Nadia Elena Comăneci (n. , Onești, Bacău, România) este o gimnastăromână, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică. Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.
Viața
Nadia în timpul antrenamentelor în sala de atletică grea din orașul natal Gheorghe Gheorghiu-Dej (Onești)Lotul olimpic feminin de gimnastică al Republicii Socialiste România, cu antrenorul Béla Károlyi în spate, Nadia este ultima din dreapta.
Nadia Elena Comăneci[9] s-a născut în 12 noiembrie 1961 în orașul Onești,[9][10] fiind fiica lui Gheorghe și Ștefania-Alexandrina Comăneci,[11] ea gospodină[9] și lucrătoare la spital[10] iar el mecanic auto[9] pe utilaje forestiere.[10] Aceștia erau stabiliți în zonă înainte de începerea construcției orașului din anul 1952.[12] A fost botezată după „Nadejda” („Speranță”), eroină a unui film. Unele surse susțin că s-ar fi născut ca „Anna Kemenes”.[13][14][15] Această variantă a fost dezmințită în noiembrie 2016 atât de Nadia cât și de mama sa, Ștefania.[16]
Aceasta a avut un defect de naștere rar, descris ca o veziculă de dimensiune mare și cu lichid, în vârful capului. Doctorii care s-au ocupat de drenarea repetată a veziculei au fost rezervați în privința speranței de viață, iar în cazul supraviețuirii probabilitatea era handicapul mintal. Defectul a trecut de la sine după ieșirea din spital, fără efecte asupra intelectului. Un alt eveniment descris de gimnastă a fost tot după ieșirea din spital, la o săptămână distanță, când a fost luată din pat de către bunicul ei cu puțin timp înainte să cadă acoperișul în reparație, acțiune ce în alte condiții ar fi dus la moartea ei. În copilărie a căzut de pe un pod la o înălțime de 5 metri, în apă.[9]
A locuit în Onești, descris de aceasta a fi la poalele munților și pădurilor, cu câteva străzi, magazine și case mici, ceea ce îl făceau a fi un cătun.[9] Nadia are un frate, Adrian, cu 5 ani mai mic în vârstă.[9] Familia a fost mutată într-un bloc de apartamente nou construit.[10]
Pe fondul hiperactivității, mama sa a dus-o din timpul vârstei de grădiniță la sala de gimnastică a clubului Flacăra din orașul natal.[9]
Cariera sportivă
A început antrenamentele cu Béla Károlyi și soția acestuia, Márta Károlyi, la școala de gimnastică în fază experimentală din orașul natal.[9] Soții Károlyi ulterior au emigrat în SUA, în 1981.[9]
“
Crearea unei școli experimentale de gimnastică la Onești a fost un vis la care [Marta și cu mine] n-am îndrăznit niciodată să sperăm. A fost și unul dintre cele mai dificile proiecte pe care le-am întreprins vreodată... Am testat aproximativ patru mii de copii. Am parcurs de la școală elementară la școală elementară testări pentru viteză, flexibilitate, coordonare și echilibru. [...] Era destul de ușor să vezi cine avea flexibilitate și coordonare, chiar și la cei mai mici copii. Până în a patra săptămână de testare, încă nu găsisem suficienți copii pentru școală. Și nu am fost mulțumit de calitatea fizică și talentul natural al copiilor pe care i-am găsit. [...] copiii pe care i-am observat erau activi, dar nu erau de gimnastică. Apoi, într-o zi, am văzut două fetițe cu părul blond făcând roata în colțul curții școlii. [...] «Care sunt numele voastre?»: «Viorica Dumitriu» și «Nadia Comăneci», au răspuns ele. Le-am spus să le comunice mamelor că Béla Károlyi le poate primi la școala experimentală de gimnastică din Onești dacă doresc.
”
— Béla Károlyi în autobiografia sa Feel No Fear[9]
A concurat pentru prima dată la nivel național în România, în 1970, ca membră a echipei orașului său. La vârsta de 13 ani, primul succes major al lui Comăneci a fost câștigarea a trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia. În același an, agenția de știri Associated Press a numit-o "Atleta Anului".
