Ștefan al II-lea de Blois, pe numele de botez Ștefan Henric (în francezăÉtienne Henri, în franceza medievală Estienne Henri) (n. cca. 1045 – 19 mai1102), conte de Blois și de Chartres, a fost fiul lui Theobald al III-lea, conte de Blois cu Garsinde du Maine.
Ștefan s-a căsătorit cu Adela de Normandia, fiică a lui William Cuceritorul, duce de Normandia și rege al Angliei. Căsătoria a avut loc în jurul anului 1080 în Chartres. În anul 1089, la moartea tatălui său, a devenit conte de Blois și de Chartres, deși Theobald al III-lea îi acordase administrarea acestor ținuturi încă din 1074.
Contele Ștefan al II-lea a fost unul dintre liderii care au participat la Prima cruciadă, remarcându-se desele sale scrisori pline de entuziasm către soția sa Adela, referitoare la mersul evenimentelor în cruciadă. El a fost conducătorul adunării armatei cruciate în timpul asediului asupra Niceei din 1097.[3]
S-a întors acasă în 1098, părăsind Asediul Antiohiei, care se prelungea, și fără să-și îndeplinească jurământul cruciat de a merge până la Ierusalim. Impulsionat de Adena de Normandia să întreprindă un al doilea pelerinaj, Ștefan s-a raliat participanților la Cruciada din 1101, în compania altor cruciați care se reveniseră în Europa prematur. În 1102, Ștefan a fost ucis în cadrul celei de a doua bătălii de la Ramla, la vârsta de 57 de ani.[4]
Din căsătoria cu Adela de Normandia au rezultat următorii copii:
^Étienne Cartier, Recherches sur les monnaies au type chartrain frappées à Chartres, Blois, Vendoîns, Chateaudum, Nogent-le-Rotrou (Ferche), St. Aignan, Celles, Romorantin, Brosse, etc. Paris, 1846. page 7, OCLC 27374228, în franceză
^Christopher Tyerman, God's war: a new history of the Crusades, Harvard University Press, 2006, p. 87.
Bibliografie
R. H. C. Davis, King Stephen 1135–1154, ediția a treia, Londra, Longman, 1990. ISBN 0-582-04000-0
Strategi Solo vs Squad di Free Fire: Cara Menang Mudah!