Grupurile de rezistenți români din munți au fost foarte numeroase și diferite[2][Note 1][3]. Se numără mai mult de o mie, precum și câteva zeci de centre ale rezistenței[4][5]. Este vorba nu doar de grupuri înarmate, ci mai ales de organizații subversive, multe dintre ele în localități urbane; activitatea lor a fost cel mai adesea efemeră, unele implicându-se în realizarea și răspândirea de manifeste. Puține dintre ele au reușit să se coordoneze la nivelul regiunii în care se aflau. Conform arhivelor Securității care au putut fi recuperate și după mărturiile rezistenților care au supraviețuit, există câteva grupuri mai importante. Prin ‘importanță’ înțelegem fie numărul de membri, fie acțiunile excepționale întreprinse, fie urma vie pe care au lăsat-o în regiunea în care au combătut. Totuși, clasificarea grupurilor este o acțiune dificilă, deoarece pentru unele dintre ele informațiile nu sunt disponibile în totalitate (dosare clasate încă secrete în Arhivele Securității la SRI), iar pe de altă parte, martorii au fost de multe ori eliminați în totalitate de autoritățile comuniste sau, pur și simplu, au dispărut. Luând în considerare drept criteriu importanța activității lor și literatura disponibilă în arhive, sunt reținute șapte grupuri, descrise pe scurt, aici. Dacă ținem cont doar de mărimea dosarelor din arhivele oficiale ale statului, atunci numărul grupurilor este mult mai mare[VL 1][6]. După descrierea a șapte grupuri remarcabile, un tablou sintetic adună toate grupările considerate importante de către C.N.S.A.S.
Primar al satului Răchițele (în Munții Apuseni) de trei ori, pentru mai mult de zece ani, înainte de 1945, Teodor Șușman[TS 1] a devenit unul dintre cei mai cunoscuți rezistenți ca urmare a descoperirii osemintelor sale, la 23 iunie 2010, de către CICC, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, dar și după cercetările făcute pe 5 și 6 iulie 2011[7], cu scopul de a găsi osemintele fiilor săi, care l-au urmat în luptă: Toader și Avisalon Șușman.
Teodor Șușman, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.
Șef respectat și recunoscut în Țara Moților, Șușman va intra rapid în colimatorul autorităților comuniste, apoi va fi destituit din funcția de primar, la puțină vreme după ajungerea comuniștilor la putere, în 1945. Fiind greco-catolic și susținând Partidul Național Țărănesc, va fi calomniat și acuzat pe nedrept de comuniștii locali oportuniști și geloși pe reușita lui personală. După ce a încercat de mai multe ori, fără succes, prin mai multe scrisori[8], să își dovedească inocența și să arate cât de perfizi erau acuzatorii, Șușman se simte în pericol și decide să fugă în munți. Acest lucru se va întâmpla în august 1948, iar Șușman va fi însoțit de cei trei fii ai săi: Toader (Teodor junior), Avisalon și Traian. La început, rezistența lor se va limita la asigurarea supraviețuirii, apoi va include reacția la teroarea impusă de comuniști asupra țăranilor care îi ajutau. Vor ataca mai multe cooperative și societăți de exploatare forestieră, fără să facă vreodată uz de violență contra muncitorilor sau cadrelor și încercând să micșoreze consecințele pentru aceștia din urmă. După trei ani de rezistență în fruntea unui grup format din zece persoane, Teodor va fi împușcat în 1951. Doi dintre cei trei fii ai lui vor muri în 1958, într-o șură incendiată de Securitate. Întreaga familie Șușman va avea un destin tragic, cu excepția lui Traian, singurul care va supraviețui după ani lungi de pușcărie.
Maior Nicolae Dabija, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.
Există încă un grup armat din regiunea Munților Apuseni, numit Frontul Apărării Naționale - Corpul de Haiduci, pe care istoricii îl consideră drept important. Acest grup era condus de un fost ofițer al armatei regale, care participase la războiul împotriva URSS pe Frontul de Est, Maiorul Nicolae Dabija[ND 1], și va ataca biroul perceptorului din Teiuș, înarmat cu carabine și pistoale. Autoritățile române vor descoperi refugiul rebelilor după ce îl vor aresta pe unul dintre ei, iar acesta le va indica locul, pe Muntele Mare. O operațiune condusă de forțele de securitate se lansează împotriva rebelilor în dimineața zilei de 4 martie 1949. Conduși de Colonelul Mihai Patriciu, securiștii vor ataca vârful unde erau ascunși rebelii. Au urmat focuri și lupte corp la corp. Vor fi trei morți și trei răniți, în rândul comuniștilor. Dabija a fost arestat pe 22 martie 1949, după ce a fost denunțat de către un sătean. Pe 28 octombrie 1949, șapte membri ai grupului, printre care și Maiorul Nicolae Dabija, vor fi executați la Sibiu[ND 2][ND 3].
Inițiator al unui grup de rezistență important din Banat, Colonelul Ion Uță[IU 1] este unul dintre cele mai extraordinare personaje ale Rezistenței române. Unul dintre grupurile de rezistență pe care le-a fondat a fost implicat într-o adevărată bătălie contra trupelor de Securitate, la Pietrele Albe, fapt foarte rar în mișcările de rezistență din România, care erau cel mai des axate pe defensivă. Prefect al județului Severin (între cele două Războaie Mondiale), în perioada 1943-1944 căpitan în armata română, Ion (sau Ioan) Uță a fost numit Colonel, apoi trecut în rezervă odată cu epurarea armatei de către comuniști. Șef (local) în Partidul Național Țărănesc (PNȚ) cu ocazia alegerilor generale din 1946, Uță a trebuit să fugă, deoarece se știa urmărit de Securitate. Prin urmare, el se retrage în munții Țarcul și Cernei. Încă de la implicarea lui în Rezistență, va căuta să organizeze și să coordoneze între ele diferitele grupuri de rezistență românească din Banat, cu scopul de a întări și a unifica forțele existente, apoi de a organiza o revoltă populară generală în regiune. Este unul dintre rarii șefi de rețea care au dorit să creeze un schelet regional, apoi național, pentru Rezistență, printr-un plan precis și un calendar. Format exclusiv din locuitori ai satelor de munte din Severin, grupul său va include 30 de persoane - în grup se vor infiltra elemente ale Securității, iar Uță va fi omorât în 1949.
Gogu Puiu - Rețeaua „Haiducii Dobrogei”
În jurul lunii iulie 1947, la București se decide formarea unei organizații de Rezistență în Dobrogea - aceasta va începe să acționeze în 1948, sub conducerea fraților Nicolae și Dumitru Fudulea (în nordul Dobrogei)[9][10] și a lui Gogu Puiu (în sudul Dobrogei)[11]. Li se va alătura Nicolae Ciolacu care va conduce mișcarea din centrul regiunii. Singurul supraviețuitor al Haiducilor din Dobrogea și care va publica în 1995 o lucrare completă despre Rezistența din această regiune[12].
Gogu Puiu, Luptător anticomunist în Dobrogea.
Grupul a fost numit Haiducii Dobrogei[GP 1]. Legionar macedo-român, întors din Germania împreună cu alți câțiva camarazi, Gogu Puiu a organizat și a structurat Rezistența, sprijinindu-se în fiecare localitate pe micile grupuri de rezistenți care acționau independent, fiecare având propriul șef. Coordonarea va fi realizată printr-un grup de comandă ce va comunica printr-un sistem eficient de curieri. Între 1947 și 1956, Dobrogea a fost un centru de rezistență extrem de activ, în care au fost implicate numeroase familii, dintre care multe au devenit victime ale represiunii comuniste. Aproape toți combatanți vor fi uciși de Securitate, sau vor muri ca urmare a torturilor. Supraviețuitorii vor fi trimiși în coloniile de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, adevărate colonii de exterminare prin epuizare, în care regimul comunist trimitea opozanții pe care nu dorea să îi mai vadă revenind în societate[13].
Există mai multe dosare „Gogu Puiu” la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) în 2017, dar nici unul nu conține informații precise și detaliate în ceea ce privește activitățile sale ca rezistent. Informațiile accesibile pe acest subiect sunt parțiale, uneori contradictorii și se limitează la câteva rapoarte ale jandarmeriei sau note ale poliției acoperind activitatea acestui șef de cuib legionar în anii 1934-1940[Note 2][Note 3]. Este urmărit și supravegheat încă de la înscrierea sa în Mișcarea Legionară din anul 1934 și este considerat de către Securitate drept un “terorist” și un “fascist”. Informații fragmentate privind activitățile sale de rezistent sunt foarte limitate. Totuși, este aproape sigur că Gogu Puiu a intrat în contact cu serviciile secrete franceze și americane la Viena, în 1945-1947, apoi, probabil, a fost format în vederea luptelor clandestine și a celor de gherilă. Carismatic, Puiu va lăsa după el impresia unui luptător curajos, hotărât, superior, asemeni haiducilor din secolele trecute. În iulie 1949, va alege să se sinucidă, explodând grenada pe care o avea tot timpul la el, în loc să cadă în mâinile comuniștilor.
Obiectivul Rezistenței din Dobrogea era să pregătească România pentru eventualitatea unui război între Occident și URSS. În acest context, Gogu Puiu ar fi putut fi un agent de legătură și cel care trebuia să pregătească terenul pentru sosirea americanilor.
Ion Gavrilă Ogoranu, rețea Carpatin Făgărășan, Munții Făgăraș (versantul de nord).
Ca urmare a arestărilor masive din 1947, care afectează în mod special sute de studenți, militari și legionari din regiunea Făgăraș, toți cei care au scăpat cu viață au format grupul Carpatin Făgărășan[IG 1][IG 2][IG 3][IG 4].
