Sărbătoarea cartofilor copți

Sărbătoarea cartofilor copți

Afișul românesc al filmului
Rating
Titlu originalПраздник печёной картошки
Gendramă  Modificați la Wikidata
RegizorIuri Illienko[*]​  Modificați la Wikidata
ScenaristEvhen Onopriienko[*]​  Modificați la Wikidata
StudioStudioul A. Dovjenko  Modificați la Wikidata
Director de imagineVadîm Illienko[*]​  Modificați la Wikidata
MontajEleonora Summovska[*]​  Modificați la Wikidata
MuzicaVolodîmîr Huba[*]​  Modificați la Wikidata
CostumeAlla Șesterenko[*]​  Modificați la Wikidata
DistribuțieLiudmîla Iefîmenko[*]​
Roman Gromadski[*][[Roman Gromadski (Soviet and Russian actor (1940-2021))|​]]
Leonid Ianovskîi[*]​
Viktor Pancenko[*]​  Modificați la Wikidata
Premiera  Modificați la Wikidata
Durata85 min.  Modificați la Wikidata
Țara Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste  Modificați la Wikidata
Limba originalălimba rusă  Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Sărbătoarea cartofilor copți (în rusă Праздник печёной картошки, transliterat: Prazdnik pecionoi kartoșki, în ucraineană Свято печеної картоплі, transliterat: Sveato pecenoii kartopli) este un film dramatic sovietic din 1977 regizat de Iuri Illienko⁠(d)[1] și produs de Studioul de Film „A. Dovjenko” din Kiev.[2][3] Rolurile principale au fost interpretate de actorii Liudmîla Iefîmenko⁠(d), Roman Gromadski⁠(d) și Leonid Ianovskîi⁠(d).[3][4]

Filmul este inspirat din evenimente reale și relatează povestea eroismului, nobleței sufletești și sacrificiului de sine a rusoaicei Aleksandra Avramovna Derevskaia⁠(d) (1902–1959), o mamă-eroină⁠(d) care a adoptat și crescut 48 de copii orfani de diferite naționalități[3][5][6] în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.[3] Premiera filmului a avut loc în ziua de 13 octombrie 1977.[7]

Rezumat

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Tinerii Anna, o asistentă medicală, și Timofei, un soldat rănit al Armatei Roșii, sunt capturați de militarii albi în timpul Războiului Civil Rus, dar reușesc să evadeze.[7] Se îndrăgostesc, dar războiul îi desparte pentru un timp. După încheierea războiului, Timofei o caută pe Anna și află că femeia adoptase copii orfani, pe care-i creștea ca și cum ar fi ai ei.[7] Cei doi se căsătoresc, iar creșterea și educarea copiilor orfani devine vocația vieții lor.[7] Familia lor se mărește an de an.[7]

Ca urmare a declanșării celui de-al Doilea Război Mondial, Timofei este mobilizat în Armata Roșie și moare ulterior pe front.[7] Armata Germană invadează Uniunea Sovietică și înaintează pe teritoriul sovietic, ajungând în regiunea unde locuiau Anna și Timofei.[7] Femeia rămâne împreună cu copiii adoptivi pe teritoriul ocupat de germani, iar partizanii sovietici îi trec în spatele frontului pentru a-i proteja.[7] Numărul copiilor îngrijiți de Anna crește tot mai mult, iar Anna ajunge să îngrijească zeci de copii orfani ai căror părinți au fost uciși pe front sau au murit de foame.[6]

Femeia și copiii se întorc la casa lor după eliberarea teritoriului sovietic și își continuă acolo traiul.[7] Prima lor masă, pe care o iau împreună după victorie, este formată din cartofi culeși de pe câmpul minat din apropierea casei. Pentru a putea face față mai ușor greutăților, Anna acceptă să se căsătorească cu partizanul Zahar, pe care-l cunoștea din perioada războiului. În anii următori, prin mijlocirea foștilor partizani, autoritățile sovietice înființează un orfelinat, căruia îi alocă două hectare de teren pentru amenajarea unei grădini de legume și îi pun la dispoziție vaci și capre. Anna este numită în funcția de director al orfelinatului, dar refuză să se despartă de copiii ei adoptivi și continuă să locuiască împreună cu ei în aceeași casă.

