Rojava

Federația Democratică a Nordului Siriei
(Rojava) Rojavayê Kurdistanê کردستان السورية
Drapel[*]​ Stemă
Imn: "Ey Reqîb"
Sub administrarea FDNS (verde), revendicate (portocaliu) Sub administrarea FDNS (verde), revendicate (portocaliu)
Geografie
Fus orar	UTC+3 (UTC+3)
Populație
- Estimare 2014	4.6 milioane [8]
- Estimare 2018	2.000.000
Limbi oficiale	Kurdă Arabă[1] Siriacă-aramaică
Guvernare
Sistem politic	Confederalism democratic[2][3][4][5]
Copreședinte	Hediya Yousef
Copreședinte	Mansur Selum
Legislativ	Syrian Democratic Council^⁠(d)
Capitala	Qamișlo (Qamishli)[6][7]
Istorie
Regiune autonomă
Propunerea autonomiei	Iulie 2013
Declararea autonomiei	Noiembrie 2013
Înființarea guvernului regional	Noiembrie 2013
Adoptarea constituției provizorii	Ianuarie 2014
Proclamarea Federației	17 martie 2016
Economie
PIB (PPC)
PIB (nominal)
Monedă	Lira siriană (SYP)
Coduri și identificatori
Prefix telefonic	+963
Prezență online
hasthtag
Modifică date / text

Rojava sau Kurdistanul de Vest (în kurdă: Rojavayê Kurdistanê^[10][11], unde rojava înseamnă „vest” în limba kurdă) este o regiune autonomă în nordul și nord-estul Siriei.^[12] Regiunea și-a câștigat autonomia în noiembrie 2013 ca parte a Campaniei Rojava, când s-au pus bazele unei societăți bazate pe principiile democrației directe, egalității de șanse între bărbați și femei și sustenabilității.^[13] Rojava este alcătuită din trei cantoane; de la est la vest: Jazira, Kobanî și Afrin. Autonomia Rojavei nu este recunoscută oficial de guvernul sirian,^[14] iar regiunea se află în război cu Statul Islamic.^[15]

Kurzii consideră în general Rojava ca pe una din cele patru părți ale marelui Kurdistan, care ar mai include regiuni din sud-estul Turciei (Kurdistanul de Nord), nordul Irakului (Kurdistanul de Sud) și vestul Iranului (Kurdistanul de Est).^[16] Totuși, guvernul și societatea Rojavei sunt multietnice.^[17]

Nume

Rojava (în kurdă: Rojavayê Kurdistanê, unde rojava înseamnă „vest”) mai este cunoscută drept Kurdistanul de Vest sau Kurdistanul Sirian.

Geografie

Rojava se întinde la vest de Râul Tigru, de-a lungul graniței dintre Siria și Turcia. Regiunea este împărțită în trei cantoane: la est cantoanele Jazira și Kobanî, iar la vest cantonul Afrin, care este separat de celelalte două de teritorii locuite majoritar de arabi. Cantonul Jazira se învecinează la sud-est cu Kurdistanul Irakian. Celelalte granițe ale Rojavei sunt disputate în Războiul Civil Sirian. Toate cantoanele sunt situate aproximativ la latitudinea 36 de grade și jumătate nord. Relieful este relativ plat, cu excepția Munților Kurd, în cantonul Afrin.

Istorie

Pentru informații suplimentare, vezi Kurdistan

Munții Kurd erau deja locuiți de o populație kurdă încă de pe vremea Cruciadelor, la sfârșitul secolului al XI-lea.^[18]

În perioada otomană

Kurdistanul, conform Tratatului de la Sèvres, nu cuprindea și teritorii siriene

În perioada otomană (1299–1922), largi grupuri tribale vorbitoare de kurmanji s-au stabilit sau au fost deportate din Anatolia în zone din nordul Siriei. Cel mai numeros din aceste grupuri tribale a fost confederația Reshwan, originar inițial din regiunea Adıyaman, dar apoi răspândit în toată Anatolia. Confederația Milli, pomenită în diverse surse otomane încă din 1518, a fost cel mai puternic grup tribal și a dominat stepa din nordul Siriei în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Influența acestui grup a continuat să crească și, în final, liderul Timur a fost numit conducătorul otoman al Raqqăi (1800-1803).^[19][20] Membrii dinastiei kurde a Janbulazilor au stăpânit pe rând regiunea Alep din funcția de guvernator otoman, între 1591 și 1607, și au fost aliați cu Casa de Medici din Toscana.^[21]