Longevitatea grupului - 9 ani[Note 4] - se explică prin organizarea sa de tip militar și prin tactica utilizată. Nu exista o centralizare geografică sau un cartier general, zona de intervenție era foarte largă, mobilitatea sporită, totul era făcut în așa fel încât să surprindă inamicul și să facă cercetările cât mai dificile. Folosind tactici de gherilă și despărțindu-se în mod regulat în grupuri mici, pentru a-și crește șansele de supraviețuire, Grupul Carpatin de Rezistență Națională Armată este cunoscut în special datorită supraviețuirii șefului său, Ion Gavrilă Ogoranu, care aduc numeroase detalii cu privire la supraviețuirea partizanilor în munți, în condiții extrem de dificile[Note 5]. Legionar și credincios fervent, Ion Gavrilă Ogoranu a marcat spiritele și a servit chiar ca sursă de inspirație pentru un film românesc ce povestește viața de zi cu zi a unui grup de tineri rezistenți anticomuniști[Note 6]. Dintre cei douăzeci de tineri care vor alege să își sacrifice tinerețea și viața socială pentru a lupta pentru libertate, doar doi vor supraviețui[Note 7] în fața Securității. Majoritatea vor fi împușcați în timpul ciocnirilor cu Securitatea, sau vor fi trădați de apropiați ori de agenți infiltrați.
Locotenent Toma Arnăuțoiu, grupul „Haiducii Muscelului”, Munții Făgăraș (versantul de sud).
Longevitatea este prima caracteristică a grupului de rezistenți fondat și condus de locotenentul Toma Arnăuțoiu[TA 1]. Haiducii Muscelului și-au dat 10 ani din viață pentru lupta împotriva comunismului. Mulți săteni și în special femei curajoase i-au susținut în tot acest timp și, dacă au fost prinși, au avut aceeași soartă cu ei. Majoritatea rezistenților au fost executați sumar, ceilalți au fost aruncați în pușcărie pentru mulți ani, în condiții inumane, și, de multe ori, nu au supraviețuit. Elisabeta Rizea a scăpat de acest destin, în ciuda torturii și a persecuției, și a devenit un simbol viu, apoi o icoană a Rezistenței românești. Durata acestei lupte a lăsat numeroase urme în arhivele Securității, permițând astfel istoricilor să facă multiple studii și analize. Conform informațiilor pe care le găsim aproape sistematic în rapoartele și mărturiile disponibile despre rețelele de rezistență, această rețea a fost nimicită de Securitate din cauza corupției membrilor săi, a trădărilor și a infiltrărilor agenților externi.
Victor Lupșa - Rețeaua „Vlad Țepeș II”
Personaj controversat al Rezistenței din regiunea Vrancea, Victor Lupșa[VL 2] era pentru unii un șef respectat și dinamic, un colonel format în Iugoslavia, pentru alții un mincinos care nu avea decât studii primare, fusese reformat din cauză că avea un picior mai scurt, iar pentru o a treia categorie un spion în solda Securității și un trădător[14]. Informațiile accesibile și disponibile în 2017 nu ne permit să tragem o concluzie clară și nici măcar să știm în ce condiții a fost arestat în 1955, apoi executat în 1956. Totuși, se pare că era vorba despre un personaj ciudat, care folosea minciuni și exagerări pentru a-i convinge pe țărani să se revolte. Va povesti tuturor că are susținerea lui Tito și a americanilor și că aceștia din urmă vor aduce arme și materiale. Începând din vara 1948, Victor Lupșa și Gheorghe Corneliu („Szarvas”) au înființat organizația Vlad Țepeș II, pe care au extins-o în trei regiuni: Galați, Brașov și Vrancea. Obiectivul lor era să ridice la luptă populația din zonele muntoase.
Victor Lupșa.
În 1948, Lupșa redactează un manifest anticomunist semnat cu propriul său nume și ștampilat cu o cruce creștină înconjurată de mențiunea Vlad Țepeș II. Mai apoi distribuie acest manifest șefilor de grupuri din diferitele sate în care își lansase mișcarea. Mesajul și referința la un mare domnitor român cunoscut pentru onestitate și dreptate, dar și pentru lupta neobosită împotriva hoților și a invadatorilor turci pare să-i fi sedus pe oamenii simpli și să fi ușurat fondarea acestei mișcări. Dar particularitățile locale au favorizat și ele aderarea la acest apel: mentalitatea regională foarte independentă (cultura secretului, dar și întâlnirile clandestine în păduri erau practicate de secole), o regiune izolată și înapoiată, căi de acces puține, drumuri foarte proaste sau chiar inexistente[15]. Asemeni multor altor români, Lupșa credea în venirea iminentă a americanilor pentru a elibera teritoriul de comuniști și se purta în consecință. Astfel, a pus la punct noduri de rezistență și a pregătit structuri care să permită o revoltă masivă. Tipul lui de organizare era militar, incluzând paznici și semne de recunoaștere vizibile. Victor Lupșa va intra în contact cu mai multe grupuri civile sau religioase și va încerca, dar fără succes, să trimită un plic la legația americană. Securitatea pornise deja în căutarea lui, prin urmare, în februarie sau martie 1950, Lupșa se va ascunde în munți, împreună cu Gheorghe Corneliu.
Episodul numit chermeză a aruncat o umbră asupra intențiilor reale ale lui Victor Lupșa[14][16]. În noaptea dintre 23 și 24 iulie 1950, apare un zvon conform căruia urma să fie dat semnalul pentru începerea revoltei. 19 sate așteaptă în van acest semnal, care trebuia să fie însoțit de arme, alimente și echipamente, ce urmau să fie parașutate. O singură comună va trece la acțiune: Bârsești. Un grup de țărani înarmați va reuși să îi oprească pe milițieni și pe activiștii comuniști. Dându-și seama de alerta falsă (din cauza inerției tuturor celorlalte sate), răsculații se vor refugia în pădure. Majoritatea vor fi prinși de Securitate, judecați și închiși. În septembrie 1950, în Munții Vrancei se ascundeau peste 100 de partizani. Gheorghe Corneliu se va sinucide în 1951, pentru a scăpa de următorii comuniști, iar Lupșa se va ascunde în pădurile din Munții Zagon, de unde se și trăgea. După mai mulți ani de urmărire și fugă, pe 27 noiembrie 1955, Lupșa s-a predat autorităților din Câmpulung Muscel, declarând că nu dorește să facă recurs la sentința din iunie 1951, de condamnare la moarte în contumacie. Va fi executat la penitenciarul din Iași, pe 3 decembrie 1956.
Dincolo de zona de umbră care planează asupra personajului Victor Lupșa, mișcarea Vlad Țepeș II rămâne, de departe, cea mai importantă dintre toate mișcările de rezistență din țară. Mii de țărani vor fi arestați și trimiși în pușcărie ca urmare a celei mai mari operațiuni represive lansate vreodată de Securitate, între iulie și octombrie 1950.
- Portrete ale rezistenților români -
Iosif Capotă, Apuseni.
Alexandru Dejeu, Apuseni.
Lucreția Jurj, grupul Teodor Șușman, Apuseni.
Dumitru Isfănut (în dreapta fotografiei), Banat.
Căpitan Leonida Bodiu, Bistrița-Năsăud - Munții Rodnei.
Părintele Ioan Valeanu, preot greco-catolic[17], grupul Căpitanului Leonida Bodiu, Bistrița-Năsăud - Munții Rodnei.
Dumitru Toader, Bistrița-Năsăud - Munții Rodnei.
Sergent major de jandarmerie Gavril Vatamaniuc, Bucovina.
Vasile Motrescu, Bucovina.
Vladimir Macoveiciuc, Bucovina.
Locotenent-Colonel Gheorghe Arsenescu, Munții Făgăraș (sud).
Ana Simion, rețeaua Haiducii Muscelului, Munții Făgăraș (sud).
Maria Andreescu (soție de preot ortodox), Munții Făgăraș (sud).
Maria Plop (soția lui Toma Arnăuțoiu), Munții Făgăraș (sud).
Părintele Ioan Constantinescu, preot ortodox, grupul Haiducii Muscelului, Munții Făgăraș (sud).
Căpitan Grigore Brâncuși, Gorj.
Nicolae Pop, Maramureș.
Gheorghe Pașca, Maramureș.
Aristina Pop, rețeaua Nicolae Pop (tatăl ei), Maramureș.
Gavrilă Mihali-Ștrifundă, Maramureș
Ică Tănase, legionar parașutat în România în 1953.
Ion Golea, legionar parașutat în România în 1953.
Ion Samoilă, legionar parașutat în România în 1953.