Timpul trece, copiii devin oameni maturi și se împrăștie în toate colțurile Uniunii Sovietice.[6] Ei continuă să păstreze în suflet pentru totdeauna o parte din căldura acestei femei și răspândesc bunătatea ei în lumea largă. Anna moare, iar copiii crescuți de ea decid să se adune o dată la trei ani, în ziua de naștere a mamei lor adoptive, pentru a-i cinsti memoria.[6] Membrii acestei familii numeroase se adună și mănâncă laolaltă cartofi copți, felul de mâncare preferat al Annei pentru masa de sărbători.[5][7]

Distribuție

Producție

Context artistic

Cineastul ucrainean Iuri Illienko⁠(d) a devenit cunoscut în Uniunea Sovietică la începutul anilor 1970 pentru filmul Pasărea albă cu o pată neagră (1971),[10] care obținuse Marele Premiu („Medalia de Aur”) la ediția a VII-a⁠(d) a Festivalului Internațional de Film de la Moscova[10][11][12][13] și era considerat un film reprezentativ al cinematografiei poetice ucrainene.[14][15][16] Următorul său film, coproducția sovieto-iugoslavă În ciuda tuturor (Наперекор всему, 1972), inspirată din lupta muntenegrenilor împotriva Imperiului Otoman de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost asemănător stilistic cu Pasărea albă cu o pată neagră și a consolidat faima internațională a regizorului.[10]

Situația artistică din RSS Ucraineană s-a schimbat însă după revocarea în mai 1972 a liderului politic reformator Petro Șelest din postul de prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Ucraina,[17] și înlocuirea sa cu Volodîmîr Șcerbîțkîi, un aliat al liderului sovietic Leonid Brejnev, care, în cursul mandatului său de prim-secretar (1972–1989), a dus o politică de rusificare a RSS Ucrainene.[18][19] Schimbările survenite la vârful politicii au afectat cinematografia: Sveatoslav Ivanov a fost demis în cursul aceluiași an din funcția de președinte al Comitetului de Stat al Cinematografiei din RSS Ucraineană,[14] iar, printr-o rezoluție a Comitetului Central din 1972, conducătorii Partidului Comunist din Ucraina au decis că stilul cinematografic poetic este „anticomunist, retrograd și favorabil naționalismului burghez ucrainean”.[20] În urma acestei decizii, cinematografia poetică ucraineană a fost interzisă în anul 1973,[10] iar cineaștii acestei mișcări au fost supuși unor restricții: li s-a interzis să mai filmeze și unii dintre ei au fost chiar întemnițați.[20]

Realizarea filmului

Pentru a-și putea continua activitatea artistică, regizorul ucrainean Iuri Illienko a fost nevoit să încheie o serie de compromisuri cu autoritățile comuniste și să accepte realizarea unor filme conforme ideologiei sovietice.[10][20] Creațiile artistice ulterioare ale cineastului sunt rezultatul acestor compromisuri,[10][20] fiind considerate filme mediocre, pe care Illienko însuși a preferat să le omită în interviurile acordate în perioada postsovietică.[20] Sărbătoarea cartofilor copți se înscrie în categoria acestor filme.[10] Filmul a fost produs de studioul cinematografic sovietic „A. Dovjenko” din Kiev[3][5][7][21][22] (Творческое объединение «Время») și a fost regizat de Iuri Illienko.[3][5][7][22][23] Scenariul filmului a fost scris de Evhen Onopriienko (1925–1997), redactor și scenarist al Studioului „A. Dovjenko”,[3][5][7][22] iar redactorul studioului a fost Vitalii Iurcenko⁠(d),[7] care colaborase anterior cu Illienko la realizarea Pasării albe cu o pată neagră.[11] Producția a fost coordonată de directorul V. Smertiuk.[7]

