Harta prezintă membrii Națiunilor Unite (193 de state). Această hartă nu reflectă neapărat opiniile membrilor Națiunilor Unite sau punctul de vedere al Națiunilor Unite cu privire la statutul legal al țărilor reprezentate [1]
Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume. Fondată pe 24 octombrie1945, după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 193 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cartei Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul central al organizației este la New York.
ONU este un actor autonom și independent. Este un participant activ la dezvoltarea globală, care prin multiplele sale roluri și direcții de acțiune își obține poziția de organizație cu vocație universală. ONU este, practic, un monitor global.[4]
Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate documentele pe suport hârtie sau „online” sunt traduse în aceste șase limbi. În funcție de anumite circumstanțe, unele conferințe și documente de lucru sunt traduse numai în engleză, franceză sau spaniolă.
ONU și-a atins un apogeu de influență în deceniul1996-2006, perioadă care a constituit o "renaștere a spiritului ONU". În acești ani Organizația a avut șansa de a-și duce la capăt obiectivele, iar statele membre au avut posbilitatea să se reunească și să participe la procesul de cooperare la nivel internațional. În același timp, ONU s-a confruntat și cu cea mai mare provocare la adresa existenței sale din ultimele decenii, cunoscută drept "criza de multilateralism". Aceasta constă în incapacitatea ONU de a-și adapta obiectivele noului mediu internațional, aflat într-o continuă schimbare.[5]
Reforma
Imediat după alegerea sa ca Secretar General al Națiunilor Unite în 1997, Kofi Annan, născut în Ghana, a subliniat nevoia unei reforme în cadrul Națiunilor Unite. El a prezentat Adunării Generală a Națiunilor Unite programul de reformă [6].
Programul includea reforma Consiliului de securitate al ONU. Pozițiile permanente din Consiliul de Securitate al ONU reflectă politicile din 1945, instituite imediat după începerea activității instituției. Annan a propus ca mai multe state să aibă poziții permanente în cadrul Consiliului de securitate al ONU. Proiectul pentru reformă discută și reducerea birocrației și creșterea transparenței în cadrul organizației. În ciuda eforturilor depuse de Annan, reformele nu au mai fost implementate.
Alături de cele șase entități principale se regăsește „o colecție extraordinară de entități și organizații, unele dintre ele chiar mai vechi decât organizația mamă, care își desfășoară activitatea aproape independent față de Națiunile Unite” (Linda Fasulo).[13] Această colecție include agenții specializate, instituții de cercetare și educație, programe, fonduri etc.[14]
Principalele instituții din cadrul Națiunilor Unite[15]
alege membrii temporari ai Consiliului de securitate al ONU, toți membrii Consiliului Economic și Social, Secretarul general al Națiunilor Unite, după propunerea acestuia din partea Consiliului de securitate al Națiunilor Unite și a 15 judecători de la Curtea internațională de justiție.
Adunarea Generală este principala adunare deliberativă a Națiunilor Unite. Compusă din toate statele membre a Națiunilor Unite, adunarea se întâlnește în sesiuni regulate în fiecare an, dar se pot efectua și adunări de urgență.[16] Adunarea este condusă de un președinte, ales dintre statele membre printr-o bază regională rotativă, și de 21 de vicepreședinți.[17] Prima sesiune a fost convocată pe 10 ianuarie1946 în Methodist Central Hall Westminster din Londra, incluzând reprezentanți a 54 de țări.[18]
Când Adunarea Generală votează pe diferite teme, două treimi dintre votanți și voturi sunt necesare. Exemple de întrebări importante includ recomandații privind pacea și securitatea; selecția membrilor unei entități; admiterea, suspendarea sau expulsia unor membri; și decizii bugetare.[19] Alte întrebări sunt decise prin majoritatea voturilor. Fiecare reprezentat al unei țări are un vot. În afară de aprobarea problemelor bugetare, rezoluțiile nu depind de membri. Adunarea poate face orice recomandări pe orice temă pentru ONU, exceptând cele legate de pace și securitate, acestea fiind discutate de Consiliul de Securitate.[16]
Propuneri pentru rezoluții pot fi acordate Adunării Generale de 8 comitete:[20]
Comitetul General - un comitet supraveghetor constând în președintele, vicepreședintele și șefii comitetelor adunării
Comitetul Acreditar - responsabil pentru determinarea acreditării fiecărui reprezentat al unei țări din ONU
Primul Comitet (Dezarmare și Securitate Internațională)
Al Doilea Comitet (Economic și Financiar)
Al Treilea Comitet (Social, Umanitar și Cultural)
Al Patrulea Comitet (Special Politic și Decolonizare)
Consiliul de Securitate este însărcinat cu menținerea păcii și securității în state. În timp ce alte organe ale Națiunilor Unite pot face doar „recomandări” statelor membre, Consiliul de Securitate are puterea să ia decizii obligatorii pe care statele membre au înțeles să le accepte, sub termenii Articolului Cartei 25.[21] Deciziile Consiliului sunt cunoscute ca rezoluțiile Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.
