Congresul internațional de arhitectură modernă, conform originalului din limba franceză, Congrès International d'Architecture Moderne (cunoscut și sub acronimul CIAM, sau sub forma sa din limba engleză, International Congress of Modern Architecture), a fost un forum mondial al arhitecților, fondat în 1928 și dezmembrat în 1959, care a constat dintr-o serie de unsprezece conferințe dedicate arhitecturii moderniste.[1]
Formare și componență
Fondarea Congresului internațional de arhitectură modernă s-a făcut în iunie 1928, la Chateau de la Sarraz din Elveția, de către un grup de 28 de arhitecți europeni, fiind organizată de Le Corbusier, Hélène de Mandrot (proprietara castelului) și Sigfried Giedion, care a și fost primul său secretar general. CIAM a fost unul din numeroasele manifesto-uri ale arhitecturii secolului 20, menit să avanseze "arhitectura ca artă socială".
Organizația a fost extrem de influentă nu numai în cele trei decenii cât a existat efectiv, cât și în anii care au urmat dezmembrării acesteia. A fost profund dedicată formalizării principiilor mișcarii moderniste, dar și considerării arhitecturii ca un important instrument politic și economic care putea și trebuia să schimbe lumea în bine prin promovarea designului de clădiri, respectiv prin planificare urbană.[4]
Perioada interbelică
Cel de-al patrulea congres al CIAM, CIAM IV, organizat în 1933 ar fi trebuit să se fi ținut în Uniunea Sovietică, la Moscova. Concursul arhitectural organizat în capitalul statului sovietic, menit să producă un proiect pentru construirea, niciodată terminatului, Palat al Sovietelor, a fost în mod esențial deteriorat de politicienii sovietici, mai exact de Stalin. Pentru Le Corbusier, cel mai influent membru al CIAM, această intervenție a politicului în arhitectură și urbanism a fost o dovadă clară de abandonare a principiilor CIAM de către societatea sovietică a deceniului al treilea al secolului 20. Ca urmare, congresul s-a desfășurat la bordul navei maritimeSS Patris II, în timpul croazierei acestuia între Marsilia, Franța și Atena, Grecia.
Pe bordul navei, grupul a discutat principiile Orașului funcțional, concept care a adâncit și lărgit scopurile CIAM-ului dinspre arhitectură înspre planificare urbană. Bazat pe studiul comparativ a treizeci-și-trei de orașe, CIAM a propus ca problemele sociale pe care orașele le aveau să fie rezolvate prin separare pur funcțională și distribuție a populației în blocuri înalte de apartamente separate prin intervale spațiale largi, în care urmau a fi create parcuri și spații de joacă și recreere. Aceste propuneri nu au fost practic făcute publice între 1933 și 1942, când Le Corbusier, acționând de unul singur, le-a publicat sub forma unui document cunoscut sub numele de "Athens Charter."
După cea de-a doua conflagrație mondială
Cum membri CIAM erau arhitecți de renume, care au început să călătorească în întreaga lume după cel de-al doilea război mondial, multe din ideile lor s-au răspândit în afara Europei, mai ales în Lumea Nouă, și cu precădere în Statele Unite, Canada și Brazilia. Ideile valoroase ale planificării urbane au fost adoptate în reconstruirea Europei distrusă de război chiar și atunci când unii din membrii acestei organizații profesionale aveau dubii uneori foarte serioase, printre care se numărau și Alison și Peter Smithson. Aplicate în perioada imediat ulterioară terminării războiului, multe din aceste idei valoroase în sine au fost compromise fie de bugete foarte limitate, o modestă înțelegere a conceptelor în sine sau chiar de rezistența localnicilor. Spre exemplu propunerea lui Mart Stam, în stilul ideilor CIAM, de re-planificare al orașului Dresden, total distrus la terminarea războiului, a fost refuzată de locuitorii Dresdei, care au considerat-o „un atac total asupra orașului”.
Dezmembrare și emergență
Organizația CIAM a fost dezmembrată în 1959, constatând o continuă divergență a opiniilor și direcțiilor luate de membrii săi în perioada de început a anilor 1950. Însuși Le Corbusier părăsise CIAM în 1955, prezentând ca motiv al plecării sale creșterea constantă a folosirii limbuii engleze de-a lungul întrunirilor organizației.
Începând cu 1953, grupul așa numit Echipa 10 (conform, Team 10) a fost foarte activ, pe de o parte încercând să salveze CIAM prin restructurare, iar ulterior, când încercarea devenise clar ineficientă, să ajute emergența altor grupuri. Astfel, două mișcări diferite au apărut, Noul Brutalism (conform New Brutalism) al membrilor englezi, Alison and Peter Smithson, respectiv structuralismul arhitectural al olandezilor Aldo van Eyck și Jacob Bakema.
CIRPAC
Comitetul ales de conducere al CIAM a fost numit pe scurt CIRPAC, acronim pentru Comité International pour la Résolution des Problèmes de l’Architecture Contemporaine, în română, Comitetul Internațional pentru rezolvarea problemelor în arhictectura contemporană.
Conferințe
Cele unsprezece conferințe ale CIAM au fost următoarele
