Comuna se află în zona de nord-vest a județului. Este străbătută de șoseaua județeană DJ281C, care o leagă spre sud-vest de Hărmănești și Pașcani (unde se termină în DN28A și spre est de Balș și Cotnari (unde se termină în DN28B). Din acest drum, lângă Todirești se ramifică șoseaua județeană DJ208N, care duce spre nord-vest la Vânători și Lespezi.[2]
Comuna Todirești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Ovidiu Droancă[*], de la Partidul Național Liberal, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[6]
Comuna s-a format la începutul secolului al XX-lea, sub numele de Stroești, când satele Bălușești, Băiceni, Stroești și Todirești s-au separat de comuna Vascani din plasa Lespezi a județului Suceava. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna Stroești cu o populație de 1700 de locuitori.[7]
În 1950, comuna Stroești a fost arondată raionului Pașcani din regiunea Iași. În 1968, ea a fost comasată cu comuna Hărmănești, formând comuna Todirești. În 1968, comuna Todirești a trecut la județul Iași.[8][9] În 2004, satele comunei Hărmănești s-au separat din nou, comuna Todirești rămânând în structura actuală.[10]
Monumente istorice
În comuna Todirești se află ansamblul bisericii „Sfinții Voievozi” (1500–1550), monument istoric de arhitectură de interes național. Ansamblul cuprinde biserica propriu-zisă, turnul de intrare și zidul de incintă.