Trecătoarea, care se află pe aliniamentul ce separă grupa nordică a Munților Stânișoarei numită Munții Suhăi și cea sudică intitulată Munții Sabasei,[3] facilitează accesul între zona râului Moldova situată la est și valea Bistriței moldovene situată la vest, fiind localizată între atele Sabasa (Comuna Borca, județul Neamț) și Văleni-Stânișoara (Mălini județul Suceava).
La nord-vest de pas se află Vârful Muncelu (1302 m), iar la sud-est Vârful Bivolul (1530 m).[4]
În trecătoare, la începutul secolului XX drumarii au ridicat o cruce mare din piatră, numită Crucea Talienilor. După Lovitura de stat de la 23 august 1944, porțiunea montană a șoselei care trecea prin pas a fost teatrul unor lupte grele. Din imediata proximitate a trecătorii – unde fuseseră construite cazemate, armata germană a executat tiruri de artilerie până la aliniamentul văii Moldovei. În timpul luptelor, Crucea Talienilor a fost distrusă de bombardamente.[5] Au mai rămas doar treptele de piatră pe unde se ajunge la soclul pe care s-au montat mai târziu o cruce metalică (luată de la o biserică mutată) și o troiță.[6] Mai târziu, cazematele au fost aruncate în aer.[6]
Obiective turistice de interes situate în apropiere