Maior Nicolae Dabija(Frații Traian și Alexandru Macavei, Sandu Maxim, Sandu Maxim, Cornel Pascu, Iosif Clamba, Ioan Scridon, Titus Onea, Alexandra Pop, Augustin Rațiu, Gheorghe Oprița, Ioan Cigmăianu, Victor Vandor, Viorica Buțuțui)
Gheorghe Gheorghiu Mărășești(Gavrilă Fortu, Aurel Potra, Alexandru Covaci, Traian Mereuț, Nicolae Negoiță, Mircea Oprescu, Nicu Boiangiu, Nicolae Pituru, Aurel Ciurcel, Ionel Iordan, Traian Pașca, Ion Torcea)
Căpitanul aviator Diamandi Ionescu(Iosif Codoreanu, Simion Gălbează, Victor Marc, Ioan Mârzan, Gheorghe Spulbatu, Victor Lădar, Vasile Marc, Doctor Remus, Simion Grozav, Vasie Vătcă, Constantin Vătcă, Filon Metodie Cirebea, Filip Grozav, Gavril Herculea, Ioan Vlad, Iosif Giurgiu, Ștefan Vătcă, Nicodim Cirebea, Augustin Țolea, Iona Ciulea, Ioan Cidrea, Vasile Iancu, Laurențiu Pop junior, Victor Puiu, Gligor Cidrea, Ioan Stoica)
Gligor Cantemir(Ioan Faur din Baltele, Pavel Bacoș din Valea Mare, Hagea Iulian zis Leanu, Dărău Igna din Cil, Ioan Lazăr din Roșia, Ioan Jurcuța, Iulian Hagea, Ioan Lulușa, Pavel Dobre, Pavel Lulușa, Ioan Lupei)
Adrian Mihuț(Gheorghe Poenaru, Pavel Suciu, Moise Sârb, Constantin Buțiu, Pavel Bonța, Gheorghe Maniu, Gheorghe Deheleanu, Simion Văcean, Teodor Ardelean, Virgil Căpitan, Ioan Stoica, Pavel Ignișca, Părintele Ioan Crișan, Aurelia Crișan, Ioan Balaj, Gheorghe Momac, Iacob Opreț)
Ion Gavrilă Ogoranu(Ion Ilioiu, Remus Sofonea, Gheorghe Arsu, Virgil Radeș, Gheorghe Șovăială, Ion Chiujdea, Ion Novac, Ion Mogoș, lon-Victor Pica, Nicolae Mazilu, Petre Novac, Jean Pop, Laurian Hașu, Andrei Hașu, Cornel Cîlțea, Marcel Cornea, Gelu Novac, Gheorghe Hașu, Mihai Malgan, Gheorghe Ramba, Dumitru-Bambu Moldovan, Vasile Moldovan, Ion Bărcuț, Toma Pîrîu zis Porîmbu)
Toma Arnăuțoiu și Locotenent-Colonel Gheorghe Arsenescu(Petre Arnăuțoiu, Titu Jubleanu, Ion Chircă, Elisabeta Rizea, Constantin-Tică Jubleanu, Maria Jubleanu, Benone Milea, Virgil Marinescu, Ion Marinescu, Alexandru Marinescu, Gheorghe Mămăligă, Maria Plop[46][47], Cornel Drăgoi, Părintele Ion Drăgoi, Nicolae Ciolan, Mihai Gheorghe, Ion Pățitu, Nicolae Pățitu, Ion Săndoiu, Nicolae Adămoiu)
Grupuri de preoți uniați (în diferite grupuri de rezistență)[52]
(preoții greco-catolici Vasile Chindris și Vasile Hotico, călugarița greco-catolică Pelagia Iusco, preoții greco-catolici Ioan Dunca Joldea și Gheorghe Mureșan, preot greco-catolic și călugăr Miclea, preot greco-catolic Eusebiu Cutcan, călugărul greco-catolic Andrei Biriș, preoții greco-catolici Vasile Gherman și Emil Riti)
Vasile Popșa(Ion Popșa, Mihai Sofron, Ioan Rusu, Ioan Hotea zis Hricu, Ștefan Țând, Gavrilă I. Iusco, Gavrilă G. Iusco, Ioan Dunca, preoții greco-catolici: Ioan Dunca Joldea, Alexandru Chindriș și Vasile Iusco, călugărul Pelagia Iusco, Maria Sas)
Nicolae Pop(Achim și Aristina Pop[58], Preot greco-catolic Atanasie Oniga[59], Vasile Pașca, Vasile Hotea, Ioan Mâț, Ilieș Dunca, Gavrilă Dunca, Ioan Hotico, Dumitru Hotico, Vasile Chindriș, Ștefan Chindriș, Dumitru Chindriș, Mircea Dobre, Ioan Rusu, Vasile Tivadar, Vasile Blaga)
Ionel Golea(Ion Golea, Ștefan Popa, Axente Păcurariu, Ion Samoilă, Vasile Vlad, Șerban Secu, Ion Cristea, Bubu Pintea, dr. Teofil Mija, ing. Aurel Ursu)
Notarul Gheorghe Ionescu[Note 10](Spiru Blănaru, Comandor Petre (sau Petru) Domășneanu, Pavel Stoichescu, Ion Stoichescu, Moise Anculia, Petru Berzescu, Ion Berzescu, Iacob Cimpoca, Tudor Rușeț, Petru Anculia, Iovan Berzescu, Gheorghe Ivănici, Ilie Ghimboașă, Ianăș Grozăvescu, Gheorghe Smultea, Horea Smultea, Romulus Marițescu, Nicolae Ghimboașă, Iancu Ghimboașă, Martin Copăceanu, Gavrilă Stoichescu, Nicolae Ciurică, Romulus Anculia)
Aurel Vernichescu și avocatul Ioan Târziu(Constantin Jumanca, Miron Ivănescu, Sebastian Crăsnaru, Ion Jumanca, Gheorghe Cristea, Victor C. Bisericosul)
Nicolae Doran(Nicolae Popovici, Ilie Dancea, Nicolae Caragea, Nicolae Gîru, Avram Gîru, Pavel Cotârlă, Vasile Martin, Vasile Măran, Pavel Brânzei, Maxim Pârcea, Vichente Dancea, Pavel Andrei, Cornel Lazăr, Nicolae Zarcula, Nicolae Irimia, Adam Măran, Nicolae Murgu, Gheorghe Stoia, Ștefan Luca, Valeriu Lazăr, Ion Andrei, Constantin Coniac, Luca Damaschin, Ioan Botișan, Paul Cojan, Dica Paul Botoș, Strein Olaru, Octavian Botoș, Puiu Roșu, Ion Chirilă și Nicolae Pența)
Silvestru Hazmei sau Harsmei(Vasile Cujmir, Vasile Sved, Pavel Tiron, Alexandru Țurcanu, Ioan Motrescu, Alexandru Cosovan, Nicolae Preziuc, Gheorghe Horobeț)
Frații Ion și Cristea Paragină(Gheorghe Mălăcescu, Vasile Sava, Ilie Nistor, Nicolae Ambrozie, Mihai Timaru[91][92], Aristide Zdru, Gheorghe Ungureanu, Teodosie Filimon, Evghenie Hulea)
Căpitan de aviație Mândrișteanu(Mihai Bragă, Ghiță Bragă, Constantin Bârdan, Gheorghe Sandu, Vasile Călărețu, Constantin Grecea, adjutantul aviator Sandu din Sascut)
Victor Lupșa(Anton Macovei, Gheorghe Cornelia, Ion Caloianu, Dumitru T. Boștiog, Costică T. Danțiș, Simion Baraghina, Teodor Bușilă, frații Nicolae și Maftei Dănilă, Pantazică (?), Costică și Gheorghe Pintilie, Luca Bratu, Oprea Roșca, Pompiliu Manoliu, familia Bercuci, Ion Bratu (tată), Ion Bratu (fiu), Ion Bunghez, Gheorghe Bălan (tată), Gheorghiță Bălan (fiu), frații Ion și Gheorghe Brânzaru, Dumitru Rusu, preotul Manole Arghir, Vasile Maftei, Constantin Manoliu, Vasile Matei, Dumitru Botez, Ion Neagu, Victor Isofăchescu, Ionel Militaru, Dinu Bentea, Părinte Sebastian Popescu, locotenent-colonelul deblocat Ion Strâmbei, Dumitru Marola, Constantin Gabrieleanu)
Căpitan Grigore Brâncuși(Locotenent-colonel Micandru Ionescu Vintilă, Ion Rădoi, Alexandru Stoichițescu, Constantin Tabacu, Gheorghe Martin, Gheorghe Dineu, Constanța Tabacu și Polina Sîrbulescu)
Ghiță Piele și Ion Oprițescu(Mihai Moronescu, Ion Costin, Temistocle Tomescu, Ștefan Teodorescu, Ion Constantin, Gabriel Bălănescu, Mircea Măzărean, Mișu Ocneriu, Constantin Văduva, Nicolae I. Constantin, Ioan Pavel zis Bostan, Gheorghe Popescu, Gheorghe Ionescu zis Brusture, Gheorghe Șitoianu, Peiciu Oprea, Ion Marinovici, Gheorghe Popescu, Constantin Ciorgan, Aristide Ionescu, Nicolae Păunescu, Ioan Chițoiu, Emil Sanfrancisco, Ioan Teodorescu, Ionescu Gheorghe (student), Banu Petre, Ghiță Băncescu Starovici (student anul II la Arhitectură), Nicolae Ștefan (electrician), Adrian Mohora (student anul IV), Gheorghe Huțanu (muncitor la Atelierele C.F.R. din Pașcani), Nicolae Anghel (zidar din Râmnicu-Vâlcea), Ionescu Gheorghe, Văduva Constantin, Șitoianu Gheorghe, Pavel Ion, Nicolae Constantin, Ion Oprițescu, Ștefan Cetățeanu, Gheorghe Popescu, Nicolae Tărășescu, Ion Cetățeanu, Mircea Măzăreanu, Ion Martin)
Gogu Puiu, responsabil pentru zona de sud și responsabil pentru întreaga regiune (Nicolae și Dumitru Fudulea, responsabil pentru zona de nord, Nicolae Ciolacu, responsabil pentru zona centrală, frații Croitoru, Nicolae Ciolacu, Niculae Trocan, Gheorghe Garofil, Stere Piștalu, Gogu Minai, Gheorghe Moceanu, Gheorghe Manafu, lancu Zoricu, lancu Pirnea, profesor Florian, Iancu Ghiuvea, Iancu Beca, Cioșca, Stila Timu, Constantin Ghiță, Nicolae Conic, Gheorghe Grasu, Stere Grasu, Adam Ciungu, Stere Niculescu, Stere Hapa, Nicolae Hașoti, Iancu Cușu, Gheorghe Filiu, preot Mihăilescu, Nicolae Cocoș, Vasile Baciu, Gheorghe Dinu zis Donica, Niculae Jipa, Gica Perifan, Gheorghe Cresu, Gheorghe Gulea, Stila Timu, Plutonier Cenuse, Stere Stercu, Avganti, Nicu Marin, Toma Vasile, Gheorghe Arau, Ion Cotan, Stere Alexe)
Teodor Coșcodan, Ion Ganea, Vasile Plașca, Simion Alexa, Gavril Bodiu, Gheorghe Bogatu, Ion Coșcodan, Hariton Ciolpan, Pavel Cațer, Mihail Jardan, Grigore Iovu, Grigore Herța, Maria Buruiană
Ion Moraru, Eugen Guțu, Mihail Gheorghelaș, Pavel Istrati, Vasile Oleinic, Alexandru Bobeică, Petru Lungu, Vasile Țurcanu, Chiril Morărescu, David Leahu
Anatol Miliutin, Nicolai Postol, Boris Novac, Vasile Barbovschi, Vasile Hriplivâi, Piotr Kapusta, Simion Untu, Alexei Coval, Sava Lopatinski, Kondrat Boris, Maxim Hrapcenkov, Artiom Borisov, Porfirii Silivestrov, Ivan Kovaliov, Akim Borisov, Ivan Eșan, Alexandr Korceak, Grigori Pelevaniuc, Mihail Doneț, Dumitru Pădureț, Alexandru Gonța, Djupo Golentunder, Nicolai Usatâi
Vasile Bătrânac, (frații ?) Ion și Maxim Brumă, Pricopie Trofim, Vasile Cvasniuc, Vasile Băleanu, Mihail Ursachi, Teodor Colesnic, Vasile Cibotaru, Victor Solovei, Nicolae Prăjină, Teodosie Guzun, Anton Romașcan, Nichita Brumă
Organizații neguvernamentale și inițiative private privind rezistența sau memoria
Asociația foștilor deținuți politici din România - Fondată în ianuarie 1990, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) apără memoria represiunii comuniste și conservă mărturiile orale ale membrilor săi. De asemenea, asociația se luptă pentru recunoașterea amplorii persecuției comuniste și pentru condamnarea crimelor și abuzurilor regimului comunist.
„Cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-și amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism. Realizarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței este o formă de contracarare a acestei victorii, un mijloc de resuscitare a memoriei colective. Format din Muzeul de la Sighet și din Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, cu sediul în București, precum și organizator al Școlii de Vară, Memorialul este o instituție a Memoriei, unică în felul ei prin faptul că este în același timp institut de cercetare, de muzeografie și de învățământ”
Fundația Culturală Memoria - Creată imediat după Revoluția din 1989 de către fondatorul ei, Banu Rădulescu, scriitor și fost deținut politic. Ea vizează să aducă la cunoștința publicului crimele și abuzurile comunismului. Fundația editează pe hârtie și pe internet memoriile din închisoare și deportări precum și memoriile rezistenților. Revista Memoria - Revista gândirii arestate are drept misiune denunțarea comunismului. Ea este dedicată mărturiilor foștilor deținuți politici, fiind editată de către fundație sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Primul număr al revistei Memoria - Revista gândirii arestate a fost editat în 1990.
Procesul comunismului, contrarevoluției și tranziției criminale - Site care adună mărturii, cărți și fotografii pentru pregătirea unui Proces al Comunismului în România. Această inițiativă a Cicerone Ionițoiu de a promova unui proces al comunismului a permis depunerea unei cereri la CEDO, în 2013, pentru recunoașterea caracterului criminal al acestui regim.
Memoria.ro - Bibliotecă digitală de interviuri, memorii, studii și istorii orale, precum și de cărți și imagini din istoria recentă a României - Memoria.ro.
Memoria Rezistenței - Mémoire de la résistance par d'anciens détenus politiques roumains (association "Cei 40 de Mucenici").
Seria de documentare Memorialul Durerii, o serie de 250 de documentare realizate de Lucia Hossu Longin despre luptătorii din rezistență care au supraviețuit dictaturii comuniste. Acesta conține numeroase rapoarte, mărturii și interviuri cu opozanți sau luptători al rezistenței torturați și închiși de Securitate, dar și cu torționari comuniști, securiști și directori de închisori: Memorialul Durerii / O istorie care nu se învață la școală. Majoritatea documentarelor (peste 250) sunt disponibile pe internet: Documentaires Memorial Durerii sur internet. Primele 120 de numere au devenit un veritabil monument al istoriei și au fost cumpărate de Congresul SUA. Acestea sunt accesibile în mod gratuit - Pagina Youtube a TVR care prezintă cele 120 de documentare istorice din seria „Memorialul Durerii”: TVR - Memorialul Durerii. O istorie care nu se invata la scoala.
Eroine Nucșoara - Site-ul online Eroinele din Nucșoara, un site dedicat femeilor combatante din Rezistența anticomunistă. Site-ul aparține Ioanei Raluca Voicu-Arnăuțoiu.
Gogu Puiu - Asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” - Asociație dedicată memoriei luptătorului anticomunist cu același nume. A fost înființată de nepoata acestuia, Elena Rădulescu. Pe lângă furnizarea de informații istorice despre luptător și grupul său, asociația este deosebit de activă prin acțiuni culturale, evenimente comemorative, lansări de carte, proiecții de filme, concerte, manifestări artistice, tabere de sport-studiu și proiecte educaționale.
Fundatia Ion Gavrila Ogoranu - Fundația organizează diverse evenimente comemorative, expoziții și discuții ale foștilor deținuți politici în școlile secundare, precum și vizite la fortul Jilava în parteneriat cu asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”.
- O inițiativă originală în legătură cu memoria Rezistenței românești. Dedicat „celor care și-au păstrat demnitatea” în timpul terorii comuniste, site-ul are drept ambiție aducerea la cunoștința marelui public a acestei perioade. Cartea care a fost publicată este rezultatul cercetărilor și al interviurilor cu luptători anticomuniști, dar și al emoțiilor și al reacțiilor în fața lecturilor despre Rezistența românească. Mai multe pagini au fost traduse în limbile franceză și engleză. Iată spiritul acestui site așa cum este descris pe pagina Cartea despre demnitate: Ce știm despre aceste lucruri, în afară de ideile primite de-a gata? Destul de puțin. Una dintre cele mai păguboase idei este aceea că fenomenul rezistenței anticomuniste din munții României este unic în lume. De ce trebuie să ne căutăm cu încrâncenare această unicitate? La ce ne folosește? S-a dovedit deja, copilăresc de simplu, că această conceptualizare a unicității e anulată de o altă enormitate, care spune că toți luptătorii din munți erau legionari, oameni de extremă dreaptă, și nu e deloc adevărat, chiar dacă legionari au fost mulți dintre ei.
- Blogul a fost publicat sub titlul Cartea despre demnitate, Alexandru Pătrașcu, prefață de Marius Ghilezan, Editura Virtuală, București, 2012, ISBN: 978-606-93389-1-9
Adrian Brișcă (). Cristian Troncota, ed. „Ion Vatamaniuc (1903-1992)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (1): pp. 188–189. ISSN1221-6917.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Adrian Brișcă (). „Constantin Cenusa (1911-1964)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (1-2): pp. 324–327. ISSN1221-6917.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Adrian Brișcă (). [ttps://arhiveletotalitarismului.blogspot.com/p/abraham-dorel-puterea-simediul.html „Vladimir Macoveiciuc (1905-1946)”]. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (3): pp. 240–242. ISSN1221-6917.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Adrian Brișcă (). „Vasile Motrescu (1920-1958)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (4): pp. 217–220. ISSN1221-6917.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Adrian Brișcă (). „Ion Chiraș (1903-1955)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (3): pp. 215–217. ISSN1221-6917.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Adrian Brișcă (). „Gheorghe Chiraș (1911-1955)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (15-16): pp. 197–199. ISSN1221-6917.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Adrian Brișcă (). „Mihali-Ștrifundă Gavrilă (1901-1961)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (17): pp. 223–225. ISSN1221-6917.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Emil Sebeșan; Ileana Silveanu (). „Rezistența din Banat 1949 vol I”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (18): pp. 116–138. ISSN1221-6917.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Claudia Căpățănă; Răzvan Ciolcă (). „Dumitru Apostol (1905-1950)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (21): pp. 229–230.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Mihai Timaru (). „Amintiri despre grupul Paragină”. Analele Sighet. București: Fundația Academia Civică. Anul 1948 - instituționalizarea comunismului (6): p. 261. ISBN973-98437-4-3.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Adrian Brișcă (). „Victor Lupșa (1921-1956)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (19-20): pp. 223–225. ISSN1221-6917.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Adrian Brișcă (). „Ion Uță (1891-1949)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (22-23): pp. 248–250. ISSN1221-6917.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Adrian Brișcă (). „Nicolae Dabija (1907-1949)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (26-27): pp. 248–251. ISSN1221-6917.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S); George Enache; Adrian Nicolae Petcu (). „Biserica Ortodoxă Română și Securitatea. Note de lectură”. Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă. Studii 1. București: Editura CNSAS (1): pp. 108–136. ISBN973-0-02533-9. Accesat în .Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Adrian Brișcă (). „The Anticommunist Armed Resistance in Romania 1944-1962” [Rezistența anticomunistă în România 1944-1962]. Arhivele Totalitarismului (în engleză). București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (34-35 (ianuarie-februarie)): pp. 75–101. ISSN1221-6917.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Universitatea Babeș-Bolyai - Institutul de Istorie Orală; Marius Cristea (). „Rezistența anticomunistă în zona Aiud. "Grupul Spaniol"”(PDF). Anuarul Institutului de Istorie Orală. Cluj: Presa universitară clujeană / Editura Argonaut. III: pp. 28–30. ISSN1454-4865.Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Oana Ionel (). Referințe la articole. „Alexandru Dejeu și Securitatea”(PDF). Experimentul Pitești ? Reeducarea prin tortură. Opresiunea țărănimii române în timpul dictaturii comuniste. Pitești: Fundația Culturală „Memoria”, filiala Argeș: pp. 419–428. ISBN973-86965-4-2. Accesat în .Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Oana Ionel; Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Julia Pop (editori) (). Referințe la articole. „Anihilarea organizației 'Garda Albă' de către Securitate (1949)”(PDF). Rezistența anticomunistă. Cercetare științifică și valorificarea muzeală. Cluj: Editura Argonaut. I: pp. 142–158. ISBN978-973-109-016-0. Lucrări prezentate la Simpozionul Internațional Făgăraș-Sâmbăta de Sus, în perioadă 24-26 martie 2006Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link) Mentenanță CS1: Text în plus (link)
Romulus Rusan (). Referințe la articole. „Liber în munți”. Revista 22 (Piesele de conferințe și discuții la Școala de Vară de la Sighet în iulie 2003). București: Grupul pentru Dialog Social. ISSN1220-5761.
