Maestrul Zacharius sau ceasornicarul care și-a pierdut sufletul (francezăMaître Zacharius ou l'horloger qui avait perdu son âme) este o povestire fantastică pentru copii scrisă de Jules Verne și apărută în 1854 în publicația Musée des familles.
Povestea
Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
Maestrul Zacharius este un ceasornicar elvețian a cărui casă este construită pe o mică insulă la confluența dintre fluviul Ron și lacul Geneva. Ceasurile sale sunt caracterizate de un grad înalt de precizie și o realizare artistică deosebită, însă recunoașterea primită pentru munca sa l-a făcut arogant. Alături de el se află tot timpul fiica sa, Gérande și menajera Scholastique, precum și ucenicul Aubert, de care fiica sa este îndrăgostită.
Însă Zacharius suferă de o boală misterioasă, care îl face să se stingă. Suferința sa este amplificată de faptul că unele ceasuri construite de el în trecut încep să aibă probleme. Simțindu-și sfârșitul aproape, Zacharius încearcă să îi transmită lui Albert secretul fabricării ceasurilor sale speciale, care sunt tratate ca și cum ar fi parte din creatorul lor.
Încetul cu încetul, toate orologiile și ceasurile de mână realizate de el încep să o ia razna, iar clienții nemulțumiți renunță la serviciile sale, lucru care îl duce la sapă de lemn. Nici chiar insistențele fiicei sale de a merge la biserică nu-i mai sunt de folos și, pe patul de moarte, el binecuvântează uniunea dintre ea și Aubert. În clipa morții, Zacharius dispare doar pentru a merge la unul dintre orologiile create de el și aflate în posesia unei ființe care întruchipează Timpul și care, în schimbul vieții, îi cere fata de soție.
Hoffmann, scriitor fantastic și romantic german, care l-a inspirat pe Offenbach în compunerea Povestirilor lui Hoffmann (1881).
Teme abordate în cadrul povestirii
Dragostea pentru munca bine făcută, pe care maestrul Zacharius o arată față de meseria de ceasornicar
Iubirea imposibilă (în particular pasiunea care se înfiripă între Gérande și Aubert)
Pactul cu diavolul, reprezentat de înțelegerea dintre maestrul Zacharius și Domnul Pittonaccio (temă regăsită în mitul lui Faust)
Lista personajelor
Maestrul Zacharius - ceasornicar elvețian
Gérande - fiica lui
Aubert Thün - ucenic al lui Zacharius și iubit al lui Gérande
Domnul Pittonaccio - ființă întruchipând Timpul, care îi oferă lui Zacharius nemurirea în schimbul sufletului
Scholastique - menajera lui Zacharius
Adaptări
1973 - Maître Zacharius, film franțuzesc de televiziune în regia lui Pierre Bureau, cu Pierre Vial (Zacharius), Jean-Pierre Sentier (străinul) și Jany Castaldi (Gérande)[2]. Filmul a fost turnat în satul Riquewihr din Alsacia și a fost inclusă de INA într-un DVD dublu în cadrul colecției "Les Inédits fantastiques", alături de Les Indes Noires (în regia lui Marcel Bluwal) și Le Secret de Wilhelm Storitz (în regia lui Eric Le Hung).
2007 - "Stăpânul ceasurilor" - în volumul Călătorii extraordinare, Ed. Paralela 45, traducere Dan Starcu, 160 pag., ISBN 978-973-47-0019-6
2011 - "Meșterul Zacharius" - în volumul Drumul Franței, Ed. ErcPress, Colecția "Jules Verne", vol. 12, traducere Dan Starcu, 224 pag., ISBN 978-606-602-040-4
Note
^Tilurile capitolelor au fost preluate din ediția apărută la editura ErcPress în anul 2011.