Dem I. Dobrescu

Dem I. Dobrescu
Date personale
Nume la naștere	Demetru Ion Dobrescu
Poreclă	Mituș Adevăruș, Primarul-Mistrie, Primarul-Târnăcop
Născut	1869 Merlari-Jilava , România
Decedat	1948, (79 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	activist pentru drepturile omului avocat judecător
Limbi vorbite	limba română
Primar al Bucureștiului
În funcție februarie 1929 – 18 ianuarie 1934
Partid politic	Partidul Național Țărănesc
Alma mater	Facultatea de Drept din București
Profesie	jurist, politician țărănist
Modifică date / text

Demetru Ion Dobrescu (n. 1869, Merlari-Jilava – d. octombrie 1948) a fost un jurist român, primar al Bucureștiului în perioada februarie 1929 - ianuarie 1934.^[1]

Biografie

Dem I. Dobrescu era descendentul unei familii de transilvăneni, ajunși cel mai probabil în Țara Românească cu prilejul revoluției din 1848.^[2]

De tânăr a avut un puternic simț juridic și civic, astfel că la vârsta de numai 13 ani a pledat pentru prima oară în fața unui judecător, apărându-și consătenii contra unui arendaș.^[1]

Studii

După absolvirea liceului „Matei Basarab” s-a înscris la cursurile Facultății de Drept din București. După absolvire, a plecat în Franța pentru specializare, luându-și doctoratul în drept în anul 1894, cu lucrarea L'évolution de L'idée de Droit.^[2]

Activitatea profesională

Întors în țară, a lucrat un timp ca judecător la tribunalul din Iași și apoi ca procuror la tribunalul Ilfov. Calitățile sale i-au fost recunoscute prin alegerea sa ca decan al Baroului capitalei și președinte al Uniunii avocaților.^[2]

Mandatul de primar al Bucureștilor

În 1929 a câștigat alegerile la primăria Capitalei, candidând din partea Partidului Național Țărănesc.^[1]

Primariatul lui Dem I. Dobrescu a fost punctul de plecare al procesului de modernizare al Bucureștilor. El s-a opus ideii de a se crea o nouă capitală, fie la Băneasa, conform unui proiect din epocă de a se construi Bucureștii Noi, sau chiar într-o altă regiune a țării, având în vedere că în perioada 1927-1930 se propunea mutarea capitalei la Brașov.^[3]

Dem I. Dobrescu a privit misiunea sa ca primar prin prisma urbanismului, astfel că a lărgit multe străzi, inclusiv Calea Victoriei, a construit străzi drepte, le-a îndreptat și le-a lărgit pe cele strâmbe, a construit piețe largi. Și-a publicat vederile în lucrarea Viitorul Bucureștilor, ed. Tribuna Edilitară, 1934.

În mandatul său au fost transformate și modernizate: șoseaua Dudești, strada Colonel Ghica, Șoseaua Colentina, Calea Griviței, Calea Rahovei, Calea Văcărești, Șoseaua Pantelimon etc. Au fost modernizate și mărite Piața Universității și Piața Cercului Militar. S-au executat ample lucrările edilitare de pavaj, apă, iluminare electrică și canalizare, de o amploare nemaiîntâlnită până atunci.^[2]

A înființat Muzeul Comunal pentru salvarea vestigiilor trecutului.^[1]

Deoarece râul Dâmbovița era sursa de apă potabilă pentru o mare parte dintre bucureșteni, a decis eliminarea scăldatului în râu, construind în acest scop primele ștranduri pentru adulți și ștranduri de nisip pentru copii. Tot pentru a facilita aprovizionarea cu apă potabilă, a instalat fântâni publice la toate colțurile străzilor.^[1]

A salubrizat orașul, scoțând mii de vagoane de gunoi acumulat în decursul anilor, și a plantat copaci. Spre uimirea sa, acțiunea de salubrizare s-a izbit de o puternică rezistență. În 1934, Dem I. Dobrescu nota: când luasem măsuri de curățenie în piață, negustorii bucureșteni îmi spuneau în scris: „ce este cu atâta curățenie, domnule primar; noi am trăit veacuri întregi în murdărie și am trăit mai bine decât acum în curățenie”.^[4]

Pe plan social, a înființat ceainării și adăposturi gratuite pentru iarnă, destinate oamenilor fără casă, cantine pentru săraci și muncitori. A dispus și identificarea familiilor sărace care să primească ajutor de la primărie.^[1]

Odată cu căderea guvernului național-țărănesc si venirea la putere a liberalilor conduși de Ion Gheorghe Duca, una dintre primele măsuri luate de noua putere a fost să încerce să se debaraseze de Dem I. Dobrescu, care li se părea mult prea popular. La 13 noiembrie 1933, a fost suspendat din funcție. Spre surprinderea noilor guvernanți, în București s-au declanșat valuri de proteste populare, la care s-au raliat și numeroși oameni politici influenți. Ca urmare, după o săptămână de suspendare, Dem I. Dobrescu a fost reintegrat în funcție la 26 noiembrie 1933. După asasinarea lui Duca, Carol al II-lea l-a numit ca prim ministru pe Gheorghe Tătărăscu, care l-a concediat definitiv pe primarul Dem I. Dobrescu, la 18 ianuarie 1934. Multe din ideile sale au rămas în stadiu de proiect, între care cele mai ample au fost pavarea totală a Capitalei, asanarea lacurilor^[2] și construcția metroului.^[1]

A încetat din viață în octombrie 1948, după o grea suferință care îl ținuse la pat vreme de mai mulți ani.^[5]

In memoriam

• În amintirea sa, o stradă din București, din sectorul 1 (lângă Piața Revoluției) poartă numele de Dem I. Dobrescu. Pe acestă stradă, la nr. 4-6 se găsește Centrul Național al Cinematografiei cu Arhiva Națională de Filme^[6], iar la nr. 11 se găsește Fundația Națională pentru Știință și Artă a Academiei Române.^[7]

Note

1. ^ Povestea „Primarului Târnăcop” care a transformat Bucureștiul în Micul Paris!
2. ^ „Cine a fost Dem I. Dobrescu zis și "Primarul târnăcop"?”. Arhivat din original la 19 aprilie 2012. Accesat în 13 august 2012. 
3. Campusul din Grozăvești-Regie
4. "Anarhia sufletească" a Bucureștilor
5. „Dem I. Dobrescu primarul Micului Paris”. Arhivat din original la 27 februarie 2014. Accesat în 20 februarie 2014. 
6. Arhiva Națională de Filme
7. „Academia Romana - Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta”. Arhivat din original la 16 iunie 2012. Accesat în 13 august 2012. 

Bibliografie

• Ioana Părvulescu, Întoarcere în Bucureștiul interbelic, Humanitas, București, 2003