Secretariatul ONU este condus de către Secretarul General, asistat de o echipă internațională de funcționari civili din întreaga lume.[22] Acesta asigură studii, informații, și facilități necesare entităților Națiunilor Unite pentru ședințele lor. De asemenea, preia și efectuează sarcini de la Consiliul de Securitate, Adunarea Generală, Consiliul Economic și Social, și de la alte entități ONU.[23]
Secretari Generali ai Organizației Națiunilor Unite[24]
Curtea Internațională de Justiție (CIJ) se află în Haga, Țările de Jos. Aceasta este principalul organ judiciar al ONU. Stabilită în 1945 de Carta ONU, Curtea a fost pusă în funcțiune în 1946, ca succesorul Permanentei Curți Internaționale de Justiție. CIJ este compusă din 15 judecători care dețin funcția pentru 9 ani și sunt numiți de Adunarea Generală; fiecare judecător în funcție trebuie să fie de naționalitate diferită.[25][26]
Consiliul Economic și Social (ECOSOC) asistă Adunarea Generală în promovarea cooperării și dezvoltării economice și sociale globale. ECOSOC are 54 de membri, care sunt aleși de Adunarea Generală timp de trei ani. Președintele este ales pentru un an din puterile mici sau medii reprezentate de ECOSOC. Consiliul are o ședință anuală în iulie, ținută în New York sau Geneva. Văzut separat față de entitățile pe care le coordonează, funcțiile ECOSOC includ strângerea de informații, sfătuirea statelor membre și propunerea de recomandări.[27][28] Avându-și mandatul extins de coordonare a mai multor agenții, ECOSOC a fost uneori criticat ca fiind nenecesar sau instabil.[27][29]
Națiunile Unite declară în fiecare an o tematică. În general tematicile sunt stabilite de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, dar unele agenții specializate își aleg singure tematica. Spre exemplu, anul 2005 a fost Anul sportului și al educației, anul 2006 a fost declarat Anul secetei, anul 2009 a fost Anul reconcilierii, iar anul 2010 a fost Anul biodiversității.
Împreună cu Sudanul de Sud ce a aderat pe 14 iulie 2011,[32] în total există 193 de state membre ONU, incluzând toate statele independente necontestate, aparte de Vatican.[33] Carta ONU subliniază regulile pentru a primi statutul de membru:
Aderarea în ONU este permisă oricărui stat ce favorizează pacea și acceptă obligațiile prezente în Carta curentă, putând să le execute binevoitor prin hotărârea Organizației.
Admiterea unui astfel de stat va fi efectuată de Adunarea Generală după recomandările Consiliului de Securitate. Capitolul II, Articolul 4[34]
În adiție, există două state observatoare care nu sunt membre ale Adunării Generale: Sfântul Scaun (care deține control asupra Vaticanului) și Palestina.[35]Insulele Cook și Niue, amândouă state în asociație liberă cu Noua Zeelandă, sunt membri deplini a mai multor agenții specializate ONU și au „capacitatea deplină de a efectua tratate” recunoscută de Secretariat.[36]
Grupul celor 77 este o coaliție liberă a ONU a țărilor în curs de dezvoltare, creată pentru a promova interesele economice ale membrilor ei și pentru formarea unei legături pentru a spori capacitatea de negociere în Națiunile Unite. Șaptezeci și șapte de țări au fondat această organizație, iar până în noiembrie 2013 alte 66 de țări au aderat, însumând 133 de state.[37] Grupul a fost fondat pe 15 iunie1964 de către „Declarația Comună a celor Șaptezeci și Șapte de State” emisă la Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (CNUCD). Prima întâlnire majoră a avut loc în Alger în 1967, unde Carta Alger a fost adoptată și bazele unor structuri instituționale au fost puse.[38]
Obiective
Menținerea păcii și securității
ONU, după aprobarea Consiliului de Securitate, trimite forțe pentru menținerea păcii în regiunile unde un conflict armat a încetat de curând, sau a fost suspendat, pentru a încerca impunerea unor acorduri de pace și pentru a descuraja combatanții de la a relua ostilitățile. Deoarece ONU nu are propria forță militară, aceasta este asigurată prin voluntariat de către statele membre. Soldații sunt uneori porecliți „Căștile albastre” din cauza echipamentului specific.[39][40] Forța de menținere a păcii a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1988.[41]
În septembrie 2013, ONU avea în desfășurare 15 misiuni de menținere a păcii.[42] Cea mai mare era Misiunea de Stabilizare a Națiunilor Unite din Republica Democrată Congo (MSNURDC), care a mobilizat 20.688 oameni. Cea mai mică, Grupul Militar de Observație a Națiunilor Unite din India și Pakistan (GMONUIP), include 42 de oameni responsabili de monitorizarea situației din Jammu și Kashmir. Forțele de menținere a păcii ONU și Organizația Națiunilor Unite pentru Controlul Păcii (ONUCP) au staționat în Orientul Mijlociu încă din 1948, cea mai lungă misiune de menținere a păcii încă în desfășurare.[42]
Drepturile omului
Drepturile omului au fost motivul principal pentru crearea Națiunilor Unite. Atrocitățile celui de-al Doilea Război Mondial și genocidurile au determinat ca noua organizație să prevină tragedii similare în viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal pentru a lua în considerare și a lua hotărâri asupra violărilor drepturilor omului.
Organizația Națiunilor Unite obligă toate statele membre să promoveze „respect universal pentru, și observarea drepturilor omului” și să ia „măsuri împreună și separate” în această privință. Declarația Universală a Drepturilor Omului, deși nu legală, a fost adoptată de Adunarea Generală în 1948 ca un standard comun de realizare pentru toți. Adunarea de obicei are în vedere probleme legate de drepturile omului.
Organizația Națiunilor Unite și diferitele agenții ale sale joacă un rol important în implementarea și respectarea principiilor din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Un astfel de caz este sprijinul acordat de organizație țărilor ce se află în tranziție spre democrație.
