PROFILBARU.COM

Date personale
Ludvík Svoboda

Născut	25 noiembrie 1895^[1]^[2]^[3]^[4]^[5] Hroznatín^⁠(d), Austro-Ungaria^[1]^[3]^[6]^[7]
Decedat	20 septembrie 1979 (83 de ani)^[8]^[2]^[9]^[10]^[11] Praga, Cehoslovacia^[1]^[12]^[13]^[3]^[6]
Înmormântat	Městský hřbitov v Kroměříži[*]
Cauza decesului	boală cerebro-vasculară[*]
Frați și surori	Josef Svoboda[*][[Josef Svoboda \|]]^[14]
Căsătorit cu	Irena Svobodová[*] (11 iunie 1923–20 septembrie 1979)
Copii	Miroslav Svoboda[][[Miroslav Svoboda \|]] Zoe Klusáková-Svobodová[]
Cetățenie	Cehoslovacia
Etnie	Cehi
Ocupație	politician militar československý legionář[*] om de stat scriitor
Locul desfășurării activității	Kroměříž^[1]^[15] Hranice^[15]
Limbi vorbite	limba cehă^[2]^[16] limba maghiară
Al 8-lea președinte al Cehoslovaciei
În funcție 30 martie 1968 – 28 mai 1975
Precedat de	Antonín Novotný[*]
Succedat de	Gustáv Husák

Premii	Ordinul Lenin Medalia „Pentru Victoria asupra Germaniei în Marele Război Patriotic 1941–1945”[] Ordinul Bath în grad de comandor[] Comandor al ordinului Legiunii de merit al armatei americane[] Erou al Uniunii Sovietice Ordinul Revoluția din Octombrie[] Ordinul Leului Alb Ordinul Klement Gottwald[] Řád Vítězného února[][[Řád Vítězného února \|]] ...mai multe...
Partid politic	Partidul Comunist din Cehoslovacia
Semnătură

Modifică date / text

Ludvík Svoboda (n. 25 noiembrie 1895, Hroznatín - d. 20 septembrie 1979, Praga) a fost un militar, general de armată (din 1945), om politic cehoslovac și membru al Partidului Comunist din Cehoslovacia (din 1948), de trei ori Erou al Republicii Socialiste Cehoslovace (1965, 1970, 1975) și Erou al Uniunii Sovietice (1965). A luptat în cele două războaie mondiale și este considerat astăzi un erou național.^[17]^[18]^[19] A îndeplinit ulterior funcția de președinte al Cehoslovaciei comuniste (1968-1975).

Cariera militară

Svoboda s-a născut la Hroznatín, Moravia. S-a alăturat în 1915 Armatei Austro-Ungare și a fost luat prizonier în același an pe Frontul de Est. După eliberare a luptat în Legiunile Cehoslovace pe teritoriul Rusiei. A luat parte la luptele legendare de la Zborov și Bakhmach și s-a întors acasă din Siberia.^[20] Apoi a lucrat la moșia tatălui său înainte de a începe o carieră militară în Armata Cehoslovacă în 1921.

La începutul anilor 1930 Svoboda a predat la o academie militară. După ocuparea Cehoslovaciei de către germani în primăvara anului 1939, a devenit membru al unei organizații secrete numite Obrana národa (Apărarea națiunii). Se presupune că, în același timp, a realizat o legătură cu serviciile de spionaj sovietice. În iunie 1939 a fugit în Polonia, formând o unitate militară cehoslovacă la Cracovia, înainte de a cădea în captivitatea sovietică în timpul invaziei sovietice în Polonia. A reușit să scape de la o moarte sigură după ce - așa cum a relatat după război - a cerut celor care l-au capturat să formeze un număr de telefon de la Moscova unde au putut să obțină o informație cu caracter personal despre el. După începerea ofensivei germane împotriva URSS-ului, Svoboda a devenit conducătorul unităților militare cehoslovace de pe Frontul de Est. Unitatea sa a luptat cu germanii pentru prima dată în martie 1943 în Bătălia de la Sokolovo, din Ucraina. În calitate de comandant a condus, de asemenea, a trupele Corpului 1 Armată Cehoslovac în Bătălia din pasul Dukla în toamna anului 1944, când, în urma unor lupte foarte grele, această unitate a reușit să treacă pentru prima dată frontiera de stat cehoslovacă. Conducerea carismatică și curajul personal al lui Svoboda au fost foarte apreciate de către superiorul său militar de la acea vreme, mareșalul sovietic Ivan Konev. Beneficiind de încrederea conducătorului comunist din exil Klement Gottwald și a oficialilor sovietici, el a urcat rapid treptele ierarhiei militare, devenind general de armată în august 1945.