Filmările au fost realizate în anul 1976 pe peliculă color[4][5][7] și s-au desfășurat sub coordonarea directorului de imagine Vadîm Illienko⁠(d), fratele mai mare al regizorului.[5][7][22][23] Rolurile principale au fost interpretate de actorii Liudmîla Iefîmenko⁠(d),[3][5][7][22][23] Roman Gromadski⁠(d), Leonid Ianovskîi⁠(d)[3][4][5][7][22] și Viktor Pancenko⁠(d).[5][7][22] O scurtă apariție, „neașteptată și fugară”, într-un rol secundar a avut-o aici cunoscutul actor ucrainean Nikolai Grinko⁠(d).[3]

Decorurile au fost proiectate de Serhii Brjestovskîi⁠(d),[5][7] iar costumele au fost confecționate de designera Alla Șesterenko⁠(d).[7] Sunetul a fost înregistrat de inginerul Anatolii Cernoocenko⁠(d),[7] iar muzica a fost compusă de Volodîmîr Huba,[3][5][7][22] interpretată de Orchestra Simfonică de Stat a RSS Ucrainene⁠(d), sub bagheta dirijorului Natan Basov, și înregistrată de Iurii Vînnîk.[7] Montajul filmului a fost realizat de Eleonora Summovska⁠(d).[7] Lungimea peliculei este de 2472 de metri.[7]

Recepție

Lansare

Sărbătoarea cartofilor copți a fost lansat în cinematografele din Uniunea Sovietică în ziua de 13 octombrie 1977,[7] dar unele baze de date menționează că premiera filmului a avut loc abia în februarie 1978.[5][24] Filmul a fost distribuit apoi și în alte țări socialiste precum Republica Socialistă România (3 aprilie 1978),[22][23] Republica Democrată Germană (premieră cinematografică în 27 octombrie 1978 și premieră TV în 9 noiembrie 1978 la DFF 2),[21] Republica Populară Ungară (1 noiembrie 1979)[24] ș.a.

Premiera filmului în România a avut loc în 3 aprilie 1978;[22][23] filmul, care a fost prezentat drept „omagiu generozității feminine”,[22] a rulat în perioada următoare în unele cinematografe bucureștene precum Victoria (aprilie 1978),[23][25][26] Cinema Studio (aprilie 1978),[27][28] Volga (aprilie 1978),[29][30][31][32] Miorița (aprilie 1978)[33][34] ș.a., dar și în unele cinematografe din alte orașe (de exemplu, la Iași,[35][36] Botoșani și Dorohoi,[37] Târgu Mureș,[38] Suceava,[39] Sfântu Gheorghe,[40] Fălticeni,[41] Miercurea Ciuc,[42] Craiova,[43] Reșița,[44] Pașcani,[45] Câmpulung Moldovenesc,[46] Lugoj,[47] Odorheiu Secuiesc,[48] Timișoara,[49] Vatra Dornei,[50] Cehu Silvaniei[51] ș.a.), inclusiv până în septembrie 1982.[52]

Răspuns critic

Filmul lui Illienko scoate în evidență profilul moral al unei eroine atipice în contextul celui de-al Doilea Război Mondial și constituie, astfel, un omagiu cinematografic contemporan adus unei femei luptătoare pentru o viață mai bună a generațiilor următoare.[3] Întâmplările prezentate în film au loc în vremuri de restriște, dar, cu toate acestea, războiul constituie aici doar un fundal „destul de estompat”.[3] Recenziile criticilor contemporani au evidențiat preocuparea cineastului de a dezvălui universul interior al eroilor săi și senzația de autenticitate pe care o degajă acest film.[3] Astfel, într-un articol publicat în mai 1978 în revista Cinema, jurnalista română Cristina Corciovescu a inclus Sărbătoarea cartofilor copți, alături de alte trei filme sovietice contemporane (Colonel în rezervă, Concediul care nu a avut loc și Dragoste și... statistică), în rândul filmelor medii „de bună calitate” și a susținut că, în ciuda unor imperfecțiuni în ceea ce privește inspirația regizorală, limbajul cinematografic și calitatea imaginii, cele patru filme sus-menționate au ca principal merit „abordarea lucidă a unor probleme și conflicte proprii sufletulul omenesc, fără festivism grandilocvent”.[3] Cu toate acestea, potrivit Cristinei Corciovescu, acest film de război reprezintă „o înșiruire de momente destul de anodine”, în ciuda prezenței unor scene exterioare „impregnate cu ceva din poezia filmelor lui Dovjenko”.[3]

