În psihologie, subconștientul este o parte a conștiinței, care nu se află în atenția conștientă a oamenilor. Cuvântul „subconștient” reprezintă o versiune românizată a cuvântului francez subconscient inventat de psihologul Pierre Janet (1859-1947), care a susținut că sub straturile minții conștiente zace o puternică conștiință pe care el a numit-o minte subconștientă.[1]
Subconștient și psihologie
În sensul strict psihologic, adjectivul este definit ca „operând sau existând în afara conștiinței”.[2]
Locke și Kristof au scris că există o limită a lucrurilor care pot fi ținute în atenția conștientă a oamenilor, deci este necesar să existe un depozit alternativ de cunoștințe și experiențe anterioare ale cuiva, pe care l-au denumit subconștient.[3]
Subconștientul și psihanaliza
Sigmund Freud a folosit prima dată termenul de „subconștient” în 1893[4] și în cartea „Studii asupra isteriei” (1895), iar în 1926 a afirmat:
“
„Dacă cineva vorbește despre subconștiință, nu pot spune dacă el înțelege termenul topografic - pentru a indica ceva care se află în minte sub conștiință - sau calitativ - pentru a indica o altă conștiință, una subterană. Probabil că nu îi este clar niciunul dintre ei.Singura antiteză demnă de încredere este între conștient și inconștient.”
”
În opinia lui Freud mintea inconștientă are o voință și un scop propriu care nu sunt cunoscute de mintea conștientă (de unde termenul de „inconștient”) și este un depozit pentru idei, dorințe sau sugestii inacceptabile social, amintiri traumatizante și emoțiile dureroase scoase la suprafață prin mecanismul represiunii psihologice.
Charles Rycroft explică faptul că subconștientul este un termen care „nu a fost folosit niciodată în scrierile psihanalitice”.[5] Peter Gay spune că utilizarea termenului subconștient în loc de inconștient este „o greșeală comună”;[6] într-adevăr, „când [termenul] este folosit pentru a spune ceva freudian, este o dovadă că scriitorul nu l-a citit pe Freud”.[7]
Subconștientul și psihologia analitică
Carl Jung a spus că, din moment ce există o limită a ceea ce se poate afla în atenția conștientă a indivizilor, este necesar un depozit alternativ format din cunoștințele și experiența anterioară ale cuiva.[8]
Note
^Henri F. Ellenberger, The Discovery of the Unconscious (1970)
^Locke, Edwin A.; Kristof, Amy L. (). „Volitional Choices in the Goal Achievement Process”. În Gollwitzer, Peter M.; Bargh, John A.The Psychology of Action: Linking Cognition and Motivation to Behavior. Guilford Press. p. 370. ISBN9781572300323. Accesat în . By the 'subconscious,' we refer to that part of consciousness which is not at any given moment in focal awareness. At any given moment, very little (at most, only about seven disconnected objects) can be held in conscious, focal awareness. Everything else - all of one's prior knowledge and experiences - resides in the subconscious.
^S. Freud, 1893, « Quelques considérations pour une étude comparative des paralysies organiques et hystériques ».
^Charles Rycroft, A Critical Dictionary of Psychoanalysis (London, 2nd Ed, 1995), p. 175
^Peter Gay, Freud: A Life For Our Time (London 2006), p. 453
^Jung, Carl (). „Approaching the unconscious”. Man and his Symbols. Doubleday. p. 37. ISBN0-385-05221-9. Such material has mostly become unconscious because — in a manner of speaking — there is no room for it in the conscious mind. Some of one's thoughts lose their emotional energy and become subliminal (that is to say, they no longer receive so much of our conscious attention) because they have come to seem uninteresting or irrelevant, or because there is some reason why we wish to push them out of sight. It is, in fact, normal and necessary for us to "forget" in this fashion, in order to make room in our conscious minds for new impressions and ideas. If this did not happen, everything we experienced would remain above the threshold of consciousness and our minds would become impossibly cluttered.
