În fonetică, consoana oclusivă alveolară sonoră este un sunet consonantic care apare în unele limbi. Simbolul său fonetic este [d]. Există de fapt o familie de asemenea sunete, diferențiate atît după poziția exactă a limbii în timpul articulării cît și după care anume parte a limbii are un rol activ în articulare. Astfel se disting:
- După punctul de articulare:
- o oclusivă alveolară;
- o oclusivă dentală;
- o oclusivă postalveolară.
- După partea activă a limbii:
- o consoană apicală, pronunțată blocînd aerul numai cu vîrful limbii, ca în limba engleză;
- o consoană laminală, pronunțată blocînd aerul cu suprafața plată din imediata vecinătate a vîrfului limbii, ca în limba română.
Întrucît există foarte puțin limbi care au mai mult de o varietate de [d] cu contrast fonemic, simbolul d este folosit pentru oricare dintre variante. Atunci cînd se dorește notarea precisă a diferențelor se folosesc diacritice. De exemplu: varianta dentală se notează [d̪] (cu o punte dedesubt), varianta apicală se notează [d̠] etc.
În limba română apare varianta laminală a acestei consoane și se notează cu litera D; apare în cuvinte precum dor /dor/, adun /a'dun/, văd /vəd/. Numeroase lucrări clasifică sunetul [d] din limba română și din celelalte limbi romanice drept o consoană dentală, dar tendința în fonetica modernă este de a îl clasifica drept o consoană alveolară laminală.
Perechea surdă a acestui sunet este consoana oclusivă alveolară surdă [t].
Pronunție