O opinie mai entuziastă a formulat-o profesorul ucrainean Veaceslav Kudin, fost rector al Institutului Național de Teatru, Cinematografie și Televiziune „Ivan Karpovîci Karpenko-Karîi” din Kiev (1965–1968), care a susținut că filmele Seara în ajunul lui Ivan Kupala (Вечір на Івана Купала, 1968), Visează și crede (Мечтать и жить, 1974) și Sărbătoarea cartofilor copți ale lui Iuri Illienko „surprind prin culoarea bogată, viziunea poetică amplă și reprezentarea fidelă a naturii”, dar a completat că, uneori, „utilizarea fantastică și exuberantă a tehnicilor artistice de către regizor nu are precizie în transmiterea ideilor sale creative către spectator”.[53]

Enciclopedia cinematografică germană Lexikon des internationalen Films descrie astfel acest film: „Povestea de viață a unei femei care a avut grijă de orfani în perioada de la Războiul Civil până la cel de-al Doilea Război Mondial și le-a dat un cămin la 48 dintre aceștia. Un imn de laudă pentru dragostea maternă, al cărui spirit umanist este contrabalansat de deficiențe de producție.”.[21]

Note

  1. ^ ru „Праздник печеной картошки (1976)”, Кинопоиск.Ру, accesat în  
  2. ^ ru „Праздник печёной картошки (1976)”, Кино-Театр.Ру, accesat în  
  3. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p Cristina Corciovescu, „A trăi! Ce artă! Filmele de excepție au apărut întotdeauna în cinematografiile cu un ridicat nivel al filmului mediu”, în revista Cinema, anul XVI, nr. 5 (185), mai 1978, p. 12.
  4. ^ a b c ***, „Filmele săptămînii viitoare”, în Steaua roșie, Târgu Mureș, anul XXX, nr. 185 (6.326), duminică 6 august 1978, p. 3.
  5. ^ a b c d e f g h i j k l m ru „Праздник печёной картошки (1976) – Информация о фильме”, Кино-Театр.Ру, accesat în  
  6. ^ a b c d N.I. Popa, „Premiere cinematografice”, în Tribuna Sibiului, Sibiu, anul XXX, nr. 6552, duminică 13 august 1978, p. 2.
  7. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj ak al am an ao ap aq ar as at au av aw ax ay az ba bb bc bd be bf bg bh bi bj bk bl bm bn bo bp bq br ru В. Ф. Семерчук, Т. В. Сергеева (red.), Советские художественные фильмы. Аннотированный каталог: 1976–1977, Издательство Всероссийской газеты «Нива России», Moscova, 1997, pp. 100–101.
  8. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj ak al am an ao ap aq ar ru „Праздник печёной картошки (1976) – Актеры и роли”, Кино-Театр.Ру, accesat în  
  9. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj ak al am an ao ap aq en „Prazdnik pechyonoy kartoshki (1978) – Full Cast & Crew”, IMDb, accesat în  
  10. ^ a b c d e f g en Оксана Онопрієнко [Oksana Onopriienko], Золота Книга Украïнськоï Еліти: Інформаційно-іміджевий Альманах [„Cartea de Aur a elitei ucrainene: Almanah de informații și imagini”], vol. 6, Євроімідж, Liov, 2001, p. 521.
  11. ^ a b ru М. И. Павлова, Е. М. Барыкин (red.), Советские художественные фильмы. Аннотированный каталог: 1970–1971 [„Filme artistice sovietice. Catalog adnotat: 1970–1971”], Госфильмофонд России, Издательство Всероссийской газеты «Нива России», Moscova, 1996, pp. 9–10.
