Numele de Grupul de Armate Mackensen (în germană Heeresgruppe Mackensen) a fost dat în perioada august 1916-mai 1918 grupului de armate comun al Imperiilor Centrale din nordul Bulgariei și apoi din România, în timpul Primului Război Mondial, plasat sub comanda feldmareșalului August von Mackensen.[1]
Au mai existat anterior, pe Frontul de Răsărit, alte două grupuri de armate cu același nume și conducător, pe fronturile din Polonia[2] și Serbia, care au inclus unități din Imperiul German și din Imperiul Austro-Ungar.
În vara anului 1916, Imperiile Centrale s-au pregătit pentru o posibilă intrare a României în Primul Război Mondial de partea Antantei. La 28 iulie 1916, statele majore german, austro-ungar și bulgar au încheiat un acord, la care Imperiul Otoman se va alătura puțin mai târziu, care a prevăzut că, în cazul unei invazii a Transilvaniei de către armata română, bulgarii vor răspunde printr-o invazie a Dobrogei românești.[3]
La 30 iulie 1916, anterior de intrarea României în război, mareșalul von Mackensen a preluat comanda celui de-al treilea grup de armate care i-a purtat numele, pus sub autoritatea înaltului Comandament Bulgar. La 2 septembrie 1916, acest grup de armate a declanșat o ofensivă în Dobrogea. După ce au capturat Turtucaia și Silistra, forțele lui Mackensen s-au îndreptat spre Constanța, care a căzut și ea la 22 octombrie 1916. În acest timp în partea de vest, forțele sale au asigurat linia Dunării. Din punct de vedere operativ, Flotila austro-ungară de Dunăre a depins inițial direct de Grupul de Armate Mackensen, fiind subordonată ulterior Armatei de Dunăre.
După ce noua Armată a Dunării a fost subordonată grupului de armate, la 23-24 noiembrie 1916, cu sprijinul unităților de pionieri austro-ungari și a Flotilei austro-ungare de Dunăre, soldații Puterilor Centrale au trecut Dunărea pe la Sviștov și au contribuit la capturarea Bucureștiului, care a căzut la 6 decembrie 1916. Grupul de armate a continuat să avanseze spre nord, în dreapta Armateia 9-a germane, spre zona Siretului inferior, precum și spre nordul Dobrogei. Din punct de vederea operativ, Armata a 9-a germană a intrat în componența grupului de armate.
După retragerea autorităților centrale ale statului român în Moldova și stabilizarea frontului la începutul anului 1917, Puterile Centrale au trecut la ocuparea și împărțirea teritoriului român aflat sub controlul lor. Autoritatea supremă militară în timpul ocupației a fost reprezentată de Comandamentul Grupului de Armate Mackensen, prescurtat O.K.M. (Ober Komando Mackensen), care și-a stabilit sediul la hotelul Athenee Palace din București. În subordinea acestuia a fost creată Administrația Militară de Ocupație în România (Militärverwaltung in Rumänien).
Sediile succesive ale comandamentului grupului de armate au fost: Tărnovo (27 august 1916) și București (18 decembrie 1916).
Structura Grupului de Armate Mackensen a variat în decursul timpului.
Ca șefi de Stat Major au servit inițial colonelul Richard Hentsch și apoi colonelul Hell.[1]
Forță:[4]
Mari unități și unități:
La 30 noiembrie 1916, Armata 9 germană, mai puțin Grupul Gerok, a fost pusă sub comanda Grupului de Armate Mackensen.[8] Împreună cu Armata de Dunăre, în total, forțele celor două armate constau în 17 divzii de infanterie, alte 3 Brigăzi de infanterie, o brigadă de cicliști și 3 ½ divzii de cavalerie.[9]
Mari unități și unități:[12]
Conform lui Alexandru Ioanițiu în structura grupului de armate mai intrau și Brigada 8 Munte germană (Grupul Kraft), Divizia 6 Cavalerie germană (Grupul Kühne) și Divizia Mixtă bulgară (Armata 3 bulgară)[13]
Mari unități și unități:[14]