Ca student a fost membru al fraternității studențești „Danubia”, dar a stat și în strânsă legătură cu asociația liberală „România Jună”. Au rămas memorabile balurile românilor din Viena, organizate de Gheorghe Wassilko, care era adesea președintele comitetului. Atunci când Prințul Rudolf al Austriei a participat la unul din aceste baluri, i-a lăudat capacitatea de organizare, într-un mod care nu a trecut neobservat în epocă.[2]
În anul 1885 a început în cadrul noii societăți politice române a intelectualilor tineri sub conducerea lui George Popovici împreuna cu Constantin Isopescul, Florea Lupul, Teodor V. Ștefanelli, Constantin Morariu, nepot de frate al mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici, Iancu Flondor și alții, o luptă împotriva aripii conservatoare a moșierilor mari. Tânărul student s-a alăturat acestor oameni cu entuziasm. După afacerea în jurul președintelui țării Anton Graf Pace von Friedenberg 1892 în cele din urmă "tinerii" au fost de acord cu conservatorii și au fondat clubul politic, Concordia. În anul 1898 Gheorghe a fost co-fondator al ziarul "Gazeta Bucovinei", purtător de cuvânt politic al partidului.[3]
Baronul a devenit deputat al Dietei Bucovinei și ales la 8 martie 1895 în Consiliului imperial (Reichsrat), ca succesor al baronului Victor de Stârcea (până în 1904).[4] În acest timp, el s-a alăturat clubului lui Hohenwart. Apoi a fondat la Viena, alături de George Popovici, baronul Alexandru de Hurmuzachi și alți parlamentari români Clubul Parlamentar Român în cadrul Consiliului Imperial, în care a fost vice-președinte.
Guvernul de la Viena a avut nevoie de voturile lor pentru a dobândi majoritatea necesară adoptării diverselor propuneri legislative. Astfel au obținut unele beneficii, de exemplu crearea unui număr de clase paralele românești la Gimnaziul german din Cernăuți și altele. De asemenea Wassilko a luptat cu tărie împotriva persecuției românilor din Transilvania.[5]
Gheorghe nu a mai vrut să exercite funcția de mareșal al țării, și, prin urmare, a decis să nu mai candideze pentru un loc în Dieta Bucovinei. Ziarul „Bukowinaer Post” a scris: „Pentru regretul general al țării, Excelența Sa, Baronul Gheorghe Wassilko, a refuzat categoric realegerea în legislativul de stat. Prin urmare, o nouă personalitate va avea să ocupe de asemenea și rangul unui mareșal al țârii. De acea, în ziua de 27 mai 1911, Alexandru baron de Hurmuzachi a fost numit de către împărat ’Landeshauptmann’ al Ducatului Bucovinei.”[9]
După unirea Bucovinei cu România, Wassilko a fost ales cu mare majoritate în 1919 și 1922, deputat în Parlamentul Român, în care a deținut funcția de vicepreședinte al senatului.[10]
Gheorghe a fost atât înainte, cât și după război, un mare sprijinitor a societății culturale Junimea, al carei președinte de onoare a și fost.
După ce Gheorghe Wassilko și frații săi Ștefan, Alexandru și Victor au fost deja onorați la 19 decembrie 1905 cu titlul de cămărari imperiali,[11] au mai fost ridicați la rangul de conți prin rezoluția prea înaltă al împăratului Carol I al Austriei, la 29 august 1918, în Eckartsau (diploma din 19 octombrie la Viena), datorită loialității lor față de stat și sacrificiile lor personale. Familia Wassilko de Serecki a fost singura familie de proveniență română, care a purtat acest tilu.
Pe data de 5 octombrie 1890 s-a căsătorit la Castelul Mendic cu Elise de Ohanowicz (n. 20 aprilie 1874, Castelul Mendyk, - d. 10 octombrie 1943, Cernăuți), cu care a avut doi fii. Constantin (n. 9 august 1891, Castelul Berhomet; - d. 25 decembrie 1932, Cernăuți) a avut pe nevastă (4 noiembrie 1920, Berhomet) principesa Tatiana de Sayn-Wittgenstein (n. 11 ianuarie 1894, Țarskoe Selo - d. 20 februarie 1974, Frankfurt pe Main). Alexandru (n. 17 noiembrie 1893, Castelul Berhomet, - d. 27 mai 1972, Dumbrăveni) a avut două soții, pe Anisia de Costin (n. 21 octombrie 1897, Viena - d. 15 octombrie 1965, București), căsătorit la 24 octombrie 1920 și pe baronesa Margit (Maria) (n. 29 decembrie 1903, Viena, d. 27 aprilie 1971, Dumbrăveni), fiica generalului austriac de divizie Eduard von Vetsey, căsătorit la 15 octombrie 1932, Cernăuți.[12][13] Fiind capul unei familii de origine nesănătoasă, Alexandru a fost condamnat în 1949 de regimul comunist la cinci ani de muncă silnică la Canalul de la Dunăre la Sulina, ulterior la domiciliu forțat în Dumbrăveni.[14]
Galerie de imagini
Constantin, Eliza, Xandi, Gheorghe Wassilko de Serecki 1902
^Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Ed. Humanitas, București, 1991, S. 261, S. 262-263.
^Gustav Kolmer, Das Herrenhaus des österreichischen Reichsrats nach dem Bestande Ende des Jahres 1906, Verlag C. Fromme, 1907, S. 381.
^Hof- und Staats-Handbuch der Österreichisch-Ungarischen Monarchie: Band 33, 1907, S. 871
^Neamul românesc, Bände 2-3, București, 1907, S. 338
^Bukowinaer Post nr. 3167, marți, 7 iulie 1914, p. 1
^Ionas Aurelian Rus, „Variables affecting nation-building: The impact of the ethnic basis, the educational system, industrialization and sudden shocks“, The State University of New Jersey, New Brunswick, 2008, S. 168.
^Erich Prokopowitsch: Der Adel in der Bukowina, Südostdeutscher Verlag, München, 1983, S.130.
^Gothaisches Genealogischen Taschenbuch der Gräflichen Häuser Teil B, 114. Jahrgang, S. 536-537, 1941
Die Gothaischen Genealogischen Taschenbücher des Adels S-Z, S. 606, GB 1919
Gothaisches Genealogischen Taschenbuch der Gräflichen Häuser Teil B, S. 536-537, 114. Jahrgang, 1941
Die Flondoraffaire im Bukowinaer Landtage. Nach den stenographischen Protokollen. Czernowitz 1903. Verlag der „Bukowinaer Post“, Druck Isidor Wiehler, Czernowitz, 256 S.
Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Editura Humanitas , București 1991
Erich Prokopowitsch, Der Adel in der Bukowina, Verlag "Der Südostdeutsche", München 1983
Ion Drăgușanul, Bucovina faptului divers, Vol. 1,2, Editura Bucovina Viitoare, Suceava, 2002
Mihai-Ștefan Ceaușu, Czernowitz 1892 in: Wladimir Fischer (Hg.), Räume und Grenzen in Österreich-Ungarn 1867-1918: kulturwissenschaftliche Annäherungen, Francke Verlag 2010
![[2]](http://2.bp.blogspot.com/-1WxwJMD5IlY/UeJTIr0iA8I/AAAAAAAAc3I/dtZXoXEP7Zc/s1600/350716t4.gif){kind=link}
