Cutremurele vrâncene din 1990 au fost 3 cutremure consecutive, produse la o adâncime de 89 km, ce au lovit România la data de 30/31 mai.[1] Ele au creat pagube importante în România, RSS Moldovenească, Bulgaria și RSS Ucraineană.
Cutremurele
Primul cutremur, cu o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter [2][3], s-a produs la ora locală 14:40:06 (10:40:06 UTC),[4] pe data de 30 mai. În următoarele 13 ore au avut loc peste 80 de replici. La ora locală 3:17:00 (0:18:00 UTC), pe data de 31 mai, a avut loc al doilea cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter.[5][6] După 3 secunde, s-a produs și al treilea seism (6,1 Mw).[7]
Victime
În România, 8 persoane au murit și 362 au fost rănite. Din acestea, 100 au fost rănite serios, iar 262 au suferit leziuni ușoare.[8] În RSS Moldovenească, 4 oameni au murit și zeci au fost rănite, iar în nordul Bulgariei, o persoană a murit în urma unui atac de cord.