Pălăria: are un diametru între 5 și 15 (20) cm, este inițial semisferică, devenind apoi repede convexă și aplatizându-se odată cu maturitatea. Cuticula este uscată, lânoasă, acoperită cu solzi mari, gri închiși până brun-negricioși, lânoși și piramidali pe un fond gri-albicios. Marginea prezintă franjuri albicioase, rămășite ale vălului universal. După o sectiune, carnea se colorează roz.
Tuburile și porii: sporiferele sunt lungi (3 cm), simple, aderente la picior și ușor decurente precum gri-albicioase, la bătrânețe gri închise. După o leziune schimbă culoarea destul de repede în negricios. Porii sunt poligonali, de un gri murdar care se transformă după atingere în brun până negru.
Piciorul: are o lungime de 8 până la 15 cm și o grosime de 1 până la 2 (3) cm, este plin și cilindric, la maturitate foarte fibros, fiind flocos, lânos, uneori reticulat în apropierea bazei. El prezintă un inel sau cel puțin o zonă inelară. Coloritul este gri-albicios, dar se decolorează imediat după tăiere negricios, în special spre bază.
Carnea: este destul de tare și compactă în pălărie, dar foarte fibroasă în picior, Își schimbă culoarea ei gri-albicioasă după o leziune în roz (pălărie) respectiv în negru (picior). Mirosul este slab, la vârstă însă neplăcut pământos, gustul la bureți tineri plăcut, devenind la bătrânețe amar.
Caracteristici microscopice: are spori de un brun închis, rotunjori, cu creste ornamentate și linii ce formează o rețea, având o mărime de 10-12 x 8,5-10 microni.[4][5]
În mod general, această ciupercă nu poate fi confundată, fiind singura specie europeană de acest gen.[7] Începători care nu sau uitat dedesubtul pălăriei, au confundat-o deja cu comestibilul Sarcodon imbricatus (are țepi)[8] sau cu otrăvitorul Tricholoma tigrinum (are lamele).[9]
Sarcodon imbricatus
Sarcodon imbricatum, țepi
!!!Tricholoma pardinum!!!
!!!Tricholoma pardinum!!! lamele
Valorificare
Moșneagul pădurii este comestibil numai în stadiu tânăr, când piciorul încă nu este fibros iar mirosul și gustul mai sunt potriviți. După ce buretele apare destul de rar (câteodată lipsește câțiva ani)[10] și gustul nefiind prea savuros, se recomandă cruțarea lui.
^ abBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 542-543, ISBN 3-405-12116-7
^ abHans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 52-53, ISBN 978-3-440-14530-2
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 24, ISBN 3-85502-0450
^Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 82, ISBN 978-1-4454-8404-4
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 624, ISBN 3-85502-0450
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 135-136, ISBN 3-426-00312-0
Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967