  12. ^ Călin Căliman, „Festivalul Filmului de la Moscova: După decernarea premiilor — corespondență de la Moscova”, în Contemporanul, anul XXV, nr. 32 (1291), vineri 6 august 1971, p. 5.
  13. ^ Romulus Rusan, „Festivaluri: Moscova VII”, în Cinema, anul IX, nr. 8 (104), august 1971, pp. 10–12.
  14. ^ a b uc Лариса Брюховецька [Larîsa Briuhovețka] (). „Фільм як результат чаклунства. Легендарному «Білому птаху з чорною ознакою» виповнилося сорок років!” [Filmul ca rezultat al magiei. Legendara «Pasăre albă cu o pată neagră» a împlinit patruzeci de ani!]. День [Den]. Kiev. Accesat în . 
  15. ^ uc Анастасія Пащенко [Anastasiia Pașcenko] (), „Українське поетичне кіно в кінокритиці союзних республік” [Cinematografia poetică ucraineană în critica de film din republicile unionale], Кіно-Театр (3), accesat în  
  16. ^ ru Роман Должанский [Roman Doljanski], Михаил Трофименков [Mihail Trofimenkov] (), „Отец ролей. Умер Богдан Ступка” [Tatăl rolurilor. Bohdan Stupka a murit], Kommersant (133), p. 11, accesat în  
  17. ^ uc Ксенія Владимирова [Kseniia Vladîmîrova] (), „Жорнова історії: 1937–1947. Білий птах з чорною відзнакою, режисер Юрій Іллєнко (рецензія)” [Piatra de moară a istoriei: 1937–1947], Культурный тренажер. Интернет-журнал о культуре, Kiev, arhivat din original la , accesat în  
  18. ^ en Bernard A. Cook (). Europe Since 1945: An Encyclopedia. 2 (K–Z). New York: Routledge. p. 1280. ISBN 978-1-135-17932-8. 
  19. ^ en Lubomyr A. Hajda, Ivan Alekseyevich Yerofeyev (), „Ukraine under Shcherbytsky”, Encyclopedia Britannica, accesat în  
  20. ^ a b c d e Doinel Tronaru, „Școala poetică ucraineană”, în România liberă, serie nouă, nr. 3373, miercuri 25 aprilie 2001, p. 5.
  21. ^ a b c de Sărbătoarea cartofilor copți în Lexikon des Internationalen Films
  22. ^ a b c d e f g h i j k ***, „Premierele cinematografice ale săptămînii”, în România liberă, anul XXXVI, nr. 10400, luni 3 aprilie 1978, p. 2.
  23. ^ a b c d e f ***, „De vineri pînă vineri. Premiere film”, în Săptămîna, serie nouă, anul VIII, nr. 382, vineri 31 martie 1978, p. 6.
  24. ^ a b en „Prazdnik pechyonoy kartoshki (1978) – Release info”, IMDb, accesat în  
  25. ^ ***, „Cinematografe”, în România liberă, anul XXXVI, nr. 10400, luni 3 aprilie 1978, p. 2.
  26. ^ ***, „Cinematografe”, în România liberă, anul XXXVI, nr. 10405, sâmbătă 8 aprilie 1978, p. 2.
  27. ^ ***, „Cinematografe”, în România liberă, anul XXXVI, nr. 10406, luni 10 aprilie 1978, p. 2.
  28. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul XLVII, nr. 11090, duminică 16 aprilie 1978, p. 5.
  29. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul XLVII, nr. 11091, marți 18 aprilie 1978, p. 4.
  30. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia tineretului, anul XXXIV, seria II, nr. 8990, marți 18 aprilie 1978, p. 5.
  31. ^ ***, „Cinematografe”, în România liberă, anul XXXVI, nr. 10413, marți 18 aprilie 1978, p. 4.
  32. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul XLVII, nr. 11096, duminică 23 aprilie 1978, p. 5.