Cariera politică postbelică

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o mare parte a Cehoslovaciei a fost eliberată de Armata Roșie și de Corpul 1 Armată Cehoslovac aflat sub conducerea lui Svoboda. Svoboda a fost numit ministru al apărării, îndeplinind această funcție în perioada 1945-1950, fiind considerat în același timp un erou al Frontului de Est. Uniunea Sovietică s-a bucurat de o mare popularitate în rândul populației și în alegerile din 1946 Partidul Comunist din Cehoslovacia a obținut 38% din voturi la nivel național.

La 22 februarie 1948 aproape toți miniștrii necomuniști ai guvernului au demisionat în semn de protest față de practicile lui Gottwald și a celorlalți comuniști. Svoboda a fost unul dintre puținii care au rămas în funcție. Congresul Uniunii Sindicatelor dominat de comuniști a votat în unanimitate pentru înlocuirea celor 12 miniștri demisionari cu miniștri comuniști. Ca urmare a faptului că muncitorii înarmați și angajații Miliției Poporului au ieșit în stradă, Svoboda a refuzat să reprime insurecția prin folosirea forței militare, spunând că „armata nu va lupta împotriva poporului”. Două zile mai târziu (și la o zi după o grevă generală la care au participat 2,5 milioane de cetățeni), președintele Edvard Beneš a cedat presiunii în creștere din partea lui Gottwald și a numit un guvern dominat de comuniști și social-democrați pro-sovietici. Preluarea funcțiilor guvernamentale s-a făcut fără vărsare de sânge. Svoboda, a cărui etichetă fusese cea de ministru „apolitic” încă din primele zile ale mandatului său, s-a alăturat Partidului Comunist al cărui cal troian fusese de facto tot timpul și a fost ales deputat în Adunarea Națională.

Svoboda a fost forțat să iasă din armată (în care ajunsese din noiembrie 1945 la rangul de general de armată) în 1950 ca urmare a presiunii sovieticilor.^{[necesită citare]} El a îndeplinit funcția de viceprim-ministru din 1950 până în 1951. În perioada de epurare politică care a urmat Svoboda a fost arestat și i s-a „recomandat” să-și salveze renumele prin comiterea unui suicid, dar în cele din urmă a fost eliberat, iar toate acuzațiile au fost retrase. Revenirea sa în viața publică a avut loc la dorința personală a lui Hrușciov, pe care Svoboda îl cunoscuse în timpul războiului, și a condus, ulterior, Academia Militară Klement Gottwald.

În 1946 i-a fost acordat titlul de Erou al Poporului din Iugoslavia. Svoboda a primit, de asemenea, titlurile de Erou al Uniunii Sovietice (la 24 noiembrie 1965^[21]) și Erou al Republicii Socialiste Cehoslovacia (acest titlu fiindu-i atribuit în 1970 și 1975). A fost distins cu Premiul Lenin pentru Pace (1970).

Președinte al Cehoslovaciei

La sfârșitul regimului condus de Antonín Novotný, în perioada cunoscută sub numele de Primăvara de la Praga, Svoboda a fost ales președinte al Cehoslovaciei la 30 martie 1968, la recomandarea noului prim-secretar Alexander Dubček. El a fost un candidat acceptabil atât pentru cehi, cât și pentru slovaci, iar în calitate de erou de război și de victimă a epurărilor de la începutul anilor 1950 s-a bucurat de o stimă foarte mare în rândul populației.

Svoboda și-a dat consimțământul pentru procesul de reformă inițiat de noua conducere a partidului până la invadarea Cehoslovaciei de către armatele Pactului de la Varșovia în august 1968. Oripilat de experiențele sale din cele două războaie mondiale, el a semnat un ordin prin care a oprit armata cehoslovacă să intervină împotriva trupelor invadatoare ale Pactului de la Varșovia. A călătorit la Moscova pentru a obține eliberarea lui Dubček și a celorlalți lideri reformiști, care fuseseră răpiți de către forțele invadatoare. Cu toate acestea, atunci când a sosit Svoboda, Leonid Brejnev i-a cerut să numească un „guvern format din muncitori și țărani” pentru a avea încredere în respectarea liniei politice oficiale - care a stat la baza solicitării invaziei de către liderii conservatori ai partidului. Svoboda nu numai că a refuzat, dar a amenințat că-și va trage un glonț în cap în prezența lui Brejnev dacă Dubček și ceilalți reformiști nu vor fi eliberați.

