Requiem[*][[Requiem (requiem by Hector Berlioz)|]] Roméo et Juliette[*][[Roméo et Juliette (musical work; choral symphony in three parts composed by Hector Berlioz)|]] Simfonia fantastică La Damnation de Faust[*][[La Damnation de Faust (opera by Hector Berlioz)|]] Les Troyens[*][[Les Troyens (opera by Hector Berlioz)|]] Le carnaval romain[*][[Le carnaval romain (1844 concert overture by Hector Berlioz)|]] Les Nuits d'Été[*][[Les Nuits d'Été (musical composition by Hector Berlioz)|]]
A avut o contribuție importantă în conturarea romantismului francez. Contribuția lui constă în promovarea unei noi estetici muzicale, care presupune existența unor mijloace expresive. Dezvoltarea orchestrei simfonice vine în întâmpinarea gustului pentru grandios al lui Berlioz, relevat prin 4 tipuri procedurale: forța sonoră, exploatarea efectelor timbrale, divizarea partidei instrumentale și mărirea numărului de instrumente (împreună cu preocuparea pentru stereofonie).
Hector Berlioz a fost și autorul „Tratatului de instrumentație”, care prezintă preocuparea romanticilor pentru timbrul instrumentelor, ca mijloc de exprimare nuanțată a sensibilităților. Berlioz inaugurează seria dirijorilor cu baghetă din secolul XIX.
Din punct de vedere compozițional, el creează lucrări instrumentale cu un program declarat și explicat, sau numai direcționat de titluri, cu genuri noi, care evoluează dinspre simfonie către operă.
Creații (selecție)
Bancnotă franceză (10 Francs, 1972) cu portretul lui Hector Berlioz
Opusuri
Opus 1: Huit Scènes de Faust
Opus 1: Waverley-Ouverture
Opus 2: Le ballet des ombres (1829)
Opus 2b: Irlande: Mélodies irlandaises (9 Melodien) (1829)
1840 Grande Symphonie funèbre et triomphale, op. 15: Marche Funèbre – Oraison Funèbre – Apothéose
Muzică de cameră, pentru pian, armoniu și orgă
Muzică de cameră:
1831 Rêverie et Caprice, op. 8 (Romanțe)
Muzică pentru pian:
1844 Albumleaf (16 măsuri)
Muzică pentru armoniu și orgă:
1844 Hymne pour l'élévation en ré majeur, pour orgue
1844 Sérénade agreste à la madone sur le thème des pifferari romains en mi bémol majeur, pour orgue
1844Toccata en do majeur, pour orgue
1845 Trois Pièces pour orgue ou harmonium (Hymne pour l’élévation, Sérénade agreste à la madone sur le thème des pifferari romains, Toccata en do majeur)
Simfonia fantastică, denumită inițial „Simfonie fantastică: Episod din viața unui artist, în cinci părți” (Symphonie fantastique: Épisode de la vie d'un artiste, en cinq parties), este o lucrare de muzică programatică care are mai mult înfățișarea unui poem simfonic și mai puțin cea a unei simfonii. Compoziția a fost terminată la 5 decembrie 1830 și a fost dedicată Împăratului Nicolae I al Rusiei.[16]
Simfonia Fantastică Op. 14 are 5 părți, 1) „Visări - Pasiuni” (Largo - allegro agitato ed appassionato assai), 2) „Un bal” (Allegro non troppo), 3) „Scenă câmpenească” (Adagio), 4) „Drumul spre eșafod” (Allegretto Non Troppo), 5) „Visul unei nopți de sabat” (Larghetto - Allegro). Ea încadrează în planul mare al simfoniei narațiunea unei întâmplări imaginare, respectând tiparul formal al fiecărei părți: forma sonată, cu o lentă introducere în „Visări, pasiuni” (Rêveries — Passions); un scherzo în „La bal” (Un bal); forma lied în „Scenă câmpenească” (Scène aux champs). Pentru a respecta cerințele descripției, introduce un marș burlesc și lugubru, intitulat „Drumul spre eșafod” (Marche au supplice), ca parte a patra a simfoniei, urmată de un rondo final în „Visul unei nopți de sabat” (Songe d'une Nuit de Sabbat), ca a cincea parte.[17]
Leonard Bernstein a considerat că această simfonie este „prima compoziție muzicală care e psihedelică prin natura sa halucinantă și totodată pentru că, din contextul epocii, se înțelege că Berlioz a compus cel puțin o parte din ea sub influența opiului".[18]
Hector Berlioz, Memoriile lui Hector Berlioz : cuprinzînd călătoriile sale în Italia, Germania, Rusia și Anglia (1803-1865), Editura Muzicală, București, 1962
Hector Berlioz, Serile orchestrei, Editura Muzicală, București, 1980
Hector Berlioz, Grotescul și muzica, Editura Muzicală, București, 1983
