Un „drapo”[1] sau pavilion vaudou, creat de artistul George Valris, ilustrând un veve sau simbol al Loa Loko Atison
Vaudou[2], cunoscut și ca vodun sau voodoo, este un cult animist originar din vechiul regat al Dahomeyului (Africa de Vest). Este răspândit, totuși, și în Benin și în Togo, precum în celebrul târg al fetișorilor din Lomé. Începând cu secolul al XVII-lea, sclavii originari din această regiune a Africii au răspândit cultul Vaudoo în Antile, ca și în toată America. Sub diferite forme, îl regăsim în Cuba, în Haiti, Republica Dominicană, în Brazilia și chiar în Statele Unite ale Americii, în Louisiana mai ales. Dar înainte de a se răspândi în America, cultul Vaudou / Voodoo s-a răspândit în Africa de Nord prin sclavii aduși de vechile dinastii care au existat de-a lungul întregii istorii a acestei regiuni. Sub diferite forme, întâlnim cultul Vaudou în Maroc (în Gnawa ori Gnaoua), în Algeria, mixându-se cu folclorul arabo-musulman.
Vaudou s-a născut din întâlnirea cultelor tradiționale ale zeităților yorouba și a zeităților fon și ewe, în cursul creării și expansiunii regatului fon din Abomey în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.[4]
Vaudou constituie fundamentul cultural al popoarelor care au rezultat din migrațiile succesive din Tado în Togo, Adja (între care fon, goun, ewe... și, într-o oarecare măsură, yoruba....) popoare care constituie un element important al populațiilor din sudul statelor riverane Golfului Benin (Benin, Togo, Ghana, Nigeria...)
Vaudou este adaptarea de către populația fon a unui cuvânt yoruba, care semnifică «zeu». Vaudou desemnează ansamblul zeităților sau ale forțelor invizibile cu ale căror forțe omul încearcă se concilieze sau de la care să capete bunăvoință. Este afirmarea unei lumi supranaturale, dar și mulțimea procedurilor care permit intrarea în relație cu aceasta. Vaudou corespunde cultului yoruba a orisha. Vaudou este și un cult al spiritului lumii invizibile. La fiecare deschidere, preotul cere ajutorul spiritului lui Papa Legba, pentru a deschide porțile celor două lumi.
Panteonul Vaudou în Africa
Panteonul Vaudou este înainte de toate constituit din forțele naturii. Vaudou (loa, lwa) și relațiile lor retrimit la forțele naturale care sunt fulgerul, marea, boala, etc.
Dar cultul Vaudou se interesează și de alte entități supranaturale, precum sunt strămoșii divinizați, monștri (și alte animale).
Zeitățile Vaudou
În vârful panteonului Vaudou se află Mawu (pronunțat: [mã-whu]), zeu suprem care domnește peste ceilalți zei. Câteva expresii: mawu lo lo „Zeul suprem este mare”., akpé na mawu „Mulțumesc zeului suprem”., mawuena, (mawuenam) „Dar de la zeul suprem”, care poate fi chiar prenume personal. De notat că Mawu nu are formă și, prin urmare, nu este niciodată reprezentat, nici în pictură, nici nu este asociat cu obiecte, cum sunt celelalte zeități Vaudou.
Mawu (zeul suprem) este necreat și totodată este creator al tuturor celorlalți zei. Mawu nu intervine în viața oamenilor. El i-ar fi creat pe ceilalți zei pentru ca aceștia să fie în relație cu oamenii și cu lumea. Propriu-zis, Mawu nu face parte din panteonul Vaudou; este un concept; literal, Mawu trebuie tradus prin cel „ce nimeni nu poate să-l atingă”, sau încă „inaccesibilul”. Nu este, prin urmare, o persoană. Acest lucru explică faptul că în spațiul Vaudou nu există un cult al lui Mawu. Doar i se mulțumește și este glorificat. Este binevoitor față de toate creaturile.
Trebuie să remarcăm faptul că populațiile ewe și fon îl numesc pe DumnezeuMawu. Primii misionari creștini sunt, cu siguranță, la originea traducerii numelui lui Dumnezeu (creștin) prin Mawu, pentru ușurarea convertirilor spre religia creștină.
Panteonul Vaudou este făcut dintr-o multitudine de Lwa[5], care sunt spirite sau zeități inferioare, care pot intra în comunicare și chiar în colaborare cu oamenii. Lwa se materializează, cel mai adesea, în obiecte neînsuflețite din natură, precum sunt pietrele, arborii. De aici provine calificativul de ritual animist, pe care mulți îl aplică cultului Vaudou.
