Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Asociația Fotbal Club Dunărea 2005 Călărași, cunoscut sub numele de Dunărea Călărași, sau pe scurt Călărași, este un club de fotbal profesionist din Călărași, România, care evoluează în prezent în Liga a III-a.
În sezoanele 1995-1996, 1996-1997, 1997-1998, Dunărea a evoluat în Liga a II-a. În sezonul 1997-1998, Dunărea a colaborat cu formația Dinamo București, antrenorul principal a fost Valeriu Petrescu, președintele Consiliului de Administrație a fost edilul municipalității Nicolae Dragu, iar președintele clubului a fost Sima Constantin. Principalii finanțatori ai echipei au fost primăria și consiliul local.[4][5][6][7][8]
Cea mai bună performanță a echipei a fost înregistrată în Cupa României, ediția 1991-1992. Din postura unei divizionare C, Dunărea Călărași avea să atingă faza sferturilor de finală, fiind eliminată de FC Politehnica Timișoara (Div. A) după 1-0 în turul de la Călărași și 0-2 în returul de la Timișoara. De altfel, în acea ediție, Politehnica Timișoara avea să joace finala cupei cu Steaua București. Până în faza sferturilor, Dunărea Călărași avea să elimine, în faza 16-imilor de finală, pe Gloria Bistrița (Div. A), scor 3-2 și în faza optimilor de finală, pe ASA Târgu Mureș, de asemenea divizionară A la acea vreme, cu scorul de 2-1.[9]
În sezonul 2015-2016, Dunărea Călărași a fost aproape de o promovare istorică în Liga I. Călărășenii au învins cu scorul de 3 - 1 pe UTA Arad pe stadionul Ion Comșa, dar au pierdut în retur cu 4 - 1, ratând astfel barajul cu FC Voluntari.
Echipa evoluează pe Stadionul Ion Comșa din Complexul Sportiv al Tineretului, stadion cu o capacitate de 14.000 de locuri.[10]
În sezonul 2017-2018, Dunărea Călărași a promovat pentru prima dată în istoria clubului în Liga 1 cu Dan Alexa antrenor principal.[11]
Însă Dunărea a rezistat doar 1 sezon în Liga 1 , terminând sezonul 2018-2019 pe locul 13 .