Italo Gariboldi

Italo Gariboldi
Date personale
Născut	20 aprilie 1879[1] Lodi, Lombardia, Regatul Italiei
Decedat	9 februarie 1970 (90 de ani) Roma, Italia
Înmormântat	cimitero maggiore di Lodi[*][[cimitero maggiore di Lodi (cemetery in the Italian municipality of Lodi)|​]]
Cetățenie	Italia (18 iunie 1946–3 februarie 1970)  Regatul Italiei (20 aprilie 1879–18 iunie 1946)
Religie	catolicism
Ocupație	politician ofițer
Limbi vorbite	limba italiană[2]
Studii	Accademia militare di Modena[*][[Accademia militare di Modena (Italian military school)|​]]
Activitate
A luptat pentru	Italia Fascistă
Ramura	Regio Esercito
Gradul	General
A comandat	Divizia 30 de Infanterie Sabauda Corpul V Italian Armata a 10-a Italiană Armata Italiană în Rusia^⁠(en)^[traduceți]
Bătălii / Războaie	Primul Război Mondial Al Doilea Război Italo-Etiopian Al Doilea Război Mondial Campania din Africa de Nord Frontul de Răsărit Bătălia de la Stalingrad
Decorații și distincții
Decorații	Crucea de Cavaler a Crucii de Fier
Modifică date / text

Italo Gariboldi (n. 20 aprilie 1879, Lodi, Lombardia, Regatul Italiei – d. 9 februarie 1970, Roma, Italia) a fost un general italian în Armata Regală Italiană Regio Esercito înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul Primului Război Mondial a fost șef de operațiuni la Armata Grappa, a fost decorat cu Medalia de argint pentru vitejia militară; mai târziu a luat parte la războiul etiopian în calitate de comandant al Diviziei 30 Infanterie „Savauda” și apoi la cel de-al Doilea Război Mondial, inițial în timpul operațiunilor de război din Africa de Nord și mai târziu în timpul campaniei Italiei din Rusia la comanda Armatei a 8-a dislocată. A fost distins de dictatorul german Adolf Hitler cu Crucea de Cavaler a Crucii de Fier pentru maniera în care a comandat forțele armate italiene în Bătălia de la Stalingrad în poziție defensivă pe cursul inferior al Donului^[3]

Biografia

Abisinia

În 1935, Gariboldi a comandat Divizia 30 Infanterie „Sabauda” pe frontul de nord în timpul celui de-al Doilea Război Italo-Abesinian. Divizia sa făcea parte din Corpul I cu sediul în Eritreea. După ce Italia a învins Etiopia (Abisinia) în mai 1936, Eritrea, Abisinia și Somalia italiană^{⁠(en)[traduceți]} au fost unite pentru a forma colonia Africii de Est italiene^{⁠(en)[traduceți]} la 1 iunie 1936.

Africa de Nord

Din 1939 până în 1941, Gariboldi a fost comandant al armatei în „Comandamentul Suprem – Africa de Nord” al mareșalului Italo Balbo. Când Italia a declarat război în iunie 1940, Gariboldi a comandat Armata a 5-a italiană staționată la granița cu Tunisia franceză. În cele din urmă, a comandat ambele armate situate în Libia. După încheierea bătăliei Franței, Armata a 5-a a devenit o sursă de oameni, echipament militar și provizii pentru Armata a X-a italiană la granița cu Egiptul.

În decembrie 1940, când britanicii au lansat Operațiunea Compass, Gariboldi era la comanda temporară a Armatei a X-a deoarece generalul Mario Berti era în concediu medical. În cele din urmă, i s-a dat comanda Armatei a X-a după ce aceasta a fost practic distrusă, iar generalul Giuseppe Tellera, înlocuitorul lui Berti, a fost ucis în luptă.

La 25 martie 1941, Gariboldi a fost promovat guvernator general al Libiei și l-a înlocuit pe mareșalul Rodolfo Graziani. Până la 19 iulie, Gariboldi însuși a fost demis din cauza presupusei sale lipse de cooperare cu Rommel. Generalul Ettore Bastico i-a luat locul.

Generalul Gariboldi examinează un tanc T-34 sovietic capturat.

Rusia

Din 1942 până în 1943, Gariboldi a comandat Armata Italiei în Rusia (Armata Italiană în Rusia, sau ARMIR, sau Armata a 8-a italiană). El a fost la comanda armatei italiene în Rusia în când a fost distrusă în timpul bătăliei de la Stalingrad.

Italia

În 1943, Gariboldi se afla în Italia când regele Victor Emmanuel al III-lea și mareșalul Pietro Badoglio l-au înlăturat pe dictatorul fascist Benito Mussolini și apoi au semnat un armistițiu cu Aliații. La fel ca mulți membri ai armatei italiene, Gariboldi a fost făcut prizonier de război de către germani și în 1944, a fost condamnat la moarte ca trădător.

Mai târziu, în 1944, Gariboldi a fost eliberat din închisoare de către Aliați. A murit la Roma în 1970.

Fiul său, Mario Gariboldi, și-a urmat tatăl în cariera militară.

„Dintre generalii italieni ai celui de-al Doilea Război Mondial, Gariboldi este probabil cel mai batjocorit. Fiind produsul unei cariere prolifice printre cei blocați din Statul Major General, el a ajuns la prima sa comandă reală la vârsta de patruzeci și patru de ani ca comandant de regiment. (...) Și-a încheiat așadar cariera gri în clarobscur: mai întâi în Rusia în vârful unei sarcini dificile și peste posibilitățile sale, apoi în prizonierat în Germania. Pe scurt, reprezintă arhetipul gregarului modest, dar norocos, care s-a trezit brusc stăpânul unui război pentru care era nevoie de cu totul alte calități.”

—Giovanni Cecini^[4]

Note

1. Italo Gariboldi, TracesOfWar 
2. CONOR.SI[*]​  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
3. Adolf Hitler, Max Domarus (ed). Hitler: Speeches and proclamations, 1932-1945. Bolchazy-Carducci, 2004. P. 2777.
4. Giovanni Cecini, I generali di Mussolini, Newton & Compton Editori, Roma, 2016.

Bibliografie

• Fellgiebel, Walther-Peer (2000) [1986]. Die Träger des Ritterkreuzes des Eisernen Kreuzes 1939–1945 — Die Inhaber der höchsten Auszeichnung des Zweiten Weltkrieges aller Wehrmachtteile [The Bearers of the Knight's Cross of the Iron Cross 1939–1945 — The Owners of the Highest Award of the Second World War of all Wehrmacht Branches] (în germană). Friedberg, Germany: Podzun-Pallas. ISBN 978-3-7909-0284-6. 

Legături externe

• Biografie în limba italiană
• Materiale selecționate din ziare despre Italo Gariboldi în 20th Century Press Archives din cadrul Bibliotecii Naționale de Economie din Germania (ZBW)