Una dinte cele mai importante Lwa / Loa este Erzulie, sau Erzulie Freda, care este zeița dragostei. Îi întâlnim și pe Gu (Ogun al populației yoruba), zeitate a războiului (și al fierarilor), pe Sakpata, zeitate a variolei (și în general al bolii, al vindecării și al Pământului), pe Damballa, spirit al cunoașterii, precum și cel mai puternic dintre ei, Hebieso, zeitate a furtunii și a fulgerului. Cât despre Papa Legba, acesta are dificila funcție de intermediar și de mesager al zeilor. Este asimilat, în Vaudou haitian, Sfântului Petru, care deține cheile Paradisului și ale Infernului.
În Vaudou african, nu există conceptele de paradis și de infern. Lêgba (Eshu pentru anglofoni) este de fapt cel mai important prin aceea că este zeitatea gândirii. El formează, împreună cu divinitatea Fa (sau Ifa), un cuplu purtător de pedagogie a acestei culturi.
În insulele Antile, mai ales în insula Hispaniola și în insulele adiacente, religia Vaudou a fost adusă din Africa de către sclavii negri transportați de acolo, pentru a munci pe plantațiile de trestie de zahăr din aceste insule caraibiene.
În insula Hispaniola, Vaudou este o religie de posesiune aranjat în jurul unor zeități, cunoscute sub numele de Iwa, acestea fiind de origine fon și yoruba, spre deosebire de religiile afro-caraibiene din Cuba și din Trinidad-Tobago, în care sunt invocate zeitățile orisa.[6]
Peste tot, sacrificiile sângeroase și dansurile ritale ritmate, incantațiile prin care se manifestă aceste culte, produc o stare de transă, servind ca mijloc de comunicare cu zeitățile. Aceste zeități au nume africane, dar există și nume ale unor sfinți creștini catolici care sunt atribuite acestor divinități africane autentice.[7]
Există o întreagă rețea ocultă a confreriei Vaudou, care cuprinde societatea haitiană în cvasitotalitate, manifestându-se prin vrăji, descântece, taine și o faimă ocultă.[7]
Vaudou și obținerea independenței statului Haiti
Cucerirea independenței statului Haiti a fost, în mare măsură, sprijinită prin manifestările oculte ale religiei Vaudou.[7]
Religie oficială în Haiti
Recent, în Haiti, religia Vaudou a fost recunoscută ca religie oficială[8], alături de catolicism.
Literatură
Henry S. Whitehead, „Zombie”, „Les Lèvres”, (Buzele) nuvele fantastice de posesiune Vaudou.
William B. Seabrook, L'Île magique (Insula magică) (1929), carte care transmite fantasme legate de Vaudou.
Maryse Condé, Moi Tituba sorcière noire de Salem (Eu, Tituba, vrăjitoare neagră din Salem), Gallimard, 1982, este povestea unei sclave negre din Antile, inițiată în magie, vândută și dusă în Salem, în timpul vânătorii de vrăjitoare din Salem.
Jean Métellus, cea mai mare parte din poemele din culegeri sunt puternic marcate de Vaudou, ca de exemplu : Les Dieux pèlerins (Zeii pelerini), Janus, 2004, Hommes de pleins vent, Nouvelles du Sud, 1981, reditare în 1992 și Voyance, (Prezicere) Hatier, 1984 și reeditare, Voyance et autres poèmes, (Prezicere și alte poeme) Janus 2005
René Depestre, Hadriana dans tous mes rêves (Hadriana din toate visele mele), Gallimard, 1988.
Patricia Geary, Drôles de jouets (Jucării nostime), Denoël, coll. Présences du fantastique.
Tim Powers, Sur des mers plus ignorées, (Pe mările ignorate), 1987.
William Gibson, autor de science-fiction/cyberpunk, încorporează referințe la lwas Vaudou - Ougou Feray, Legba - în romanul său Comte Zéro (Contele Zero).
Dean Koontz, Le Rideau de ténèbres (Perdeaua / Cortina tenebrelor) (polițist de groază Vaudou)
Laurell K. Hamilton, Le cadavre rieur (Cadavrul care râde), în care „señora” este o mare preoteasă Vaudou.