Scriitorul danez Carsten Niebuhr, care a călătorit la Jazira în 1764, a consemnat cinci triburi nomade kurde (Dukuri, Kiki, Scechani, Mulli și Așeti) și un trib arab. Conform lui Niebuhr, acele triburi erau instalate lângă Mardin, în Turcia, și plăteau o taxă guvernatorului orașului pentru că li se permitea să-și pască turmele în Jazira siriană.^[18][22] Aceste triburi kurde au înființat treptat sate și orașe și sunt încă prezente în Jazira (actualmente guvernoratul Al-Hasaka).^[23]

Până în secolul al IX-lea, Kurdistanul nu includea teritorii din Jazira siriană.^{[notă 1][24]} De asemenea, Kurdistanul propus de Tratatul de la Sèvres nu includea niciun teritoriu din ceea ce aveau să devină ulterior Siria și Irak.^[25]

Demografia regiunii a suferit o mare schimbare la începutul secolului al XX-lea. Unele triburi kurde au cooperat cu autoritățile otomane în masacrele comise împotriva armenilor și creștinilor asirieni din Mesopotamia Superioară^[26] și au fost răsplătite cu teritorii anterior ocupate de aceștia.^[27] Kurzii au fost principalii responsabili pentru atrocitățile comise împotriva asirienilor, iar expansiunea lor s-a produs în dauna acestora.^[28][29][30]

Triburile kurde au atacat și golit satele asiriene și armene din Districtul Albaq, situat la nord de Munții Hakkari, ucigând un mare număr de săteni.^[31] Mulți asirieni au fugit în Siria ca urmare a genocidului comis de turcii otomani și de kurzi împotriva armenilor^[26][32] și s-au stabilit în special în zona Jazira.^[33]

Populația asiriană din Nusaybin a trecut granița în Siria și s-a stabilit în Qamishli. Nusaybin a devenit un oraș kurd, iar Qamishli un oraș predominant asirian.

În timpul mandatului francez

Lucrurile s-au schimbat ulterior, nordul Siriei fiind martorul imigrației kurde începând din 1926, ca urmare a eșecului rebeliunii lui Saeed Ali Naqshbandi împotriva autorității turcești.^[34] În timp ce mulți dintre kurzii din Siria erau așezați acolo de secole, valuri noi de kurzi au părăsit Turcia și s-au stabilit pe pământ sirian, unde le era acordată cetățenie de către autoritățile mandatare franceze.^[35] Acest mare influx de kurzi s-a mutat în provincia siriană Jazira. Se estimează că 25.000 de kurzi au fugit în Siria în acea perioadă.^[36]

Asirienii au început să părăsească Siria după masacrul de la Amuda, din 9 august 1937.^[37] Acest masacru, înfăptuit de kurzii lui Saeed Agha al-Dakuuri, a golit orașul de populația sa asiriană.^[38][39] În 1941, comunitatea asiriană din al-Malikiyah a fost victima unui atac sângeros. Deși atacul a eșuat, asirienii au fost înspăimântați și au părăsit localitatea în număr mare, iar imigrarea kurzilor din Turcia în zonă a transformat al-Malikiya, al-Darbasiya și Amuda în orașe complet kurde.

În perioada guvernării siriene anterioare autonomiei

Rojava sub mandat sirian a beneficiat de puține investiții sau planuri de dezvoltare din partea guvernului central de la Damasc. Legile îi discriminau pe kurzi în privința deținerii de proprietăți, iar mulți erau lipsiți de cetățenie. Proprietățile erau în mod obișnuit confiscate de rechinii imobiliari guvernamentali. Nu existau licee cu predare în limba kurdă, iar folosirea acesteia în învățământul gimnazial era interzisă. Spitalelor le lipsea instrumentarul pentru tratamente complexe, iar pacienții trebuiau transportați în afara Rojavei.^[40]

Politica de arabizare a guvernelor siriene

Conform Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și Human Rights Watch, guvernele siriene succesive au continuat să adopte o politică de discriminare etnică și națională împotriva kurzilor, lipsindu-i complet de drepturile lor naționale, democratice și umanitare. Guvernele siriene au impus programe bazate pe etnie, reguli și măsuri de excludere în variate domenii ale vieții populației kurde, politic, economic, social și cultural, printre care:^[41][42]