  33. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia tineretului, anul XXXIV, seria II, nr. 8995, luni 24 aprilie 1978, p. 5.
  34. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul XLVII, nr. 11101, sâmbătă 29 aprilie 1978, p. 4.
  35. ^ ***, „Afiș. Cinematografe”, în Cronica, Iași, anul XIII, nr. 26 (648), vineri 30 iunie 1978, p. 9.
  36. ^ ***, „Filmele săptămînii viitoare. Reluări”, în Flacăra Iașului, Iași, anul XXXIV, nr. 9876, duminică 2 iulie 1978, p. 2.
  37. ^ ***, „Filmele săptămînii”, în Clopotul, Botoșani, anul XLVI, nr. 4363, vineri 4 august 1978, p. 8.
  38. ^ ***, „Agenda. Cinema. Luni, 7 august”, în Steaua roșie, Târgu Mureș, anul XXX, nr. 185 (6.326), duminică 6 august 1978, p. 2.
  39. ^ ***, „Pe ecrane. Joi, 17 august”, în Zori noi, Suceava, anul XXXII, nr. 8994, joi 17 august 1978, p. 3.
  40. ^ ***, „Filmele”, în Cuvîntul nou, Sfântu Gheorghe, anul XI, nr. 2058, vineri 1 septembrie 1978, p. 3.
  41. ^ ***, „Pe ecrane. Marți, 5 septembrie”, în Zori noi, Suceava, anul XXXIII, nr. 9009, marți 5 septembrie 1978, p. 2.
  42. ^ ***, „Memento: sâmbătă, 9 septembrie. Cinematografe”, în Informația Harghitei, Miercurea Ciuc, anul XI, nr. 2736, sâmbătă 9 septembrie 1978, p. 4.
  43. ^ ***, „Reper cetățenesc. Premiere cinematografice ale săptămînii”, în Înainte, Craiova, anul XXXV, nr. 10418, duminică 17 septembrie 1978, p. 2.
  44. ^ ***, „Cinematografe”, în Flamura, Reșița, anul XXX, nr. 3175, marți 26 septembrie 1978, p. 8.
  45. ^ ***, „În 24 de ore. Cinematografe”, în Flacăra Iașului, anul XXXV, nr. 9964, sâmbătă 14 octombrie 1978, p. 2.
  46. ^ ***, „Pe ecrane. Marți, 17 octombrie”, în Zori noi, Suceava, anul XXXIII, nr. 9045, marți 17 octombrie 1978, p. 4.
  47. ^ ***, „Pe scene și ecrane : duminică, 19 noiembrie. Cinematografe”, în Drapelul roșu, Timișoara, anul XXXV, nr. 10517, duminică 19 noiembrie 1978, p. 3.
  48. ^ ***, „Memento: marți, 9 ianuarie. Cinematografe”, în Informația Harghitei, Miercurea Ciuc, anul XII, nr. 2839, marți 9 ianuarie 1978, p. 4.
  49. ^ ***, „Spectacole”, în Drapelul roșu, Timișoara, anul XXXVI, nr. 10564, duminică 14 ianuarie 1979, p. 3.
  50. ^ ***, „Pe ecrane. Joi, 8 februarie”, în Zori noi, Suceava, anul XXXIII, nr. 9142, joi 8 februarie 1979, p. 3.
  51. ^ ***, „Filmele săptămînii”, în Năzuința, Zalău, anul XIII, nr. 1151, sâmbătă 28 iunie 1980, p. 8.
  52. ^ ***, „Cinema”, în Cuvîntul nou, Sfântu Gheorghe, anul XV, nr. 3309, vineri 14 septembrie 1982, p. 4.
  53. ^ en V. O. Kudin, Soviet Ukrainian screen art [„Arta cinematografică ucraineană sovietică”], Mistetstvo Publishers, Kiev, 1979, p. 98.

Bibliografie

  • Праздник печёной картошки // Советские художественные фильмы. Аннотированный каталог (1976—1977) / В. Ф. Семерчук, Т. В. Сергеева — М.: Нива России, 1997 — 342 с. — С. 100—101.
  • Праздник печёной картошки // Фильмы Киевской ордена Ленина киностудии им. А. П. Довженко. 1928—1978 / О. Ф. Олейник, Н. А. Филькевич. — К.: Госкино УССР, 1979. — 114 c. — С. 91.

Vezi și

Legături externe


v • d • m
Filme regizate de Iuri Illienko

Strategi Solo vs Squad di Free Fire: Cara Menang Mudah!