Muzică
Două titluri ale chitaristului Jimi Hendrix, publicate în albumul „Electric Ladyland” sunt inspirate de tema Vaudou: Voodoo Chile, un blues lung și lent, precum și Voodoo Child (Slight Return), care va deveni, după moartea artistului, singurul single Nr. 1 din cariera sa.
Cantautorul Moby, fiind mare fan al lui Jimi Hendrix, a reluat Voodoo Child ca pseudonim.
King Diamond-Voodoo (album heavy metal)
Filme
Vaudou a inspirat un mare număr de filme. Iată câteva exemple:
^S-a folosit această formă, Vaudou, întrucât a fost încetățenită, în limba română, de scrierile marilor cercetători, de talie mondială, Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu. A se vedea, de exemplu, Mircea Eliade, Ioan P. Culianu, Dicționar al Religiilor, Humanitas, București, 1993. De observat faptul că în dicționarele limbii române (DEX, MDE, DOOM) nu există articole explicative ori normative, referitoare la Vaudou.
^Voodoo cucerește Cetatea Filmului, in Adevărul. Magazin de duminică, nr. 48, sâmbătă 15 / duminică 16 martie 2008, p. 23.
^După unii cercetători, Vaudou n-ar fi decât o rămășiță a celei mai vechi religii din lume, practicată în urmă cu 8000 de ani în Egipt, Asia Mică, Siria, Ionia, Europa și vestul Africii. Acesta era un cult al unei zeițe, Mami, Mamu, care era celebrat în cursul primăverii. Acest cult se regăsea în cultele unor zeități precum erau Innana, Isis, Terra Mater, Rhea, Cybele. Vd. Voodoo cucerește Cetatea Filmului, in Adevărul. Magazin de duminică, nr. 48, martie 2008, p. 23.
Mircea Eliade, Histoire des croyances et des idées religieuses, Payot, Paris, 1976 (Vd. și traducerea românească datorată lui Cezar Baltag: Istoria credințelor și ideilor religioase, vol. I, II, III, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981, 1986 și, respectiv, 1988, iar Ediția a II-a, Editura Științifică, București, 1991).
Mircea Eliade, Traité d'histoire des religions, 1949, Payot, Paris (Vd. și traducerea românească realizată de Mariana Noica, cu o prefață de Georges Dumézil și un cuvânt înainte al autorului, apărută la Editura Humanitas, București, 1992, (ediția a V-a, 2013 ISBN 978-973-50-3965-3)
Alfred Métraux, Le Vaudou haïtien, Points Gallimard, 1958 (multiples rééditions).
Maya Deren, Divine Horsemen: The Living Gods of Haiti, Thames & Hudson, 1953.
Pierre Fatumbi Verger, Dieux d'Afrique : Culte des Orishas et Vodouns à l’ancienne Côte des Esclaves en Afrique et à Bahia, Revue Noire, 1954, rééd. 1995.
Manolesco, Jean, Vaudou et magie noire, Éditions du Jour, 1972.
Pierre Fatumbi Verger, Orisha, Métailié, 1982 : la référence sérieuse sur les cultes Yorouba et Fon en Afrique, Brésil et Haïti.
Zora Neale Hurston, Tell My Horse: Voodoo and Life in Haiti and Jamaica, Harper, 1991.
Karen McCarthy Brown, Mama Lola: A Voodoo Priestess in Brooklyn, University of California Press, 1991.
Dany Bébel-Gisler, Cultures et pouvoir dans la Caraïbe: Langue créole, vaudou, sectes religieuses en Guadeloupe et en Haïti, L'Harmattan, 2000.
Laënnec Hurbon, Dieu dans le vaudou haïtien, Maisonneuve et Larose, 2002.
Elizabeth A. McAlister, Rara: Vodou, Power, and Performance in Haiti and Its Diaspora, University of California Press, 2002.
Michel Le Bris (éd.), Vaudou, Hoëbeke, 2003.
Lydia Cabrera, La Forêt et les dieux : Religions afro-cubaines et médecine sacrée à Cuba, Jean-Michel Place, 2003.
Voodoo cucerește Cetatea Filmului, in Adevărul. Magazin de duminică, nr. 48, sâmbătă 15 / duminică 16 martie 2008, pp. 20 - 23.
Wade Davis, Vaudou! (titlu original : The Serpent and the Rainbow), Presses de la Cité, 1987.
![Mami Wata, spirit major în diverse culte africane și afro-americane.[9][10]](Fi%C8%99ier:Mami_Wata_poster.png)