Serenela Ghițeanu (). Referințe la articole. „Cum e posibil sa fii erou?”. Revista 22. București: Grupul pentru Dialog Social. ISSN1220-5761. Accesat în . sursa articolului: Jurnale din rezistenta anticomunista, Vasile Motrescu, Mircea Dobre, Editura Nemira, 2006
Gabriel Moisa; Cosmin Budeancă și Olteanu Florentin (). Referințe la articole. „Adrian Mihuț - Lider al grupului de rezistență de pe Valea Crișului Alb (1948-1956)”. Destine individuale și colective în comunism. Iași: Editura Polirom (XLIII). ISBN978-973-46-3432-3.
frVanina Vignal (martie 2012) (în fr). Après le silence, ce qui n’est pas dit n’existe pas ? (După tăcere, ceea ce nu se spune nu există?). NOVEMBREproductions - Les Fées Productions - mobra films. https://vimeo.com/123622708. „Vanina Vignal, prin mărturia prietenei sale românce, scoate în evidență cuvintele nespuse și tăcerile, chiar și după căderea comunismului. Se pare că tăcerea este o moștenire grea transmisă din generație în generație. Reflexul de supraviețuire al românilor, care a format o bulă individuală de protecție și evitare, continuă să structureze mentalități și să explice comportamente - Site-ul web al filmului”
Bogdan Mustață (regizor), Alin Mureșan (scenarist) (2013). În spatele cortinei. Centrul de Studii în Istorie Contemporană. http://docuart.ro/documentare/in-spatele-cortinei. „Miza principală a filmului este familiarizarea publicului românesc și occidental cu imaginea reală, nemascată a comunismului, departe de idealismul promovat de nostalgicii sau promotorii săi actuali. Astfel, prin filmul „În spatele cortinei” dorim să prezentăm publicului românesc și european povestea comunizării forțate a României, urmărind principalele moduri prin care a avut loc destructurarea societății din perioada 1944-1951: de la desființarea proprietății private, reforma agrară, reforma monetară, naționalizarea obiectivelor industriale și decapitarea armatei, la fraudarea masivă a alegerilor electorale în favoarea Partidului Comunist, desființarea pluralismului politic și a libertății presei, subordonarea economiei intereselor Uniunii Sovietice și abolirea monarhiei.”.
Cosmin Budeancă, istoric, cercetător, expert la IICCMER, consiliere și contacte, 2013-2017.
Dorin Dobrincu, istoric specializat în rezistența anticomunistă din România, corecții, 2017.
Liviu Țăranu, cercetător la C.N.S.A.S, informații și analize cu privire la mișcarea legionară după 1945, 2016-2017.
Lucian Vasile, cercetător la IICCMER, Șef al Biroului Educație și Memorie, corectură și traducere în limba română, 2013-2016.
Alexandru Pătrașcu, autor blogului Despre demnitate (Despre demnitate - Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți) și intervievatorul lui Gavril Vatamaniuc (luptător în rezistență), Sursa informații inedita și contacte la IICCMER, traducere în limba română, 2013-2017.
Referințe
Teodor Șușman și grupul său de rezistență: cărți, documente și revista presei publicate din 1999.
Pagini dedicate familiei Șușman, publicate pe site-ul internet Despre demnitate: Alexandru Pătrașcu (). „Din nou despre demnitate și despre Teodor Șușman”. despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate / Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat în .; Alexandru Pătrașcu (). „Povestea familiei Șușman istorisită de Traian Șușman”. despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate / Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat în .; Alexandru Pătrașcu (). „Interviu Traian Șușman (4 martie 2000)”. despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate / Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat în .
Pagini dedicate familiei Șușman, publicate pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet: Dorin Dobrincu. „1/2 februarie 1958, frații Teodor și Visalon Șușman mor în urma unei confruntări cu Securitatea”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .; Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „Familia Teodor ȘUȘMAN”. =memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .; Dorin Dobrincu. „Roman Oneț”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Gilăul răsună de tulnic și pistoale”, Partea a VIII-a: Erupție în munții Apuseni. și Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Partizanii din Munții Trascăului - din grupul Dabija”, Partea a IX-a: Muntele Mare în flăcări.
Memoria 1995, pp. 59-67, articol „Grupul de rezistență maior Nicolae Dabija”.
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titluri „7.2. Grupul Dabija-Macavei (Muntele Mare) (1948-1949).”, „7.3. Grupul maiorului Oniga (1948-1949).”, „7.4. Grupul Ștefan Popa (Piatra Caprei - Alba) (1948-1949).”, „7.11. Liga Apuseană a Moților (1949).”.
Ion Gavrilă Ogoranu 2007, titluri „Cuvânt înainte - Grupurile de rezistență armată din sud-estul Munților Apuseni”, „Frații Macavei”, „Organizarea grupului armat Dabija”, „Grupul de ofițeri de la București”, „Formarea grupului Dabija”, „Câteva cuvinte despre oamenii recrutați (așa cum i-a caracterizat Securitatea)”, „Intrarea în grupul Dabija”, „Începutul grupului Dabija” (după declarația lui Traian Macavei)”, „Armamentul grupului Dabija”, „Organizarea grupului Dabija în 3 martie 1949”, „Manifestele”, „Obținerea informațiilor”, „Trădătorii”, „Notă informativă redactată de maiorul Emil Oniga privind activitatea lui pentru descoperirea organizației Dabija”, „Căderea grupului Dabija”, „Declarații supraviețuitorilor”, „Prinderea maiorul Nicolae Dabija”, „Legături cu alte grupuri”, „Procesele (Lotul Nicolae Dabija)”, „Grupul Ionescu Diamandi (după fișele Securității)”, „Biografii grupul maiorului Nicolae Dabija”.
IICCMER 2009, articol „O nouă acțiune de exhumare organizată de IICCR. Cazul Nicolae (Mișu) Selagea, împușcat de Securitate la 2 septembrie 1950”.
IICCMER 2009, articol „Acțiune de exhumare organizată de IICCR în septembrie 2009. Cazul Nicolae (Mișu) Selagea, împușcat de Securitate la 2 septembrie 1950”.
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Banatul o altă regiune mult frământată”, Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 1.
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Divizarea grupului de partizani după Pietrele Albe”, Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 2.
Gogu Puiu și grupul Haiducii Dobrogei: cărți, documente și revista presei publicate din 1993.
^ ab* Siteul memorial al familiei lui Gogu Puiu. Multe texte, reluate și în presă, descriu viața lui Gogu Puiu și vicisitudinile luptătorilor rezistenței din Dobrogea:
Articol cu privire Nicolae Doicaru, șef al Direcției Regionale de Securitate Constanța, care a organizat urmărirea, arestarea și uciderea partizanilor din Dobrogea (1949): Nicolae Ioniță 2009, pp. 105-106, articol „Fișe biografice ale șefilor de direcții centrale din Securitate, în anii ’60.”.
Alexandru Patrăscu (). „Balada lui Gogu Puiu”. despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate / Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat în .
Izabela Papazicu (). „Un aromân necunoscut (I)”. daimadeadun.wordpress.com (Zboară Niangrâpsiti - blog armânescu). Arhivat din originalul de la . Accesat în .
Izabela Papazicu (). „Un aromân necunoscut (II)”. daimadeadun.wordpress.com (Zboară Niangrâpsiti - blog armânescu). Arhivat din originalul de la . Accesat în .
Izabela Papazicu (). „Un aromân necunoscut (III)”. daimadeadun.wordpress.com (Zboară Niangrâpsiti - blog armânescu). Arhivat din originalul de la . Accesat în .
Izabela Papazicu (). „Un aromân necunoscut (IV)”. daimadeadun.wordpress.com (Zboară Niangrâpsiti - blog armânescu). Arhivat din originalul de la . Accesat în .
Izabela Papazicu (). „Un aromân necunoscut (V)”. daimadeadun.wordpress.com (Zboară Niangrâpsiti - blog armânescu). Arhivat din originalul de la . Accesat în .
Dorin Dobrincu 2007, pp. 433-502, articol „Rezistența armată anticomunistă din Munții Făgăraș - versantul nordic. Grupul carpatic făgărășan” / Grupul Ion Gavrilă (1949/50-1955/56)”.
Cicerone Ionițoiu 1993, Partea a V-a: Rezistența din munții Făgărașului de pe versantul nordic.
Florian Banu 2006, pp. 299-314, articol „Mișcarea de rezistență armată anticomunistă din România - între negare și hiperbolizare”.
Dorin Dobrincu 1998, pp. 249-272, articol „The Anti-Communist Armed Resistance on the Southern Slope of the Făgăraș Mountains and the Iezer Mountains. The Groups Led by Colonel Gheorghe Arsenescu and Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960) I”.
Dorin Dobrincu 1998, pp. 283-311, articol „The Anti-Communist Armed Resistance on the Southern Slope of the Făgăraș Mountains and the Iezer Mountains. The Groups Led by Colonel Gheorghe Arsenescu and Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960) II”.
