Gheorghe Nicolaescu (n. 22 aprilie 1929, București, România – d. 26 aprilie 2013, București, România) a fost un jurnalist sportiv român.
Gheorghe Nicolaescu s-a născut la 22.04.1929 la București. Crescând în cartierul Giulești, a jucat fotbal la Piticii Rapidului (1946), iar mai apoi la Sport Club Amator în campionatul districtual București. A câștigat „Cupa ziarelor” în 1966, ca jucător la Sportul popular. Între 1954-1999, a fost redactor, șef de secție (în anii 80 secția fotbal avea un triumvirat, Ioan Chirilă – Eftimie Ionescu – Gheorghe Nicolaescu), publicist comentator și reporter special la ceea ce a fost vreme unicul cotidian de sport al României, cel care s-a numit în timp Sportul popular, Sportul și Gazeta Sporturilor. Apropiații și colegii îi spuneau „Gheghe”. Avea un tic caracteristic, în a-și aranja meticulos o șuviță de păr peste calviție. După retragerea din activitate (1999), cât l-a ținut sănătatea, s-a dedicat în continuare scrisului, remarcându-se prin reportaje și beletristică sportivă. A fost prezent la opt turnee finale consecutive de Campionate Mondiale de fotbal, din 1966 (Anglia) și până în 1994 (SUA), ca reprezentant al cotidianului mai sus menționat la care a lucrat aproape toată viața.
A fost căsătorit cu Coca, cu care a avut doi copii, un băiat și o fată. La finalul vieții, suferea de mai multe afecțiuni grave: Alzheimer, cancer de piele și complicații pulmonare.