Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.
[[wiki]]
Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în noiembrie 2019
Rotiferele (Rotifera sau Rotatoria) (din latina rota = roată + ferre = a purta) sunt o încrengătură de nevertebrate acvatice microscopice, înrudite cu nematodele, nesegmentate, pseudocelomate, cu dimensiuni între 0,04–3 mm, cu corpul alungit, cilindric sau mai rar sferic, având la partea anterioară una sau două coroane de cili puternici, care se învârtesc ca o roată, de unde și numele, servind la antrenarea particulelor alimentare spre gură și la mișcare. Se cunosc circa 2 500 specii, majoritatea de apă dulce, puține marine, litorale și terestre (în mușchi, licheni). Unele dintre rotifere sunt forme libere, fie plutitoare sau înotătoare (planctonice), fie târându-se pe fundul apei (bentonice). Alte forme bentonice sunt sesile, adică fixate pe fundul apei prin extremitatea lor posterioară și, în cele mai dese cazuri, înconjurate de tuburi protectoare. Puține specii sunt parazite, unele la plante, altele la animale.
Corpul rotiferelor este împărțit în trei părți distincte: una anterioară, numită regiunea cefalică (cap), una mijlocie, numită trunchi și una posterioară, numită picior (coadă). Piciorul se termină de obicei cu o furcă, constituită din 2-4 degete, la extremitatea cărora se deschide câte o glandă cimentară (pedioasă). Cu ajutorul secreției produsă de aceste glande, animalul se poate fixa temporar pe suport. Extremitatea cefalică și piciorul poate fi retras în interiorul corpului prin telescoparea inelelor cuticulare, cu ajutorul unor mușchi speciali.
Organul caracteristic al rotiferelor este aparatul rotator situat în regiunea cefalică cu ajutorul căruia se deplasează activ în masa apei. Aparatul rotator este format din una sau două coroane concentrice de ciliatură: trocus (situat preoral) și cingul (situat postoral), între care se găsește un șanț. Corpul este acoperit la mai multe specii de o platoșă cuticulară numită lorica.
Rotiferele au un număr definit, specific, de celule. Astfel, Epiphanes senta are 959 celule.
Aparatul digestiv este format din orificiul bucal, faringe, esofag, stomac, intestin, cloacă, care se deschide la exterior prin orificiul anal. În faringe se află un aparat masticator, numit mastax, care constă din 7 piese numite trofi sau maxile: una impară, fulcru, 2 rami, 2 unci și 2 manubrii. Fulcrul și ramii formează incusul (nicovala), iar uncii și manubriile maleusul (ciocanul).
Aparatul respirator și circulator nu există. Aparatul excretor este reprezentat prin protonefridii și este format din 4-50 celule cu flamură vibratilă, două tuburi colectoare ce se unesc într-o vezică urinară care se deschide printr-un tub scurt în cloacă pe partea ventrală.
Organele de simț sunt reprezentate prin unul sau doi oceli, situați pe aparatul rotator și prin palpii ciliați. Sistemul nervos este format din ganglionul cerebroid, ganglionul mastaxului, ganglionul pedios. Ganglionul cerebroid este legat de ganglionul pedios prin două cordoane nervoase laterale.
Aparatul genital feminin la monogononte este format dintr-un singur ovar sincițial și un vitelariu (germovitelariu) alcătuit din ovogonii degenerate, care se continuă cu un oviduct ce se deschide în cloacă, înaintea orificiului excretor; bdeloidele au germovitelariu pereche și un oviduct comun. Masculii nu se cunosc la bdeloide, la monogononte masculii sunt pigmei și au un singur testicul, un conduct spermatic, un gonopor și un cir sau penis. La seisonide masculii și femelele sunt aproape identici, gonadele sunt perechi la masculi și la femele; ovarele sunt lipsite de vitelariu. Fecundația se face prin impregnare hipodermică: penisul înțeapă corpul femelei într-un punct oarecare, injectând sperma în pseudocel.
Rotiferele au o durată de viață scurta, de 2-3 săptămâni. În perioada caldă a anului se dezvoltă mai multe generații succesive. Iarna sau în timpul secetei rezistă sub formă de ouă. Din astfel de ouă, numite ouă durabile, ies primăvara numai femele, care se înmulțesc toată vara partenogenetic, adică fără prezența masculilor. Când condițiile de mediu se schimbă, în special când temperatura apei ajunge maximă, ceea ce se întâmplă de obicei vara, tot partenogenetic apar și masculii care se împerechează imediat cu femelele generației care le-au dat naștere. Ouăle rezultate în urma fecundării rezistă peste iarnă, din ele se dezvoltă o nouă generație de femele în primăvara următoare.
Hrana rotiferelor constă din microorganisme vegetale sau animale, care sunt aduse la gură o dată cu curentul de apă produs de organul rotator. Rotiferele constituie o bună parte a microplanctonului și o hrană prețioasă pentru animale, în special pentru puietul mic de pește, ceea ce este foarte important pentru piscicultură. Prin modul lor de hrană, ele contribuie la curățirea apelor de bacteriile cu care se hrănesc.