• 1958: Partidul Baas a integrat Siria și Egipt în Republica Arabă Unită (RAU). Printre urmările acestei măsuri, înregistrările cu muzică kurdă au fost distruse în cafenele, iar publicarea sau chiar deținerea de cărți scrise în limba kurdă erau considerate infracțiuni care se pedepseau cu închisoarea. De asemenea, profesori egipteni au fost trimiși în regiunile kurde pentru a preda în limba arabă.^[43][44]
• Între 1946 și 1957, kurzii din Siria nu au dispus de niciun fel de organizare politică. Partidul Democratic al Kurdistanului Sirian a fost fondat în 1957. În 1960, liderii acestuia au fost arestați și torturați. În final, peste 5000 de persoane asociate cu partidul au fost arestate.^[45][44]
• 1960: Locuitorii din orașul cu populație kurdă Amuda au acuzat autoritățile că au incendiat un cinematograf, cauzând moartea a 283 de copii kurzi. Se pare că făptașii au fost motivați de sentimente anti-kurde.^[46][44]
• Limba kurdă a rămas interzisă, iar școlile publice au devenit pentru kurzi un loc de arabizare forțată. Conform lucrării „Syria's Kurds: History, Politics and Society” (Kurzii din Siria: Istorie, Politică și Societate) a Dr. Jordi Tejel, „odată cu creșterea numărului de copii din regiunile kurde care știau să citească, un sistem minuțios de supraveghere a fost stabilit acolo, după exemplul celui din Turcia, folosindu-se „spioni” pentru a-i împiedica pe copii să vorbească între ei în kurdă. Copiii descoperiți în flagrant „delict” puteau fi pedepsiți fizic.”^[47][44]
• În 1962, autoritățile siriene din Al-Hasaka au privat la întâmplare zeci de mii de familii kurde (peste 120.000 de kurzi^[48]) de cetățenia siriană. Un recensământ a avut loc exclusiv în provincia Al-Hasaka într-o perioadă de doar 24 de ore, iar ca rezultat zeci de mii de sirieni de origine kurdă s-au văzut privați de cetățenia lor. Recensământul le-a interzis celor afectați să-și mai exercite drepturile naturale bazate pe cetățenie – civile, sociale, politice, culturale și economice – le-a interzis accesul al muncă, la angajare, la educație, liberă circulație, precum și dreptul de a dispune de o proprietate sau de a folosi un teren agricol pentru asigurarea traiului de zi cu zi.^[41][42]
• În 1967, toate referințele la kurzii din Siria au fost înlăturate din manualele de geografie, iar mulți cetățeni de etnie kurdă au devenit subiect de presiune din partea conducerii Registrului de Evidența Populației ca să nu își boteze copiii cu nume kurde.^[41][42]
• În anii 1960, autoritățile siriene plănuiau să schimbe numele kurde ale satelor din guvernoratul Al-Hasaka, situat în nord-estul Siriei, și din zona kurdă de lângă Munții Kurd, lângă Afrin, în guvernoratul Alep din nord-vestul Siriei, și au început să implementeze această politică în anii 1970. În Afrin, numele tuturor satelor kurde au fost schimbate în arabă. Printre ele: Kobaniya (arabizat Ain al-Arab), Girdeem (arabizat Sa`diyya), Chilara (arabizat Jowadiyya), Derunakoling (arabizat Deir Ayoub) și BaniQasri (arabizat Ain Khadra).^[42]
• În 1973, în provincia Al-Hasaka, autoritățile siriene au confiscat o zonă cu terenuri agricole fertile deținute și cultivate de zeci de mii de kurzi și au împroprietărit cu ea familii arabe aduse din provinciile Alep și Ar-Raqqa. Biroul Național de Conducere al Partidului Baas aflat la conducere a emis ordine privind înființarea a 41 de așezări arabe în regiune, cu scopul de a schimba compoziția demografică a acesteia prin expulzarea sau dislocarea locuitorilor de origine kurdă. În 2007, autoritățile siriene Asociația Agricolă Malikiya, provincia Al-Hasaka, au semnat contracte de împroprietărire în Malikiya a 150 de familii arabe din regiunea Shaddadi, în suprafață de circa șase mii de kilometri pătrați. În același timp, au alungat zeci de mii de kurzi din acele sate, forțându-i să se mute în alte zone dinăuntrul sau dinafara Siriei în căutarea unui trai decent.^[41][42]
• În 1986, guvernatorul din Al-Hasaka a emis un decret care interzicea folosirea limbii kurde la locul de muncă. În 1989, guvernatorul Mohammed Mustafa Miro a emis un nou decret care-l reconfirma pe primul, adăugând și interdicția de a asculta sau cânta muzică ne-arabă la nunți sau sărbători.^[41][42]

Revoluția din Rojava

Articol principal: Revoluția din Rojava.

