Campionatul Mondial de Rugby sau Cupa Mondială de Rugby din 2007 a fost ediția din anul 2007 a celei mai importante competiții mondiale de rugbi. Țara gazdă a fost Franța, dar unele meciuri au avut loc în Țara Galilor și Scoția. A fost cea de a 6-a ediție a turneului și s-a desfășurat între 7 septembrie și 20 octombrie. La această ediție au participat 20 de țări, grupate în prima fază în 4 grupe de câte 5 echipe.
Surprizele au apărut încă de la primele partide, când Franța a fost învinsă de Argentina în meciul de deschidere, iar Anglia a făcut foarte greu față echipei Statelor Unite ale Americii. România a jucat în grupa C, unde a pierdut la limită cu Italia (24-18), a fost învinsă fără drept de replică de Scoția (42-0), a câștigat cu greu în fața Portugaliei (14-10) și și-a spălat păcatele în confruntarea cu Noua Zeelandă (85-8), unde a opus o rezistență eroică. După ce, spre surprinderea tuturor, Australia și Noua Zeelandă au fost eliminate în sferturi, rezultatele din semifinale au dus la repetarea unor meciuri jucate în grupe: Africa de Sud a învins încă o dată Anglia și a devenit campioană mondială, iar Argentina și-a confirmat superioritatea în fața Franței, obținând locul al III-lea în aplauzele publicului de pe Stade de France din Paris.
Cele opt echipe ce au participat la faza sferturilor de finală ale Campionatului Mondial de Rugby din 2003 au fost calificate automat. Acestora li s-au alăturat alte 12 țări ce au jucat turnee de calificare. Zece dintre aceste poziții au fost ocupate prin calificare directă, celelalte două fiind ocupate în urma unor meciuri de baraj. Turneul de calificare a fost divizat în 5 grupe regionale în funcție de continente: Africa, America, Asia, Europa și Oceania. Incluzând și țările calificate în mod automat, un total de 90 de țări au participat la turneul de calificare.
În Africa, Namibia s-a calificat învingând Marocul. În America Argentina a fost prima țară calificată urmată de Canada, Statele Unite fiind a treia echipă calificată. Singura echipă calificată direct din Asia este Japonia. Din Europa primul loc de calificare a fost obținut de reprezentativa Italiei urmate de echipele din România și Georgia. Din Oceania s-au calificat Samoa și Fiji. Barajul intercontinental a opus reprezentativele din Tonga cu cea a Coreei de Sud și pe cea a Portugaliei cu cea din Uruguay. Portugalia a produs marea surpriza învingând echipa din Uruguay, fiind astfel singura echipă ce nu a participat la ediția anterioară a campionatului. De asemenea Portugalia este singura echipă de amatori ce participă la faza finală a turneului.
Țările marcate cu * sunt calificate automat.
Puncte bonus: