Numele binomial a fost determinat drept Agaricus fibrosus de omul de știință englez James Sowerby în volumul 4 al operei sale Coloured Figures of English Fungi or Mushrooms din 1809.[5]
Apoi, în 1876, micologul francez Claude Casimir Gillet a transferat soiul la genul Inocybe sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 3 al marii sale lucrări Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France,[6] fiind și numele curent valabil (2021).
Denumirea Astrosporina fibrosa al naturalistul englez Carleton Rea (1861-1946) din 1922[7] și variația Inocybe fibrosa var. trivialis, creată de micologul danez Jakob Emanuel Lange în 1917,[8] sunt acceptate sinonim.
Variația descrisă de micologul francez Roger Heim (1900-1979), anume Inocybe fibrosa var. nobilis[9] a făcut parte ca sinonim al acestei specii pentru decenii. În 1980, Heim a determinat specia Inocybe nobilis[10] și variația sa a fost alăturată în sfârșit acestui taxon.[11]
Epitetul specific este derivat din substantivul latin (latinăfibra=fibră, fibră la plante),[12] datorită calității cărnii.
Inocybe fibrosa este cea mai mare specie a genului.
Pălăria: cu un diametru de 6-14 (16) cm este cărnoasă, fibroasă, inițial turtit conică, în formă de clopot, mai târziu mai mult sau mai puțin plată cu o cocoașă accentuată și cu crăpături. Marginea la început îndoită abrupt în jos devine cu timpul curbată și adesea ridată. Cuticula mătăsoasă până foarte fin și dens radial-fibroasă, de fapt cu un aspect neted, nu rar brumată argintiu, este uscată, dar la umezeală unsuroasă. Coloritul, la început alb-mătăsos până alb ca fildeșul, se decolorează cu avansarea în vârstă în galben de paie sau bej cu, la bătrânețe, pete brun-roșiatice.
Lamelele: sunt slab bombate, destul de subțiri și aglomerate, intercalate și bifurcate precum neaderate până foarte distanțat aderente la picior. Coloritul mai întâi albui până gri-albicios, devine odată cu vârsta palid bej-gălbui sau gri-brun, muchiile la bătrânețe zimțate și puțin ondulate.
Piciorul: de 6-9 (11) înălțime și de 0,8-1,6 (2) cm grosime este cilindric, gros, fibros și plin pe dinăuntru, cu baza ușor umflată până bulboasă. Suprafața netedă este brumată spre vârf. Coloritul inițial alb devine la bătrânețe galben de paie, la bază adesea brun-roșiatic. Nu prezintă un inel.
Carnea: robustă și fibroasă de colorit alb până albicios care nu se decolorează după tăiere are un miros spermatic, insistent acru-dulceag și un gust blând. Ea conține o doză mare de muscarină.[3][4]
Caracteristici microscopice: are spori ocru-gălbui alungiți, slab apiculați, netezi cu umflături mici turtite, având o mărime de (9) 10-13 x 5-7 microni. Pulberea lor este ruginie. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare măsoară 30-35 x 8-10 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de 70-90 x 10-16 microni sunt fusiforme până umflat fusiforme, vârfurile fiind de culoare mai închisă în formă de ciucuri cu incrustații apicale. Pereții nu reacționează cu hidroxid de potasiu. Caulocistide (cistide situate la suprafața piciorului), asemănătoare paracistidelor sunt prezente în partea superioară a piciorului.[13][14][15]
Specia este foarte otrăvitoare pentru că conține muscarină însă doze mai mari. După o scurtă perioadă de latență de la 15 minute la 2 ore, simptomele încep cu salivație, lacrimare, constricție a pupilei, tulburări vizuale severe, scăderea tensiunii arteriale și puls lent, vărsături, diaree și colici gastrice. O intoxicație fatală are loc în principal în cazuri severe (prin consumul de cantități mai mari) și/sau tărăgănate de otrăvire sau la persoane care au deja o stare de sănătate precară.[36][37]
Este foarte recomandat, să nu se culeagă, guste și nici mănânce o ciupercă doar asemănătoare, pentru a evita accidente fatale!
^ abBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 220-221, ISBN 3-405-12081-0
^ abHans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 350-351, ISBN 978-3-440-14530-2
^James Sowerby: „Coloured Figures of English Fungi or Mushrooms”, vol. 4, Editura J. Davis, London 1809, p. 197, tab. 414
^Claude Casimir Gillet: „Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France”, vol. 3, Editura Ch. Thomas, Imprimeur de la Préfecture, Alençon 1876, p. 517
^Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Cambridge 1922, p. 208
^E. J. Lange: „Inocybe fibrosa var. trivialis”, în: „Dansk botanisk Arkiv”, vol. 2, nr. 7, Copenhaga 1933, p. 43
^Roger Heim: „Inocybe fibrosa var. nobilis”, în: „Encyclopédie mycologique”, vol. 1: „Le Genre Inocybe”, Paris 1931, p. 375
^Roger Heim: „Inocybe nobilis”, în: Carlo Luciano Alessio, Giacomo Bresadola: „Iconographia mycologica”, vol. 29: „Inocybe Generalia et descriptiones”, suplementul 3, Editura Tridenti Museo Tridentino di Scienze Naturali, Trento 1980, p. 327
^Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 472, ISBN 3-468-07202-3
^Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 765
^Verein für Pilzkunde Basel: ”Jahresdokument 2014”, Editura asociației, Basel 2014, p. 40
^Deutsche Gesellschaft für Pilzkunde: „Zeitschrift für Pilzkunde”, vol. 43, Editura Deutsche Gesellschaft für Pilzkunde, Darmstadt 1977, p. 139
^Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 260
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 164, 166, ISBN 3-426-00312-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 240-241, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 234-235 - 1, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 202-203, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225 - 1, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 248-249, ISBN 88-85013-25-2
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 230-231 - 2, 238-239 - 1, 242-243 - 1, ISBN 88-85013-37-6
^Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205, ISBN 3-405-12124-8
^Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 304-305, ISBN 978-3-8354-1839-4
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 124-125, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 192-193, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 394-395 - 2, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 448-449 - 1, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 410-411, ISBN 88-85013-37-6
^Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 85, 116, ISBN 978-3-8427-0483-1
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 258-259, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 194-195, ISBN 3-405-11774-7
Andreas Bresinsky, Helmut Besel: „Giftpilze - Ein Handbuch für Apotheker, Ärzte und Biologen”, Editura Wissenschaftliche Verlagsgesellschaft, Stuttgart 1985, ISBN: 978-3-8047-0680-4</ref>
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte, Pilzvergiftungen - Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
Erhard Ludwig: „Pilzkompendium: Die grösseren Gattungen der Agaricales mit farbigem Sporenpulver: Cortinariaceae I - Cortinarius (part I), Galerina, Hebeloma, Hebelomina, Inocybe, Phaeogalera “, vol. 4, Editura Fungicon-Verlag, Berlin 2017, ISBN 987-3-940316-05-9
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
_Singer_14446.jpg)
_P.D._Orton_%26_Watling_272583.jpg)
.jpg)
.jpg)
.JPG)
_P._Kumm_59842.jpg)