Dorin Dobrincu 1998, pp. 160-186, articol „The Anti-Communist Armed Resistance on the Southern Slope of the Făgăraș Mountains and the Iezer Mountains. The Groups Led by Colonel Gheorghe Arsenescu and Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960) III”.
Vladimir Tismăneanu 2009, pp. 329-330, Dorin Dobrincu: „The discovery of a historiographical subject: anti-communist armed resistance in Romania”.
Memoria 2009, p. 231, articol „Documente - Din arhiva Securității”.
Laurențiu Ungureanu 2013, Reportaj: Mărturii video. Tragica epopee a lui Toma Arnăuțoiu, eroul din munți.
Alexandru Patrăscu (). „Toma Arnăuțoiu”. despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate / Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat în .
Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu. „Eroine Nucșoara”. Site-ul internet Eroine Nucșoara, dedicat femeilor ce au luptat în Rezistența anticomunistă. Site-ul aparține doamnei Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu. eroinenucsoara.ro. Accesat în .
„Toma Arnăuțoiu”. Site-ul internet dedicat partizanilor anticomuniști din Nucșoara: biografie, fotografii și documente despre locotenentul. Site-ul aparține doamnei Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu Toma Arnăuțoiu. tomaarnautoiu.ro. Accesat în .
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „Toma Arnăuțoiu”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „In memoriam Marina Chirca”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „Laurenția Arnăuțoiu”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titluri „3.1. Organizația Vlad Țepeș II în Regiunea Orașului Stalin (Brașov) (1949-1950).”, „4.3. Organizația Vlad Țepeș II în jud. Vrancea (1947-1950).”.
Doru Radosav 2006, pp. 87-107, articol „Rezistenta anticomunistă armată din România între istorie și memorie”.
Cicerone Ionițoiu. „Reprimarea răscoalelor țărănești. (În redactare, încă nepublicată)”(PDF). procesulcomunismului.com (Procesul comunismului, contrarevoluției și tranziției criminale). p. Partea a-VII-a, chapitre „Ocolul Vrancei, organizație de țărani liberi, a fost jefuit”. Accesat în .
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „Victor Lupșa”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „Muzeul Sighet: Sala 17 - Munca forțată”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
^ abOana Mateescu 2011, articol „Losing the Phenomenon : Time and Indeterminacy in the Practice of Anthrohistory”. În articol se subliniază neclaritățile privitoare la realitatea calității de rezistent a lui Victor Lupșa, considerat de unii drept trădător sau securist manipulator, iar de alții drept un adevărat luptător în rezistență.
^Dorin Dobrincu 2010, pp. 103-145, articol „Rezistența armată anticomunistă din Vrancea. Organizația „Vlad Țepeș II” (1949-1950)”.
^Articol Preoți mărturisitori în rezistența anticomunistă de pe Valea Someșului, publicat în ziarul Răsunetul, la 02/11/2013 - (articol complet) - Cei trei preoți menționați, printre care și părintele Ioan Valeanu, sunt preoți greco-catolici convertiți la ortodoxie sub presiunea comuniștilor (Vezi comentariile autorului: Părintele Vasile Rus).
Dorin Dobrincu 2009, pp. 204-218, articol „Rezistența armată anticomunistă și rezistența greco-catolică în centrul Transilvaniei. Organizația ‘Partizanii Regelui Mihai - Armata Secretă’ (1948-1950)”.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Capotă-Dejeu”:
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „7.9. Grupul Capotă-Dejeu (septembrie-noiembrie 1948).”.
Paula Ivan 2009, articol „Formele de represiune a rezistenței anticomuniste în memoria colectivă (I)”.
Liviu Pleșa 2012, articol „Călăul Mihail Patriciu”. Ofițer de Securitate și torționar, adept al eliminărilor sistematice, care va ucide membrii grupului prin execuții extra-judiciare, cu acordul autorităților comuniste și sovietice
Ion Gavrilă Ogoranu 2007, titluri „Cuvânt înainte - Grupurile de rezistență armată din sud-estul Munților Apuseni”, „Legături cu alte grupuri”, „Grupul Leon Șușman”, „Plecarea lui Leon Șușman în Munții Apuseni”, „Sfârșitul unui vis”, „Biografii grupul Ștefan Popa”, „Biografii grupul Leon Șușman”, „Biografii grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan”.
Andrei Miroiu 2010, p. 684, articol „Wiping Out ‘The Bandits’: Romanian Counterinsurgency Strategies in the Early Communist Period”. Grupul primește o parte din armament de la un grup de legionari români parașutați de germani în zonă, în perioada 1944-1945. A fost activ între 1948 și 1957. Pentru eliminarea acestui grup, forțele de securitate au utilizat informatori și au interceptat corespondența dintre membrii familiilor rebelilor.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Ștefan Popa”:
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titluri „7.2. Grupul Dabija-Macavei (Muntele Mare) (1948-1949).”, „7.4. Grupul Ștefan Popa (Piatra Caprei - Alba) (1948-1949).”.
Ion Gavrilă Ogoranu 2007, titluri „Grupul Maxim Alexandru (Sandu)”, „Grupul Ștefan Popa (Nuțu)”, „Trădătorii”, „Legături cu alte grupuri”, „Lupte - 2. Teiuș – Popa Ștefan”, „Lupta de la Bogoloaia - Uciderea lui Ștefan Popa, Nicu Moldovan și Cornel Pascu”, „Grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan”, „Biografii grupul Ștefan Popa”.
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței (). „Petre Mărgineanu”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
^Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței (). „Petre Mărgineanu”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
^Cărți, articole și documente despre grupul „Sandu (Alexandru) Maxim”:
Ion Gavrilă Ogoranu 2007, titluri „Grupul Maxim Alexandru (Sandu)”, „Organizarea grupului armat Dabija”, „Începuturile grupului Dabija (după declarația lui Traian Macavei)”, „Legături cu alte grupuri”, „Epilog la uciderea rezistenților de către regimul comunist”.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Frații Spaniol”:
Marius Cristea 2002, pp. 28-30, articol „Rezistența anticomunistă în zona Aiud. ‘Grupul Spaniol’”.
Liviu Pleșa et al. 2006, pp. 105-124, articol „Implicarea militarilor în mișcarea de rezistență armată - Cazul maiorului Nicolae Dabija (1948-1949)”.
Ion Gavrilă Ogoranu 2007, Titluri „Cuvânt înainte Grupurile de rezistență armată din sud-estul Munților Apuseni”, „Grupul Ștefan Popa (Nuțu)”, „Biografii grupul Spaniol” și „Biografiile cadrelor implicate în represiune”.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Major Emil Oniga”:
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „7.3. Grupul maiorului Oniga (1948-1949).”.
Liviu Pleșa et al. 2006, pp. 105-124, articol „Implicarea militarilor în mișcarea de rezistență armată - Cazul maiorului Nicolae Dabija (1948-1949)”.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Cornel Deac - Nicolae Moldovan”:
Ion Gavrilă Ogoranu 1995, titluri „Grupurile de rezistență armată din sud-estul Munților Apuseni”, „Grupul Leon Șușman”, „Grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan” și „Biografii grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan”.
Ion Gavrilă Ogoranu 2007, titluri „Cuvânt înainte - Grupurile de rezistență armată din sud-estul Munților Apuseni”, „Grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan”, „Biografii grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan”.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Căpitanul Diamandi Ionescu”:
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Gilăul răsună de tulnic și pistoale”, Partea a VIII-a: Erupție în munții Apuseni. și Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Republica de la Băișoara sau o comuna independenta 24 de ore”, Partea a IX-a: Muntele Mare în flăcări.
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „7.12. Grupul Diamandi Ionescu (Muntele Băișorii) (1949-1950).”.
Ion Gavrilă Ogoranu 2007, titluri „Grupul Ionescu Diamandi (după fișele Securității)”, „Membrii grupului Ionescu-Diamandi”, „Lotul II”, „Acțiunile grupului Ionescu diamandi”, „Actiunea de la Șeșul Cald”, „Arestările și asasinatele”, „Biografii grupul Diamandi Ionescu”, „Biografiile cadrelor implicate în represiune”.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Haiducii lui Avram Iancu - Divizia Sumanele Negre”:
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Sumanele negre”, Partea I-a: Eliberarea a însemnat jefuirea și dezorganizarea țării. Încercarea de coordonare a unei mișcări de rezistență națională.
Radu Ciuceanu 1994, article "Miscarea Nationala de Rezistenta. Sumanele negre. Dosarul operativ I".
Radu Ciuceanu 1994, article "Sumanele Negre. Dosarul operativ, 1946, II".
Radu Ciuceanu 1995, article "Sumanele Negre. Dosarul operativ, 1946-1947, III".
Radu Ciuceanu 1995, article "Sumanele Negre. Dosarul Operativ, 1945, IV".
Radu Ciuceanu 1995, article "Sumanele negre. Dosarul operativ, 1945, V".
Radu Ciuceanu 1996, article "Sumanele Negre. Dosarul operativ, 1946, VI".
Radu Ciuceanu 1996, article "Sumanele Negre. Dosarul operativ, 1946, VII".
Radu Ciuceanu 1997, article "Sumanele Negre. Dosarul operativ, 1945-1946, VIII".
Alexandru Pătrașcu (). „Condamnarea comunismului, studiu de caz: România”. Pagină dedicată lui Leonida Bodiu pe site-ul internet Despre demnitate. despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate / Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat în .
Oana Ionel 2006, pp. 142-158, articol „Anihilarea organizației 'Garda Albă' de către Securitate (1949)”.
Părinte Vasile Rus 2005, pp. 79-91, articol „Trei martiri ai rezistenței anticomuniste din județul Bistrița-Năsăud Leonida Bodiu, Dumitru Toader și Ioan Burdeți”.
Părinte Vasile Rus (). „Preoți marturisitori în rezistența anticomunistă de pe Valea Someșului”. Cei trei preoți evocați, printre care și părintele Ioan Văleanu, sunt preoți greco-catolici convertiți la ortodoxie sub presiunea comunistă. A se vedea comentariile autorului: părintele Vasile Rus. rasunetul.ro (Răsunetul). Accesat în .
Oana Mateescu 2011, articol „Losing the Phenomenon: Time and Indeterminacy in the Practice of Anthrohistory”. Incertitudinile merită subliniate, față de realitatea calității de rezistent a lui Victor Lupșa, considerat un trădător sau un securist manipulator de unii, dar și ca un veritabil rezistent de către alții.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Gligor Cantemir”:
Steliana Breazu 1995, pp. 233-235, articol „Grupul de rezistență anticomunistă al lui Cantemir Gligor din munții Zarandului și Codrului, pe valea Crișului Alb”.
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „8.1. Grupul Gligor Cantemir (iunie 1947 - noiembrie 1952)”.
^Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței (). „Maria Plop”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
^Cărți, articole și documente despre grupul „Grupuri de preoți uniați”:
Dorin Dobrincu 2009, p. 204-218, articol „Rezistența armată anticomunistă și rezistența greco-catolică în centrul Transilvaniei. Organizația ‘Partizanii Regelui Mihai - Armata Secretă » (1948-1950)’.
Adrian Brișcă 1997, pp. 223-225, articol „Mihali-Ștrifundă Gavrilă (1901-1961)”.
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „Gavrilă Mihali Ștrifunda”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
^Cărți, articole și documente despre grupul „Vasile Dunca”:
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Maramureșul prezent în lupta pentru libertate”, Partea a IV-a: Alecu ia conducerea mișcării de rezistență. Pregătiri de luptă și la Craiova. Maramureșul prezent în lupta pentru libertate.
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „M6.2. Grupul Vasile Dunca (1948).”.
Dorin Dobrincu 2006, p. 133, articol „MFormațiuni „minore” de rezistența anticomunistă și fugari solitari din nordul Transilvaniei (1949-1958)”.
muzeedelasat.ro (). „Casa Memorială Dunca Pâțu, Ieud”. site web și muzeu virtual al diferitelor case sătești românești, proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. muzeedelasat.ro (Muzee de la sat). Accesat în .
^Cărți, articole și documente despre grupul „Nicolae Pop”:
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „6.5. Grupul Nicolae Pop din Munții Țibleșului (1949-1953).”.
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „Nicolae Pop”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
Pagini dedicate Nicolae Pop și Aristina Pop, publicate pe site-ul internet Despre demnitate: Alexandru Pătrașcu (). „Nicolae Pop”. despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate / Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat în . și Alexandru Pătrașcu (). „Aristina”. despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate / Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat în .
Dorin Țimonea; Ovidiu Hategan (). „Razbunarea gropilor comune”. România Liberă - Editia Transilvania-Banat. Accesat în .
^Cărți, articole și documente despre „Aristina Pop”:
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „Aristina Pop Săileanu”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „Fișă matricolă penală: Aristina Pop”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „Aristina Pop Săileanu, Să trăiască partizanii până vin americanii”. Extras din cartea Aristina Pop Săileanu, „Să trăiască partizanii până vin americanii! Povestiri din munți, din închisoare și din libertate” - Interviu de Liana Petrescu. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
^Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „Atanase Oniga”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
^Cărți, articole și documente despre „Gheorghe Pașca”:
^Cărți, articole și documente despre rezistența în Banat:
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Banatul o altă regiune mult frământată”, Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 1.
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Divizarea grupului de partizani după Pietrele Albe”, Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 2.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Organizația Națională Creștină de Luptă Împotriva Comunismului, Partizanii României Mari”:
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „2.5. Partizanii României Mari (septembrie 1948 - martie 1949).”.
Mircea Rusnac 2003, pp. 303-328, articol „Mișcarea de rezistență anticomunistă din Banat (1945-1953). Grupări principale”.
Dorin Dobrincu 2005, pp. 295-316, articol „Organizația Națională Creștină de Luptă Împotriva Comunismului Partizanii României Mare și planul de răsculare a Banatului (1948-1949)”.
Vladimir Tismăneanu 2009, p. 327, Dorin Dobrincu: „The discovery of a historiographical subject: anti-communist armed resistance in Romania”.
Florian Banu 2006, pp. 299-314, articol „Mișcarea de rezistență armată anticomunistă din România - între negare și hiperbolizare”.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Grupul de la Teregova”:
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Banatul o altă regiune mult frământată”, Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 1.
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Divizarea grupului de partizani după Pietrele Albe”, Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 2.
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titluri „2.3. Grupul Spiru Blănaru (vara 1947 - martie 1949).” și „2.7. Grupul Gheorghe Ionescu din Teregova (1949 ‑1950).”.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Aurel Vernichescu și Ioan Târziu”:
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Urmările”, Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 3.
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Divizarea grupului de partizani după Pietrele Albe”, Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 2.
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titluri „2.1. Grupul colonelului Ion Uță (mai 1947 - noiembrie 1949).”, „2.2. Grupul Aurel Vernichescu (mai 1947 - martie 1949).”, „2.5. Partizanii României Mari (septembrie 1948 - martie 1949).”.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Dumitru Ișfănuț”:
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „2.1. Grupul colonelului Ion Uță (mai 1947 - noiembrie 1949).”.
Dorin Dobrincu 2005, pp. 193-215, articol „Rămășitele grupului Ion Uță: Formațiunile din Banat conduse de frații Duicu, Dumitru Mutașcu și Dumitru Ișfănuț (1949-1954)”.
^Reportaj al canalului de televiziune românesc Antena 3 despre Nicolae Ciurică, 80 de ani în 2013, care povestește despre lupta dusă împotriva comuniștilor, difuzat la 22/12/2013, seara - (reportaj complet).
^Cărți, articole și documente despre grupul „Nicolae Doran”:
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Grupul de partizani Nicolae Doran”, Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 3.
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „2.4. Grupul Nicolae Popovici ‑ Nicolae Doran (1948-1950).”.
Enciclopedia României Online (). „Nicolae Doran”. enciclopediaromaniei.ro (Enciclopedia României Online). Accesat în .
^Cărți, articole și documente despre grupul „Dr Liviu Vuc”:
Camelia Ivan Duică 2003, pp. 121-133, articol „Din istoria rezistenței anticomuniste din Banat. Organizația dr. Liviu Vuc (1948-1952)”.
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Comuna Zorleanțul Mare de pe dealul Pogăniș luată cu asalt de securitate, miliție și grăniceri”, Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului.
Dorin Dobrincu 2005, pp. 207 și 211, articol „Rămășitele grupului Ion Uță: Formațiunile din Banat conduse de frații Duicu, Dumitru Mutașcu și Dumitru Ișfănuț (1949-1954)”.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Gheorghe Ungurașu”:
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „10.1. Grupul Gheorghe Ungurașu (septembrie 1947 - noiembrie 1948).”.
Dorin Dobrincu 2005, p. titlu „11. Grupul Constantin Dan”, pp. 179-181, articol „Formațiuni din rezistanța armată anticomunistă în sudul Moldovei (1945-1958)”.
Revista Memoria 2009, p. 241, articol „Unde sunt cei care nu mai sunt - ‘Catalogul’ celor uciși în temnițele comuniste”.
^Cărți, articole și documente despre rezistența în Bucovina:
Dorin Dobrincu 2004, pp. 123-182, articol „Bucovineni contra sovietici. Rezistența armată antisovietică/anticomunistă din Bucovina (martie-august 1944 - iulie 1946)”.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Constantin Cenușă”:
Adrian Brișcă 1994, pp. 324-327, articol „Constantin Cenusa (1911-1964)”.
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titluri „1.1.2. Apariția primelor grupuri de partizani antisovietici din România (mai 1944).”, „1.2.3. Grupul Constantin Cenușă, Vasile Motrescu și Cozma Pătrăucean [...]”.
Dorin Dobrincu 2005, pp. 451-481, articol „Nesupunere în Bucovina. Grupurile de rezistență armată anticomunistă Cenușă–Motrescu (1948-1951), Pătrăucean-Gherman și Cenușă-Pătrăucean 1948-1951”.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Vasile Motrescu”:
Adrian Brișcă 1994, pp. 93-116, articol „O zi din viața unui partizan. III / Documente privind viata cotidiana a partizanilor anticomunisti din Bucovina, 1944-1958”.
Adrian Brișcă 1995, pp. 83-104, articol „O zi din viața unui partizan. VI / Documente privind viata cotidiana a partizanilor anticomunisti din Bucovina, 1944-1958”.
Dorin Dobrincu 2005, pp. 451-481, articol „Nesupunere în Bucovina. Grupurile de rezistență armată anticomunistă Cenușă–Motrescu (1948-1951), Pătrăucean-Gherman și Cenușă-Pătrăucean 1948-1951”.
Vladimir Tismăneanu 2009, pp. 317, 318 și 320, Dorin Dobrincu, The discovery of a historiographical subject: anti-communist armed resistance in Romania.
Adrian Brișcă 1993, pp. 89-98, articol „Rezistenta anticomunista din Bucovina. Lupta de la Bâtca Corbului, 18 ianuarie 1955. Încercare de reconstituire”.
Adrian Brișcă 1994, pp. 93-116, articol „O zi din viața unui partizan. III / Documente privind viata cotidiana a partizanilor anticomunisti din Bucovina, 1944-1958”.
Adrian Brișcă 1995, pp. 83-104, articol „O zi din viața unui partizan. VI / Documente privind viata cotidiana a partizanilor anticomunisti din Bucovina, 1944-1958”.