Alte entități ONU responsabile pentru problemele legate de drepturile femeilor includ Comisia Organizației Națiunilor Unite pentru Statutul Femeilor, creată în 1976; și Institutul Internațional de Cercetare și Educație al Organizației Națiunilor Unite, fondat în 1979.[43] Forumul Permanent al Organizației Națiunilor Unite pentru Probleme Indigene, una dintre cele trei entități cu un mandat ce permite supravegherea problemelor legate de oameni indigeni, și-a ținut prima conferință în 2012.[44]
Dezvoltarea economică și asistența umanitară
Alt scop primar a ONU este „să realizeze o cooperație internațională pentru rezolvarea problemelor internaționale legat de un caracter economic, social, cultural sau umanitar.”[45] Numeroase entități au fost create pentru a atinge acest scop, aproape toate fiind sub conducerea Adunării Generale sau a ECOSOC.[46]
Declarația Mileniului, adoptată în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului de 191 țări, printre care și România, fixează Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM).[47] Declarația Mileniului este unica agendă globală în domeniul dezvoltării asupra căreia există un acord la cel mai înalt nivel între majoritatea statelor lumii. La Summit-ul Mileniului, statele membre și-au fixat un număr de 8 obiective esențiale – Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului – cu ținte precise de atins până în anul 2015.[48]
Altele
De la crearea ONU, peste 80 de colonii au obținut independența. Adunarea Generală a adoptat Declarația pentru Acordarea Independenței Țărilor Coloniale și Oamenilor în 1960 fără voturi împotrivă dar mai multe abțineri din partea puterilor coloniale majore. ONU lucrează în favoarea decolonizării prin diferite grupuri, ca Comitetul ONU al Decolonizării, creat în 1962. Logo loh lohо[49] Din 2013, comitetul listează 17 „Teritorii ce nu se Guvernează Singure” rămase, cel mai mare fiind Sahara de Vest.[50]
ONU este finanțat prin contribuții evaluate și voluntare de la statele membre. Adunarea Generală acceptă bugetul regulat și determină evaluarea fiecărui membru. Aceasta este bazată în mod principal pe capacitatea de plătire a statului, măsurată prin venitul național brut (VNB), cu ajustări pentru datoriile externe și pentru veniturile pe cap de locuitor scăzute.[52] Bugetul pentru doi ani în 2012-2013 a fost de 5.512.000.000 dolari americani $.[53]
Deși dorința României de a face parte din ONU a fost exprimată oficial încă din 1946, aderarea acesteia a fost blocată până în 1955. La 14 decembrie1955, Adunarea generală a decis, prin rezoluția nr. 995 (X), primirea României în ONU, alături de alte 15 state.[55]
Participarea la operațiunile de menținere a păcii
În prezent, România ocupă locul 70 din 113 state membre contribuitoare cu trupe și poliție la operațiunile Națiunilor Unite de menținere a păcii [56]. Reprezentanții României (în total 69) se află în următoarele misiuni:
În plus, SPP participă cu ofițeri de pază si protecție imediată sub conducerea Departamentului de Siguranță și Protecție (DSS) în misiunile pentru menținerea păcii din Afganistan, Sudan/Khartoum și Sudan/Darfur.[57]
În mai 2011, România a fost aleasă pentru a doua oară membru al Consiliului Drepturilor Omului (CDO), pentru mandatul iunie 2011- decembrie 2014.[55]
Note
^„The World Today”(PDF). Accesat în . The designations employed and the presentation of material on this map do not imply the expression of any opinion whatsoever on the part of the Secretariat of the United Nations concerning the legal status of any country
Bupati Kayong UtaraLambang Kabupaten Kayong UtaraPetahanaCitra Duanisejak 19 September 2018Masa jabatan5 tahunDibentuk2007Pejabat pertamaDrs. H. Syarif Umar AlkadrieSitus webkayongutarakab.go.id Berikut ini adalah Daftar Bupati Kayong Utara yang menjabat sejak pembentukannya pada tahun 2007. No Bupati Mulai menjabat Akhir menjabat Prd. Ket. Wakil Bupati — Drs. H. Syarif Umar Alkadrie 2007 2008 — [Ket. 1] — 1 H. Hildi Hamid 25 Juni 2008 25 Juni 2013 1 Ir. H. Muhammad Said Ti...
Cet article est une ébauche concernant une commune de la Côte-d'Or. Vous pouvez partager vos connaissances en l’améliorant (comment ?). Le bandeau {{ébauche}} peut être enlevé et l’article évalué comme étant au stade « Bon début » quand il comporte assez de renseignements encyclopédiques concernant la commune. Si vous avez un doute, l’atelier de lecture du projet Communes de France est à votre disposition pour vous aider. Consultez également la page d’aide
Die Liste der Kulturdenkmale in Nickern umfasst sämtliche Kulturdenkmale der Dresdner Gemarkung Nickern. Die Anmerkungen sind zu beachten. Diese Liste ist eine Teilliste der Liste der Kulturdenkmale in Dresden. Diese Liste ist eine Teilliste der Liste der Kulturdenkmale in Sachsen. Inhaltsverzeichnis 1 Legende 2 Liste der Kulturdenkmale in Nickern 3 Anmerkungen 4 Ausführliche Denkmaltexte 5 Literatur 6 Quellen 7 Weblinks Legende Bild: Bild des Kulturdenkmals, ggf. zusätzlich mit einem Link...
