Acțiune afirmativă este un termen care a fost utilizat pentru prima dată în ordonanța 11246 dată de președintele american Lyndon Johnson“toate instituțiile care fac afaceri cu guvernul federal sau primesc susținere financiară federală trebuie să se abțină de la discriminări rasiale, sexuale, religioase și să aplice tratament egal angajaților indiferent de rasă, sex, religie”. Astăzi, din punctul de vedere al relațiilor de gen, acțiunea afirmativă desemnează orice politică instituțională menită să deschidă domenii tradițional dominate de bărbați (în SUA se face și precizarea: bărbați albi) altor grupuri sociale excluse anterior.[1]
Termenul este sinonim cu discriminare pozitivă.[2]
În SUA, țara în care s-a inventat termenul, acțiunile afirmative s-au manifestat în următoarele moduri: (1) proporția angajaților (admișilor) într-o firmă, școală etc să fie echivalentă cu proporția candidaților funcție de sex; (2) la competență egală, între femei și bărbați sunt preferate femeile; (3) interzicerea segregării pe sexe a locurilor de muncă și a publicității făcute acestora (de exemplu: femei de serviciu sau bărbați agenți de vânzare); (4) creșterea salariilor în domeniile dominate de femei pe principiul valorii comparabile (a muncilor desfășurate în aceste sectoare dominate de femei, care sunt mai prost plătite, în comparație cu muncile desfășurate în sectoare bine plătite).
Argumente
Argumentele aduse împotriva acțiunilor afirmative pot fi rezumate după cum urmează:
Favorizarea femeilor în numele unei nedreptăți trecute (a unei discriminări trecute) înseamnă nedreptățirea prezentă a bărbaților. Dacă orice discriminare este prima facie condamnabilă, atunci și acțiunea afirmativă este condamnabilă
Mecanismele pieței trebuie lăsate să acționeze nestingherit. Faptul că femeile tind să se concentreze în sectoare prost plătite, sau că unele preferă munca casnică, este alegerea lor personală. Dacă doresc să fie mai bine plătite să se orienteze spre munci mai bine plătite. Principiul valorii comparabile a muncilor (din sectoare cu diferențe de salarii semnificative) nu trebuie aplicat.
Acțiunea afirmativă nu face nimic pentru reevaluarea muncii casnice. Ea este limitată la participarea femeilor la piața publică a muncii. Acțiunile afirmative ajută doar femeile care și-au construit o carieră care doar o aproximează pe cea a bărbaților. Acesta este un argument care vine pe filiera curentului feminist radical (C. MacKinnon).
Argumentul major adus în favoarea acțiunilor afirmative este următorul: atât timp cât realitatea produce inegalități, acțiunea afirmativă este necesară astfel încât prin intermediul ei să se recupereze distanțele create artificial (prin caracterul părtinitor al instituțiilor existente etc) între femei și bărbați. Faptul că legea consfințește egalitatea între cele două sexe nu înseamnă că egalitatea și este o realitate practică. Discriminări trecute se reflectă în prezenta inegalitate de șanse, în ciuda cadrului legislativ egalitar; de aceea, principiul meritocratic (conform căruia femeile nu ar trebui promovate prin acțiuni afirmative) permite perpetuarea nedreptăților trecute în prezent.
În România, cel mai bun exemplu (dacă nu cumva și unicull) [3]de acțiune afirmativă a fost sistemul de promovare în funcții politice în PCR pe bază de “cote” . În prezent această modalitate de a recupera inegalitățile de reprezentare politică între femei și bărbați este extrem de nepopulară.[3]În prezent ideea și practica acțiunilor afirmative a căzut într-un con de umbră, fiind explicit respinsă în multe state ale SUA.
Efecte
Unul dintre efectele cele mai benefice ale fenomenului acțiunilor afirmative este faptul că multe firme, companii, instituții, organizații au adoptat în mod explicit principiul egalității de șanse la angajare. Dacă politica acțiunilor afirmative este mai puțin populară acum, moderatul principiu al egalității de șanse a câștigat tot mai mult teren.
Acțiunile afirmative se practică în România, mai ales în cazul educației, în privința accesului rromilor la concursurile de admitere pe locuri separate. În cadrul acestui grup etnic, mai ales în comunitățile tradiționale (căldărarii, de exemplu), fetele sunt discriminate dramatic în raport cu băieții. Autoritățile nu au întreprins nici o măsură de sancționare, inclusiv pentru retragerea fetelor rrome de la școală, după clasa a IV-a.
Bibliografie
Benhabib, Seyla (ed), 1996, Democracy and Difference. Contesting the Boundaries of the Political, Princeton, New Jersey: Princeton University Press.
.svg)