La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol). Acasă, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.[17] În 1976, Nadia Comăneci a fost decorată cu medalia de aur Secera și Ciocanul.[18]
Comăneci și-a apărat titlul european în 1977, dar echipa României a ieșit din competiție în finale, în semn de protest contra arbitrajului. La Campionatele Mondiale din 1978 a concurat o Nadia Comăneci cu greutate peste medie și ieșită din formă. Căderea la paralele a trimis-o pe locul 4, însă a câștigat titlul de campioană mondială la bârnă.
În 1979, Comăneci, din nou la greutate normală, a câștigat cel de-al treilea titlu european la individual compus (devenind primul sportiv din istoria gimnasticii care a reușit această performanță). La Campionatele Mondiale din decembrie, ea a câștigat concursul preliminar, dar a fost spitalizată înainte de a participa la concursul pe echipe, din cauza unei infecții, în urma unei tăieturi la încheietura mâinii, cauzată de o cataramă din metal. În ciuda recomandărilor doctorilor, ea a părăsit spitalul și a concurat la bârnă, unde a obținut nota 9,95. Performanța sa a conferit României prima medalie de aur în concursul pe echipe.
A participat și la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova, clasându-se a doua după Elena Davîdova la individual compus, când a fost nevoită să aștepte pentru notă până ce Davîdova și-a încheiat exercițiul. Nadia și-a păstrat titlul la bârnă, dar a câștigat și o nouă medalie de aur, la sol, și una de argint, împreună cu echipa.
Contrar zvonurilor, nu a avut niciodată o relație amoroasă sau sexuală cu Nicu Ceaușescu; nu a fost chinuită de el.[19][20]
Nadia Comăneci a fost una din cele mai bune gimnaste din lume. Ea s-a retras din activitatea competițională după Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova. Între 1984 și 1989 a fost membră a Federației Române de Gimnastică și a ajutat la antrenarea gimnaștilor juniori români. În noaptea de 27/28 noiembrie 1989 a trecut ilegal granița româno-maghiară[21], în cele din urmă solicitând azil politic guvernului Statelor Unite. Acest gest dramatic a avut un efect major asupra opiniei publice, chiar asupra familiei conducătoare a României. Nadia și-a petrecut următorii ani promovând linii vestimentare pentru gimnastică, lenjerie Jockey, echipament de aerobic și rochii de mireasă. În 1994, s-a logodit cu gimnastul american Bart Conner și s-a întors în România pentru prima dată de la plecare. Comăneci și Conner s-au căsătorit în România în luna aprilie a anului 1996.
În 1999, Comăneci a devenit primul sportiv invitat să vorbească la Națiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul Internațional al Voluntariatului. Nadia este în prezent ocupată cu gimnastică și muncă de caritate în întreaga lume. Ea și soțul său sunt proprietarii Academiei de Gimnastică Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10 Production Company și ai câtorva magazine de echipamente sportive, precum și editori ai Revistei de Gimnastică Internațională.
În decembrie 2003, i s-a publicat prima sa carte, Scrisori către o tânără gimnastă (în engleză: Letters to a Young Gymnast). Nadia a creat o clinică de caritate în București pentru a ajuta copiii orfani din România.
În 2021 a fost decorată cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer, „în semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru excepționala carieră sportivă, pentru rezultatele remarcabile obținute în calitate de reprezentantă a României, precum și pentru implicarea în popularizarea sportului în rândul tinerei generații”.[22]
Cărți și filme
În 1984, Alan Cooke a regizat un film de televiziune despre Nadia Comăneci. Filmul, intitulat Nadia, a fost făcut fără implicarea Nadiei, doar din ce spuneau alții despre ea.
Autobiografia Nadiei Comăneci intitulată Letters to a Young Gymnast („Scrisori către o tânără gimnastă”) publicată în 2004 face parte din seria Art of Mentoring a editurii Basic Books. ISBN: 0-465-01276-0
În 2015 Katie Holmes a regizat un film documentar despre Comăneci pentru canalul ESPN. Filmul se numește Eternal Princess („Prințesa eternă”) și a avut premiera la Festivalul de film Tribeca.[23]
În 2016, canalul Arte France a produs un documentar despre Nadia Comăneci intitulat Nadia Comăneci, la gymnaste et le dictateur („Nadia Comăneci: Gimnasta și dictatorul”).[24]
