Constituția Țărilor de Jos

Constituția Țărilor de Jos este o constituție normativă și a fost astfel încă de la începuturile ei.”[1] Actuala Constituție este succesoarea directă a Constituției din 1814. Aceasta a suferit câteva revizii generale, dintre care cea din 1848 pare a fi cea mai semnificativă. Au existat și multe alte revizii mai nesemnificative în amploare: în 1815, 1840, 1884 iar, în secolul XX, au fost peste treisprezece revizii, ultima în 1999 însoțite de alte două în anii 2002 și 2005.

Pe parcursul a celor aproximativ două sude de ani de existență, Regatul Țărilor de Jos a evoluat de la un stat autocratic către o democrație liberală, la o monarhie constituțională cu un dezvoltat sistem parlamentar de guvernământ, și de la un stat liberal la un stat social asistențial. La fel, trebuie menționat, ca fiind relevant pentru istoria constituțională, procesul de decolonizare și de creare a unui sistem federal ce unește Olanda și coloniile ce încă mai fac parte din Regat. Toate aceste schimbări sunt reflectate în conținutul Constituției.

Este una dintre cele mai vechi constituții încă în vigoare în lume și își are rădăcinile în Constituția Republicii Batavia din 1798, care a apărut în urma Revoluției Franceze din 1789.

Istoric

Prima Constituție a Olandei, în sensul de lege fundamentală, este Constituția din 1579, prin care s-a întemeiat republica confederală a Celor Șapte Provincii Unite. Constituția a fost împuternicită printr-un tratatul Uniunii de la Utrecht. Articolul XIII al tratatului garanta fiecărui locuitor al Republicii libertatea de conștiință. Tratatul Uniunii de la Utrecht a inspirat Articolele Confederațiilor Americane.

După invazia franceză din 1794 Republica Batavă a fost proclamată, ca stat unitar. Pe 31 ianuarie 1795 a emis o Lege a Drepturilor Omului iar la 1 mai 1798 o nouă constituție, prima în accepțiunea modernă a termenului, fiind votată de Adunarea Națională.[2] Constituția de la 7 august 1806 instituie Regatul Țărilor de Jos, ca monarhie constituțională, care în 1810 este anexat de Imperiul Francez.

Odată cu retragerea trupelor franceze în fața armatelor ruse, se instituie noul stat independent Olanda, un principat, prin Constituția de la 29 martie 1814. Wilhem VI de Orania, înscăunat la 2 decembrie 1813 va emite o primă versiune a actualei constituții la 24 august 1815, întemeind prin aceasta Regatul Unit al Țărilor de Jos.[2]

În 1840, când o nouă revizie a devenit necesară datorită dobândirii independenței de către Belgia, un prim pas spre întărirea unui sistem parlamentar a fost realizat prin introducerea responsabilității ministeriale cu caracter penal.

O revizuire însemnată a fost cea din 11octombrie 1848, când, sub presiunea Revoluțiilor de la 1848 din țările vecine, Regele Wilhelm II a acceptat introducerea răspunderii ministeriale complete în constituție, Camera Secundă a Parlamentului este aleasă cu vot direct iar Parlamentului i-a fost oferit rolul de a amenda propunerile legislative ale guvernului.

Revizuirea din 1887 înlocuiește înlocuiește sufragiul censitar cu unul bazat pe un minim de avere și educație, ceea ce a făcut să crească procentajul de bărbați cu drept de vot.

În anul 1922 sufragiul universal este explicit adoptat în Constituție, după ce deja fusese introdus prin lege în 1919.

În 1972 vârsta pentru dreptul la vot scade la 18 ani, după ce în 1963 fusese scăzută de la 23 la 21 de ani.

Conținut

Preambul

O caracteristică a Constituției Olandei este absența afirmării explicite a unui principiu fundamental sau adeziune ideologică. Spre deosebire de constituțiile altor țări europene, Constituția Olandeză nu a avut niciodată un preambul. Nu există nicio afirmație cu privire la originile sau sursele autorității publice sau a suveranității.

Capitolul 1: Drepturi fundamentale

Capitolul 1 al Constituției este în mare măsură o enumerare a drepturilor fundamentale. Nu există o erarhie normativă a acestor drepturi indicată de către Constituție : în principiu toate drepturilor fundamentale sunt egale. Unele drepturi sunt absolute, însă, cele mai multe pot fi limitate de parlament sau de către alte legi.

Articolul 1 al Constituției privește egalitatea în fața legii și interzice în mod expres. “Toate persoanele în Olanda vor fi tratate în mod egal în circumstanțe similare. Discriminarea pe motiv de religie, credințe, opinii politice, rasă sau sex sau oricare alt motiv nu va fi permisă.”[3]

Artilolul 7 se referă la libertatea de expresie.