Halaman ini berisi artikel tentang provinsi. Untuk kepulauan yang mencakup provinsi tersebut, lihat Kepulauan Maluku. Untuk kegunaan lain, lihat Maluku (disambiguasi). MalukuProvinsiDari kiri ke kanan, atas ke bawah: Jembatan Merah Putih Ambon, Bukit Desa Kaibobo, Gunung Api Banda, Tarian Cakalele, dan Pantai Natsepa. BenderaLambangJulukan: The Spice IslandMotto: Siwalima(Ambon) Milik bersamaPetaNegara IndonesiaDasar hukum pendirianUU RI No. 20 Tahun 1958Hari jadi19 Agustus 194...
Calendar year Millennium: 1st millennium Centuries: 8th century 9th century 10th century Decades: 790s 800s 810s 820s 830s Years: 816 817 818 819 820 821 822 819 by topic Leaders Political entities State leaders Religious leaders Categories Deaths Establishments 819 in various calendarsGregorian calendar819DCCCXIXAb urbe condita1572Armenian calendar268ԹՎ ՄԿԸAssyrian calendar5569Balinese saka calendar740–741Bengali calendar226Berber calendar1769Buddhist calendar1363B...
Species of pitcher plant from the Philippines Nepenthes petiolata At Mount Masay, the type locality Conservation status Vulnerable (IUCN 3.1)[1] Scientific classification Kingdom: Plantae Clade: Tracheophytes Clade: Angiosperms Clade: Eudicots Order: Caryophyllales Family: Nepenthaceae Genus: Nepenthes Species: N. petiolata Binomial name Nepenthes petiolataDanser[2] Synonyms Heterochresonyms Nepenthes petiolataauct. non Danser: Sh.Kurata & Toyosh. (1966) [=N. min...
Ken RossKen Ross, 1917Personal informationFull nameKen Gordon Ferndale RossBorn(1900-08-11)11 August 1900Patterson, NSWDied1 March 1974(1974-03-01) (aged 73)Gosford, NSWTeam informationDisciplineRoad / TrackRoleRiderMajor wins1st and fastest 1928 Goulburn to Sydney, fastest 1920 & 1926 Ken Gordon Ferndale Ross (1900–1974) was an Australian road and track cyclist. His best results were achieved in the Goulburn to Sydney, where he set the fastest time on three occasions and in t...
Soyuz beralih ke halaman ini. Untuk kegunaan lainnya, lihat Soyuz (disambiguasi). Pesawat Soyuz 19 Program penerbangan luar angkasa Soyuz (/ˈsɔɪjuːz/ SOY-yooz, /ˈsɔː-/ SAW--; bahasa Rusia: Союз [sɐˈjus], berarti Persatuan) dimulai pada awal 1960-an sebagai bagian dari program Luna yang bertujuan untuk menempatkan seorang kosmonot Uni Soviet di Bulan. Pesawat luar angkasa Soyuz dan roket Soyuz adalah bagian-bagian dari program ini. Program ini adalah program ketiga penerbangan...
2002 video gameMedal of Honor: Allied AssaultPC cover artDeveloper(s)2015, Inc.Publisher(s)WindowsElectronic ArtsMac OS XAspyr LinuxRyan C. GordonDesigner(s)Vince ZampellaJason WestWriter(s)Zied RiekeSteven SpielbergComposer(s)Michael GiacchinoSeriesMedal of HonorEngineid Tech 3Platform(s)WindowsMac OS XLinux[3]ReleaseWindowsNA: January 22, 2002[1]EU: February 15, 2002Mac OS XNA: June 6, 2002[2]Linux2004Genre(s)First-person shooterMode(s)Single-player, multiplayer Meda...