Georges Diener 2001, pp. 150-158, articol „Extraits d’entretien avec Gavril Vatamaniuc du 11 juin 1995 (réalisé et traduit par Georges Diener)”.
Dorin Dobrincu & 2003-2004, pp. 363-412, articol „Sfidarea Securității în Bucovina. Grupul de rezistență armată anticomunistă Gavril Vatamaniuc (1949-1958)”.
Pagini dedicate lui Gavril Vatamaniuc, publicate pe site-ul internet Despre demnitate: Alexandru Pătrașcu (). „Gavril Vatamaniuc”. despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate / Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat în .; Alexandru Pătrașcu (). „Gavril Vatamaniuc (1924 – 2012)”. despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate / Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat în .; Alexandru Pătrașcu (). „Semnele – O povestire de Paște”. despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate / Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat în .; Alexandru Pătrașcu (). „Semnele celorlalți – O povestire din iad”. despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate / Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat în .
Dorin Dobrincu 2004, pp. 160-173, articol „Bucovineni contra sovietici. Rezistența armată antisovietică/anticomunistă din Bucovina (martie-august 1944 - iulie 1946)”.
Ion Antohe (). „Călugărul Filaret Gămălău - om blând și cucernic”. Extras de Răstigniri în România după Ialta, Editura Albatros, București, 1995, p. 340. fericiticeiprigoniti.net (Fericiți cei Prigoniți). Accesat în .
Petru Baciu (aprilie 2004). „Părintele Filaret Gămălău - în lanțuri pentru Hristos”. Extras de Răstigniri ascunse. Mărturii, Vol. I, Editura Fundația Culturală Buna-Vestire, 2004, pp. 220-222. fericiticeiprigoniti.net (Fericiți cei Prigoniți). Accesat în .
Nicolae Băciuț (aprilie 2006). „Părintele Filaret Gămălău - condamnat la moarte pentru "vina" de a salva viața unui soldat”. Interviu realizat de Nicolae Băciuț, publicat cu titlul „Nichifor - Poezia detenției, detenția poeziei” în suplimentul literar al Mesagerului de Bistrița din aprilie 2006, pagină 3. fericiticeiprigoniti.net (Fericiți cei Prigoniți). Accesat în .
E.b.; Vlad Toma; Tudor Despina; I.P.; P.C. (). „alexandru visinescu”. 4 articole despre condamnarea lui Alexandru Vișinescu pentru crime împotriva umanității. revisa22.ro (Revista 22). Accesat în .
^Cărți, articole și documente despre grupul „Mâna Albă”:
Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „4.4. Grupul Mândrișteanu-Vrancea (1951)”.
Dorin Dobrincu 2005, p. titlu „15. Organizația Mâna Albă”; pagini 188-189, articol „Formațiuni din rezistanța armată anticomunistă în sudul Moldovei (1945-1958)”.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Organizația Vlad Țepeș II (Vrancea)”:
Dorin Dobrincu 2010, pp. 103-145, articol „Rezistența armată anticomunistă din Vrancea. Organizația ‘Vlad Țepeș II’ (1949-1950)”.
Oana Mateescu 2011, articol „Losing the Phenomenon: Time and Indeterminacy in the Practice of Anthrohistory”. Incertitudinile merită subliniate, față de realitatea calității de rezistent a lui Victor Lupșa, considerat un trădător sau un securist manipulator de unii, dar și ca un veritabil rezistent de către alții.
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „Organizația „Vlad Țepeș II" Vrancea”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
Cristina Pușcaș (). „Organizația „Vlad Țepeș II"”. memoriarezistentei.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
^Cărți, articole și documente despre grupul „General Ion Carlaonț”:
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Pregătiri de luptă și la Craiova”, Partea a IV-a: Alecu ia conducerea mișcării de rezistență. Pregătiri de luptă și la Craiova. Maramureșul prezent în lupta pentru libertate.
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „Ioan Carlaonț”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat în .
Enciclopedia României Online (). „Ion Carlaonț”. enciclopediaromaniei.ro (Enciclopedia României Online). Accesat în .
^Cărți, articole și documente despre grupul „Căpitan Grigore Brâncuși”:
Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Organizația de rezistență din județul Gorj”, Partea a IV-a: Alecu ia conducerea mișcării de rezistență. Pregătiri de luptă și la Craiova. Maramureșul prezent în lupta pentru libertate.
^Cărți, articole și documente despre grupul „Partizanii de la Arnota”:
Monica Grigore 2003, pp. 102-103, articol „Grupul Arnota – un episod al rezistenței anticomuniste românești din nordul Olteniei”.
Florian Banu 2006, pp. 299-314 (p.15 din pdf), articol „Mișcarea de rezistență armată anticomunistă din România - între negare și hiperbolizare”.
Puica Buhoci 2010, articol „Istorie și frauda (I). Caz Penal: cum au dispărut documente incriminatorii din Arhivele C.N.S.A.S. Un furt “garantat” de Academia Cațavencu. Documente”.
Puica Buhoci 2011, articol „Istorie și frauda (II). Cum a dispărut o delațiune din Arhiva C.N.S.A.S pentru a se deschide apoi un proces de calomnie”.
Istoria locală (). „Vâlcea în regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965)”. O uniune a bibliotecilor publice din județele Bihor, Brăila, Cluj, Vâlcea și Suceava, un proiect susținut de Universitatea din Illinois (SUA). istorielocala.ro (Istoria locală). Accesat în .
^Cărți, articole și documente publicate despre rezistența dobrogeană:
^Prin încheierea Tratatului de pace de la Paris, în 1947, între România și URSS, Basarabia (plus Ținutul Herța și Bucovina de Nord) de drept a trecut în mâinile sovietice.
^Cărți, articole și documente despre rezistența în Basarabia:
^O condamnare a comunismului bazată pe munca exhaustivă a unor istorici și cercetători de renume. Deși imperfect și contestat în anumite puncte, raportul comisiei are meritul de a oferi o imagine reală a comunismului și a crimelor sale împotriva poporului român, a culturii sale, a patrimoniului său istoric, arhitectural și cultural, precum și a consecințelor dezastruoase asupra economiei sale: Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România 2006, pp. 319-332, capitol „Rezistența armată anticomunistă”.
^C.N.S.A.S - Informații recuperate grație dosarele soției sale, Olimpia Puiu, în care figurează o listă de referințe la dosarele legate de Gogu Puiu: Dosar nr. 12512, Vol 2 ; Dosar nr. 170 Vol 1 ; Dosar nr. 1532 / Constanța / Vol 1 ; Dosar nr. 1406 / Vol. 1,2,3,4,5 ; Dosar nr. 12636 Vol 1,2. În aceste dosare a fost descoperită o declarație dactilografiată, înregistrată de Securitate și datată 24/06.1947. Ea dă numeroase informații asupra parcursului ei - Declarație este disponibilă in extenso pe site-ul gogupuiu.ro: Declarație dată de Gogu Puiu în cadrul anchetei declanșate de întoarcerea sa în România, în aprilie 1947.
^C.N.S.A.S - Dosar nr. 22.229 ; Dosar nr. 54217, Vol I Fond Op Puiu Gheorghe ; Dosar nr. 74561, Puiu Gheorghe - zis Gogu.
^Peste 30 de ani, dacă ținem cont de faptul că șeful lui, Ion Gavrilă Ogoranu, (student la facultatea de agronomie în 1948) a scăpat de Securitate până 1976.
^Vezi cele șapte cărți scrise de Ogoranu Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc (Les sapins se brisent mais ne ploient pas au vent), publicate între 1993 și 2007.
^Primul va face ani lungi de pușcărie; al doilea, Ion Gavrilă, va fi prins în 1976, dar a fost eliberat datorită faptului că pedeapsa se prescrisese (membrii rezistenței beneficiind în acel moment de o amnistie). Gavrilă era urmărit îndeaproape și bine controlat. În ceea ce privește ideea că Președinte american Nixon l-ar fi salvat pe Gavrila Ogoranu de execuție, nu exista nici o urmă sau probă la Arhivele Naționale care să certifice că, la vizita lui Nixon în 1969, cineva din stafful român sau american a avut vreo discuție pe aceasta tema.
^Numit și „Partizanii Majestății Sale Regele Mihai I” sau „Armata Albă” sau „Garda Albă”.
^Numit și Partizanii României Mari, Vulturul Negru sau Bastionul Negru.
^Securitatea a dorit să îl prezinte pe Spiru Blănaru, legionar și etichetat drept „fascist”, ca fiind șeful acestei rețele, de unde și numele pe care îl întâlnim frecvent: gruparea Spiru Blănaru. Cu toate acestea, documentele găsite în arhive nu lasă nici o urmă de îndoială cu privire la faptul că adevăratul șef era notarul Gheorghe Ionescu, căpitan în rezervă cu experiența războiului. Blănaru nu făcuse războiul și în acea perioadă își încheia studiile de drept. Soldat cu merite deosebite („Fruntaș T.R.”), el era prea tânăr ca să coordoneze un grup - Sursă: Adrian Brișcă, Rezistența armată din Banat (1945-1949) vol. I, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2004, p. 61, ISBN: 973-86654-2-6 - (referință cărții pe site-ul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului)Arhivat în , la Wayback Machine.
^Diverse ortografii se găsesc în documentele existente: Hazmei, Harsmei, Harșmei, Hașmei, Hojmei, Hojnei.
^CICCR acționează pentru a identifica actele de violare a drepturilor omului în România comunistă, încurajează politicile instituționale având ca obiectiv o condamnare veritabilă a violărilor drepturilor omului și a crimelor comise în numele regimului comunist în România și susține toate inițiativele legislative, procedurile judiciare și cercetările științifice care au ca scop condamnarea penală și morală a acestor crime și abuzuri.
.svg){kind=small}
.svg)