Articolul 20 se referă la dreptul la asistență socială din partea statului. Alin. (1) “Este în atribuția autorităților să asigure mijloacele de subzistență pentru populație și să asigure distribuirea avuției.” iar în alin. (3) se spune că “Persoanele de naționalitate olandeză ce locuiesc pe teritoriul Olandei și nu sunt în măsură să se întrețină vor avea dreptul, ce urmează să fie reglememtat de un Act al Parlamentului, la asistență din partea autorităților.”[3]

Articolul 23, ultimul din acest prim capitol se referă la educație, stabilind atât drepturile cetățenilor cât și datoriile autoritățiilor în acestă privință.

Capitolul 2: Guvernământul

Sistemul de guvernământ este format din trei mari instituții: Monarhul, Consiliul de Miniștrii și Parlamentul. Șeful statului este monarhul – articolul 24[4], astăzi, această funcție este deținută de regele Willem-Alexander. Rolul regelui este în mare măsură unul ceremonial, deși beneficiază totuși de un grad de influență datorat respectului de care Casa de Orania se bucură.[5]

Consiliul de Miniștrii (Cabinetul) este numit de către rege și condus de către un prim-ministru care deține puterea executivă – articolul 42.[5] Puterea legislativă este deținută de către un Parlament bicameral – articolele 52 și 53.[5]

Capitolul 3 – Privește organizarea teritorială și compoziția Regatului

Capitolul 4 – Privește instituțiile de stat (altele decât Guvernul și Parlamentul)

Capitolul 5 – Legislație și Administrație

Capitolul 6 – Sistemul de Justiție

Puterea judiciară este investită într-un judiciar independent. Sistemul de justiție este format din 19 Curți Distrinctuale, 5 Curți de Apel și Curtea Supremă a Olandei.[5]

Capitolul 7 – Procesul de revizuire a Constituției

Curtea Supremă nu are competență în a respinge un Act al Parlamentului pe motiv că ar viola Constituția,[5] - articolul 120 afirmă că “constituționalitatea Actelor Parlamentului și a tratatelor nu va fi revizuită de către curțile de justiție.”[4] Aceasta înseamnă că controlul constituțional a actelor parlamentului de către tribunale nu este permis și, conform Curții Supreme, acest veto împotriva revizuirii constituționale se aplică și procedurii legiferării însăși.[6]

Textul Constituției

http://www.servat.unibe.ch/icl/nl00000_.html

http://www.helplinelaw.com/law/netherlands/constitution/constitution01.php Arhivat în , la Wayback Machine.

Note

  1. ^ Sophie C. van Bijsterveld, The Constitution in the legal order of the Netherlandspag. 347 http://www.library.uu.nl/publarchief/jb/congres/01809180/15/b18.pdf Arhivat în , la Wayback Machine.
  2. ^ a b „World History at KMLA” (în engleză). Accesat în . 
  3. ^ a b „Constituția Olandei”. helplinelaw.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ a b ICL - Netherlands - Constitution
  5. ^ a b c d e „Netherlands”. Legislationline. Accesat în . 
  6. ^ Sophie C. van Bijsterveld, “The Constitution in the legal order of the Netherlands” pag. 347 http://www.library.uu.nl/publarchief/jb/congres/01809180/15/b18.pdf Arhivat în , la Wayback Machine.


Read other articles:

يفتقر محتوى هذه المقالة إلى الاستشهاد بمصادر. فضلاً، ساهم في تطوير هذه المقالة من خلال إضافة مصادر موثوق بها. أي معلومات غير موثقة يمكن التشكيك بها وإزالتها. (أكتوبر 2020) المستقبل الرياضي بالمحمدية الاسم الكامل المستقبل الرياضي بالمحمدية(بالفرنسية:Avenir sportif de Mohamedia) الاسم المخ

 

41.89293055555612.485402777778Koordinaten: 41° 53′ 34,6″ N, 12° 29′ 7,5″ O S. Adriano, die ehemalige Curia Iulia (rechts) und der Septimius-Severus-Bogen (links), Etienne Dupérac, Rom 1575. Sant’Adriano am Forum Romanum war eine Kirche, die um 630 in der ehemaligen Curia Iulia am Forum Romanum eingerichtet und als Ecclesia beati Hadriani geweiht wurde. In den 1930er-Jahren wurde der Bau in den mutmaßlichen Bauzustand der Spätantike rückgebaut. Inh...

 

Not to be confused with the protein Paxillin. Paxilline Names Preferred IUPAC name (2R,4bS,6aS,12bS,12cR,14aS)-4b-Hydroxy-2-(2-hydroxypropan-2-yl)-12b,12c-dimethyl-5,6,6a,7,12,12b,12c,13,14,14a-decahydro-2H-[1]benzopyrano[5′,6′:6,7]indeno[1,2-b]indol-3(4bH)-one Identifiers CAS Number 57186-25-1 Y 3D model (JSmol) Interactive image ChEBI CHEBI:34907 ChEMBL ChEMBL410063 Y ChemSpider 94753 Y ECHA InfoCard 100.164.932 MeSH Paxilline PubChem CID 105008 UNII 3T9U9Z96L7 Y Com...