Cu toate acestea, Svoboda nu a putut face nimic pentru a-l împiedica pe Brejnev să-i forțeze pe reprezentanții cehoslovaci să semneze protocoalele de la Moscova,^[22] ceea ce a însemnat o capitulare de fapt, deoarece acestea au fost ținute secrete și au oferit armatelor Pactului de la Varșovia dreptul la o „ședere temporară” (așa cum a fost numit mai târziu într-o ședință parlamentară din octombrie) în Cehoslovacia. De asemenea, protocoalele au obligat conducerea partidului să promoveze schimbări politice, culturale și de altă natură care să stopeze procesul de reformă. Svoboda l-a sprijinit, de asemenea, pe ministrul apărării Martin Dzúr, care a ordonat armatei cehoslovace să nu opună nici o rezistență. Dată fiind indignarea și rezistența publică, acțiunea arbitrară a lui Svoboda a fost, de fapt, în acord cu intenția lui Brejnev.

Perioada de normalizare

Svoboda a supraviețuit înlăturării comuniștilor reformiști din Cehoslovacia în urma Primăverii de la Praga, în timp ce a asistat pasiv la epurări și la reducerea libertăților civile, care fuseseră restaurate pentru scurt timp. El a susținut cenzura presei și a contribuit, de asemenea, la înlocuirea lui Dubček cu Gustáv Husák în aprilie 1969. Până în ziua în care a murit, el a crezut și a susținut că atitudinea sa supusă în fața lui Brejnev a contribuit la salvarea a mii de vieți de la „consecințe imense”; a susținut această politică invocând propriile sale amintiri despre ororile războiului.

Svoboda a rezistat încercărilor lui Husák de a-l înlătura de la Președinție până în 1975, când a fost nevoit să se retragă printr-un act constituțional (paragraful 64 Nr.143/1968 Sb.). Acest act prevedea că în cazul în care actualul președinte era inapt să își îndeplinească atribuțiile sale timp de un an sau mai mult, Adunarea Federală avea dreptul de a alege un succesor permanent. În cazul lui Svoboda, el avea de mai multă vreme o stare de sănătate tot mai precară, făcând justificat apelul la acel act.

În ciuda faptului că a fost folosit de mai multe ori în mod abuziv de către politicieni pentru atingerea propriilor scopuri, Svoboda continuă să se bucure de un grad de respect în rândul cehilor și slovacilor, probabil, din cauza poziției sale curajoase și a tăriei de caracter dovedite în mai multe rânduri în momentele cruciale ale istoriei cehoslovace. Piețe și străzi, atât în Republica Cehă, cât și în Slovacia continuă să-i poarte numele, în timp ce numele majorității liderilor din perioada comunistă au fost îndepărtate după Revoluția de Catifea. Atitudinea sa poate fi, probabil, explicată prin propriile sale cuvinte: „Tot ceea ce am făcut vreodată trebuie să fie măsurat prin intenția mea de a-mi servi cât mai bine poporul și țara”.

Onoruri și distincții

Cehoslovacia (1920–1939)

Ordinul Vulturului, cu spade
Ordinul Regele Carol al IV-lea
Ordinul M. R. Štefánik^[17]

Cehoslovacia

Steaua de Aur Erou al Republicii Socialiste Cehoslovacia, de trei ori (24 noiembrie 1965, 30 aprilie 1970, 30 mai 1975)
Ordinul Klement Gottwald, de trei ori (1959, 1970, 1975)
Ordinul Militar Leul Alb „Pentru Victorie”, clasa I (1945)
Ordinul Revolta Națională Slovacă, clasa I
Crucea de Război Cehoslovacă 1939–1945, de trei ori
Medalia cehoslovacă „Pentru curaj în fața inamicului” (1945)
Medalia cehoslovacă „Pentru Merit”
Medalia comemorativă a celei de-a doua rezistență națională
Medalia pentru victoria aliată
Medalia comemorativă Zborovskaya
Medalia comemorativă Bahmachskaya
Medalii comemorative 1918–1919 dobrovolecke (insignă)
Medalia dobrovolnika 1918–1919
Medalii comemorative: Regimentul 3 Infanterie Jan Žižka; Regimentul 4 Vânători Prokop cel Mare; Regimentul 5 Vânători T. G. M.; Regimentul 6 Vânători Hanácké; Regimentul 9 Vânători K.H. Borovsky; Regimentul 10 Vânători P. J. Kozina; Regimentul 21 Vânători terronskeho; Regimentul 30 Infanterie A. Jirasek; Regimentul 1 Motorizat John Sparks of Brandys; Trupele de artilerie din Rusia; Compania constructoare de mașini din Rusia^{[necesită citare]}; Corpurile dobrovoleckeho din Italy 1918–1948
Crucea Comemorativă a Regimentului 2 al Legiunii Ruse
Insigna comemorativă Štefánikův
Medalia comemorativă militară cu inscripția URSS (1945)
Medalia comemorativă Dukelskaya
Medalia comemorativă Sokolovskaya
Pilot de onoare în Escadronul de Câmp
Pilot cehoslovac de onoare
Insigna de gherilă
Medalia de onoare pentru luptătorii împotriva fascismului, clasa I
Comandor al Ordinului Cehoslovac Sokol TCH CS Vojensky Rad Bileho Lva, clasa I (1945)
Crucea de Război Cehoslovacă 1918
Ordinul 25 Februarie, clasa I
Ordinul Victoria din Februarie
Crucea Cehoslovacă pentru Bărbăție 1914-1918