Animated television series Not to be confused with John Test or Jonny Quest. For the revival series, see Johnny Test (2021 TV series). For the video game based on the show, see Johnny Test (video game). It has been suggested that Johnny Test (2021 TV series) be merged into this article. (Discuss) Proposed since November 2023. Johnny TestGenre Science fantasy Action-adventure Comedy Created byScott FellowsDeveloped byAaron SimpsonDirected by Chris Savino (season 1) Joseph Sherman (season 2) La...
Russian figure skating coach Valentina ChebotarevaChebotareva in 2018Full nameValentina Mikhailovna ChebotarevaNative nameВалентина Михайловна Чеботарёва (Russian)Born (1960-04-08) 8 April 1960 (age 63) Valentina Mikhailovna Chebotareva (Russian: Валентина Михайловна Чеботарёва; 8 April 1960) is a Russian figure skating coach. Biography She was born on 8 April 1960. Works in Sports school in St. Petersburg.[1] Her tea...
Anton Crescent Wetland is a one hectare Local Nature Reserve in Sutton in the London Borough of Sutton. It is owned by Sutton Council and managed by the council together with Sutton Nature Conservation Volunteers.[1][2] The site is operated as a flood storage wash for Pyl Brook by the Environment Agency, and there is no public access. The reserve has ponds, willow carr and reedbeds, and the ponds never dry out as the rock formation is Oxford Clay. The pools and mud provide a h...
Theme park at Walt Disney World in Bay Lake, Florida Disney's Hollywood StudiosPreviously known as Disney-MGM Studios (1989–2008)The Chinese Theatre, the visual centerpiece of Disney's Hollywood Studios[1]LocationWalt Disney World Resort, Bay Lake, Florida, United StatesCoordinates28°21′25″N 81°33′22″W / 28.357°N 81.5561°W / 28.357; -81.5561StatusOperatingOpenedMay 1, 1989; 34 years ago (1989-05-01)OwnerDisney Experiences (The Wa...
Questa voce sull'argomento trattati è solo un abbozzo. Contribuisci a migliorarla secondo le convenzioni di Wikipedia. Partenariato Trans-PacificoI leader di 10 dei 12 stati membri potenziali in occasione di un vertice TPP nel 2010Tipotrattato commerciale Firma4 febbraio 2016 LuogoAuckland, Nuova Zelanda EfficaciaNon in vigore CondizioniRatifica da parte di tutti i firmatari originali o (2 anni dopo la firma) ratifica da parte di almeno 6 Stati corrispondenti all'85% del PIL dei firmata...
Milli Lig 1959 Competizione Milli Lig Sport Calcio Edizione 1ª Organizzatore TFF Luogo Turchia Partecipanti 16 Formula 2 gironi all'italiana Sito web tff.org Risultati Vincitore Fenerbahçe(1º titolo) Retrocessioni // Statistiche Miglior marcatore Metin Oktay (11) Cronologia della competizione 1959-60 Manuale L'edizione 1959 della Milli Lig vide la vittoria finale del Fenerbahçe Istanbul. Capocannoniere del torneo fu Metin Oktay (Galatasaray Istanbul), con 11 reti. Indice ...
Spanish football referee In this Spanish name, the first or paternal surname is Huerta and the second or maternal family name is De Aza. Marta Huerta de Aza Born (1990-03-31) 31 March 1990 (age 33)[1]Palencia, SpainInternationalYears League Role2016– FIFA listed Referee Marta Huerta de Aza (born 31 March 1990) is a Spanish teacher and first division football referee,[2] whose importance in Spain was recognised with the Vicente Acevedo Trophy. Career Huerta de Az...
Come leggere il tassoboxUpupa gigante Stato di conservazione Estinto[1] Classificazione scientifica Dominio Eukaryota Regno Animalia Phylum Chordata Classe Aves Ordine Bucerotiformes Famiglia Upupidae Genere Upupa Specie U. antaios Nomenclatura binomiale Upupa antaiosOlson, 1975 L'upupa gigante (Upupa antaios Olson, 1975) è un uccello estinto della famiglia delle upupe. Era una specie endemica dell'isola di Sant'Elena, nell'Oceano Atlantico meridionale. In base agli studi delle sue o...