American TV series or program SirensGenreDramaWritten byJohn Sacret YoungDirected byJohn Sacret YoungStarringDana DelanyJustin TherouxTheme music composerBrian TylerCountry of originUnited StatesOriginal languageEnglishProductionExecutive producerJohn Sacret YoungProducerJanet Faust KrusiCinematographyEagle EgilssonEditorChristopher NelsonRunning time105 minutesProduction companiesParamount Network Television ProductionsShowtime EntertainmentOriginal releaseRelease September 26,...

 

The Bourne UltimatumSutradara Paul Greengrass Produser Frank Marshall Patrick Crowley Paul L. Sandberg [[Doug Liman (eksekutif)]][[Kategori:Film yang diproduseri Doug Liman (eksekutif)]] Ditulis oleh Tony Gilroy Scott Z. Burns George Nolfi [[The Bourne Ultimatum]][[Kategori:Film yang ditulis The Bourne Ultimatum]] Robert Ludlum PemeranMatt DamonJulia StilesDavid StrathairnScott GlennÉdgar RamírezAlbert FinneyJoan AllenPenata musikJohn PowellSinematograferOliver WoodPenyuntingChristoph...

 

Late 18th-century Japanese screen Maruyama Ōkyo, Cracked Ice, late 18th century, British Museum The Cracked Ice screen is a late 18th-century low two-fold Japanese screen (byōbu) intended for use at the Japanese tea ceremony. It was created in the Edo period and is signed and sealed by the artist, Maruyama Ōkyo (1733–1795), founder of the Maruyama school of realist painting. It would be used as a furosaki byōbu (風炉先屏風, literally furnace folding screen) placed near the hearth o...

Hallett Motor Racing Circuit[1]LocationHallett, Oklahoma, U.S.Time zoneUTC−6 / UTC−5 (DST)Coordinates36°13′16″N 96°35′35″W / 36.22111°N 96.59306°W / 36.22111; -96.59306Opened1976Major eventsFormer:Can-Am (1987)Trans-Am Series (1977, 1980)IMSA GT Championship (1977–1979)Full Circuit (1976–present)SurfaceAsphaltLength1.800 miles (2.897 km)Turns10Race lap record1:12.410 ( Al Lamb, Frissbee GR2, 1987, Can-Am) Hallett Motor Racing Circuit is a ro...

 

Pontifical university located in Rome, Italy You can help expand this article with text translated from the corresponding article in Italian. (September 2022) Click [show] for important translation instructions. View a machine-translated version of the Italian article. Machine translation, like DeepL or Google Translate, is a useful starting point for translations, but translators must revise errors as necessary and confirm that the translation is accurate, rather than simply copy-pastin...

 

Bridge in WarsawGeneral Stefan Grot Rowecki BridgeMost gen. Stefana Grota-Roweckiego w WarszawieThe General Stefan Grot Rowecki BridgeCoordinates52°17′14″N 20°59′43″E / 52.28722°N 20.99528°E / 52.28722; 20.99528CarriesRoad transport, Pedestrian, BicyclesCrossesVistula RiverLocaleWarsawCharacteristicsTotal length645 mWidth46 mHistoryConstruction start1977OpenedNovember 28, 1981InauguratedNovember 28, 1981Location The dedication plaque The structure...

Konkani beralih ke halaman ini. Untuk kegunaan lain, lihat Konkani (disambiguasi). Bahasa Konkani कोंकणी Konkani dalam aksara DewanagariPengucapan[kõkɳi] (dalam bahasa itu sendiri), [kõkɵɳi] (dianglikkan)Dituturkan di  India WilayahKonkan (termasuk Goa, dan kawasan pesisir Karnataka, Maharashtra, dan beberapa bagian Kerala, Gujarat (Distrik Dang), dan Dadra dan Nagar Haveli dan Daman dan Diu)[1][2]EtnisKonkaniPenutur[3]Rumpun bahasaIndo-Eropa...

 

American professional wrestler and fitness model (born 1992) Jade CargillCargill in January 2022Birth nameJade Cargill[1]Born (1992-06-03) June 3, 1992 (age 31)[1]Gifford, Florida, U.S.Alma materJacksonville UniversitySpouse(s)Brandon PhillipsChildren1Professional wrestling careerRing name(s)Jade CargillBilled height5 ft 10 in (178 cm)[2]Billed weight160 lb (73 kg)[3]Billed fromVero Beach, FloridaTrained byAR FoxBryan DanielsonDust...

