Închipuirile lui Jean-Marie Cabidoulin, tradus uneori și Șarpele de mare (în francezăLes Histoires de Jean-Marie Cabidoulin), este un roman scris de Jules Verne, publicat pentru prima dată în 1901 de Editura Hetzel.
În acest roman, Verne intră în lumea psihozelor provocate de vechile legende când marinarul Jean-Marie Cabidoulin îngrozește echipajul balenierei Saint Enoch, povestind legenda unui șarpe de mare gigantic.
Rezumat
Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
Saint-Enoch este o balenieră comandată de căpitanul Bourcart și al cărei echipaj este compus din vreo 30 de persoane. Nava părăsește portul Le Havre cu destinația Oceanul Pacific. Vânătoarea de balene este uneori plină cu succes, iar alteori lamentabilă.
Jean Marie Cabidoulin nu este un dogar obișnuit, ci mai mult decât atât. Obișnuit să navigheze prin cele șapte mări, el a văzut și a auzit multe lucruri pe care alții nici nu ar putea ajunge să și le imagineze, de exemplu, povestea unui șarpe uriaș care traversează oceanele de pe întreg globul, distrugând orice navă pe care o întâlnește în calea sa, și care amenință - potrivit acestuia - să strice ultima campanie a balenierei pe care s-a înrolat dogarul.
Romanul a fost tradus în limba engleză ca The Sea Serpent: The Yarns of Jean Marie Cabidoulin (Șarpele de mare: Închipuirile lui Jean-Marie Cabidoulin). Plecând de aici, unele edituri românești [3] au preluat titlul anglicizat Șarpele de mare pentru acest roman, în locul traducerii literale din limba franceză.
Prima traducere în limba română a romanului a fost realizată de Ion Hobana în 1969, pentru Editura Tineretului din București, și a purtat numele de Șarpele de mare. O ediție revizuită a traducerii sale a fost publicată în 1976 de Editura Ion Creangă din București, într-un volum cu Cele 500 de milioane ale Begumei (vol. 11 al Colecției Jules Verne).
O nouă traducere a romanului a apărut în anul 1986 sub titlul original Închipuirile lui Jean-Marie Cabidoulin, în vol. 37 al Colecției Jules Verne de la Editura Ion Creangă din București, autoarea traducerii fiind Sanda Radian. Romanul a fost publicat în același volum cu Satul aerian. Reeditarea Colecției "Jules Verne" realizată de Editura Adevărul a preferat tot varianta de titlul Șarpele de mare.
2010 - 500 de milioane ale Begumei. Șarpele de mare, Ed. Adevărul, Colecția "Jules Verne", nr. 11, traducere Vasile V. Rășcanu, 360 pag., ISBN 978-606-539-148-2
Robert Pourvoyeur. Des Histoires qui n'en sont pas... Une autre lecture des Histoires de J.-M. Cabidoulin. Bulletin de la Société Jules Verne 116. 4ème trimestre 1995.
Olivier Dumas et Christian Porcq. Les mascarades de Jean-Marie Cabidoulin. Bulletin de la Société Jules Verne 118. 2ème trimestre 1996.
Olivier Dumas. Le monstre de Cabidoulin en version manuscrite. Bulletin de la Société Jules Verne 121. 1er trimestre 1997.
Philippe Scheinhardt. Les mésaventures du fantastique marin. À propos des Histoires de Jean-Marie Cabidoulin. Bulletin de la Société Jules Verne 124. 4ème trimestre 1997.
Christiane Mortelier. Les Histoires de Jean-Marie Cabidoulin, le roman baleinier de Jules Verne. Bulletin de la Société Jules Verne 158. Juin 2006.