Cupa României la handbal feminin este o competiție oficială de handbal rezervată senioarelor organizată de Federația Română de Handbal și la care participă diverse echipe de club din Liga Națională și Divizia A. Cupa României este un turneu periodic și, cu unele excepții, a fost organizat anual. Ierarhia finală în această competiție stabilește și distribuția unora din echipele românești care vor juca anul următor în cupele europene.
Prima ediție a Cupei României a avut loc în sezonul competițional 1977-1978, fiind câștigată de Universitatea Timișoara.[1] Întrecerea s-a desfășurat în general anual, dar în 1990-91, 1999-00, 2000-01, 2004-05, 2007-08, 2008-09 și 2009-10 nu a fost organizată, în unele cazuri datorită unui program aglomerat în anul competițional respectiv.
Încă de la înființare, Cupa României s-a desfășurat în cadrul campionatului regulat.[1][2][3][4] Meciurile s-au jucat de-a lungul întregului an competițional, pe terenuri din orașe neutre, în sistem tur-retur. Ediția din 2003 a fost prima în care Cupa României s-a desfășurat ca turneu separat, dar cu meciuri tur-retur. Începând cu ediția din 2007, Cupa se desfășoară ca un turneu final, găzduit timp de câteva zile de o sală dintr-un singur oraș.[5]
Tabelul de mai jos reprezintă o sintetizare a edițiilor Cupei României.[6] Datele principale sunt preluate din enciclopedia „Istoria Jocului”, întocmită de profesorul Constantin Popescu, președintele Comisiei de Istorie și Statistică a Federației Române de Handbal. Enciclopedia este disponibilă spre consultare pe pagina oficială a FRH.[7]
Edițiile din anii competiționali 1990-91, 1999-00, 2000-01, 2004-05, 2007-08, 2008-09, 2009-10 și 2011-12 nu s-au organizat.