is You" Concludes the Day of Remembrance]. Večernji list (în Croatian). Zagreb, Croatia.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
Chenu, Georges-Marie (). „18 novembre 1991, la chute de Vukovar” [18 November 1991, Fall of Vukovar]. Le Monde (în French). Paris, France. (Necesită abonament (help)).Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
„Mjesta stradanja ratne '91. godine” [Places of Suffering in Wartime Year of 1991]. Glas Slavonije (în Croatian). Osijek, Croatia. .Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
Rašović, Renata (). „Priča o dragovoljcu u tuđini koji nema grob” [Story of Volunteer in a Foreign Country Who Has no Grave]. Večernji list (în Croatian). Zagreb, Croatia.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
Tagirov, Tatjana (). „'Oni ne bi ni mrava zgazili'” [They Wouldn't Hurt an Ant]. Vreme (în Serbian) (705). Belgrade, Serbia.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)