Rojava, 2014

Rojava, 2014

Rojava, 2015

Rojava, 2016

În timpul Războiului Civil Sirian, forțele guvernamentale siriene s-au retras din trei enclave kurde, predând controlul acestora, în 2012, milițiilor locale. Din cauza războiului, Comitetul Suprem Kurd a înființat Unitățile de Apărare a Poporului (YPG) pentru a proteja zonele locuite de kurzi din Siria. În iulie 2012, YPG au preluat controlul orașelor Kobanî, Amuda și Afrin.^[49] Principalele două grupuri kurde, Consiliul Național Kurd (KNC) și Partidul Uniunea Democratică (PYD), au format ulterior un consiliu comun de conducere pentru a administra orașele.^[49] La sfârșitul aceleiași luni, orașele Al-Malikiya (Dêrika Hemko), Ras al-Aïn (Serê Kaniyê), Al-Darbasiya (Dirbêsî) și Al-Maabada (Girkê Legê) au intrat sub controlul Unităților de Apărare a Poporului.

Singurele orașe importante cu majoritate kurdă rămase sub control guvernamental au fost Al-Hasaka și Qamishli,^[50][51] deși cartiere din acestea au intrat apoi curând sub controlul YPG.

În iulie 2013, Statul Islamic în Irak și Levant (SIIL) a început să evacueze forțat civilii kurzi din guvernoratul Ar-Raqqa. După ordinul ca toți kurzii să părăsească orașul Tell Abyad, altfel urmând să fie uciși, mii de civili, incluzând familii turkmene și arabe, au fugit din zonă pe 21 iulie. Jihadiștii Statului Islamic au prădat și distrus proprietățile kurzilor și, în unele cazuri, au colonizat familii sunite arabe din zonele Qalamoun (Rif Damascus), Deir ez-Zor și Ar-Raqqa în casele abandonate de kurzi. Un scenariu similar a fost înregistrat în Tel Arab și Tal Hassel, în iulie 2013. Pe măsură ce SIIL și-a consolidat autoritatea în Ar-Raqqa, civilii kurzi au fost expulzați forțat din Tel Ahader și Kobanî, în martie 2014, respectiv în septembrie.^[52]

Note

1. Kurdistanul modern are o întindere mai mare decât antica Asirie și este compus din două părți, de Sus și de Jos: în primul caz este vorba de provincia Ardelan, vechea Arropachatis, acum parte a Irak Ajami, și aparținând regiunii de nord-vest numite Al Jobal. Aceasta conține alte cinci, și anume: Betlis, vechea Carducia, așezată la sud și sud-vest de lacul Van. La est și sud-est de Betlis se află principatul Julamerick, la sud-vestul căruia este principatul Amadia. A patra este Jeezera ul Omar, un oraș pe o insulă a râului Tigru, care corespunde orașului străvechi Bezabde. A cincea și cea mai mare este Kara Djiolan, având capitala în orașul cu același nume. Pașalîcurile de Kirkook și Solimania sunt și ele parte a Kurdistanului de Jos. Kurdistanul de Jos mai cuprinde toată câmpia de la est de Tigru și micile lanțuri muntoase care mărginesc această câmpie, ajungând până la poalele marelui lanț muntos care ar putea fi corect denumit drept Alpii Asiei de vest.
   A Dictionary of Scripture Geography 1846, autor John Miles, pag. 57.^[24]