 

American TV series or program Fresh GearFresh Gear logoStarringStephanie SiemillerChris LearyCountry of originUnited StatesOriginal languageEnglishProductionExecutive producerLee BrownsteinProducersEdward M. CapuanoJosh GingoldStephanie SiemillerRunning time30 minutesOriginal releaseNetworkTechTVReleaseMay 11, 1998 (1998-05-11) –May 2004 (2004-05) Fresh Gear is a television program on ZDTV then known as TechTV (now known as G4) that showcased the latest in personal techn...

Kongres Amerika Serikat ke-60Gedung Kapitol (1906)Periode4 Maret 1907 – 4 Maret 1909Anggota90 - 92 senator386 - 391 anggota dewan6 delegasi tanpa suaraMayoritas SenatPartai RepublikPresiden SenatCharles W. Fairbanks (R)Mayoritas DPRPartai RepublikKetua DPRJoseph G. Cannon (R)Pres. Senat Pro TemporeWilliam P. Frye (R)Sesike-1: 2 Desember 1907 – 30 Mei 1908ke-2: 7 Desember 1908 – 3 Maret 1909ke-59 ←→ ke-61 Kongres Amerika Serikat ke-60 adalah sebuah pertemuan cabang leg...

 

Village in County Londonderry, Northern Ireland Human settlement in Northern IrelandArticlaveIrish: Ard an ChléibhSt Pauls RoadArticlaveLocation within Northern IrelandPopulation922 (2011 Census)• Belfast50 mi (80 km)DistrictCauseway Coast and GlensCountyCounty LondonderryCountryNorthern IrelandSovereign stateUnited KingdomPost townCOLERAINEPostcode districtBT51Dialling code028PoliceNorthern IrelandFireNorthern IrelandAmbulanceNorthern Ireland UK Par...

 

Hypothesis in Marxist economics Part of a series on theMarxian critique ofpolitical economy Concepts Capitalist mode of production Capital Commodity Concrete and abstract labor Critique of political economy Means of production Mode of production Productive forces Relations of production Socially necessary labour time Socialization Wage labour Wage slavery Wertkritik Wertabspaltungskritik Value-form Topics Crisis theory Imperialism Historical materialism Technological unemployment Falling prof...

一場於德國斯圖加特舉行的模擬聯合國會議 模擬聯合國(英語:Model United Nations,缩写MUN)是一種學術性質活動,藉由精簡後的聯合國議規舉行模擬會議,使與會者瞭解多邊外交的過程,培養分析公民議題的能力,促進世界各地學生的交流,增進演講和辯論能力,提高组织、策划、管理、研究和写作、解决冲突、求同存异的能力[1],訓練批判性思考、團隊精神和領導才...

 

Artikel ini tidak memiliki referensi atau sumber tepercaya sehingga isinya tidak bisa dipastikan. Tolong bantu perbaiki artikel ini dengan menambahkan referensi yang layak. Tulisan tanpa sumber dapat dipertanyakan dan dihapus sewaktu-waktu.Cari sumber: Politeknik Keuangan Negara STAN – berita · surat kabar · buku · cendekiawan · JSTOR Politeknik Keuangan Negara STAN     Tampilkan peta yang diperbesarTampilkan peta yang diperkecil InformasiJen...

 

García de Lerma Información personalNacimiento 1470 Burgos, EspañaFallecimiento 1535 Santa Marta, Provincia de Santa MartaInformación profesionalOcupación Banquero,Comerciante[editar datos en Wikidata] García de Lerma Polanco[1]​ (c. 1470, Burgos- 1535, Santa Marta, Provincia de Santa Marta) cuarto gobernador de Santa Marta, fue un comerciante y banquero castellano, miembro de una de las más prestigiosas dinastías mercantiles de Burgos. Es considerado un empresario y c...

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. Gundeshapur—  oraș antic[*]​[1], sit arheologic[1] și proprietate culturală[*]​[2][1]  —GundeshapurGundeshapur (Iran)Poziția geograficăCoordonate: 32°17′N 48°41′E ({{PAGENAME}}) / ࿯...

 

Linhas de Wellington Título Las líneas de WellingtonFicha técnicaDirección Valeria SarmientoProducción Paulo BrancoGuion Carlos SabogaMúsica Jorge ArriagadaFotografía André SzankowskiMontaje Valeria Sarmiento Luca AlverdiProtagonistas Nuno LopesSoraia ChavesMarisa ParedesJohn MalkovichCarloto Cotta Ver todos los créditos (IMDb)Datos y cifrasPaís  Portugal FranciaAño 2011Género ÉpicaDuración 151 minutosIdioma(s) PortuguésFrancésCompañíasProductora BalthazarDistribuc...

 

Strategi Solo vs Squad di Free Fire: Cara Menang Mudah!