Stația de emisie Tâncăbești

Stația de emisie Tâncăbești este un emițător pentru unde medii din Tâncăbești, România inaugaurat în 1949. Stația de emisie Tâncăbești funcționează pe frecvența de 855 kHz (351 m lungime de undă). Inițial, frecvența sa era de 854 Khz, însă în anul 1985, a fost schimbată la 855 Khz, conform convenției de la Geneva. Se prezintă sub forma unui turn în construcție zăbrelită, cu secțiune triunghi echilateral, având o înălțime de aproximativ 185 m. Este ancorat pe 3 nivele, cu câte 3 cabluri de ancorare. Este echipat de asemenea cu 6 nivele de lămpi de balizaj de culoare roșie pentru siguranța aparatelor de zbor. Turnul este însuși antena de emisie (radiator cu jumătate de lungime de undă) , motiv pentru care este izolat de sol, atât la bază cât și la nivel de ancoraje. La început puterea sa de emisie era 1500 kilowatt, fiind până prin anul 2003,unul dintre cei mai puternici transmițători din Europa de Sud-Est. Semnalele acestuia puteau fi recepționate practic în toată Europa, dar și în afara acesteia. Au existat numeroase proteste și reclamații referitoare la puterea sa foarte mare, localnicii spunând că nu se poate închide lumina sau că se poate asculta postul de radio la jgheaburi și la gardurile metalice și că aceste radiații le pun sănătatea în pericol. Puterea maximă de 1500 kw nu a fost folosită permanent, decât în momente când propagarea era scăzută. Pe timp de noapte, puterea era coborâtă și la 400 kw, chiar și așa oferind o acoperire foarte bună iar pe timp de zi, au fost momente în anii 80 când se emitea cu maxim 800 - 1000 KW, pentru a economisi curent și reduce uzura emițătorului . Cu toate aceste măsuri, oferea o acoperire bună atât pe teritoriul României cât și in afară. În prezent este echipat cu un emițător cu tranzistoare și posibilitatea de a emite DRM. Actualmente emite cu o putere de doar 400 KW, uneori coboară 200 kw pe timp de noapte sau când propagarea este foarte bună. În prezent (2022) este una din ultimele stații emițătoare de unde medii aflate în funcționare. Este util, asemeni emițătorului Bod (pe unde lungi) deoarece are acoperire inclusiv în zone unde recepția pe unde ultrascurte este limitată și de asemenea unde semnalul Gsm este limitat.

Legături externe

Strategi Solo vs Squad di Free Fire: Cara Menang Mudah!