Campionatul European de Fotbal 1996, sau uzual Euro 1996, a fost a 10-a ediție a Campionatului European de Fotbal, un turneu de fotbal destinat națiunilor europene desfășurat din patru în patru ani. Turneul, găzduit de Anglia, a început pe 8 iunie1996 și s-a încheiat cu finala de pe stadionul Wembley din Londra, pe 30 iunie1996, în urma căreia Germania a câștigat al treilea său titlu european din istorie, învingând Cehia cu 2-1. A fost prima finală a unei competiții majore interțări decisă în urma golului de aur.
Calificări
15 echipe s-au calificat la turneul final unde s-au alăturat Angliei, prezentă din oficiu ca gazdă a competiției. A fost prima ediție a Campionatului European la care au participat 16 echipe. Decizia de a dubla numărul de echipe prezente a fost luată de UEFA la finele anilor '80, când s-a constatat că pentru reprezentativele europene era mai accesibilă calificarea la Campionatul Mondial, decât la EURO, după ce la Mondialele din 1982, 1986 și 1990 fuseseră prezente câte 14 echipe din Europa, iar la EURO erau doar opt.
Finalistele Euro 1996
Calificările au avut loc în perioada 1994-1995. Au fost opt grupe preliminare care conțineau câte șase echipe, cu excepția grupei a treia, alcătuită din cinci reprezentative. Fiecare echipă a jucat câte două meciuri cu fiecare dintre ceilalți adversari, unul pe teren propriu și unul în deplasare.
Câștigătoarea și ocupanta locului secund din fiecare grupă s-au calificat automat, cu excepția celor mai slabe două dintre cele clasate pe locul secund. Acestea au jucat un meci de baraj pe teren neutru, învingătoarea mergând la EURO. Barajul s-a disputat între Irlanda și Țările de Jos, a avut loc la Liverpool și a fost câștigat de olandezi cu 2-0.
Următoarele echipe au participat la turneul final:
Reprezentativa țării gazdă, Anglia, a avut un start dezamăgitor, remizând în fața Elveției, scor 1-1. Alan Shearer a deschis scorul, dar adversarii au egalat pe final, din penalti. În următoarele două meciuri însă, englezii au trecut cu 2-0 de Scoția și cu 4-1 de Țările de Jos, golul de onoare, marcat de Patrick Kluivert asigurând batavilor locul doi, echivalent cu o calificare în sferturile de finală.
Grupele C și D au produs rezultate surprinzătoare, Cehia și Croația obținând calificarea în faza eliminatorie. Cehii s-au clasat pe locul doi în grupa din care au făcut parte, după victorie cu Italia, egal cu Rusia și eșec în fața Germaniei, câștigătoarea grupei. Italia a fost eliminată încă din grupe, după remiza cu Germania, în ultimul meci. În grupa D, Croația s-a calificat după victorii cu Turcia (1-0) și Danemarca (3-0). Acest eșec pentru danezi a reprezentat eliminarea din competiția pe care o câștigaseră la ediția precedentă.
Celelalte calificate în sferturi au fost Portugalia, Spania și Franța.
Faza eliminatorie s-a caracterizat printr-un joc negativist, defensiv, ca rezultat fiind marcate doar nouă goluri în cele șapte meciuri, patru dintre acestea fiind decise la lovituri de departajare. Primul sfert de finală a opus echipa țării gazdă celei a Spaniei. Meciul s-a încheiat fără gol, în ciuda ocaziilor mari ratate de Anglia și a celor două goluri anulate ale ibericilor care au cerut și un penalti[1]. Englezii au mers mai departe cu scorul de 4-2 la lovituri de departajare. Franța și Țările de Jos au încheiat de asemenea cu un scor alb, francezii câștigând la loviturile de la 11 metri cu 5-4. Jürgen Klinsmann a deschis scorul pentru Germania, în meciul contra Croației. Davor Šuker a restabilit egalitatea, dar Matthias Sammer a adus golul calificării Germaniei. În fine, Cehia s-a calificat în semifinale după victoria cu 1-0 în fața Portugaliei.
Prima semifinală a adus față în față Franța și Cehia. A fost un alt rezultat de 0-0, fiind din nou nevoie de lovituri de departajare. Reynald Pedros a fost singurul jucător care a ratat, Cehia câștigând cu 6-5. Cealaltă semifinală era o reeditare a unei semifinale de la Cupa Mondială din 1990, între Germania și Anglia. Alan Shearer a marcat cu capul în minutul 3, dar Stefan Kuntz a egalat peste 15 minute și scorul a rămas 1-1 după 90 de minute. În prelungiri, Paul Gascoigne a fost aproape să înscrie golul de aur, ratând de aproape după centrarea lui Shearer, Darren Anderton a trimis în bară, iar Kuntz a avut un gol anulat pentru fault în atac. Nicio echipă nu a găsit golul calificării, fiind nevoie de lovituri de la 11 metri. Fiecare echipă a marcat la primele cinci serii de șuturi, pentru ca la a șasea serie, șutul lui Gareth Southgate să fie parat, permițându-i lui Andreas Möller să marcheze golul calificării.
Cehia spera să reediteze victoria dramatică de la EURO 1976, când Cehoslovacia învingea Germania de Vest. Pentru germani, miza era al treilea titlu continental. Cehii au condus după golul marcat din penalti în minutul 59 de Patrik Berger. Însă intrat pe parcurs, Oliver Bierhoff a marcat pentru 1-1, trimițând meciul în prelungiri. După cinci minute trecute din prelungiri, șutul lui Bierhoff a fost respins greșit de portarul Kouba și mingea a intrat în poartă. A fost primul gol de aur din istoria competiției, iar titlul a revenit Germaniei.
.jpg)
