Ovid S. Crohmălniceanu (n. Moise Cohn; n. , Galați, România – d. , Berlin, Germania) a fost un critic și istoric literar român de origine evreiască.[6]
A fost fiul lui Lazăr Cohn și a Esterei, născută Leibovici și căsătorit cu nepoata lingvistului Heimann Hariton Tiktin. A urmat școala primară și liceul, devenit Colegiul Național „Vasile Alecsandri” la Galați, unde și-a început și studiile la Institutul Politehnic din Galați, întrerupte în 1940. Le-a continuat între anii 1944-1947 la Politehnica din București, unde a devenit licențiat în construcții. Din 1966 a devenit profesor la Facultatea de Litere din București.[7] A murit în anul 2000 la Berlin, unde emigrase în 1992,[8] în același timp cu soția sa Ruth[9], care se afla internată într-un alt spital.
Pseudonimul
Pseudonimul literar Crohmălniceanu a fost inventat de traducătorul Iosif C. Mătăsaru în vara anului 1944, considerat de contemporani ca derivat din moldovenescul „crohmal” sau „crohmală”, care înseamnă scrobeală. Există cert însă și faptul că Crohmal, scris „Krochmal”, este numele unui șir important de învățați evrei, cel mai vechi purtător al numelui Krochmal a fost Menahem Mendel Ben Abraham, șef rabin al Moraviei, originar însă din Cracovia, unde s-a născut în 1600.[10]
Începuturile sale literare au fost marcate de o fază de interpretare sociologizantă și marxistă: în 1950 critica, de exemplu, avangarda româneasca considerându-i pe suprarealiștii (de origine evreiască) Victor Brauner, Gherasim Luca și Jacques Hérold dușmani ai realismului socialist. Opera ulterioară, precum sinteza sa Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale îl plasează în rândul celor mai importanți istorici literari români postbelici.
A practicat și critica de întâmpinare și a lansat o serie de prozatori postmoderniști tineri și a publicat antologia Desant '83. A jucat un rol activ în fandom-ul românesc[necesită citare], a scris literatură fantastică si de anticipație.
A publicat în 1992 studiul critic Christian W. Schenk: Alăptat de două mame, colecția Phoenix
Despre Amintiri deghizate (1994, 2011), criticul scrie chiar din primul paragraf al cuvântului înainte[11]: „Deghizate fiindcă sunt niște amintiri care nu răsar prin solicitarea directă a memoriei să-și deschidă cămările, ci se iscă din actul de exegeză literară.”
După parerea lui Gabriel Dimisianu[12], „Ovid S. Crohmălniceanu este ingăduitor din spirit de echitate”.
A scris în colaborare cu Klaus Heitmann, - HeidelbergCercul Literar de la Sibiu și influența catalitică a culturii germane (2001), publicată postum.
Cronici și articole (volum care cuprinde: Influența lui N. Bălcescu asupra dezvoltării literaturii noastre, Fragmente din discursul de recepție la Academie al lui I.L Caragiale, Trecutul de lupte al poporului în opera lui M. Sadoveanu, Humorul lui G. Topîrceanu, Arta literară a lui Karl Marx, Exagerarea conștientă și problemele tipicului, Maiakovski și câteva probleme ale poeziei, în legătură cu comedia satirică, Cântec despre eroul revoluției de la 1848, Un roman al industrializării socialiste, Nufărul roșu de Petre Luscalov, Cumpăna luminilor roman de N. Jianu, Să se trezească pădurarul de Pablo Neruda), 1953
Pîinea noastră cea de toate zilele, Ed. Cartea Românească, București, 1981
Cinci prozatori în cinci feluri de lectură (M. Sadoveanu, L. Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale), București, Cartea Românească, colecția "Estetică", 1984, reeditat în 1989
Al doilea suflu, cronici și comentarii despre fenomenul optzecist, 1989
Alăptat de două mame, 1992
Amintiri deghizate, (o carte de memorii), 1994 [13], 2011
Colecția Istorii insolite a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. A apărut la Ed. Cartea Românească, 1980. Cuprinde:
„Ceilalți” (1966) William Wilson pleacă de pe Terra cu nava sa și ajunge pe o altă planetă. Aici întâlnește dublura sa venit cu o navă identică de pe o planetă absolut identică cu Terra. William Wilson are sentimentul că „ai lui” sunt „alții.”[14]
„Un capitol de istorie literară”
„Prima lecție de geometrie”
„O recenzie științifică”
„Mesajul din stele”
„O singură greșeală”
„Experiența”
„Istoria generalizării unei legi”
„Tratatul de la Neuhof”, povestire din 1980. Despre un contact între civilizații diferite. Extratereștrii sunt sub forma unor creaturi asemănătoare microbilor care-l „colonizează” pe Martin Neuhof, făcându-l nemuritor.[14]
„La Winnipeg, unde nu ne vom întoarce niciodată”, nuvelă. Despre raportul dintre om și creația sa androidul care-l copiază până la identitate.[14]
