Biserica de lemn din Țăgșoru a fost adusă din localitatea apropiată Sărmășel, județul Mureș.
Biserica din satul Țăgșor apare în documente ca fiind construită încă din secolul XVI. Este una dintre bisericile de lemn „călătoare” ridicată inițial în satul Pogăceaua din actualul județ Mureș. De acolo a fost mutată în Sărmășel-sat. În anul 1958 a fost adusă ca donație din Sărmășel în Țăgșor. În Țăgșor a existat o veche biserică de lemn greco-catolică, care a fost dărâmată și a cărei masă de altar se poate vedea în fața intrării bisericii, actualul lăcaș de cult fiind așezat aproape pe vechiul amplasament.
În anul 1982 se finaliza pictarea pe interior a bisericii, dar și sfințirea oficială de către P.S. Iustinian Maramureșeanul. În perioada 1985-1996 slujba religioasă se oficia în regim de filie, periodic, de către preotul paroh al localității Țagu, Ioan Ciocin, de care aparținea. Parohia Ortodoxă Țăgșor a luat ființă odată cu numirea de către I.P.S. Bartolomeu Anania a preotului Simion Birou la 1 septembrie 1996.
În 1985 au avut lucrări de renovare; s-a păstrat parțial structura de lemn care a fost tencuită. A fost repictat iconostasul de lemn și apoi resfințit de către P.S. Vasile Someșanul (care se afla în acel moment la prima sa slujbă în calitate de episcop).
Studii regionale
Albeștii Bistriței · Apatiu · Arcalia · Bistrița · Bidiu · Borleasa · Bozieș · Budacu de Jos · Budurleni · Bungard · Buza Cătun · Chiraleș · Coasta · Comlod · Dobric · Dobricel · Domnești · Dumbrava (Livezile) · Fânațele Silivașului · Fântânele · Gersa I · Gledin · Manic · Măgurele · Mărișelu · Moruț · Nețeni · Orosfaia · Parva · Păltineasa · Petriș · Poiana Ilvei · Prundu Bârgăului · Runcu Salvei · Sălcuța · Sărata · Sângeorz Băi · Sângeorzu Nou · Sebiș · Silivașu de Câmpie · Spermezeu · Strugureni · Suplai · Șieu Sfântu · Șopteriu · Târlișua · Țagu · Țăgșoru · Țigău · Vermeș · Zagra · Zoreni ·
Abuș · Ațintiș · Band · Băița · Băla · Bărboși · Beica de Jos · Bernadea · Bobohalma · Bozed · Cecălaca · Cerghizel · Chețani · Chiheru de Jos · Chinciuș · Cipăieni · Cornești · Crăciunești · Cuci · Culpiu · Cuștelnic I · Cuștelnic II · Dâmbău · Deag I · Deag II · Deaj · Ernei · Frunzeni · Gheja · Glodeni · Grindeni · Hărănglab · Hărțău · Iclandu Mare · Iclănzel · Iernut · Ilieși · Jabenița · Lăpușna · Logig · Luieriu · Lunca · Maiad · Maiorești · Miercurea Nirajului · Miheșu de Câmpie I · Miheșu de Câmpie II · Milășel · Moișa · Mura Mare-Boțog · Mura Mare · Mura Mică · Nadășa · Nandra · Nicolești · Nima Râciului · Oroiu I · Oroiu II · Ozd · Păcureni · Păingeni · Pănet · Păucișoara · Petea · Petelea · Poarta · Pogăceaua · Porumbeni · Răstolița · Reghin · Roteni · Săcalu de Pădure · Sărmașu · Sărmășel · Sărmășel-Gară · Sâniacob · Sânișor · Sânmartinu de Câmpie · Sânmărghita · Sfântu Gheorghe · Socolul de Câmpie · Sub Pădure I · Sub Pădure II · Șerbeni · Târgu Mureș I · Târgu Mureș II · Trei Sate · Troița · Tușinu · Țiptelnic · Țopa I · Țopa II · Urisiu de Jos · Urisiu de Sus · Valea · Valea Largă I · Valea Largă II · Valea Largă III · Vaideiu · Vălenii · Vișinelu