Note

1. „Syrian Kurdistan divided into three cantons”. EkurdDaily. 6 ianuarie 2014. Accesat în 11 august 2015. 
2. Jongerden, Joost. „Rethinking Politics and Democracy in the Middle East” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 15 martie 2016. Accesat în 11 august 2015. 
3. Öcalan, Abdullah (2011). Democratic Confederalism (PDF). ISBN 978-0-9567514-2-3. Accesat în 11 august 2015. 
4. „Bookchin devrimci mücadelemizde yașayacaktır”. Savaș Karșıtları (în turcă). 26 august 2006. Arhivat din original la 2 decembrie 2013. Accesat în 11 august 2015. 
5. Graeme Wood (26 octombrie 2007). „Among the Kurds”. The Atlantic. Accesat în 11 august 2015. 
6. „Syrian Defense Minister in Qamishli: We won't let anyone take Hasakah”. Mesopotamische Gesellschaft. 31 mai 2014. Accesat în 11 august 2015. 
7. „ISIS suicide attacks target Syrian Kurdish capital - Al-Monitor: the Pulse of the Middle East”. Al-Monitor. Accesat în 11 august 2015. 
8. Terry Glavin (14 noiembrie 2014). „In Iraq and Syria, it's too little, too late”. Ottawa Citizen. Accesat în 11 iulie 2015. Estimate as of mid November 2014, including numerous refugees. <<Rojava’s population has nearly doubled to about 4.6 million. The newcomers are Sunni and Shia Syrian Arabs who have fled the scorched wasteland that Assad has made of his country. They are also Orthodox Assyrian Christians, Chaldean Catholics, and others, from out of the jihadist dystopia that has taken up so much of the space where Assad’s police state used to be.>> 
9. Sectarianism in Syria's Civil War (PDF) (în engleză), Washington Institute for Near East Policy[*][[Washington Institute for Near East Policy (think tank in Washington D.C., United States)|​]], 2018, accesat în 25 mai 2019 
10. „Barzanî xêra rojavayê Kurdistanê dixwaze” (în kurdă). Avesta Kurd. 15 iulie 2012. Arhivat din original la 23 aprilie 2015. Accesat în 11 august 2015. 
11. „Yekîneya Antî Teror a Rojavayê Kurdistanê hate avakirin” (în kurdă). Ajansa Nûçeyan a Hawar. 7 aprilie 2015. Accesat în 11 august 2015. 
12. „The secret garden of the Syrian Kurdistan”. DailyMotion. Accesat în 11 august 2015. 
13. „The Constitution of the Rojava Cantons”. Blogul lui Mutlu Civiroglu. Accesat în 11 august 2015. 
14. Erin Banco (8 octombrie 2014). „Fight For Kobane May Have Created A New Alliance In Syria: Kurds And The Assad Regime”. International Business Times. Accesat în 11 august 2015. 
15. Mohammed Ali Ahmed (2 februarie 2015). „Kurds regain 15km of Kobane countryside, killing dozens of IS militants”. ARA News. Arhivat din original la 20 iulie 2015. Accesat în 11 august 2015. 
16. Kurdish Awakening: Nation Building in a Fragmented Homeland, (2014), by Ofra Bengio, University of Texas Press
17. „A Small Key Can Open A Large Door”. Combustion Books. Arhivat din original la 20 decembrie 2016. Accesat în 11 august 2015. 
18. ^ Kreyenbroek, P.G.; Sperl, S. (1992). The Kurds: A Contemporary Overview. Routledge. p. 114. ISBN 0415072654. 
19. Tejel, Jordi (2008). Syria's Kurds: history, politics and society (ed. 1. publ.). London: Routledge. p. 9. ISBN 0415424402. 
20. Winter, Stefan (2009). „Les Kurdes de Syrie dans les archives ottomanes (XVIIIe siècle)”. Études Kurdes. 10: 125–156. 
21. Salibi, Kamal S. (1990). A House of Many Mansions: The History of Lebanon Reconsidered. University of California Press. p. 154. ISBN 9780520071964. 
22. Carsten Niebuhr (1778). Reisebeschreibung nach Arabien und andern umliegenden Ländern. (Mit Kupferstichen u. Karten.) - Kopenhagen, Möller 1774-1837 (în germană). p. 389. 
23. Stefan Sperl, Philip G. Kreyenbroek (1992). The Kurds a Contemporary Overview. London: Routledge. pp. 145–146. ISBN 0-203-99341-1. 
24. ^ A Dictionary of Scripture Geography, pag. 57. John Miles, 486 pag. Publicată în 1846, în original de la Universitatea Harvard
25. David McDowall (2004). A Modern History of the Kurds: Third Edition. p. 137. 
