Aceștia erau la origine conți de Lucca, care și-au extins puterea asupra formațiunilor statale învecinate.
Este vorba de rude (majoritatea nelegitime) ale lui Ugo de Arles, regele Italiei, pe care acesta din urmă le-a impus după îndepărtarea dinastiei „Bonifaciilor”.
Aceștia erau descendenți ai conților de Canossa.
Din acest moment Toscana a fost divizată între numeroase orașe-stat (republici) aflate în competiție veșnică: Florența, Pisa, Siena, Arezzo, Pistoia și Lucca. Începând din secolul al XIV-lea, Florența a obținut întâietate față de Pistoia (din 1306, dar anexată oficial abia din 1530), Arezzo (1384), Pisa (1406) și Siena (1559). În ceea ce privește Lucca, aceasta s-a menținut ca republică independentă până în perioada napoleoniană.
Pentru istoria ulterioară a Florenței, vezi Republica Florența.
Pentru istoria Florenței începând cu secolul al XV-lea, vezi familia Medici.
Toscana a fost anexată de Franța, 1807–1814. Sora lui Napoleon, Elisa Bonaparte, a primit titlul onorific de Mare Ducesă de Toscana, dar de fapt nu a condus regiunea.