Morfofonologie

În lingvistică, morfofonologia este o ramură al cărei domeniu este o zonă de interferență a morfologiei cu fonologia. Studiază factorii fonologici care afectează morfemele sau, în mod corespunzător, factorii gramaticali care afectează fonemele[1]. În acest domeniu intră alcătuirea fonologică a morfemelor, diferențele fonologice dintre variantele morfemelor și schimbările fonologice din zona de contact a două morfeme[2].

Fenomene morfofonologice

Fenomenele morfofonologice dau naștere la o categorie de alomorfe, adică la variante morfofonologice. Pot avea alomorfe fonologice atât rădăcinile, cât și afixele.

În rădăcini

În interiorul morfemelor rădăcină pot avea loc alternanțe vocalice sau/și consonantice. Pe de o parte există alternanțe independente, adică neasociate cu adăugarea vreunui afix, care exprimă prin ele însele categorii gramaticale. Sunt specifice mai ales limbilor flexionare, fenomenul numindu-se flexiune internă. Pe de altă parte există alternanțe asociate cu adăugare de afix, unele putând fi provocate chiar de acesta.

Alternanțele independente sunt frecvente în limbile semitice, de exemplu în arabă: kitab „carte” ~ katib „scrib, scriitor”[3]. Există și în unele limbi indoeuropene, dar ca neregularități:

  • en sing „a cânta” ~ sang (trecut simplu) ~ sung (participiu trecut) ~ song „cântec”[4], foot „picior” ~ feet „picioare”[5];
  • fr il/elle peut „(el/ea) poate” ~ il/elle put „(el/ea) putu”, il/elle sait „(el/ea) știe” ~ il/elle sut „(el/ea) știu”[6];
  • es hace „face” ~ hice „(eu) am făcut”[7].

În limbile indoeuropene și în alte limbi sunt mai frecvente alternanțele asociate cu adăugare de afix, mai ales sufix.

În română există[8]:

  • alternanțe vocalice: fată ~ fete, fac ~ făcut, negru ~ neagră, măr ~ meri, tânăr ~ tineri, scot ~ scoate;
  • alternanțe consonantice: pot ~ poți, brad ~ brazi, urs ~ urși, plec ~ pleci ([k]/[t͡ʃ]), muscă ~ muște;
  • alternanțe vocalice și consonantice concomitente: carte ~ cărți, ti ~ tuturor.

În alte limbi sunt de asemenea alternanțe ca în română, dar și alte feluri de alternanțe:

  • alternanțe vocalice: la facio „(eu) fac” ~ feci „făcui” ~ efficio „(eu) îndeplinesc”[9], de Haus „casă” ~ Häuser „case” ~ Häuschen „căsuță”[10], fr répéter „a repeta” ~ il/elle répète „(el/ea) repetă”[6];
  • alternanțe consonantice: fr neuf „nou” ~ neuve „nouă”[6], sr Srbija „Serbia” / srpski „sârbesc”[11];
  • alternanțe consoană ~ lipsă de sunet: fr ils/elles battent „ei/ele bat” ~ il/elle bat „el/ea bate”, étudiante „studentă” ~ étudiant „student” (t final nu se pronunță în aceste cuvinte)[12];
  • alternanțe vocală ~ lipsă de sunet: hu bokor „tufă” ~ bokrok „tufe”[13], sr borac „luptător” ~ borcu „luptătorului”[14];
  • alternanțe vocală ~ consoană: sr beo „alb” ~ bela „albă”, pepeo „cenușă” ~ pepela „al/a/ai/ale cenușii”[15];
  • alternanțe variantă lungă ~ variantă scurtă a aceleiași vocale: hu víz „apă” ~ vizek „ape”, agónia „agonie” ~ agonizál „agonizează”[16].

În sufixe

Uneori sufixul este cel care se adaptează fonologic la rădăcină. Este de exemplu cazul armoniei vocalice prezente în unele limbi, precum cele fino-ugrice (maghiara, finlandeza, estona etc.) și cele turcice (turcă, kazahă etc.)[17]. Principiul ei constă în existența unor variante de sufix diferite prin vocala lor, alese în funcție de categoria din care fac parte toate vocalele sau una din vocalele celorlalte morfeme ale cuvântului. De exemplu, în limbile maghiară, finlandeză și turcă, categoriile de vocale care se iau în seamă în primul rând sunt cele anterioare și cele posterioare, existând diverse reguli de armonizare, precum și excepții de la acestea. Exemple:

  • În maghiară, desinența cazului dativ, bunăoară, are variantele -nek (cu vocală anterioară) și -nak (cu vocală posterioară). Prima se poate adăuga unui cuvânt ca ember „om”, dând embernek „omului”, a doua unui cuvânt ca anya „mamă”, rezultând anyának „mamei”[18].
  • În finlandeză, un exemplu de aplicare a regulii armoniei vocalice este cu desinența care corespunde prepoziției „în” din română. Aceasta are variantele -ssä (cu vocală anterioară) și -ssa (cu vocală posterioară), prin urmare: metsä „pădure” → metsässä „în pădure”, talo „casă” → talossa „în casă”[17].
  • În turcă, pluralul, de pildă, formându-se cu sufixul având variantele -ler și -lar, cel al următoarelor cuvinte este: ev „casă” → evler „case”, at „cal” → atlar „cai”[19].

Un exemplu de fenomen morfofonologic la contactul dintre două morfeme este în maghiară asimilarea consoanei inițiale a sufixului -val/-vel corespunzător prepoziției „cu” din română, de către consoana finală a morfemului dinaintea sa: láb „picior” + -vallábbal, kéz „mână” + -velkézzel, dal „cântec” + -valdallal etc.[2]

În limba engleză se produc de asemenea variante de sufixe în urma asimilării, nemarcate în scris, de pildă[20]:

  • la forma de plural a unor substantive: /s/ (cats „pisici”) ~ /z/ (dogs „câine”) ~ /ɪz/ (horses „cai”);
  • la forma de trecut simplu a unor verbe: /d/ (stayed „rămas”) ~ /t/ (heaped „îngrămădit”).

Referințe

  1. ^ Crystal 2008, p. 315.
  2. ^ a b Bokor 2007, p. 260–261.
  3. ^ Sala 1981, p. 21.
  4. ^ Crystal 2008, pp. 216.
  5. ^ Bussmann 1998, p. 770.
  6. ^ a b c Fiodorov 2008, pp. 25–26.
  7. ^ Kattán-Ibarra – Pountain 2005, p. 429.
  8. ^ Constantinescu-Dobridor 1980, pp. 28–29.
  9. ^ Dubois 2002, p. 30.
  10. ^ Bussmann 1998, p. 1240.
  11. ^ Klajn 2005, p. 29.
  12. ^ Fiodorov 2008, pp. 25–26.
  13. ^ Laczkó 2000, p. 42.
  14. ^ Klajn 2005, p. 38.
  15. ^ Klajn 2005, p. 37.
  16. ^ Siptár 2006, A magánhangzók (Vocalele).
  17. ^ a b Dubois 2002, p. 230.
  18. ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul armonie vocalică.
  19. ^ Bussmann 1998, p. 1277.
  20. ^ Bussmann 1998, p. 772.

Surse bibliografice

Vezi și

Read other articles:

Direktorat Jenderal Bimbingan Masyarakat Islam Kementerian Agama Republik IndonesiaSusunan organisasiDirektur JenderalProf. Dr. Phil. H. Kamaruddin Amin, MA.[1][2]Sekretaris DitjenH. Muhammad Fuad, S.Sos, M.Sc.Direktur Urusan Agama Islam dan Pembinaan SyariahDr. H. Adib, M.Ag.Direktur Bina Kantor Urusan Agama dan Keluarga SakinahH. Zainal Mustamin, S.Ag, MA.Direktur Penerangan Agama IslamDr. H. Ahmad Zayadi, M.Pd.Direktur Pemberdayaan Zakat dan WakafDrs. H. Tarmizi, MA. Kantor...

 

Song by David Bowie Little WonderSingle by David Bowiefrom the album Earthling Released27 January 1997RecordedLooking Glass Studio, New York City 1996GenreIndustrial rocknoise rockjungleLength3:40 (single version)6:02 (album version)LabelParlophone74321 452072Songwriter(s)David BowieReeves GabrelsMark PlatiProducer(s)David BowieReeves GabrelsMark PlatiDavid Bowie singles chronology Telling Lies (1996) Little Wonder (1997) Dead Man Walking (1997) Music videoLittle Wonder on YouTube Little Wond...

 

Minbar (pulpit) in the Al-Aqsa Mosque, Jerusalem View of the minbar in the 1930s The Minbar of the al-Aqsa Mosque, also known as the Minbar of Saladin, was a notable historic minbar (pulpit in a mosque) inside the al-Aqsa Mosque in Jerusalem. It was originally commissioned by Nur al-Din in 1168-69 CE in Aleppo, Syria and was later moved to Jerusalem after the city was conquered in 1187 by Salah ad-Din (Saladin). It was one of the most famous historic minbars of the Muslim world and was consid...

Sant Feliu de Guíxols Gemeente in Spanje    Situering Autonome regio Catalonië Provincie Comarca Girona Baix Empordà Coördinaten 41° 47′ NB, 3° 2′ OL Algemeen Oppervlakte 15,92 km² Inwoners (1 januari 2016) 21.760 (1367 inw./km²) Provincie- engemeentecode 17.160 https://guixols.cat/ Detailkaart Locatie in Catalonië Portaal    Spanje Sant Feliu de Guíxols is een plaats in de Spaanse autonome regio Catalonië, in de provincie Girona, in de comarca ...

 

Kowary Localidad y municipio BanderaEscudo KowaryLocalización de Kowary en PoloniaCoordenadas 50°47′30″N 15°50′00″E / 50.791666666667, 15.833333333333Entidad Localidad y municipio • País  Polonia • Voivodato Baja Silesia • Distrito Jelenia GóraSuperficie Puesto 2108.º • Total 37.39 km²Población (2011) Puesto 704.º • Total 11 497 hab. • Densidad 307 hab/km²Huso horario CET (UTC +1) • en veran...

 

نساء ضد القانون الصنف دراما الموضوع قصة ثلاث صديقات يعانين من تردي الأوضاع المادية والقهر الاجتماعي وسطوة الرجال، ويضطررن لسلك أساليب ملتوية للخروج من هذا الحصار تاريخ الصدور 18 مارس 1991  مدة العرض 100 دقيقة البلد مصر  اللغة الأصلية العربية (العامية المصرية) الطاقم المخ...

Mendorong peledang ke Laut, Desa Lamalera, Nusa Tenggara Timur, 2019. Peledang, Paledang, atau pledang adalah jenis perahu layar Indonesia yang digunakan untuk perburuan paus aborigin dari komunitas Lamalera dan Lamakera di pulau Lembata dan Solor. Digerakkan oleh layar yang terbuat dari anyaman daun pandan dan dayung. Perahu itu dilengkapi dengan tombak bambu, yang kaitnya diikatkan ke perahu menggunakan tali keramat yang disebut leo, yang terbuat dari daun lontar gebang (Corypha utan) dan s...

 

1996 single by Lionel RichieDon't Wanna Lose YouSingle by Lionel Richiefrom the album Louder Than Words ReleasedMarch 1996 [1]Length5:01LabelMercurySongwriter(s) James Harris III Terry Lewis Lionel Richie Producer(s)Jimmy Jam and Terry LewisLionel Richie singles chronology Love, Oh Love (1992) Don't Wanna Lose You (1996) Ordinary Girl (1996) Don't Wanna Lose You is a song by American singer and songwriter Lionel Richie. It was written by Richie along with James Harris III and Terry Le...

 

Andrea MirandaBerkas:Andrea Miranda.jpgLahir14 Februari 1986 (umur 37)Bandung, Jawa Barat, IndonesiaPekerjaanpenyanyiOrang tuaPurwacarakaSri SusantiKarier musikGenreopera, pop, klasikTahun aktif2011 - sekarangArtis terkaitTrie Utami (bibi) Andrea Miranda Dwisanti Putri (lahir 14 Februari 1986) merupakan seorang penyanyi berkebangsaan Indonesia. Penyanyi bersuara sopran ini adalah putri dari komponis ternama Indonesia, Purwacaraka. Karier Ketertarikan wanita yang akrab disapa Dea ini di d...

Stargate Atlantis is a Canadian-American science fiction television series created by Brad Wright and Robert C. Cooper as a spin off from its sister show, Stargate SG-1. The series resumes the story of the Lost City and New Order episodes of SG-1, where a military team led by Colonel (now Brigadier General) Jack O'Neill, Dr. Daniel Jackson, Major (now Lt. Colonel) Samantha Carter and the Jaffa Teal'c, use an ancient alien artifact called the Stargate to travel to different planets to explore ...

 

English writer and media personality (1901–2000) DameBarbara CartlandDBE DStJCartland in 1987BornMary Barbara Hamilton Cartland(1901-07-09)9 July 1901Edgbaston, Birmingham, EnglandDied21 May 2000(2000-05-21) (aged 98)Hatfield, Hertfordshire, EnglandResting placeHatfield, Hertfordshire, EnglandOccupationNovelistPeriod1925–2000GenreHistorical Romance, contemporary romanceSpouse Alexander McCorquodale ​ ​(m. 1927; div. 1933)​ Hugh McCo...

 

18th-century Royal Navy research vessel For other ships with the same name, see List of ships named HMS Endeavour. HMS Endeavour off the coast of New Hollandby Samuel Atkins c. 1794 History Great Britain NameEndeavour OperatorThomas Millner, Royal Navy, J. Mather BuilderThomas Fishburn, Whitby[2] LaunchedJune 1764 Acquired28 March 1768 as Earl of Pembroke[1] Commissioned26 May 1768 DecommissionedSeptember 1774 Out of serviceMarch 1775, sold RenamedLord Sandwich, February 1776 ...

Nissan TiidaInformasiProdusenNissanJuga disebutNissan Versa (Amerika Serikat, Puerto Rico & Kanada) Nissan Latio (Singapura, Indonesia & Malaysia)Nissan Tiida Latio (Jepang)Dodge TrazoMasa produksi2004- sekarangPerakitanOppama, JepangCuernavaca, MeksikoCivac, MeksikoSamut Prakan, ThailandAguascalientes, MeksikoGuangzhou, Republik Rakyat TiongkokLuanda, AngolaMiaoli, Republik TiongkokBodi & rangkaKelasMobil kompak / Mid-size carBentuk kerangka4-door sedan5-door hatchbackT...

 

1989 single by Bon Jovi I'll Be There for YouSingle by Bon Jovifrom the album New Jersey B-sideHomebound TrainReleasedFebruary 1989Genre Glam metal arena rock Length 5:46 (album version) 5:41 (single version) 4:43 (radio edit) LabelMercurySongwriter(s) Jon Bon Jovi Richie Sambora Producer(s)Bruce FairbairnBon Jovi singles chronology Born to Be My Baby (1988) I'll Be There for You (1989) Lay Your Hands on Me (1989) Music videoI'll Be There for You on YouTube I'll Be There for You is a song by ...

 

2008 Polish filmScratchDirected byMichał RosaStarringJadwiga Jankowska-Cieślak Krzysztof StroińskiRelease date 15 September 2008 (2008-09-15) (GFF) Running time89 minutesCountryPolandLanguagePolish Scratch (Polish: Rysa) is a 2008 Polish drama film directed by Michał Rosa.[1] Cast Jadwiga Jankowska-Cieślak - Joanna Kocjan Krzysztof Stroiński - Jan Zólwienski Ewa Telega - Beata Mirosława Marcheluk - Nastka Teresa Marczewska - Hanka Ryszard Filipski - Marczak ...

1943 film by Frank McDonald High ExplosiveTheatrical release posterDirected byFrank McDonaldScreenplay byMaxwell ShaneHoward J. GreenStory byYou Can't Life Forever by Joseph HoffmanProduced byWilliam H. PineWilliam C. ThomasStarringChester MorrisJean ParkerBarry SullivanRalph SanfordRand BrooksDick PurcellCinematographyFred Jackman Jr.Edited byWilliam H. ZieglerMusic byDaniele AmfitheatrofProductioncompanyPine-Thomas ProductionsDistributed byParamount PicturesRelease date March 27, ...

 

Ngayogjazz 2012 yang diadakan di Desa Wisata Brayut Ngayogjazz adalah festival musik jazz tahunan di Daerah Istimewa Yogyakarta yang diselenggarakan oleh para seniman dan komunitas musik jazz lokal Yogyakarta sejak tahun 2007.[1] Kegiatan tahunan ini terbuka bagi masyarakat dan gratis. Setiap tahunnya kegiatan ini diselenggarakan di desa-desa yang ada di Yogyakarta, hal ini bertujuan untuk melibatkan masyarakat dan memajukan pariwisata setempat serta mematahkan stigma bahwa jazz merup...

 

State Electoral District adalah sebuah sebutan yang digunakan utnuk menyebut sebuah elektorat di dalam Majelis Rendah atau Majelis Legislatif negara bagian dan teritorial Australia. Kebanyakan distrik pemilihan negara bagian (kecuali Teritorial Ibu Kota Australia dan Tasmania, yang memiliki elektorat multi-anggota menggunakan metode pengambilan suara proporsi) mengirimkan seorang anggota ke sebuah parlemen negara bagian atau teritori menggunakan metode pengambilan suara preferensial. Ukuran s...

Human settlement in EnglandCalvertWaste transfer station, Calvert Landfill Site, Calvert, 2007CalvertLocation within BuckinghamshireOS grid referenceSP6824Civil parishCharndonUnitary authorityBuckinghamshireCeremonial countyBuckinghamshireRegionSouth EastCountryEnglandSovereign stateUnited KingdomPost townBUCKINGHAMPostcode districtMK18Dialling code01296PoliceThames ValleyFireBuckinghamshireAmbulanceSouth Central UK ParliamentBuckinghamWebsiteCalvert Gr...

 

For the lake, see Zerenda. Town in Aqmola Region, KazakhstanZerendiTownZerendiCoordinates: 52°54′N 69°09′E / 52.900°N 69.150°E / 52.900; 69.150Country KazakhstanRegionAqmola RegionDistrictZerendi DistrictPopulation (2010) • Total8,369Time zoneUTC+6 (UTC + 6)Area codecWebsitezerenda.ru Zerendi (Kazakh: Зеренді, Zerendı) is a small town in northern-central Kazakhstan, located 45 kilometres from Kokshetau. It is the seat of Zerendi Di...

 

Strategi Solo vs Squad di Free Fire: Cara Menang Mudah!