În secolele al XIII-lea - în al XVI-lea a aparținut Familiei Apafi, de la care primește și numele Apanagyfalu (în trad. „Marele sat al Apafi”).
Satul a intrat în conflicte cu satul Rusu de Jos și Cetatea Unguraș, locuitorii suportând torturări și furturi din partea satelor învecinate.
În 1467 sătenii s-au alăturat revoltei împotriva lui Matia Corvin, la un an după înăbușirea revoltei Matia a iertat satul familiei Apafi. Însă în acest timp iobagii fugiseră.
Satul este din nou distrus în Răscoala lui Rákóczi. Până atunci satul fusese unanim maghiar, însă după în partea vestică a satului s-au așezat români, care în 1844 au deveni Greco-catolici.
Începând cu anul 1853 în incinta Castelului Bethlen se țineau cursuri religioase, iar în 1856 este înființată școala primii 2 profesori fiind: Benedek Miklós la secția reformată maghiară și Iacob Moldovan la secția greco-catolică română. În 1868 școala devine exclusiv reformată.