26. ^ R. S. Stafford (2006). The Tragedy of the Assyrians. p. 25. 
27. Hovannisian, Richard G. (2007). The Armenian Genocide: Cultural and Ethical Legacies. 
28. R. S. Stafford (2006). The Tragedy of the Assyrians. p. 24-25. 
29. Joan A. Argenter, R. McKenna Brown (2004). On the Margins of Nations: Endangered Languages and Linguistic Rights. p. 199. 
30. Lazar, David William, not dated. A brief history of the plight of the Christian Assyrians* in modern day Iraq Arhivat în 17 aprilie 2015, la Wayback Machine.. American Mespopotamian.
31. R. S. Stafford (2006). The Tragedy of the Assyrians. p. 24. 
32. „Ray J. Mouawad, Syria and Iraq – Repression Disappearing Christians of the Middle East”. Middle East Forum. 2001. Accesat în 16 august 2015. 
33. Bat Yeʼor (2002). Islam and Dhimmitude: Where Civilizations Collide. p. 162. 
34. Abu Fakhr, Saqr, 2013. Cotidianul As-Safir, Beirut. in Arabic Christian Decline in the Middle East: A Historical View
35. Chatty, Dawn, 2010. Displacement and Dispossession in the Modern Middle East. Cambridge University Press. pp. 230-232.
36. McDowell, David (2005). A modern history of the Kurds (ed. 3. revised and upd. ed., repr.). London [u.a.]: Tauris. p. 469. ISBN 1850434166. 
37. Bat Yeʼor (2002). Islam and Dhimmitude: Where Civilizations Collide. p. 159. 
38. Jordi Tejel (2008). Syria's Kurds: History, Politics and Society. p. 147. 
39. Keith David Watenpaugh (2014). Being Modern in the Middle East: Revolution, Nationalism, Colonialism, and the Arab Middle Class. p. 270. 
40. „Efrîn Economy Minister: Rojava Challenging Norms Of Class, Gender And Power”. The Rojava Report. 22 decembrie 2014. Accesat în 18 august 2015. 
41. ^ „Persecution and Discrimination against Kurdish Citizens in Syria” (PDF). Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Arhivat din original (PDF) la 25 octombrie 2016. Accesat în 26 august 2015. 
42. ^ „SYRIA: The Silenced Kurds; Vol. 8, No. 4(E)”. octombrie 1966. Accesat în 26 august 2015.  Parametru necunoscut |Publisher= ignorat (posibil, |publisher=?) (ajutor)
43. Jordi Tejel; Welle, Jane (2009). Syria's kurds history, politics and society (ed. 1. publ.). Londra: Routledge. pp. X–X. ISBN 0-203-89211-9.  Legătură externa în |title= (ajutor)
44. ^ Uzay Bulut (5 iulie 2015). „Turkey Prefers Islamic State to Kurdish State”. Gatestone Institute. Accesat în 26 august 2015. 
45. Jordi Tejel; Welle, Jane (2009). Syria's kurds history, politics and society (ed. 1. publ.). Londra: Routledge. pp. X–X. ISBN 0-203-89211-9.  Legătură externa în |title= (ajutor)
46. Jordi Tejel; Welle, Jane (2009). Syria's kurds history, politics and society (ed. 1. publ.). London: Routledge. pp. X–X. ISBN 0-203-89211-9.  Legătură externa în |title= (ajutor)
47. Jordi Tejel; Welle, Jane (2009). Syria's kurds history, politics and society (ed. 1. publ.). London: Routledge. pp. X–X. ISBN 0-203-89211-9.  Legătură externa în |title= (ajutor)
48. „A murder stirs Kurds in Syria”. The Christian Science Monitor. 
49. ^ „More Kurdish Cities Liberated As Syrian Army Withdraws from Area”. Peyamner News Agency. 21 iulie 2012. Arhivat din original la 15 octombrie 2014. Accesat în 11 septembrie 2015. 
50. „Armed Kurds Surround Syrian Security Forces in Qamishli”. supportkurds.org. 22 iulie 2012. Accesat în 22 octombrie 2015. 
51. „Girke Lege Becomes Sixth Kurdish City Liberated in Syria”. Archive.is. 24 iulie 2012. Accesat în 22 octombrie 2015. 
52. „Report of the Independent International Commission of Inquiry on the Syrian Arab Republic: Twenty-seventh session”. UN Human Rights Council. 

Legături externe

• Constituția cantoanelor Rojavei
• Documentar BBC: Rojava: Syria's Secret Revolution
• Resources on the Rojava revolution in West Kurdistan (Syria)
• 'Rojava Revolution' Reading Guide
• Prof. Harvey: Rojava trebuie apărată. ANF News, 14 aprilie 2015.
• Discuții despre Rojava pe Reddit