Haim Brézis

Haim Brézis
Date personale
Născut	1 iunie 1944[3][4] Riom-ès-Montagnes, Auvergne, Franța[4]
Decedat	7 iulie 2024 (80 de ani)[5][4] Ierusalim, Palestina
Căsătorit cu	Michal Govrin[*][[Michal Govrin (Israeli author, poet and theater director)|​]]
Cetățenie	Franța
Ocupație	matematician
Limbi vorbite	limba franceză[6][7] limba engleză[7]
Activitate
Alte nume	Jean-Jacques Vienne[1]
Alma mater	Universitatea Paris VI
Organizație	Universitatea Pierre-et-Marie-Curie Universitatea Rutgers Technion
Cunoscut pentru	analiză funcțională ecuații cu derivate parțiale
Premii	Premiul Peccot (1974) Premiul Carrière (1976) Premiul Ampère (1985) Premiul Eugène Catalan (1990) Premiul Ky Fan din Societatea Americană de Matematică (2001)
Profesor pentru	Alain Damlamian[*][[Alain Damlamian (Doctorat d'Etat Harvard University and Université Pierre-et-Marie-Curie - Paris VI 1976)|​]][2], Alain Haraux[*][[Alain Haraux (These d'Etat Université Pierre-et-Marie-Curie - Paris VI 1978)|​]][2]
Membru de onoare al Academiei Române
Modifică date / text

Haim Brézis (n. 1 iunie 1944, Riom-ès-Montagnes, Auvergne, Franța – d. 7 iulie 2024, Ierusalim, Palestina) a fost un matematician francez de origine română, specializat în analiză funcțională neliniară și în ecuații cu derivate parțiale neliniare, membru de onoare al Academiei Române (din 1993).

Biografie

S-a născut în 1944 într-o familie evreiască ortodoxă. Tatăl său era originar din România, de unde a plecat în anii 1930, și străbunicul său era rabin la Ploiești.^[8] Pentru ca nu putea scrie la sâmbătă, ziua de Sabat, din motivul convingerilor religioase, a întâmpinat dificultăți pentru a trece concursul Școlii Normale Superioare, și în final nu a reușit.^[9] În consecință, a studiat la Universitatea Paris VI, unde a participat la cursurile lui Claude Chevalley, François Bruhat, Roger Godement și Laurent Schwartz. În anul 1971 și-a susținut teza de doctorat în topologie sub conducerea lui Gustave Choquet și Jacques-Louis Lions.^[8]

În 1972 a devenit profesor universitar la universitatea sa urmată, Paris VI, unde a lucrat întreaga carieră. Printre elevii săi s-a numărat Pierre-Louis Lions, fiul propriului său conducător de doctorat. A fost și profesor invitat la Universitatea Rutgers. În 1988 a devenit membru Academiei Franceze de Științe. În 2010 a fost numit doctor honoris causa al Universități „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Lucrări

A lucrat despre analiză funcțională neliniară și ecuații cu derivate parțiale neliniare, în special despre probleme geometrice, de pildă conjectura lui Rellich despre suprafețele de curbură mediană constantă, și despre probleme fizice, de pildă ecuații folosite în domeniul cristalelor lichide și al curenților turbionări în supraconductori. A scris patru cărți de matematică:

• Opérateurs maximaux monotones et semi-groupes de contractions dans les espaces de Hilbert (1973)
• Analyse fonctionnelle : théorie et applications (1983), tradus în romanește de Vicentiu Rădulescu sub titlul Analiză funcțională: teorie, metode și aplicații (2002)
• Ginzburg-Landau Vortices, cu Fabrice Béthuel și Frédéric Hélein (1994)
• Functional Analysis, Sobolev Spaces and PDEs (2010)

Note

1. Czech National Authority Database, accesat în 30 august 2020 
2. ^ Genealogia matematicienilor 
3. „Haim Brézis”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 5 mai 2014 
4. ^ Fichier des personnes décédées mirror, accesat în 9 noiembrie 2024 
5. https://smf.emath.fr/actualites-smf/deces-de-haim-brezis  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
6. Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 
7. ^ Czech National Authority Database, accesat în 1 martie 2022 
8. ^ Prof. dr. Vasile Ișan (coord.) (28 octombrie 2010). „Laudatio–À Monsieur le Professeur Haïm BRÉZIS, de l'Université Pierre et Marie Curie, à l'occasion de remise du titre de Docteur Honoris Causa de l'Université «Alexandru Ioan Cuza» de Iași” (PDF) (în franceză). Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.  Parametru necunoscut |tip= ignorat (ajutor)
9. Haim Brézis, Jacques Vauthier (1999). Haïm Brezis: un mathématicien Juif (în franceză). Paris: Beauchêne. pp. 19–20.