Antichitatea Târzie (cunoscută la nivel global ca Spätantike, Antiquité tardive sau Late Antiquity) reprezintă o perioadă de tranziție a Antichității spre Evul Mediu Timpuriu, cu localizare europeană-mediteraneeană și o periodizare relativă între secolele III-VII d.Hr., uneori extinsă la secolele II-VIII.[1]
Henri-Irénée Marrou[2] plasează Antichitatea Târzie în perioada 303-604[3], în timp ce Patrick J. Geary[4] o consideră a fi în perioada 400-750 e.n.[5]
Istoriografia de specialitate a încercat să dea un răspuns la întrebarea dacă perioada Imperiului Roman târziu trebuie considerată în mod esențial o „perioadă de declin” a Antichității și de naștere a unui „Ev Mediu întunecat”.