Imperiul Rus

Crucea Sfântului Gheorghe, clasele a III-a și a IV-a (1917)

Uniunea Sovietică

Erou al Uniunii Sovietice (24 noiembrie 1965)
două ordine Lenin (1943, 1965)
Ordinul Revoluția din Octombrie (1970)
Ordinul Suvorov, clasele I (1945) și a II-a (1943)
Medalia „Pentru victoria asupra Germaniei în Marele Război pentru Apărarea Patriei 1941-1945” (1945)
Medalia „Pentru Eliberarea Pragăi” (1945)
Premiul Lenin pentru Pace „pentru pacea între popoare” (1970)

Polonia

Virtuti Militari, clasa I (1947)
Crucea Grunwald, clasa I (1948)
Ordinul Polonia Restituta, clasa I (1969)
Crucea Militară (1944)
Medalia „Pentru Varșovia 1939-1945”
Medalia „Pentru Odra, Nisus și Marea Baltică”
Medalia Victoriei și Libertății 1945

Altele

Ordinul Eroul Poporului (Iugoslavia, 1946)
Ordinul „Pentru serviciul adus poporului”, clasa I (Iugoslavia)
Ordinul Steagul Roșu (Ungaria)
Ordinul „Pentru Merit”, clasa I (Ungaria, 1950)
Mare Ofițer al Legiunii de Onoare (Franța)
Croix de guerre 1939–1945 (Franța)
Cavaler Comandor al Ordinului Bath (Marea Britanie)
Legiunea de Merit în grad de comandor (SUA, 1945)
Medalia comemorativă a aniversării a 2500 de ani de la fondarea Imperiului Persan (14/10/1971).^[23]

Note

^ ^a ^b ^c ^d Encyklopedie Kroměříže, accesat în 2 mai 2024
^ ^a ^b ^c Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ ^a ^b ^c The Fine Art Archive, accesat în 1 aprilie 2021
^ Ludvik Svoboda, Find a Grave, accesat în 9 octombrie 2017
^ Ludvík Svoboda, Brockhaus Enzyklopädie
^ ^a ^b regionální databáze Krajské knihovny Vysočiny, accesat în 22 aprilie 2024
^ Database of the Military Historical Archive, accesat în 30 noiembrie 2020
^ Ludvík Svoboda, SNAC, accesat în 9 octombrie 2017
^ Ludvík Svoboda, Hrvatska enciklopedija[*]
^ regionální databáze Knihovny města Olomouce, accesat în 25 septembrie 2024
^ Ludvik Svoboda, Munzinger Personen, accesat în 9 octombrie 2017
^ „Ludvík Svoboda”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 31 decembrie 2014
^ Czech National Authority Database, accesat în 23 noiembrie 2019
^ Encyklopedie dějin města Brna, accesat în 12 noiembrie 2024
^ ^a ^b regionální databáze Knihovny města Olomouce, accesat în 26 septembrie 2024
^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
^ ^a ^b cs Biography in Czech at his web page Arhivat în 17 februarie 2009, la Wayback Machine.
^ „czech”. Arhivat din original la 28 august 2016. Accesat în 24 aprilie 2016.
^ „czech”. Arhivat din original la 1 noiembrie 2012. Accesat în 24 aprilie 2016.
^ PRECLÍK Vratislav. Masaryk a legie (Масарик и Легии), Ваз. Книга, váz. kniha, 219 str., vydalo nakladatelství Paris Karviná, Žižkova 2379 (734 01 Karviná, CZ) ve spolupráci s Masarykovým demokratickým hnutím (изданная издательством «Пари Карвина», «Зишкова 2379» 734 01 Карвин, в сотрудничестве с демократическим движением Масаpика, Прага) , 2019, ISBN 978-80-87173-47-3, str. 150-153
^ ru Biography at the website on Heroes of the Soviet Union and Russia
^ Libor Budinský: Trinásť prezidentov, Ikar 2004, ISBN 80-551-0751-3
^ „Badraie”. Arhivat din original la 2 martie 2004. Accesat în 24 aprilie 2016.